UN AVANS DE ETERNITATE

În fiecare lună nouă şi în fiecare Sabat, va veni orice făptură să se închine înaintea Mea, zice Domnul. - Isaia 66:23

Revista Reader's Digest a publicat un articol despre regretatul Harvey Penick. Primele rânduri ale articolului mi-au captat atenţia: "Pentru jucătorul profesionist de golf Harvey Penick, succesul a venit târziu, la 90 de ani." Prima lui carte despre golf, Harvey Penick Uttle Red Book, s-a vândut în peste un milion de exemplare. În opinia editorului, cartea aceasta este una dintre cele mai bune cărţi de sport din toate timpurile. Modul în care ea a ajuns să fie publicată este interesant.

Nu încape nicio îndoială că Harvey Penick nu a scris pentru bani. În anul 1920, Penick a cumpărat o agendă roşie cu spirală şi a început să-şi noteze în ea observaţiile personale privitoare la jocul de golf. EI a păstrat-o timp de 70 de ani, timp în care i-a arătat-o numai fiului său. Apoi, în 1991, Penick i-a arătat­t-o unui scriitor local şi l-a întrebat dacă merita să fie publicată. Scriitorul, exaltat, a contactat renumita Editură "Simon and Schuster". În seara următoare, editorii au stabilit un avans de 90 000 de dolari.

În culmea fericirii, scriitorul i-a transmis vestea soţiei lui Penick. În seara aceleiaşi zile, s-a întâlnit cu Penick, dar bătrânul părea tulburat. El i-a mărturisit că avea de cumpărat medicamente şi că nu avea cum să îi dea editurii atâţia ba pentru a-i publica o carte. Atunci scriitorul a trebuit să-i explice că editura tre­buia să-i dea lui suma aceea!

Prin Sabat, Dumnezeu ne dă un "avans" de eternitate. În fiecare Sabat, Cerul se uneşte cu pământul. După cum declară scriitorul evreu Abraham Heschel, Sabatul este "un palat în timp". Sabatul ne cheamă de la lucrurile efemere la lucrurile eterne. El ne cheamă să intrăm în odihna Sa cerească, să gustăm de pe acum veşnicia. El ne cheamă la o relaţie cu Creatorul nostru care să continue pentru totdeauna. Sabatul este un avans de eternitate. În cer ne aşteaptă mult mai multe bucurii, dar Sabatul este prima "tranşă".

Este oare posibil ca, din cauza programului aglomerat, să fim atât de obosiţi încât să nu mai reuşim să ne reînnoim relaţia cu Dumnezeu în Sabat? Este oare posibil ca, din cauza stresului, Sabatul să devină o zi de închinare superficială, şi nu o zi de părtăşie strânsă? Este oare posibil ca Dumnezeu să ne cheme la o experienţă mai adâncă, mai largă, mai înaltă şi mai mare decât până acum?

Dumnezeu doreşte mult să dobândim o viziune nouă, mai profundă, asupra Sabatului. El vrea ca noi să cunoaştem experienţa redeşteptării autentice. Auzi astăzi glasul Său?

"Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" (Mat. 11:28).

Asemenea lui Harvey Penick, şi noi am primit un avans. Nu e vorba despre 90 000 de dolari de la Editura "Simon and Schuster", ci despre un avans de eter­nitate de la Tatăl ceresc iubitor: este Sabatul, plin de binecuvântările veşniciei!

Mark  Finley

SĂ NU-L UITĂM PE CREATOR!

Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute! - Apocalipsa 4:11

Lumea noastră are o nevoie disperată de mesajul încurajator al creaţiei. Pen­tru aceasta ne-a dat Dumnezeu Sabatul. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, când teoria evoluţiei a prins rădăcini în lumea intelectuală, Dumnezeu a trimis un mesaj plin de speranţă. El se găseşte în Apocalipsa 14:6,7

"Şi am văzut un alt înger, care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare: "«Temeţi-vă de Dumnezeu şi dati-l slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a Facut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!»"

