vineri, 31 mai 2013

Înşelat de imitaţii


Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn intre Mine şi voi ca să ştiţi că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru! (Ezechiel 20:20)

Dacă intri în locuinţa lui Ron Wade, din Longview (Texas), ai impresia că te afli în biroul preşedintelui SUA. Pasionat încă din copilărie de preşed­inţi, el a realizat în locuinţa sa o replică a Biroului Oval, pentru care a plătit 50 000 de dolari. Proiectarea construcţiei prezldenţiale a durat doi ani şi ju­mătate, iar construcţia, opt luni. Cu plafonul, covoarele şi mobilierul făcute la comandă, replica este aproape exactă -la 80% din dimensiunea originalului.

Deşi aproape identic, acest birou nu este locul unde lucrează preşedin­tele american. Niciodată nu-l vei găsi pe preşedinte aici, pentru că nu acesta este biroul său. Este doar o imitaţie.

Istoria creştinismului şi practicile sale sunt pline de imitaţii sau, mai bine zis, de falsuri. Unul dintre cele mai mari falsuri din istoria bisericii creştine este legat de ziua de închinare. Majoritatea creştinilor îl caută pe Dumnezeu într-o zi pe care El nu a instituit-o pentru închinare specială.

"Pentru a pregăti calea prin care să-şi aducă la îndeplinire lucrarea pe care o avea în plan, Satana îi determinase pe iudei, înainte de venirea lui Hristos, să împovăreze Sabatul cu cele mai stricte cerinţe, făcând din păzirea lui o povară. Acum, profitând de concepţia falsă cu privire la Sabat, pe care reuşise să o creeze în mintea oamenilor, i-a făcut să-l privească cu dispreţ, că e o instituţie evreiască. În timp ce creştinii, în general, continuau să păzeas­ă duminica drept o sărbătoare a bucuriei, Satana i-a determinat să facă din Sabat o zi de post, de amărăciune şi de tristeţe, pentru a-şi arăta ura faţă de iudaism." (TV, p. 42)

Ce înseamnă Sabatul pentru tine? Cum abordezi întâlnirile cu Dumnez­eu? Dacă a devenit o zi plictisitoare, care nu se mai termină sau în care nu mai termini de flecărit, eşti în pericolul de a renunţa mai devreme sau mai târziu la acest semn de apartenenţă la Dumnezeu. Roagă-te pentru tine, pentr­u familia şi biserica ta ca să redescoperiţi, individual şi împreună bucuria Sabatului, a întâlnirii cu Dumnezeu.

CONEXIUNE
În anul 321, împăratul Constantin cel Mare a instituit ziua duminicii ca zi de închinare săptămânală.

Romică Sîrbu, pastor, directorul Departamentului Educaţie, Uniunea Română
Biblia la rând: Estera 8-10

joi, 30 mai 2013

Apocalipsa - o poveste de dragoste


Har şi pace ( ) din partea lui Isus Hristos, Martorul care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său. (Apocalipsa 1 :5)

Ne este greu să vedem în Apocalipsa o carte care vorbeşte despre dragos­tea lui Hristos. Mulţi o citesc mai degrabă cu spaimă decât cu speran­ţă. Fiare, balauri, duhuri de broaşte, plăgi şi întuneric sunt văzute ca semne prevestitoare ale unor cataclisme şi distrugeri. Dar Ioan prezintă cartea ca fiind descoperirea lui Isus, care ne iubeşte şi mijloceşte pentru mântuirea noastră.

"Cei care, prin credinţă, L-au urmat pe Isus când Şi-a început misiu­nea de Mare-Preot în Locul Preasfânt (...) au înţeles schimbarea care a avut loc în lucrarea Mântuitorului şi au văzut că El mijlocea înaintea chivotului lui Dumnezeu, pledând cu sângele Său în favoarea păcătoşilor."(TV, p. 357)

De aceea, înainte de orice altceva, fie că este vorba de cele şapte trârn­biţe, de balaurul care o urmăreşte pe femeie în pustie sau de inţelesul numă­rului 666, Ioan doreşte mai întâi să ne spună că Isus ne iubeşte. Imaginea lui Isus umblând printre cele şapte sfeşnice vorbeşte despre dragostea Sa faţă de biserică. Scrisorile Sale cu făgăduinţe şi mustrări către cele şapte biserici transmit acelaşi mesaj de dragoste. Hrănirea femeii în pustie şi înghiţirea râu­lui aruncat de balaur asupra ei, chemarea de a ieşi din Babilon şi de a accepta invitaţia la nunta Mielului sunt dovezi ale unei iubiri care se dăruieşte,

Scenele finale din Apocalipsa ne vorbesc, de asemenea, despre o dra­goste care aşteaptă să fie împărtăşită. Vedem un cer nou şi un pământ nou oferit celor iubiţi. Lunga noapte a suferinţei s-a încheiat pentru totdeauna pen­tru cei care au răspuns dragostei Sale.

Versurile unui imn ne aduc în faţa unui dialog minunat: "Îl iubeşti tu pe Isus? 0, da, îl iubesc pe Isus! De ce-L iubeşti tu pe Isus? Iată de ce îl iubesc pe Isus: pentru că El m-a iubit mai întâi." Vei răspunde şi tu în acelaşi fel?

CONEXIUNE
John Wesley a putut să spună despre sine, şi la propriu, şi la figurat: "Am fost ca un tăciune scos din foc", referindu-se la dragostea lui Dumnezeu care l-a salvat atât dintr-un incendiu, cât şi de la moarte veşnică. Şi el a răspuns dragostei lui Dumnezeu cu dragostea sa.

Gheorghe Modoran, pastor, profesor la Institutul Teologic Adventist
Biblia la rând: Estera 1-4

miercuri, 29 mai 2013

Importanţa smereniei


Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie şi toţi cei ce fac răul se fălesc. (Psalmii 94:4)

Cu ani în urmă, am auzit pe cineva relatând despre o viziune a lui Anonie cel Mare: i s-a arătat în ce moduri parşive vor fi amăgiţi de către cel rău şi atraşi spre pierzare oamenii sfârşitului de lume şi, la constatarea capcanelor aparent insurmontabile, el a întrebat cum ar mai fi posibilă salvarea vreunuia. Răspunsul prompt şi laconic a sunat: "Smerenia! Smerenia!" M-am tot întrebat care este, concret, rostul şi efectul smereniei, dacă această virtute se va dovedi vitală, decisivă pentru soarta noastră în veşnicie. Răspunsul spre care Dumnezeu m-a condus în timp a fost atât de binefăcător şi m-a iluminat, încât mi-a schimbat întreaga perspectivă asupra vieţii de credinţă. Am înţeles că smerenia ne ajută în două sensuri.

Mai întâi, în sensul că smerenia este o protecţie împotriva rătăcirilor, o virtute ce nu poate lipsi oricărui om iubitor şi temător de Dumnezeu. Ea trebuie cultivată; ea nu se manifestă de la sine, întrucât firea omenească este mereu atrasă de cele lumeşti, iar spiritul lumesc nu e niciodată smerit. E necesară, aşadar, o permanentă şi vigilentă luptă cu noi înşine.

