Când spui adevărul, este bine pentru tine

Dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura şi înăuntrul meu se va veseli când buzele tale vor spune ce este bine. (Proverbele 23:15-16)

În urmă cu cinci ani am avut o experienţă care mi-a schimbat viaţa, chiar dacă eram doar un copil. Tatăl meu cumpărase un telefon mobil şi ne-a spus, mie şi surorii mele, să nu ne atingem de el. Dar noi nu l-am as­cultat şi într-o zi ne-am gândit să facem poze cu telefonul cel nou, să vedem şi noi cum este. Din neglijenţă, în timp ce făceam poze, una dintre noi, a scă­pat telefonul pe gresie şi astfel s-a spart display-ul. Văzându-ne în situaţia aceasta, am ascuns telefonul sub nişte pături din mansardă, ca să nu afle tata ce s-a întâmplat.

După câteva zile, ne pregăteam să plecăm într-o vacanţă cu familia.

Tata ne-a rugat să îi aducem telefonul, pentru că urma să aibă nevoie de el. Acum, problema cea mare nu era că am spart display-ul telefonului, ci fap­tul că nu mai ştiam unde îl ascunseserăm! Au început căutările prin toată casa, căutări care au durat ore în şir. La un moment dat, i-am propus surorii mele să ne rugăm. Răspunsul la rugăciunea noastră nu s-a lăsat aşteptat. După aproximativ 30 de minute, sora mea şi-a amintit, ca prin minune, că telefonul era ascuns sub păturile din mansardă. În sfârşit, tata a aflat toată povestea, iar noi ne aşteptam la o ... bătaie! Dar ne-am ales doar cu o ceartă.

Din această situaţie am învăţat că atunci când spui adevărul este bine pentru tine în primul rând, dar şi pentru cei de lângă tine. Psalmistul David Îi adresează lui Dumnezeu o rugăminte, pe care ne-o putem însuşi fiecare:

"Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii; fă dar să pătrundă înţelepciu­nea înăuntrul meu. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic." (Psalmii 51:6,10)

Mai mult decât atât, vreau să vă rog să nu ezitaţi nicio clipă atunci când vă vine în minte gândul de a cere ajutor de la Isus. Veţi primi răspuns chiar atunci când nu vă aşteptaţi şi, cu cât veţi avea mai multe experienţe cu Dumnezeu, cu atât mai clar veţi vedea mâna Lui la lucru în viaţa dumnea­voastră.

"Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui pri­eten ( ... ) Când Domnul Hristos a fost pe pământ, El i-a învăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să prezinte nevoile lor zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care El le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate este, de asemenea, o asigurare pen­tru noi." (Calea către Hristos, p. 78)

Oana Strugari, Liceul Teologic Aduentist

 

Apocalipsa - o taină?

Să nu pecetluieşti cuvintele prorociei din cartea aceasta. Căci vremea este aproape. (Apocalipsa 22:10)

În ciuda acestei precizări, există şi astăzi multe voci care susţin că Apocalipsa este o carte sigilată. De la leronim, traducătorul Vulgatei, şi până azi s-a susţinut că Apocalipsa este o carte plină de mistere. Astfel, mulţi au renunţat să-i caute sensurile.

Ellen White însă declara: "Având în vedere mărturia Inspiraţiei, cum îndrăznesc oamenii să afirme că Apocalipsa este un mister dincolo de ca­pacitatea de înţelegere a mintii umane? Ea este o taină descoperită, o carte deschisă." (TV, p. 281)

Nimeni nu poate nega faptul că Apocalipsa conţine simboluri şi meta­fore. Cultura timpului şi practicile literare iudaice justifică într-o mare măsură folosirea unui limbaj metaforic. Există însă şi considerente pedagogice şi mai ales politice care trebuie avute în vedere. Apocalipsa nu ar fi ajuns niciodată până la noi dacă autorul ar fi folosit un limbaj direct, accesibil tuturor.