Mesajul lui Dumnezeu din zilele finale cheamă omenirea înapoi, la închina­rea înaintea Sa în calitate de Creator al cerului şi al pământului. Fundamen­tul închinării este faptul că Dumnezeu ne-a creat. Ioan Descoperitorul face următoarea declaraţie succintă:

"Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost fă­cute!" (Apoc. 4: I 1)

El este vrednic tocmai pentru faptul că El a creat. Dacă nu am fost creaţi de Dumnezeu, dacă noi am evoluat şi dacă viaţa este doar un accident cosmic, atunci nu avem motive să ne închinăm. Dumnezeu ne-a dat Sabatul ca simbol etern al puterii Sale creatoare şi al autorităţii Sale. El ne aduce aminte în fiecare săptămână că noi nu suntem ai noştri. El ne-a creat! Viaţa nu poate exista fără El. "Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Faptele 17:28).


Când Joy avea 4 ani, a venit pe lume frăţiorul ei. Joy i-a rugat pe părinţii să o lase puţin singură cu bebeluşul. Ei nu i-au dat voie, pentru că s-au temut ( era geloasă, aşa cum sunt majoritatea copiilor de 4 ani, şi că dorea să îl scuture sau să îl lovească.

După o vreme însă, văzând că Joy nu dă semne de gelozie, s-au gândit să o lase să aibă o discuţie personală cu .Bebe." Joy a intrat fericită în carnera bebeluşului şi a închis uşa după ea. Profitând de faptul că uşa s-a întredeschis părinţii ei curioşi au urmărit-o să vadă ce face. Joy s-a dus în linişte lângă frăţiorul ei, şi-a apropiat faţa de faţa lui şi i-a spus:

- Bebe, spune-mi cum Se simte Dumnezeu. Eu am început să uit!

Adevărul este că toţi avem tendinţa de a uita! De aceea, Dumnezeu ne spune "Adu-ţi aminte." Sabatul ne aduce aminte în fiecare săptămână cum este Dumnezeu şi ne cheamă la înnoirea relaţiei noastre cu El.

Sabatul ne cheamă la comuniunea cu Creatorul nostru. El ne cheamă să ne bucurăm împreună cu El, să ne bucurăm de lucrurile eterne, să sperăm în lucrurile cereşti. Este atât de uşor să uităm, dar Sabatul ne ajută să ne reamintim cum este Dumnezeu cu adevărat!

Mark  Finley

EROII CREDINŢEI: MARIA

Maria păstra toate cuvintele acelea şi se gândea la ele în inima ei. - Luca 2:19

Dumnezeu a ales-o pe Maria pentru o misiune specială. El a chemat-o să fie mama lui Mesia. Dumnezeu i-a cerut îngerului Gabriel să i se arate şi să-i transmită mesajul: "Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har ... Ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus" (Luca 1:28-31).

Maria nu putea să înţeleagă cum se va petrece acest lucru. Ea era logodită cu Iosif, dar era încă virgină. Cum avea să nască un fiu? "Duhul Sfânt Se va coborâ peste tine", i-a zis Gabriel, "şi puterea Celui Preaînalt te va umbri" (versetu 13).

Atunci Maria a răspuns din toată inima: "Facă- mi-se după cuvintele tale!" (versetul 38). Cu toate că relatarea Evangheliei nu ne oferă prea multe detilii despre Maria, ea ne oferă suficiente informaţii pentru a cunoaşte extraordinara ei tărie de caracter. Ea era sinceră, onestă, blândă, curată, ascultătoare şi plină de compasiune. Ea era deosebit de receptivă. Deşi probabil că avea numai 15 sau 16 ani, ea a înţeles importanţa chemării lui Dumnezeu.

Maria şi-a recunoscut starea smerită şi faptul că i s-a făcut favoarea de a primi nişte binecuvântări pe care toate generaţiile aveau să le mărturisească. Ea a acceptat adevărul etern că Dumnezeu "a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri", "a răsturnat pe cei puternici", şi "pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăţi (versetele 48-53).

Viaţa Mariei a fost marcată de suişuri şi coborâşuri. Primul eveniment dur a fost acela în care Iosif a ameninţat-o că o va părăsi pentru că era însărcinată. Apoi a urmat călătoria obositoare de la Nazaret la Betleem. Ajunşi acolo, au fost în situaţia de a folosi o iesle pe post de pătuţ, pentru nou-născut. După ceea a fost cuprinsă de frică din cauza planurilor lui Irod de a-i ucide pe toţi copiii evrei de sex masculin de până la 2 ani şi a fost nevoită să plece în grabă în Egipt, împreună cu Iosif şi cu Pruncul.