Al doilea sens în care ne ajută smerenia este de a discerne, în lumea din jurul nostru, între ceea ce merită urmat şi ceea ce trebuie ocolit. Biblia ne avertizează: "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har." (1 Petru 5:5). Opusul smereniei este mândria, trufia, iar acesta a fost primul păcat, chiar mai vechi decât păcatul originar din Paradis. Este căderea din cer a lui Lucifer, prin infatuarea de a se crede mai presus şi altceva decât era, de a se răzvrăti, a acuza, a se mânia, a invidia, a urî, a pretinde perfid şi a unelti cu răutate să ia ceea ce nu i se cuvenea, prin nedreptate, abuz, forţă, înşelătorie. Iată cum toate relele decurg din trufie, care e amprenta luciferică de atunci şi până la final, pentru toate creaturile rătăcite.

Smerenia este amprenta opusă a celor ce sunt copii ai lui Dumnezeu, fie oameni, fie îngeri. Astfel, în viaţa noastră şi în lumea în care trăim, orice propunere de a alege liber, orice provocare de a decide, orice direcţie de acţiune vor putea fi cercetate duhovniceşte după amprenta pe care o poartă. Trufia grevează personalitatea unui individ şi se poate observa în cazul oricărui lider neavenit din viaţa socială - e sensul profund în care Isus ne învăţa să recunoaştem "lupii în blană de oaie" după roadele lor: fapte, gesturi, acţiuni, atitudini. Iată al doilea sens revelator în care lecţia smereniei ne ajută la salvarea sufletului.

Corina Matei, Muntenia

O echipă de succes!


Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. (Marcu 6:7)

Printre criteriile de evaluare a elevilor, dar şi a persoanelor care doresc să ocupe un loc de muncă, s-a impus în ultima vreme unul referitor la capacitatea de a lucra în echipă. Eficienţa acestui criteriu s-a dovedit prin perspectiva bogată pe care o oferă cu privire la o persoană: asumarea limitelor personale, recunoaşterea calităţilor celorlalţi, aprecierea realizării altora, bucuria de a împărţi gloria, puterea de a accepta eşecul, identificarea corectă a meritelor personale, spiritul de sacrificiu, altruismul, lupta pentru a fi împreună în atingerea idealului etc.

Multe succese şi mari realizări au existat atunci când oamenii au ştiut să se integreze activ într-o echipă şi s-au dăruit trup şi suflet idealului comun. Acum îmi vine în minte o colaborare al cărui model a străbătut timpurile până la noi. Jan Hus a fost singur în lucrare până când i s-a alăturat Ieronim. "Cei doi urmau să fie de atunci înainte uniţi în viaţă şi nici moartea nu avea să-i despartă, Ieronim era înzestrat cu elocvenţă, cultură şi un geniu strălucitor - calităţi care câştigă favoarea oamenilor - într-o măsură mai mare decât Hus, care, în schimb, avea acele trăsături care conferă adevărata forţă de caracter. (. .. ) Prin eforturile lor unite, Reforma s-a întins mai rapid." (IV, p. 83)

Ce echipă! Ce succes răsunător! Ce cauză nobilă au slujit! Te-a cucerit exemplul lor? Aminteşte-ţi în această zi proiectele pe care le are biserica ta. În care dintre ele ai vrea să te implici? Cu cine ai vrea să faci echipă? Ce fraţi şi ce surori ai vrea să ai alături pentru a îndeplini misiunea de care te simţi atras? Cere-I azi ajutor lui Dumnezeu pentru a te alătura unui grup potrivit personalităţii tale şi fii dispus să te integrezi. Luptă pentru unitatea şi succesul grupului tău! Fă o echipă de succes!

CONEXIUNE La 29 mai 1953, Edmund Hillary şi Tenzing Norgay devin primii exploratori care au ajuns pe vârful Everestului. Cei doi au cucerit muntele după o noapte dificilă, la o altitudine de aproximativ 8500 de metri. Niciunul nu ar fi reuşit performanta de unul singur.

Elena Petrescu, profesor la Institutul Teologic Adventist
Biblia la rând: Neem. 12-13

marți, 28 mai 2013

Cu adevărat irezistibil


El nu se va lua la ceartă, nici nu va striga.
Şi nimeni nu-l va auzi glasul pe uliţe. (Matei 12:19)

Catedrala Evanghelică din oraşul Sibiu este una dintre cele mai frumoase clădiri construite în stil gotic din Transilvania. Clădirea datează din secolul al XIV-lea şi se remarcă prin turnul pe şapte niveluri, cu cele patru turnulete pe colţuri. Acesta era un semn că oraşul avea dreptul la condamnare la moarte. Interiorul clădirii este dominat de pictura lui Johannes de Rosenau, care prezintă răstignirea Domnului alături de o serie de personaje biblice şi istorice.

Timp de sute de ani, biserica a fost neîncăpătoare. Personalităţile marcante ale oraşului erau înmormântate în biserică. Vasele de cult din argint aurit, pietrele funerare şi cea mai mare orgă din sud-estul Europei sunt o mărturie a unei perioade înfloritoare. Acum, i-a rămas doar splendoarea. După ce comunitatea evanghelică a plecat în Germania, biserica este mereu goală, iar turiştii vin şi pleacă. E doar un monument istoric.

"Splendoarea exterioară, pompa şi ceremonia, care nu fac decât să înşele năzuinţele sufletului bolnav de păcat, sunt dovezi ale decăderii interioare. Religia lui Hristos nu are nevoie de astfel de atracţii, care să o facă plăcută. (. .. ) Ceea ce are pret înaintea lui Dumnezeu este frumuseţea sfinţeniei, un duh blând şi liniştit." (TV, p. 466)

De fapt, Hristos, Cel care nu avea "strălucire ca să ne atragă privirile", ne-a demonstrat că adevărul are putere şi frumuseţe. Ne-a convins că adevărul nu are nevoie de reclamă. Chipul Său blând şi liniştit, glasul său duios, faptele sale bune şi neprefăcute exprimau frumuseţea unei vieti curate, care răspunde până astăzi căutărilor sufleteşti pe care le are omul.

Multe lucruri din această lume îţi pot încânta inima, însă nimic şi nimeni nu este atât de curat şi atrăgător ca Isus Hristos, Salvatorul tău. Eşti pregătit să Îi deschizi inima, ca să-ţi încânte sufletul şi astăzi?

CONEXIUNE Bizanţul a fost cucerit de otomani pe data de 29 mai 1453. Noua Ramă, numită şi "Imperiul lui Dumnezeu pe pământ", s-a prăbuşit în pofida puterii şi opulenţei sale.

Marius Creta, pastor, Conferinţa Transilvania de Sud
Biblia la rând: Neemia 12-13

luni, 27 mai 2013

Cât costă adevărul?



Cumpără adevărul- şi nu-l vinde -, înţelepciunea, învăţătura şi priceperea. (Proverbele 23:23)

De când era copil, lui Yitzhak Meir, mai târziu un vestit haşid, i s-a făcut ur­mătoarea ofertă: "Îţi dau un ban dacă îmi spui unde Se află Dumnezeu." Copilul a răspuns: "Îti dau eu ţie doi bani dacă îmi spui unde nu Se află."

Înţelepciunea unui om se măsoară în cantitatea de incertitudini pe care este capabil să le suporte. Unii nu cred pentru a-şi motiva absenţa la orice che­mare spre seriozitate. Alţii sunt prea mândri ca să creadă. Leneşii, care vor să epateze fără a se consuma prea mult, vor doar să creeze impresii bune. Adevărata înţelepciune înseamnă să-ti recunoşti ignoranţa. Înţelepciunea este răsplata pe care o capeţi pentru că o viaţă întreagă ai ascultat, când ai fi fost înclinat să te îndoieşti.