Ar putea însă Isus să pronunţe o întreită binecuvântare privind studi­erea şi acceptarea mesajului unei cărţi care nu poate fi înţeleasă? Absurd, Dumnezeu onorează întotdeauna promisiunile Sale şi intreita fericire din Apo­calipsa 1:3 nu face excepţie. Înţelegerea Apocalipsei este legată însă de înţe­legerea întregii Scripturi. În cele 404 versete ale cărtii se găsesc 518 referinţe biblice. Ioan are cărţile lui favorite: Ezechiel, Daniel, Ţefania, Zaharia, 

Isaia. El nu a auzit pentru prima dată de balauri, fiare, plăgi şi călăreţi când se afla pe insula Patmos, ci cunoştea astfel de tablouri din Scriptură.

Vrem să înţelegem Apocalipsa? Să cercetăm cu interes şi rugăciune în­treaga Scriptură. Îţi multumim, Doamne, pentru prezenţa Apocalipsei în Biblie şi în sufletul nostru ca "o taină descoperită".

CONEXIUNE Luther nu a avut întotdeauna o pozitie corectă fată de cartea Apo­calipsa. În prefaţa traducerii germane din 1522 a Apocalipsei, el afirma că nu consideră cartea ca fiind profetică sau apostolică, deoarece "Hristos nu este nici predicat şi nici cunoscut în cadrul ei". Ulterior, într-o nouă prefaţă, din 1530, Luther a recunoscut că Hristos era personajul central al Apocalipsei, dar şi-a păstrat rezerve faţă de această carte.

Gheorghe Modoran, pastor, profesor la Institutul Teologic Adventist
Biblia la rând: 2 Împărați 24-25

Pretul, platit...

"Deci sa nu va temeti; voi sunteti mai de pret decat multe vrabii." Matei 10:31

- Spune-mi cat cantareste un fulg de nea? l-a intrebat pitigoiul pe porumbel.

- Ce altceva decat nimic? a sunat raspunsul. Si atunci pitigoiul i-a spus porumbelului povestea urmatoare:

-"Ma aflam pe creanga unui brad, cand a pornit sa ninga. Nu era vifor, ci o ninsoare lina, blanda ca un vis. Neavand altceva mai bun de facut, am inceput sa numar fulgii care cadeau pe ramura pe care stateam. Au cazut 3.751.952."

-  "Probabil ca atunci a stat ninsoarea" a presupus porumbelul.

- " Nu, atunci a cazut al 3.751.953-lea fulg si ramura s-a rupt..."

Asemeni fulgului de nea, poate ca suntem considerati un fel de "nimic". Totusi Mantuitorul nostru se intereseaza de noi si valoarea noastra, din punctul Lui de vedere este egala cu valoarea vietii Sale.

Suntem oare constienti de pretul platit pentru noi?

Dorel Cornei

Domnul va purta de grijă

Avraam a pus locului aceluia numele: "Domnul va purta de grijă. " De aceea se zice şi azi: "La muntele unde Domnul va purta de grijă. " (Geneza 22:14)

Făcând retrospectiva unei perioade din viaţă, am văzut cum Domnul a purtat de grijă şi atunci.

Cu mai puţin de două luni înainte de examenul de bacalaureat, fiul meu a decis să schimbe disciplina la care va susţine proba la alegere, pentru că manualul de geografie era mai subţire decât manualul de istorie. A venit acasă radiind şi mi-a spus ce hotărâse. Atunci l-am întrebat dacă îşi dă seama că trebuie să ştie "pe dinafară" harta României şi nu numai. Zâmbetele au dispărut instantaneu, dar nu se mai putea schimba nimic.

L-am lăsat să înveţe şi, cu două săptămâni înainte de examen, am incepu­t să-l "ascult"; aceasta era metoda preferată de verificare. Bineînţeles că avea impresia că nu mai ştie nimic. "Uitase tot" şi cartea de geografie mai zbura uneori prin cameră, ca urmare a constatării acestui fapt.

Ne-am rugat mult în acea perioadă, ca Domnul să-l ajute să poată reţine materia.