Isus a învăţat de la Maria cântările Sionului şi promisiunile profeţilor. El a învăţat de la ea supunerea şi încrederea, rugăciunea şi ascultarea.

Ea a zâmbit când Isus a făcut primii paşi şi a plâns când oamenii I-au ţintuit picioarele pe o cruce de lemn. Ea a crezut în El. Ea nu L-a părăsit niciodată.

Misiunea încredinţată de Dumnezeu nu este întotdeauna uşoară sau populară. Există suişuri şi coborâşuri, bucurii şi tristeţi. El a chemat-o pe Maria şi ne cheamă şi pe noi să fim credincioşi. El ne cheamă să rămânem de partea lui Isus acum şi întotdeauna, de-a lungul eternităţii.

Mark  Finley

EROII CREDINŢEI: PAVEL

Când Dumnezeu ... a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-l vestesc între neamuri. - Galateni 1: 15, 16

După Isus însuşi, apostolul Pavel a fost cea mai puternică şi mai influentă voce din Biserica Creştină. Pavel s-a născut într-o familie de evrei ultra­conservatori, în oraşul grecesc Tars din sudul Asiei Mici. Crescând în două lumi, în cea greacă şi în cea evreiască, Pavel a primit o educaţie deosebită, care l-a pregătit pentru lucrarea de mai târziu de proclamare a Evangheliei.

Pavel a spus odată în faţa unei adunări de farisei şi saduchei: "Fraţilor, eu sunt fariseu, fiu de fariseu" (Fapte 23:6). Fariseii erau cei mai stricţi evrei şi nişte per­secutori aprigi ai creştinilor. Ei militau pentru protecţia religiei evreieşti.

În jurul anului 35 d.Hr., la numai cinci ani după răstignirea lui Isus, Pavel a călătorit până la Damasc, purtând cu el nişte scrisori de la marele-preot, în care se declara că toţi creştinii meritau moartea. La data aceea, Pavel avea probabil în jur de 30 de ani. Dumnezeu a ales momentul acela pentru a-i schimba viaţa în mod radical. Domnul i S-a arătat într-o viziune şi i-a spus: "Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?" (Fapte 9:4).

Orbit de lumina strălucitoare şi prosternat la pământ, Pavel nu a putut să mai spună decât: "Cine eşti Tu, Doamne?" Atunci, glasul din cer i-a răspuns: "Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti" (versetul 5).

Pavel a pornit atunci pe un nou drum. Întâlnirea cu Isus i-a transformat viaţa.

El şi-a dedicat întreaga viaţă proclamării lui Hristos pe care îl iubea.

Apostolul Pavel a simţit îndemnul de a-şi împărtăşi credinţa pretutindeni pe unde era posibil să ajungă. El şi-a concentrat eforturile în oraşele impor­tante din Asia Mică. A călătorit în lumea mediteraneeană pornind din localitatea natală, Tars, şi a lucrat în toată Siria, Arabia, Grecia şi Turcia. El şi-a început prima călătorie misionară în Antiohia şi a străbătut circa 2 000 de kilometri. În călătoriile următoare a parcurs şi mai mulţi kilometri de atât. În tot acest răstimp el a fost lovit cu pietre şi bătut cu nuiele, a fost întemniţat, a trecut prin trei naufragii, a fost hăituit de animale sălbatice, a fost jefuit şi a fost deseori la un pas de moarte. Dar el continua să dea mărturie despre Domnul său (2 Cor. 11 :24-25)

Credinţa lui Pavel a produs o schimbare. Dedicarea lui faţă de Isus i-a transformat viaţa. Pentru Pavel, credinţa era o realitate activă, dinamică, vie, care l-a determinat să îl împărtăşească pe Isus tuturor celor pe care îi întâlnea.

Ţi-a adus credinţa vreo schimbare în viaţă? Este ea o putere transforrnatoare care influenţează tot ce faci? Este Hristos cel viu centrul vieţii tale, după cum a fost centrul vieţii lui Pavel?

Acceptă astăzi ca Hristos cel viu să fie centrul vieţii tale!