Adevărul este o valoare care trebuie căştigată cu orice preţ, indiferent cât de mare ar fi ispita de a-l nega. Cu cât un om stă mai aproape de Mântui­torul şi, implicit, de Cuvânt, cu atât va vedea mai bine realitatea. Dacă slujirea binelui se strecoară pe furiş şi ochii se închid în faţa realităţii pentru cine ştie ce avantaje, Adevărul este vândut, iar omul este în pericol. Dacă procesul au­toamăgirii continuă, vine o vreme când întreaga înţelegere a valorii adevărului este pierdută şi este pierdut şi omul.

Puţini înţeleg cât de periculoase sunt micile autoînşelări pe care şi le permit şi pentru ce preţ de nimic vând adevărul şi viaţa veşnică. Practic nu putem anticipa toate efectele toxice ale îndepărtării de pietrele de hotar ale Cuvântului.

De ce privesc oamenii cu neîncredere Adevărul? "Acesta este scopul pe are îl urmăreşte Satana (...) Este la modă să te îndoieşti. (...) Cei care nu sunt dispuşi să se conformeze cerinţelor se străduiesc să-i distrugă autoritatea. (...) Nu puţini ajung necredincioşi în încercarea de a justifica faptul că îşi neglijează obligaţia. Alţii, care ţin prea mult la confortul personal pentru a-şi sacrifica eul, adoptă o atitudine sceptică din mândrie şi nepăsare, căutând să-şi câştige rep­utaţia că au o înţelepciune superioară, prin criticarea Bibliei." (TV, p. 433, 434)

CONEXIUNE

După atentatul de la World Trade Center, filosoful Sam Hanis a pu­blicat cartea Sfârşitul credinţei, în care a atacat nu doar islamismul, ci şi creştinismul.

Marius Munteanu, pastor, preşedintele Institutului Teologic Adventist
Biblia la rând: Neem. 9-11

duminică, 26 mai 2013

Mai Întâi - Împărăţia lui Dumnezeu



"Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: "Ce vom mânca?" sau: "Ce vom bea?" sau: "Cu ce ne vom îmbrăca?" Fiindcă toate aceste lucruri, neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. (Matei 6:31-33)

Vârsta mea înaintează cu paşi grăbiţi spre 70 de ani şi sunt o fire de modă veche. De mic copil am fost ruşinoasă şi toată viaţa m-am obişnuit să suport umilinţa în locul mândriei. Dar îmi place să-mi destăinui experien­ţele mele cu Dumnezeu pe calea care duce spre Împărăţia Sa, să povestesc felul în care El intervine miraculos şi ne scapă din toate problemele.

Dumnezeu mi-a dat putere să îi cresc singură pe cei trei nepoţi: doi băieţi şi o fată. Sunt copiii fiicei mele, care este bolnavă şi se află în Italia. Nu mă pot plânge că îmi este greu, dar nici nu mă laud că mi-e prea uşor, căci "de n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum ( ... ). Ne-ar fi înecat apele, ar fi trecut râurile peste sufletul nostru ( ... ). Binecuvântat să fie Domnul!" (Psalmii 124:1,4,6)

Nepoţii învaţă la un liceu particular, în oraş, la o distanţă de 60 de ki­lometri. Plătim taxe şcolare, gazdă, hrană, îmbrăcăminte, transportul ­atunci când vin acasă în zilele libere etc. Ne luptăm cum putem să facem faţă situaţiei, uneori împrumutând bani de la sătenii cu suflet bun. Îmi ridic pensia de la CEC. Este o sumă modestă, dar îmi pun deoparte mai întâi ze­cimea, apoi împart restul cu grijă, în funcţie de urgenţe. În luna martie am venit acasă cu banii de la pensie, dar creditorii mei mă aşteptau şi nu am mai reuşit să păstrez banii pentru zecime.

În ziua aceea m-am întristat foarte mult. Zecimea! Ce mă fac? Sunt banii Domnului şi trebuie să-i dau fără întârziere! Cum pot eu să merg în Sabat la biserică fără zecime? În noaptea aceea nu am putut să dorm liniştită. 
A doua zi parcă vedeam mereu în faţa mea versetele biblice din Maleahi 3:8- 10. M-am hotărât să împrumut din nou această sumă şi aşa am rezolvat problema, fiind încredinţată că bunul Dumnezeu îmi va purta de grijă.

Peste circa trei săptămâni am trecut pe la CEC să întreb de subvenţia agricolă. Mare mi-a fost uimirea când am primit banii. Domnul îmi dăduse de 21 de ori mai mult decât acea sumă reprezentată de zecime. Îl laud cu voce tare pe bunul meu Tată ceresc pentru felul în care îmi poartă de grijă. Căci bunătatea Lui nu s-a sfârşit şi îndurarea Lui nu a ajuns la capăt. Ai constatat şi tu acest lucru?

Maria Hăvîrneanu, Săveni, Moldova

Atitudinea inimii când citeşti



De aceea mulţumim fără incetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu auzit de la noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este in adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi in voi, care credeţi. (Tesaloniceni 2:13)

Un pastor episcopalian traversa, într-o zi însorită, o pădure. A zărit o caba­nă şi, fiindu-i sete, s-a apropiat să-i ceară gospodinei un pahar cu apă. În timp ce bea, a întrebat-o: "Sunt cumva episcopalieni prin părţile astea?" Nedumerită şi nesigură, femeia l-a rugat s-o urmeze. Pe peretele din spatele cabanei, erau înşirate o mulţime de piei de animale sălbatice. Arătând către ele, i-a spus: "Acestea sunt animalele vânate de soţul meu de când suntem aici. Vezi dacă este vreun episcopalian printre ele."

De ce sunt atâtea "piei de animal" pe perete? Practic, numărul biserici­lor, moscheilor, sinagogilor este nelimitat. Cum ar putea un om iraţional să facă o alegere raţională? În orice biserică ai intra, găseşti o Biblie deschisă, împreu­nă cu afirmarea identităţii unice, bazate pe asocierea cu Scriptura. Din vremea când au început să fie cusute litere creştine pe steagurile de luptă romane, marele amăgitor a injectat rătăciri pe diferite gusturi şi pe măsura aptitudinilor destinatarilor lor. Dar, tot de pe atunci, oamenii lui Dumnezeu au combătut învăţătura falsă, "vederile largi" care considerau fără importanţă credinţa reli­gioasă autentică. Şi am ajuns aproape să ne batem, la propriu, cu Scripturile, ca ultim argument în favoarea dreptăţii noastre.

Să nu uităm că orice demers spiritual- inclusiv decizia de a citi Biblia şi chiar studierea ei - poate conduce spre cele mai nefericite urmări/interpretări, în absenţa rugăciunii şi a deschiderii către nou.

"Ori de câte ori pornim în studiul Scripturii fără o atitudine de rugăciune şi de umilinţă şi fără dispoziţia de a ne lăsa învăţaţi, atât cele mai simple şi mai clare pasaje, cât şi cele mai dificile vor fi greşit interpretate." (TV, p. 429)

Ai la îndemână motivele pentru care ţi-ai asumat identitatea religioasă prezentă? Te gândeşti la vreo schimbare? Dacă bat vânturi eretice, ai rădăcini adânci?

CONEXIUNE

Suspectat că ar fi musulman, Barack Obama a fost întrebat în 2010 de ce este creştin. "Sunt creştin pentru că am ales să fiu creştin", a spus el.