Probele orale au avut rezultate foarte frumoase şi pentru el, şi pentru colegii de clasă. Înainte de probele scrise s-au strâns cu toţii acasă la unul dintre ei şi s-au rugat mult, poate mai fierbinte ca oricând. Când s-au afişat rezultatele, nu au avut curajul să meargă toţi. Au rămas acasă să se roage doi dintre ei au mers la liceu. Şi ... Domnul într-adevăr purtase de grijă! Nimeni nu a picat bacalaureatul.

Ca şi atunci, şi astăzi, în orice situaţie ne-am afla, să ne încurajăm spu­nandu-ne unul altuia: "Domnul va purta de grijă."

Să-L lăsăm şi astăzi să o facă în viaţa noastră.

"Numai o zi este a noastră şi, în timpul acestei zile, trebuie să trăim pentru Domnul. Pentru această singură zi, trebuie să punem în mâinile lui Isus, într-o servire solemnă, toate intenţiile şi planurile noastre, aruncând toate îngrijorările noastre asupra Lui, pentru că El ne poartă de grijă. "Căci ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde" (Ier, 29:11). "În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră." (Isaia 30:15)

Mihaela Milici, Romaneşti, Oltenia

Ferice de cine citeşte

Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea, căci vremea este aproape! (Apocalipsa 1 :3)

Aceasta este prima dintre cele şapte făgăduinţe ale cărţii. Apocalipsa este singura carte a Bibliei care oferă o binecuvântare specială celor intere­sati să-i înţeleagă mesajul. Cum putem găsi fericirea prin cartea Apocalip­sei? 

Pe fundalul descrierilor plăgilor, vuietului cailor şi valurilor de lăcuste, se conlturează puternic figura Mielului înjunghiat, a Fiului omului. Pe El Îl vedem apropiindu-Se de Ioan, punându-şi mâna dreaptă asupra lui şi spunându-i aşa cum îi spune fiecăruia dintre noi: "Nu te teme!" Apocalipsa ne asigură că istoria tulbure a omenirii va atinge în curând apogeul, iar Dumnezeu va crea un cer nou şi un pământ nou, unde moartea nu va mai fi. Nu ti-ai dori să trăieşti într-o astfel de lume a fericirii şi a păcii?

Suntem însă avertizati că multi vor respinge făgăduinţa lui Dumnezeu "Unii nu vor citi, iar binecuvântarea nu este pentru ei. .. Alţii, de asemenea, re­fuză să asculte orice referitor la profetii, iar binecuvântarea nu este nici pentru această categorie. (. .. ) Multi refuză să ia în serios avertizările şi instrucţiunile cuprinse în Apocalipsa. Niciunul dintre aceştia nu poate să ceară binecuvân­tarea promisă." (Tv, p. 281)

De ce această binecuvântare întreită? Cunoscând opozitia generală faţă de Apocalipsa şi efortul lui Satana de a ascunde de oameni descoperiri care demască amăgirile sale, Dumnezeu doreşte să ne convingă de marea valoare a acestei cărţi, Apocalipsa are putere. Este o carte despre timp şi istorie, des­pre alegeri şi consecinţele deciziilor noastre, despre destinul nostru veşnic. Este darul special al lui Dumnezeu pentru timpul sfârşitului. 

Merită să fie citită şi trăită!

CONEXIUNI În Asia Mică, persecuţia s-a soldat cu o binecuvântare specială - în urma exilului lui Ioan a rezultat cartea Apocalipsa. După Nero, cel de-al doilea val de persecuţii, cu numeroşi martiri, chiar şi din "casa împăratului" (Flavius Clement şi soţia sa, Flavia Domitilla) a fost de­clanşat de Domiţian (81-96), cel dintâi împărat care s-a autodivini­zat, proclamându-se Dominus ac Deus.