Mark Finley

EROII CREDINŢEI: IOAN

Unul din ucenici, acela pe care-I iubea Isus, stătea la masă culcat pe sânul lui Isus. - Ioan 13:23

Ioan şi fratele lui, Iacov, fiii lui Zebedei, au fost primii ucenici chemaţi de Isus. Fiind nişte simpli pescari, ei nu aveau nimic special în ceea ce priveşte educaţia sau originea familială. Singurul lucru notabil este modul în care i-a caracterizat Isus: "fiii tunetului" (Marcu 3: 17) 

Isus a văzut ceva bun în Ioan, acest tânăr irascibil. El a privit dincolo de faţadă, a privit la sufletul lui şi a văzut nu numai ceea ce el era la momentul acela, ci ­ceea ce avea să devină când avea să fie curăţat şi împuternicit prin harul Său.

Isus a crezut în Ioan, iar Ioan a răspuns pozitiv. Lui Hristos îi face o deosebită plăcere să ia un material aparent imposibil de corectat şi să-l transforme într-un obiect al harului Său. Ioan a devenit unul dintre ucenicii cei mai iubitori şi atenţi. Făcând parte din grupul restrâns al apropiaţilor lui Isus, el L-a însoţit pe Isus pe Muntele Schimbării la Faţă, în Ghetsimani şi la cruce. Imediat ce a aflat de la Maria Magdalena că mormântul lui Isus era gol, Ioan a alergat la mormânt împreună cu Petru şi a crezut.

Evanghelia lui Ioan este o relatare direct de la sursă despre viaţa Mântuitorului. Cu pana îrnbibată în dragoste, el a scris epistolele pe care astăzi le cunoaştem sub numele de 1, 2 şi 3 Ioan. Spre sfârşitul vieţii lui, împăratul Domiţian l-a exilat pe insula Patmos, din cauza credinţei.

Isus l-a schimbat pe Ioan dintr-un instigator irascibil într-un om blând şi iubi­tor. Ioan scria: "Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii" (1 Ioan 4: 11). El credea că esenţa creştinismului este dragostea. Dragostea lui Hristos se revărsa din inima lui spre oamenii din jur - chiar şi spre duşmanii lui.


Istoria lui Ioan ne descoperă un adevăr etern. Când petreci timp cu Isus, devii ca El. Când accepţi caracterizarea pe care El ţi-o face, devii ceea ce El vede că eşti. Slavă lui Dumnezeu! El vede binele din noi şi, dacă îi vom permite, El ne va transforma în oamenii care trebuie să fim.


Isus priveşte dincolo de aparenţe. El observă potenţialul fiecărui om. Poţi deveni astăzi ceea ce Dumnezeu ştie că poţi deveni!

Mark  Finley

EROII CREDINŢEI: ESTERA

Voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri! - Estera 4: 16

Ai fost vreodată mâhnit din cauza originii tale? Ti-ai dorit vreodată să fi avut o altfel de copilărie? Ai simţit vreodată că totul este împotriva ta? Estera ar fi avut toate motivele să se simtă aşa. Ea a rămas orfană de mică şi a fost crescută de verişorul ei, Mardoheu. înainte de aceasta, părinţii ei fuseseră luaţi ca robi şi duşi în Babilon, după căderea Ierusalimului, în 586 î.Hr.

Estera nu a avut ocazia să-şi cunoască părinţii. Ea era o evreică într-o ţară străină, crescută într-un mediu ostil, ca parte a unei minorităţi dispreţuite. Când Vasti, soţia împăratului persan Ahaşveroş, l-a pus într-o situaţie jenantă, Estera s-a numărat printre multele femei frumoase aduse în harem şi puse sub paza unui eunuc al împăratului. Stilul de viaţă decăzut de la palat nu era nici pe departe favorabil pentru manifestarea credinţei.

Mardoheu a avut grijă de ea, chiar şi la palat. El a îndemnat-o să îşi ţină ascunsă nationalitatea. Timp de un an, Estera a primit instruire cu privire la viaţa la harem. Când în cele din urmă s-a înfăţişat înaintea împăratului, el "a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei şi ea a căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete" (Estera 2: 17). îndrăgostit de frumuseţea, de comportamentul şi de caracterul ei, Ahaşveroş a ales-o imediat ca nouă regină.

Ce urmărea Dumnezeu prin toate acestea? De ce a ajuns Estera într-o poziţie atât de înaltă? Haman, una dintre căpeteniile împăratului, a făcut un plan pentru distrugerea lui Mardoheu şi a evreilor. toţi evreii aveau să fie ucişi.