Marius Munteanu, pastor, preşedintele Institutului Teologic Adventist
Biblia la rând: Neem. 5 - 8

sâmbătă, 25 mai 2013

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru



Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare. (Isaia 41:10)

Am crescut la o casă de fete din judeţul Mehedinţi. Nu am cunoscut dra­gostea mamei, care m-a căutat doar de câteva ori până la vârsta de 8 ani, apoi am tot aşteptat, dar nu a mai venit nimeni să mă vadă. Am aflat mai târziu că mama a murit. Nici la casa de copii nu am simţit dragostea celor din jur, ci mai degrabă lipsuri, foame şi vorbe urâte.

La vârsta de 14 ani, împreună cu alte 4 fete, am fost trimise la liceu în Turnu Severin. Aici stăteam în internat, alături de alte fete care proveneau din familii, cu părinţi. O fată cu câţiva ani mai mare decât noi, Margret, cânta mereu nişte imnuri frumoase despre Isus. Ne-au plăcut şi am început să cântăm şi noi cu ea. Apoi a început să ne vorbească despre dragostea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Am rămas uimite: "Cum, chiar este Cineva care ne iubeşte şi pe noi?" Ne-a chemat la Biserica Adventistă din oraş. Ne-am dus, ne-a plăcut mult şi am hotărât că nu vom mai lipsi niciodată.

Dar au urmat vremuri grele. Când au aflat unde mergem, conducerea şcolii nu ne-a mai dat voie să ieşim. Săream pe geam şi ne duceam la biserică, dar la întoarcere eram pedepsite. Am luat hotărâre ca să nu mai mâncăm carne de porc. Însă eram bătute şi ne forţau, băgându-ne cu capul în far­furie. Fraţii de la biserică au început să ne ajute, se rugau pentru noi, ne dădeau mâncare şi bani. În trimestrul al doilea, directorul ne-a spus să ne hotărâm: ori cu Dumnezeu, ori cu şcoala. Ne-am retras de la şcoală. La sfâr­şitul acelui an, 1989, am fost botezate de pastorul Toaity. Fratele Tutunaru Ionel a intervenit şi ne-a transferat la Şcoala Profesională de tricotaje de la Bistriţa Năsăud, dar şi aici, după o lună de practică în care fugeam la bise­rică în fiecare Sabat, directorul a hotărât să ne despartă şi să ne trimită în locuri diferite pentru a ne scoate din cap aceste idei.

Am plecat şi de acolo şi ne-am întors la Turnu Severin. Fratele Pavel Goia, care auzise problema noastră, a spus că ne va lua cu el la Obreja, Caraş-Severin, unde locuia cu familia, intr-o casă pusă la dispoziţie prin bunăvoinţa unei doamne, care avea şi o secţie de croitorie. Acolo am locuit 2 ani, timp în care am învăţat croitorie. În sfârşit ne simţeam libere să ne exercităm credinţa şi simţeam că suntem iubite de fraţi, deoarece toţi ne ajutau. Cele 3 "surori ale mele" s-au căsătorit, au familiile lor. Eu încă sunt singură, lucrez în Italia de 9 ani, dar am simţit totdeauna că Dumnezeu mă iubeşte şi îmi poartă de grijă.

Elly Pavel, Italia

vineri, 24 mai 2013

Care este parohia ta?



Limitele sunt semnul măsurii, dar şi al neputinţei noastre. Ele pot fi uşa care se deschide fie spre cer, fie spre iad. Pentru unii, sunt un maximum până la care pot ajunge; pentru alţii, minimumul necesar. Aceste două posi­bilităţi arată clar dacă viaţa unui creştin este un succes sau un eşec lamen­tabil.

Opreşte-te o clipă şi întreabă-te: Dacă este vorba de ascultare, mă inte­resează limita de sus sau cea de jos? Când citesc Cuvântul lui Dumnezeu, caut maximul, vreau să aflu cât mai mult, sau un minim necesar, cu care să îmi liniştesc conştiinta şi să Îl conving pe Dumnezeu că nu sunt chiar atât de rău, încât să nu mă poată lua la cer?

Istoria lui Cain şi Abel ilustrează foarte bine aceste două perspective asupra limitelor. Abel caută limita de sus, cel mai înalt standard la care poate visa. Cain caută limita de jos, minimumul de ascultare cu care să se poată justifica. El aduce o jertfă din ce are mai bun, dar ignoră cerinta lui Dumnezeu; e mândru că e fratele mai mare, dar, pe de altă parte, Îi spune Domnului că acesta nu îl obligă.

Când privim la semenii noştri, la Evanghelie, la misiunea bisericii, inevi­tabil punem limite ... Dumnezeu îţi propune să vezi astăzi lumea prin ochii Săi. Atunci când a înţeles această perspectivă asupra limitelor misiunii, Wesley a spus: "Consider că toată lumea este parohia mea. În orice parte a ei m-aş afla, socotesc că este potrivit, drept şi este datoria mea să le proclam vestea bună a mântuirii tuturor celor care doresc să mă asculte." (T\\!, p. 210)

În această dimineaţă, Dumnezeu te îndeamnă să vezi, dincolo de limi­tele tale, nemărginirea Sa; dincolo de neputintele tale, atotputernicia Sa şi din­colo de norii întristărilor, bucuria Sa. El te cheamă să îndrăzneşti, să asculti şi să iubeşti. Şi marea se va face drum încă o dată.

CONEXIUNE Pe 24 mai 1738, descurajat, căutând cIălăuzirea lui Dumnezeu după eşecul slujirii în America, John Wesley îşi simte deodată "inima ar­zând" în timp ce se afla împreună o mică grupă de Frati moravi din Anglia. De atunci îşi dedică viata predicării Evangheliei cu o nouă putere. Se spune că a călătorit peste 400 000 de kilometri şi a tinut peste 40 000 de predici. A murit în 1791, la 88 de ani, lăsând în urmă o mişcare misionară activă - Biserica Metodistă.

Adrian Neagu, pastor, Conferinta Oltenia
Biblia la rând: Ezra 7-10

joi, 23 mai 2013

Veşnicia



Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. (2 Petru 3:8,9)

În fiecare an când predau la clasa a XII-a capitolul legat de teoria re­ativităţii restrânse, o fac cu multă bucurie în suflet pentru că descoperă realitatea veşniciei lui Dumnezeu. Cum?

Mecanica relativistă studiază mişcarea corpurilor care se deplasează cu viteze foarte mari, apropiate de viteza luminii în vid (300 000 km/s). Aceas­ta se întâmplă în spaţiul extraplanetar, în univers. Se ştie că viteza maximă descoperită până în prezent este viteza luminii. Ştiinţa nu a construit sau descoperit corpuri materiale care să atingă această viteză, dar credinţa da:

Dumnezeu este înconjurat de slavă, de lumină şi la fel sunt şi îngerii Săi.

Una dintre consecinţele teoriei relativităţii restrânse afirmă că interva­lul de timp ce caracterizează mişcarea unui corp se dilată cu atât mai mult cu cât viteza lui se apropie de viteza luminii în vid, iar dacă atinge această viteză, timpul mişcării lui tinde către infinit. Altfel spus, pentru un corp care merge cu viteza luminii, timpul se opreşte, nu mai curge, nu mai are dimensiune.

Poate zâmbim şi spunem că e fantastic, dar ... e cât se poate de real.

Ştiinţa devine un suport pentru credinţă ... Adam şi Eva au avut parte de această experienţă. Ei s-au bucurat de "tinereţe fără bătrâneţe" în Eden, atunci când au fost creaţi şi îmbrăcaţi în slava lui Dumnezeu. Lumina care îi înconjura era garanţia protecţiei divine şi le asigura eternitatea. Timpul nu exista pentru om decât în succesiunea zi-noapte, fără sfârşit.