Gheorghe Modoran, pastor. profesor la Institutul Teologic Adventist
Biblia la rând: 2 Împărați 22-23

Vremea care abia aştepţi să treacă

Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace ... (Isaia 55: 12)

Este câteodată o vreme care abia aştepţi să treacă. Este adevărat, este parte din viaţă şi merită a fi trăită la cote maxime, dar cum să trăieşti la maxim acele zile negre care uneori întunecă ratiunea, impiedicând-o să ia decizii corecte?

S-a întâmplat cu ani în urmă. Mie îmi pare că a fost ieri, chiar dacă au trecut 6 ani de atunci. În plină stare de sănătate s-a instalat boala şi cred că nu numai mie mi s-a întâmplat aşa ceva ... Am fost nevoită să mă supun unor intervenţii chirurgicale. Dar nu numai una, ci patru în trei luni. A cin­cea a fost după alte trei luni. Nu mi s-a spus că vor fi atâtea; de fiecare dată plecam de acasă pentru o operaţie, nu pentru o za dintr-un lanţ. Se întâm­plă uneori că organismul, oricât ar fi de puternic, să ne joace o farsă, iar pe masa de operaţie este destul de rău să se întâmple ca acest pumn de ţărână să nu mai vrea să funcţioneze în parametri vitali. După un asemenea epi­sod, la ieşirea din spital mi s-a spus că mai este nevoie de încă o interven­ţie chirurgicală, dar eu am decis că nu voi accepta încă o operaţie, fiindcă ziceam: "Oameni în cârje am mai văzut; mai bine în cârje decât în sicriu."

Venise ziua în care eram programată pentru "ultima" operaţie, când aveam promisiunea că-mi va fi redat mersul fără cârje. Dar eu deja hotă­râsern că nu voi mai ajunge pe masa de operaţie. Soţul meu credea din tot sufletul că va fi bine, aşa că m-a luat pe sus la propriu şi m-a urcat în maşi­nă. Tot drumul a fost un zbucium şi, ajunsă acolo, am cedat. Am făcut frison stând pe hol, unde era cald, cred că de frică. Nu credeam ca voi ieşi vie din sală. Încercam să mă rog în gând, dar nu ştiam ce să cer. O singură întreba­re aveam: să intru sau nu în sala de operaţie? I-am cerut Domnului să-mi răspundă prin singura metodă pe care am încercat-o, pentru a afla voia Lui: Cuvântul Scripturii. Iar Dumnezeu mi-a răspuns pe loc, aşa cum L-am rugat, cu textul din Isaia 55:12: "Da, veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace." A fost pentru noi ca un bileţel de asigurare şi încurajare trimis chiar de Cel de care depinde viaţa. Şi, spre slava Domnului, aşa a fost: am ieşit cu bucurie şi ne-a călăuzit în pace.

Nu ştiu cum Îl cunoşti pe Dumnezeu, dacă L-ai descoperit implicându-se în viaţa ta, acceptând să-ţi vorbească pe limba ta şi în modul în care reuşeşti să-L înţelegi. Este minunat să ne împrietenim cu acest Dumnezeu mare, care ţine tot Universul prin Cuvântul Său şi care se apropie cu aşa gingăşie şi delicateţe de fiecare, acest Dumnezeu pe care Îl uităm uneori când ne este bine, dar care nu ne lasă în zilele noastre grele.

Ramona Costea, Buzău, Muntenia

O carte pentru domnul ceasornicar

Voi însă veţi cânta ca în noaptea când se prăznuieşte sărbătoarea, veţi fi cu inima veselă, ca cel ce merge in sunetul flautului ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stânca lui Israel. (Isaia 30:29)

Într-o zi, purtându-mi geanta cu cărţi, am ajuns în fata unei ceasornicării. În vitrină se vedeau ceasuri de toate felurile. Inăuntru, un domn amabil, cea­sornicarul, m-a primit cu bunăvoinţă şi a acceptat să-i prezint cărţile pe care le aveam la mine. I-am spus că am cărţi foarte bune pe teme de sănătate şi, de asemenea, i-am arătat şi recomandat o carte de istorie care prezintă nu doar trecutul, ci şi prezentul şi viitorul. Era vorba, desigur, despre Tragedia veacurilor.