Mardoheu a aflat despre planurile lui şi i-a cerut Esterei să meargă la împărat "Căci, dacă vei tăcea acum," i-a zis el, "ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, şi tu şi casa tatălui tău veţi pieri. Şi cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăţie?" (Estera 4: 14)

Estera a acceptat provocarea şi Dumnezeu a răspuns. Datorită atitudinii ei curajoase, poporul lui Dumnezeu a fost salvat.

În desfăşurarea providenţială a destinului, Dumnezeu ţi-a oferit un loc în lume pentru o vreme ca aceasta. Nu noi am ales să ne naştem la începutul se­colului al XXI-lea. Dumnezeu a dorit aşa. Noi am fost chemaţi, la fel ca Estera, tocmai pentru o vreme ca aceasta.

Dumnezeu ne cheamă să fim credincioşi. Indiferent de originea noastră, El vrea să-I fim loiali. Estera a avut un rol important în lumea ei. Şi noi putem avea un astfel de rol în lumea contemporană.

Ai curaj! Tu eşti al lui Dumnezeu, eşti destinat să trăieşti într-o vreme ca aceasta, într-o zi ca aceasta, pentru a avea un rol important de îndeplinit pentru El.

Mark   Finley

EROII CREDINŢEI: IOSIF

Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul  in bine. - Geneza 50:20

O dovadă convingătoare a inspiraţiei Bibliei este onestitatea ei. Scriptura nu ascunde luptele sau defectele eroilor ei.

Iosif a crescut într-o atmosferă familială tensionată, marcată de invidie şi disensiuni. Prima dată când este amintit în Biblie, în afară de momentul naşterii lui, ni se relatează că "Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele" (Gen. 37:2). Mai mult, visele în care se arăta că el va fi stăpânul fraţilor lui şi că ei se vor pleca înaintea lui alimentau, o dată în plus, rivalitatea dintre fraţi. Furioşi şi plini de resentimente, fraţii au făcut un plan ca să-l omoare pe Iosif. După ce l-au aruncat într-o groapă, l-au vândut ca sclav.

Soarta lui Iosif s-a înrăutătit de la o zi la alta. Mai întâi, a fost cumpărat de Potifar, care l-a remarcat pentru munca lui asiduă şi care a căpătat încredere şi respect faţă de el. Apoi când soţia lui Potifar i-a făcut avansuri, Iosif a strigat "Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dum­nezeu?" (Gen. 39:9).

Loialitatea lui faţă de bine l-a trimis într-o temniţă egipteană. Dar, cu toate că era singur şi întemniţat într-o ţară străină, Iosif nu şi-a pierdut credinţa.

În închisoare, Iosif i-a slujit paharnicului faraonului, interpretându-i un vis.
După eliberarea din închisoare, paharnicul a uitat de el ... până în ziua în care faraonul a avut un vis ciudat. Atunci paharnicul a ştiut exact la cine trebuia să apeleze.


Iosif i-a spus faraonului că interpretarea viselor depăşea puterea lui ca om. dar că Dumnezeu putea să i-o descopere. El a adăugat: "Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic faraonului!" (Gen. 41: 16). După ce faraonul i-a povestit visul în detaliu, Iosif i-a spus care era interpretarea primită de la Dum­nezeu. Recunoscând că interpretarea aceasta era adevărată, faraonul l-a numit imediat conducător al Egiptului, al doilea după el.

Istoria lui Iosif este plină de lecţii pentru noi, cei de astăzi. Iosif a devenit un om virtuos şi înţelept în mijlocul adversităţilor. Încercările prin care a trecut nu l-au determinat să regreseze, ci să progreseze. Încercările l-au învăţat să aibă încredere. Iosif a reuşit să pună capăt disensiunilor care au afectat relaţiile dintre membrii familiei lui.

Un singur bărbat sau o singură femeie a credinţei poate schimba lumea, la fel cum a făcut Iosif. Dumnezeu împreună cu o fiinţă umană formează o majoritate. Dumnezeu poate lua circumstanţele cele mai nefericite şi le poate folosi spre slava Numelui Său şi spre binecuvântarea omenirii. Lasă-L să facă astăzi acest lucru în lumea ta!

Mark Finley