A intervenit păcatul, a distrus veşmântul de lumină şi a adus limite şi unităţi de măsură din ce în ce mai mici pentru timp. Dumnezeu nu a rămas indiferent, a trimis pe Fiul Său, Lumina lumii, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Credinţa îl ajută pe om să umble în lumină, în adevărul lui Dumnezeu.

El te-a creat şi pe tine, ca şi pe Adam şi Eva, şi doreşte să porţi veşmân­tul Lui de slavă, să fii lumină, să înveţi de la El ce înseamnă o viaţă sfântă, ca să trăieşti veşnic. Mai vrea să reflecte lumina Sa, frumuseţea caracteru­lui Său - prin tine, ca să-i călăuzească astăzi şi pe alţii spre veşnicie.

"Isuse, soare sfânt şi bun, în raza Ta m-aşezl Să-mi dai lumina Ta acum, să pot să luminez.  Lumină poţi şi tu să fii în bezna lumii grea/ Şi când Hristos va reveni, în veci vei fi o stea!"

Luminita Dimoiu, Slăueşti, Oltenia

Pactul



Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. (Iacov 1:14,15)

Adesea gândim că Satana este sursa tuturor ispitelor şi cauza finală a pă­catelor noastre. Cu toate acestea, îndemnul către păcat din partea Dia­volului nu ar avea nicio putere dacă în om nu ar exista acea dorintă de a răspunde tentaţiei. După cum un peşte este ademenit la pieire prin momeala din cârlig, tot astfel oamenii sunt ispitiţi să cadă în păcat prin momeala înş­elăciunii păcatului. De altfel, puterea păcatului constă tocmai în caracterul său atractiv şi înşelător.

Fiecare persoană are anumite predispozitii, anumite slăbiciuni. Acestea pot fi foarte diferite. Arhiamăgitorul se foloseşte de tendinţele noastre spre rău, moştenite sau cultivate pentru a ne face să păcătuim. Ispita nu este păcat, ci păcatul apare doar când este zămislit, conceput de poftă. El apare când do­inţa rea, pofta, căreia nu i s-a pus frâu este îngăduită, hrănită, cultivată. "Fără propriul consimţământ, niciun om nu poate fi învins de Satana" (TV, p. 420) . Satana doar incită, dar omul acceptă.

Deoarece nu putem face faţă singuri ispitei, să luăm seama la sfatul apostolului: "Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului, şi el va fugi de la voi" (Iacov 4:7).

CONEXIUNE

Despre Simeon Stâlpnicul (390-459) se ştie că era un creştin căută­tor al desăvârşirii şi al biruinţei depline fată de păcat. Pentru a fugi de ispite, a stat îngropat până la gât timp de câteva luni apoi a locuit aproape 37 de ani în vârful unei coloane de piatră, care era înaltă de 18 metri.

Marius Necula, pastor, Conferinta Muntenia
Biblia la rând: Ezra 4-6

miercuri, 22 mai 2013

Fugi de ispită!



Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blăndeţea. (1Timotei 6: 11)

Primul pas în biruirea ispitei este să ne ferim de ea, să nu-i stăm în cale, să nu păşim pe "terenul ei fermecat", să "fugim" de ea, deoarece, "dacă ne aşezăm singuri în calea ispitei, mai curând sau mai târziu vom cădea" (TV, p. 419). Dacă ochiul tău te face să cazi în păcat, atunci renunţă la privit. Dacă urechea ta te face să cazi în păcat, atunci renunţă la ascultat. Renunţă la orice poate duce la păcat. După cum un fost alcoolic va evita nu doar con­sumul de alcool, ci şi mediul asociat acestei practici, tot astfel va trebui să procedeze un dependent de bârfă, de lăudăroşie ori de bunuri pământeşti.

Chiar şi în starea renăscută, credinciosul nu este imun în faţa ispitei.

Asta deoarece "firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul îm­potriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora" (Galateni 5: 17). Biruinţa nu ţine de hazard. Ea este urmarea unei alegeri - depinde de noi de partea cui trecem, pe ce forţe ne bizuim, pe cine luăm ca aliat.

Ia-ţi timp astăzi pentru a identifica situaţiile în care ajungi să te expui ispitei. Ce schimbări va trebui să faci în stilul de viaţă pentru a evita ispita? Te-ai gândit cum poţi să fugi de ea? Care sunt factorii care Îi oferă Duhului posibilita­tea de a dezvolta în tine "neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea şi blândeţea"?

CONEXIUNE

În ziua de 22 mai 1688 s-a născut Alexander Pope. El este considerat unul dintre cei mai mari poeţi englezi ai secolului al XVIII-lea. În cla­sicul său Eseu despre om, se regăsesc următoarele versuri: " Viciul este un monstru înfricoşător la faţă,  Pentru a-l urî trebuie să-l vezi în viaţă.  Dar cu chipu-i te obişnuieşti, prea des de-l vezi,  Întâi îl rabzi, apoi îl compătimeşti şi la urmă îl îmbrăţişezi."

Marius Necula, pastor, Conferinţa Muntenia
Biblia la rând: Ezra 1-3

marți, 21 mai 2013

Frumuseţea iubirii lui Dumnezeu



Dragostea stă nu in faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:10)

De multe ori, avem tendinţa să considerăm moartea ispăşitoare a Domnului Hristos ca un lucru care trebuia să se întâmple. Noi, bineînţeles, putem să-L iubim pe Dumnezeu sau, dimpotrivă, să-L respingem, însă pe Dumnezeu Îl vedem cumva obligat să ne mântuiască. Ne purtăm ca un r­ăsfăţat, care face o boacănă, după care vine la părinţii lui şi le spune cu nonşalanţă: "Scăpaţi-mă! Cum adică de ce?! Pentru că asta fac părinţii, nu?"
În mintea copilului nu încape ideea că părinţii ar putea alege să-l lase să suporte consecinţele şi că, dacă totuşi îl scapă, o fac din iubire pentru el. De ea, nici vorbă de recunoştinţă,

V-aţi gândit însă vreodată că Dumnezeu putea să ne lase să murim în păcatul nostru? "Chiar şi după începerea misiunii Sale pe pământ, Mântuitorul, epuizat de încăpăţânarea şi nerecunoştinţa oamenilor, ar fi putut să Se dea înapoi de la jertfa de pe Golgota. În Ghetsimani, cupa suferinţei tremura în mâna Sa. El ar fi putut, chiar şi atunci, să-Şi şteargă sudoarea de sânge de pe frunte şi să lase omenirea vinovată să dispară în nelegiuirea ei." (TV, p. 286)

Dumnezeu nu este obligat să ne mântuiască. Dacă totuşi ne mântuieşte, este pentru că a ales să facă acest lucru, iar la baza alegerii Sale a stat dragostea nemărginită pentru noi. Frumuseţea şi mai mare a acestei iubiri stă în faptul ­că Domnul Isus a fost dispus să Se sacrifice chiar pentru un singur păcătos.

Încă şi mai frumos de-atât este că şi noi avem libertatea să alegem. chiar şi în condiţiile unui preţ imens plătit pentru noi, avem libertatea să dăm cu piciorul ofertei şi să Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu. De ce? Pentru că mântuirea nu vine din obligaţie, ci doar ca răspuns la iubire. "Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi" (Ioan 4: 19).

Dacă El nu ţi-a întors spatele, tu i-L vei întoarce? Dacă El a ales să te iubească, tu ce vei alege?

CONEXIUNE

În secolul al XX-lea, numărul martirilor creştini a fost de 45 de mi­lioane. În rândul acestora, se includ sate întregi de creştini armeni omorâti în 1915 pentru că, la întrebarea: "Hristos sau Mahomed?", L-au ales pe Isus.

Cristinel Sava, redactor, Editura Viaţă şi Sănătate
Biblia la rând: 2Cronici 21-23

luni, 20 mai 2013

Cine sunt eu?



Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! (1 Ioan 3: 1)

Când am împlinit 15 ani, am primit unul dintre cele mai valoroase cadouri din viaţa mea: o viziune clară cu privire la propria identitate. Ca orice adolescent, eram în căutare, iar căutările mele luaseră la un moment dat forma unei poezii intitulate: "Cine sunt eu?" Cu doar câteva săptămâni mai târziu, mama mi-a oferit în dar un răspuns, tot în versuri: "Eşti rodul rugăciunilor noastre spre cer, eşti o dovadă a iubirii Lui." Am înţeles atunci mai mult ca altă dată că nu sunt rezultatul unei întâmplări, că există persoane care mă iubesc şi care au aşteptări de la mine.

Privind în jur, putem vedea adesea efectele crizei de identitate din vieţile celor de lângă noi. Le vedem pe stradă, pe feţele încruntate şi fără speranţă. Le vedem în reţelele de socializare, în pozele indecente şi melodiile distribuite uneori chiar de cei care se consideră copii ai lui Dumnezeu. Poate că le vedem uneori în curtea bisericii, în comentariile nepotrivite sau răutăciose. Iar alteori, vedem efectele crizei de identitate chiar în noi. Să fie vorba despre o adolescenţă colectivă? O perioadă de rebeliune sau de incertitudine în privinţa propriei identităţi? 

Probabil că avem nevoie de un răspuns din partea Părintelui nostru.

Pe paginile Scripturii găsim multe texte cu privire la identitatea noastră. "Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3:1); "Faceţi toate lucrurile ... ca să fiţi fără prihană şi curati copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii" (Filipeni 2:14-16); "Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul nu mai este bună la nimic ... Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă ( ... ). Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slâvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri." (Matei 5:13-16)

Acceptarea identităţii noastre, de fiice ale lui Dumnezeu, este urmată de conştientizarea propriei valori, dar şi a responsabilităţii corespunzătoare statutului. Vă provoc la un exerciţiu: indiferent ce veţi face astăzi, întrebaţivă cât mai des posibil dacă demonstraţi, prin ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede, că sunteţi fiica lui Dumnezeu în acel moment.

Să ne rugăm pentru ieşirea fiecăreia dintre noi din adolescenţa colectivă a societăţii de astăzi, pentru ca astfel să devenim sarea pământului, lumina lumii, o cetate aşezată pe un munte, spre slava Tatălui nostru, care este în ceruri!

Andreea Strâmbu, Târgouişte, Muntenia

Declaratie de misiune



Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncăndu-mă spre ce este inainte, alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, in Hristos Isus. (Filipeni 3:13,14)

Am avut înaltul privilegiu de a participa la înfiinţarea Liceului Teologic Ad­ventist din Bucureşti. Printre eforturile organizatorice privind asigurarea bazei tehnice-materiale, atragerea elevilor şi întocmirea unui colectiv didac­tic, se număra şi întocmirea unui dosar în vederea obtinerii autorizaţiei de funcţionare atât din partea statului, cât şi din partea Bisericii Adventiste. Pri­mul material din acel dosar era \"Declaraţia de misiune\". Am lucrat mai mul­te persoane, câteva zile la rând, pentru redactarea unui text de aproximativ o jumătate de pagină.
Incredibil, nu-i aşa? De ce atâta risipă de energie pentru câteva fraze?

Pentru că acele câteva fraze reprezentau identitatea noastră, erau elementele distinctive ale unei altfel de şcoli. Cuvintele adunate unul câte unul în acea de­claraţie aveau să devină firul de aur care să unească generaţii de elevi şi pro­fesori în procesul educaţiei creştine. Mesajul trebuia să fie ferm, convingător, animat şi nobil. Ne-a inspirat declaraţia lui Zwingli, care, numit predicator al Catedralei din Zurich, a declarat deschis misiunea asumată: 

\"Vreau să vă con­duc la Hristos, la Hristos adevăratul izvor al mântuirii, Voi predica (...) extră­gând idei numai din izvoarele Scripturii, sondându-i adâncimile, comparând pasaj cu pasaj şi căutând înţelegere prin rugăciune continuă şi stăruitoare. Îmi voi consacra lucrarea slavei lui Dumnezeu, laudei singurului Său Fiu, adevăra­tei mântuiri a sufletelor şi zidirii lor în adevărata credinţă.\" (TV, p. 144)

Dacă, furat de iureşul obligatiilor zilnice, ai uitat de idealurile declaraţiei tale de misiune, dacă îţi este greu să o (re) formulezi, ia cu încredere modelul lui Iosua şi spune din toată inima: \"Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului\" (Iosua 24:15).

CONEXIUNE

Declaratia de misiune originală a Companiei Microsoft era urmă­toarea: \"Un computer în fiecare birou şi în fiecare locuinţă, cu soft­ware de la Microsoft.\"

Elena Petrescu, profesor la Institutul Teologic Adventist
Biblia la rând: 2Cronici 32-33

duminică, 19 mai 2013

Predicatorii din coşul de gunoi



Atunci, in strâmtorarea lor, au strigat către Domnul şi El i-a izbăvit din necazurile lor; a trimis Cuvântul Său şi i-a tămăduit şi i-a scăpat din groapă. (Psalmii 107:19,20)

Într-o seară, telefonul Editurii Viaţă şi Sănătate a ţărăit insistent. .. Era târziu şi nu mai era acolo decât paznicul. Acesta a răspuns şi i-a spus persoanei care sunase că este paznicul şi că nu este în măsură să rezolve vreo solicitare.

"Reveniţi mâine dimineaţă!" "Domnule", a insistat persoana de la celălalt capăt, "nu mai am răbdare până dimlneaţâ. Am ieşit să duc gunoiul şi am găsit la tomberon un fascicul dintr-o carte. n-are nici măcar copertă, dar de când am venit în casă, o citesc continuu. N-am mai citit aşa ceva în viaţa mea! Nu are însă finalul şi aş vrea să aflu continuarea. Titlul cărţii este Trium­ful iubirii, iar pe prima filă am găsit acest număr de telefon şi vreau să aflu de unde o pot procura." Cu bucurie, omul a aflat că poate achiziţiona cartea de librăria "Sola Scriptura" din Timişoara, ba chiar că acele capitole făceau parte dintr-o carte mult mai groasă, Tragedia veacurilor.

Într-o altă ocazie, nişte tineri au împărţit Triumful iubirii într-un parc. O tânăra, vazând ca este o carte religioasă, a aruncat-o la coşul de gunoi. Pas­torul şi doi tineri au observat însă un om al străzii care căuta prin coşurile de gunoi şi care, ajungând la coşul cu pricina, a găsit cartea aruncată. Acesta a luat-o, s-a aşezat pe bancă şi a început s-o citească. "Ce mult vă iubeşte Dumnezeu!" i-a spus pastorul apropiindu-se de el. "De ce?" a întrebat omul nedumerit. "Păi, uite dovada! Aţi căutat prin coşurile de gunoi după mâncare şi ati găsit hrană pentru suflet." Faţa omului s-a luminat. A povestit că, odată, fusese profesor de filosofie, dar ajunsese în starea aceea din cauza alcoolului. Îşi pierduse şi familia, şi locuinţa.

A doua zi, trecând prin acelaşi parc, pastorul l-a revăzut pe "profesor" care avea alături doi "elevi" - dintre camarazii lui de stradă - cărora le citea cu voce tare gândurile despre triumful iubirii extrase din Tragedia veacurilor. Trei suflete flămânde se hrăneau cu "pâinea" speranţei găsită la coşul de gunoi.

Slavă Domnului! El are grijă de Cuvântul Său. Chiar dacă unii îl aruncă la gunoi, alţii îl recuperează chiar şi de acolo, hrănindu-şi sufletele cu mesajul speranţei, Criza omenirii este ocazia noastră de a duce vestea bună. "Daţi-le voi să mănânce!" este îndemnul lui Hristos pentru noi.

Mihai Goran, coordonator programe colportaj
Biblia la rând: 2Cronici 29-31

sâmbătă, 18 mai 2013

Niciunul ca el



El şi-a pus încrederea în Domnul, Dumnezeul lui Israel şi, dintre toţi împăraţii lui Iuda care au venit după el sau care au fost înainte de el. n-a fost niciunul ca el. (2 Impărati 18:5)

Când eram mică şi chiar până la vârsta adolescenţei aveam două hobiuri: cititul şi colecţionarea de ilustrate sau fotografii cu actori.

La un moment dat am găsit o fotografie cu o actriţă celebră. Cel care o deţinea nu voia să renunţe la ea decât pentru un preţ de trei ori mai mare decât preţul pieţei. Am făcut sacrificii să pot obţine acea fotografie ea fiind foarte valoroasă pentru mine. Dar pe 21 aprilie 2012, fiul meu întâi născut a încheiat legământ cu Domnul prin botez. M-am gândit că el este o piesă valoroasă, unică în colecţia lui Dumnezeu. Niciunul ca el nici înainte şi nici după. 

Gândul că suntem unici, că pe întreg pământul nu este nimeni ca mine, nimeni ca tine, nimeni ca ceilalţi fii ai mei şi nimeni ca fiul meu Andrei m-a făcut să mă cutremur. Dumnezeu, Cel care Îşi vrea înapoi "piesele Lui valoroase, oameni unicat, depune toate eforturile ca să le aducă înapoi în colecţia Lui. Şi ca un colecţionar de bună credinţă, El vrea să se laude cu colecţia Sa. Fiecare piesă e îngrijită, lustruită, curăţată şi pusă într-un loc în care să se poată scoate în evidenţă cel mai bine lucrarea Sa pentru salvarea acesteia.

Dumnezeu ne-a recuperat cu preţul cel mai mare care se putea plăti, cu însăşi sângelui Fiului Său preaiubit. El vrea ca niciuna dintre piesele uni­cat să nu lipsească în ziua în care va reveni pe norii cerului, împreună cu toţi îngerii. Atunci, El le va arăta întregului univers, vorbind cu multă dra­goste despre valoarea fiecăreia dintre ele, niciuna la fel ca alta. Dacă una va lipsi, El Se va întrista, locul ei nu va putea fi ocupat de alta şi durerea Lui va fi mare ...

Spre deosebire de piesele de argint sau de aur, de hârtia timbrelor şi a ilustratelor, aceste piese unicat vor aduce slavă lui Dumnezeu. El le-a creat, le-a răscumpărat, le-a dat un loc în care valoarea lor să crească şi mai mult decât orice, le-a pregătit un cămin veşnic de slavă.

Vrei şi tu astăzi, preaiubita Sa piesă cu valoarea unei vieţi de Fiu de Dumnezeu, să străluceşti la locul hotărât de marele Colecţionar şi apoi şi în slava Sa?

Liliana Brodoceanu, Vaslui, Moldova

Fiţi gata! Domnul vine!



De aceea iţi voi face astfel, Israele, şi, fiindcă iţi voi face astfel, pregăteşte-te să întălneşti pe Dumnezeul tău, Israele! (Amos 4:12)

În iarna anului 2011, am participat la o campanie de evanghelizare în satul Suseni, Mureş, împreună cu fratele misionar Andrei Orăşanu, pastorul Mi­ron Toma din Reghin şi fraţii din biserica adventistă din Toaca.

S-a început cu câţiva vecini, invitaţi să se adune în casa fratelui Dorin. În prima seară, au participat 15 persoane. Treptat, numărul celor care au venit să asculte vestea bună a crescut, ajungând până la 30 de participanţi pe seara Casa era plină, iar oamenii erau ochi şi urechi, interesaţi de mesajul celor trei îngeri.

La sfârşitul campaniei de evanghelizare, cei care participaseră şi auzi­seră chemarea Duhului Sfânt ne-au propus să facem o nouă campanie de evanghelizare, dar, de data aceasta, la Casa de cultură din sat. Motivul invocat era simplu: să poată fi prezenţi cât mai multi oameni şi să audă mesajul Evan­gheliei.

Zis şi făcut. Au fost pregătite 500 de invitaţii şi, împreună cu oamenii care propuseseră şi susţinuseră ideea acestui nou proiect, am mers din casă în casă, împărţind invitatii. În prima seară, au venit cam 60 de persoane, dar numărul participanţilor a sporit semnificativ de la o seară la alta. Încă de la început, a existat o grupă de rugăciune care a susţinut eforturile misionare prin rugăciune constantă. Iar bunul Dumnezeu a lucrat la inima oamenilor. În ultimele seri ale evanghelizării, au venit să asculte mesajul biblic între 150 şi 230 de persoane. În ultima ocazie, au fost peste 200 de participanţi, între care şi Jancsi Czaczura din Reghin.

La apelul final, Jancsi a ieşit în faţă şi a primit o Biblie şi un exemplar din Tragedia veacurilor. După ce a citit această carte, Jancsi a hotărât să-şi predea inima lui Hristos, iar la momentul scrierii acestui text, participă la orele de pre­gătire pentru botez împreună cu pastorul Miron Toma.

Domnul vine! Să ne pregătim pentru momentul acesta şi să-i ajutărn şi pe alţii să se pregătească!

Gabriel Neguliciu, colportor

Biblia la rând: 2Cronici 26-28

vineri, 17 mai 2013

Credinţă în Dumnezeu



Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (psalmii 34:8)

Sunt în prag de pensionare. În acest an nu am suficiente puncte de acredi­tare pentru viza de practicare a meseriei în anul următor, fiindcă toate cursurile au avut loc în zile de sâmbătă. Ştiu însă că Dumnezeu îmi va zolva această problemă de serviciu, aşa cum a făcut-o şi în anii trecuţi.

Eram la sfârşitul lunii septembrie şi încă nu se ţinuse niciun curs în afara zilei de Sabat. Fiul meu cel grijuliu mă avertizează că risc să-mi pierd locul de muncă tocmai înainte de pensionare. I-am răspuns cu multă dragoste şi blândeţe: "Chiar dacă mi-aş pierde locul de muncă şi chiar dacă pensia mi-ar fi afectată, eu mă încred în Dumnezeu; ştiu că El poate să-mi dea un loc de muncă şi mai bun, sau mă va ajuta să am suficientă pensie pentru apa şi pâinea pe care mi-a făgăduit-o!"

M-am dus la birourile O.A.M.M.R. (Ordinul Asistentelor Medicale şi Moaşelor din România) să mai întreb dacă se va ţine vreun curs în timpul săptămânii. Angajatele de la birou mă cunoşteau şi m-au anunţat cu bucuri­e de două cursuri: miercuri şi vineri după-amiază, la alegere şi ... gratuite. " Uraaa!" Ce Dumnezeu minunat avem! Mi-a aranjat două cursuri la alegere , pe deasupra, gratuite. Abia am aşteptat să ajung acasă şi să dau măr­turie fiului meu şi altor persoane despre cât de minunat este Dumnezeu. Totul este să te încrezi pe deplin în El.

Fiindcă am ales ziua de vineri, m-am pregătit de joi pentru Sabat cu toate cele necesare. Vineri m-am dus la curs, m-am aşezat în prima bancă şi am aşteptat ... La început ni s-au înmânat două tabele pentru a le comp­leta cu datele personale: unul de participare la curs şi altul pentru a doua zi în care se vor da notele testelor ce vor fi susţinute după curs. Am avut o clipă de ezitare ... Dar nu! M-am sculat din bancă, am lăsat tabelul acolo, necompletat şi am ieşit buimăcită din sală. " Doamne, nu pot să accept aceaş­i ofertă. Îţi mulţumesc că mi-ai dat ocazia să aleg. Mă voi duce miercuri la celălalt curs. Te rog să veghezi să fie totul în regulă, fără niciun compromis, aşa cum Te-ai îngrijit în toţi cei 8 ani de când Te cunosc! În numele şi în meritele Fiului Tău preaiubit, Te rog! Amin."

Dumnezeu îşi împlineşte făgăduinţele dacă şi noi suntem dispuşi să îndeplinim condiţiile. "Dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul slăvindu-L şi dacâ-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicin­du-te cu treburile tale ( ... ), Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit." (Isaia 58:13,14)

Iulia Margareta Grocea, Timişoara, Banat

Lucruri mici, destine mari



Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. (Psalmii 32:5)

Beni este unul dintre cei mai buni în domeniul lui. Nu a urmat vreo şcoală de profil. A învăţat singur, în cel mai dificil moment al vieţii lui: strânse­se bani pentru a-şi cumpăra un pian şi acesta căzuse din corzi la transport. 

Copilul a cules fiecare "oscior" al instrumentului, a răscolit prin iarbă după bucăţelele ce s-ar fi putut ascunde pe aiurea, a pus totul într-o pătură şi s-a apucat singur să refacă fostul pian. Pentru că nu s-a lăsat speriat de munca pe care o avea de făcut, destinul i-a fost schimbat. El învaţă pe oricine să nu fugă de lucrurile migăloase, care sunt dificile, dar aduc satisfacţii.

În viaţă, fugim de lucrurile mici. O farfurie pusă la spălat şi nu spălată pe loc, o haină aruncată pe pat şi nu aşezată pe umeraş, o scamă lăsată pe covor ... Cu vârsta, se adaugă un examen pentru care nu înveţi şi ai ocazia să copiezi, un accident de care fugi pentru că e minor, o întâlnire cu altcineva de­cât prietena ta, un bilet scris altcuiva decât soţului tău, nişte bani împrumutaţi pe care nu-i mai dai înapoi, o sarcină ne dusă până la capăt fiindcă nu e timpul potrivit. Lucrurile mici nefăcute la început ne determină să considerăm apoi că este mai simplu să lăsăm deoparte şi lucrurile mari. Neglijenţele din copilă­rie devin păcate pe parcursul anilor.

"Toţi cei care încearcă să-şi scuze sau să-şi ascundă păcatele, lăsân­du-le în felul acesta neşterse din cărţile din cer, nemărturisite şi neiertate, vor fi învinşi de Satana." (TV, p. 510)

Aceste cuvinte nu sunt un îndemn la a păstra aparenţele - eşti creştin, poartă-te cum se cuvine în lume, apoi fă-ţi de cap. Ele pornesc din îndemnul divin de a te confrunta cu realitatea vieţii tale şi a te schimba. Să vezi unde gre­şeşti, să descoperi cui trebuie să-i mărturiseşti vina ta şi mai ales să te apropii de Dumnezeu pentru a cere iertare. Pregătirea pentru cer începe cu respecta­rea oricărui principiu divin.

CONEXIUNE

Episcopul Alfonso de Liguori a scris că obiceiurile rele: (1) orbesc capacitatea de a discerne lucrurile; (2) împietresc inima şi (3) slă­besc puterea fizică şi spirituală.

Bianca Timşa-Stoicescu, redactor. Radio vocea Sperantei
Biblia la rând: 2Cronici 24-25

joi, 16 mai 2013

Pasionaţi de cărţi



Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale, şi ei te vor duce pe mâini ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră. (psalmii 91:11,12)

Am participat voluntar la o acţiune de împărţire a cărţilor de la Editura Viaţă şi Sănătate, într-o ţară vecină. Eu am ales să merg la Spitalul Jude­ţean. Fratele prezbiter s-a oferit să mă transporte cu maşina până acolo, ca să pot duce cu mine mai multe cărţi. Era o dimineaţă de vară liniştită. Trebuia să traversăm centrul oraşului. Când am ajuns într-o intersecţie mare, culoarea semaforului era verde, aşa că am mers înainte. Însă din lateral venea înspre noi un autobuz cu viteză destul de mare. Când era la o distanţă de 2-3 metri, parcă îngerii au împins maşina noastră mai repede, astfel încât am scăpat de accidentul care se putea întâmpla şi ne-am conti­nuat drumul până la spitaL

Conform legilor de acolo, nu ai voie în mod normal să vinzi sau să oferi literatură în instituţii. Dar am vorbit cu personalul medical de la fiecare secţie şi am primit permisiunea lor, astfel încât am oferit multe Biblii şi alte cărţi pacienţilor. Atunci când m-am întors acasă, cu InterCity, am avut timp să meditez liniştit la cele petrecute şi să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru călăuzirea Sa minunată. Am deschis Biblia chiar la Psalmul 91-

Îmi aduc aminte şi de vremea regimului trecut. Eram şi atunci pasionaţi de cărţi. Circulam adeseori în străinătate, şi Dumnezeu ne-a dăruit expe­rienţe minunate de fiecare dată când am adus în ţară Biblii sau alte cărţi scrise de Ellen White. După Revoluţie, porţile s-au deschis larg şi am putut aduce cantităţi mult mai mari, pentru ca toţi cei doritori să poată citi.

Soţul meu lucra într-un loc în care intra în legătură cu mulţi oameni.

A început să ia cărţi cu el şi să le ofere tuturor celor interesaţi. Zi de zi se întorcea acasă cu experienţe foarte frumoase. Eu eram casnică şi mă între­bam cum aş putea fi de folos lucrării lui Dumnezeu. M-am gândit să iau şi eu cărţi în geantă când ies în oraş, pentru a le putea oferi persoanelor cu­noscute cu care mă întâlneam. Şi, să vedeţi minune: oamenii erau interesaţi şi unii dintre ei mai solicitau şi alte cărţi ulterior. Împărţirea cărţilor nu a fost o povară pentru mine, ci o plăcere. Am început să iau cărţi cu mine şi în călătoriile cu trenul; am mers şi la spitalul din apropiere.

"Te-am ales din mijlocul norodului acestuia ( ... ) ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină ... " (Faptele apostolilor 26:17,18)

De fiecare dată mă rog ca Dumnezeu să mă trimită la acele persoane care vor sâ-L cunoască. Mă rog şi pentru cei care mă refuză. Domnul să fie lăudat pentru fiecare suflet care va fi salvat!

Judit Barko, Sfântu Gheorghe, Transilvania Sud