Domnul ceasomicar s-a uitat cu atentie peste cărţi, dar privirea a zăbovit asupra cărţii Tragedia veacurilor. A răsfoit-o, citind ici şi colo câte ceva, fiind foarte captivat. La un moment dat, şi-a ridicat privirea şi mi-a mărturisit că îşi dorea şi el foarte mult să facă parte din poporul salvat al lui Dumnezeu. Mi-am dat seama din cuvintele lui că se oprise asupra capitolului 40 din carte, intitulat "Eliberarea poporului lui Dumnezeu". A cumpărat cartea şi, înainte să plec de acolo, mi-a spus că îşi doreşte ca şi sotia lui să citească această carte şi să afle lucrurile scrise în ea, dat fiind că sotia dumnealui era foarte preocupată de fenomenele paranormale şi de experienţele bazate pe bioenergie.

Am plecat de la ceasornicărie cu inima plină de bucurie pentru că bu­nul Dumnezeu mă folosise ca pe o unealtă în mâna Lui,  trimiţându-rnă la acel suflet sincer care îşi dorea să facă parte din poporul lui Dumnezeu şi să fie salvat. Dumnezeu ne inspiră pe fiecare dintre noi şi ne trimite la uşi în spatele cărora sunt oameni care doresc să-L cunoască şi să-şi predea viata în mâinile Lui. El, care cunoaşte chiar şi numărul firelor de păr de pe capul oricărui om, este interesat să salveze cât mai multe suflete. Am convingerea că Tragedia veacurilor este o carte care poate să-i conducă pe oameni spre lumină, spre adevăr, spre Cartea cărţilor în care este prezentată vestea bună a mântuirii. A Domnului să fie slava şi lauda noastră!

Geta Petre, colportor
Biblia la rând: 2 Împărați 20-21

O dragoste mare cât cerul

Cea mai mare dintre ele este dragostea! (1 Corinteni 13:13)

Copiii, fie că sunt mai mici sau mai mari, au nevoie de multă dragoste şi nu au nicio problemă în a cere afecţiune din partea celor apropiaţi. Doresc să se simtă iubiţi şi, de cele mai multe ori, îi întreabă pe cei de a căror dra­goste sunt interesaţi direct: "Spune-mi, cât de mult mă iubeşti?"

Copiii sunt capabili să şi ofere multă dragoste, iar manifestarea afecţiu­nii poate îmbrăca diferite forme, de la gesturile nevinovate şi mărunte la mângâieri tandre, desene pe cele mai inedite suporturi, pupici în momente neaşteptate şi grele, ajutor în treburile gospodăreşti, ascultare, curăţenie în cameră, aranjarea hainelor şi jucăriilor, îngrijirea florilor şi multe altele, care mai de care mai "năstruşnice".

Cuvintele rămân însă cele care pot înduioşa pe oricine şi care transmit modul cel mai uşor de înţeles iubirea. Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care am auzit-o până acum a fost aceea a unei fetiţe de cinci anişori cu mama ei. Dialogul dintre cele două a început cam aşa:

--Ştii cât de mult te iubesc, mami? Spune- mi, te rog! a zis mama.

--Te iubesc cât cerul ăsta din toate ţările. Tu cât mă iubeşti pe mine? Şi tot fetiţa a răspuns: Câţi oameni sunt pe pământ?

Dumnezeu ne-a iubit mai mult decât tot cerul, decât tot ceea ce era în cer mai mult chiar decât pe Fiul Său. 

Dumnezeu ne oferă infinit de multă iubire - "Te iubesc cu o iubire veşnică" (Ieremia 31:3) - şi ne cere multă iubire 

- "Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10:37).

Cea mai mare dovadă de dragoste pe care o putem arăta lui Dumnezeu aceea a manifestării interesului şi compasiunii pentru ceilalţi, fie că sunt din familie, biserică sau societate.

Dumnezeu ne-a iubit mai mult decât a iubit cerul, pentru ca noi să putem ­iubi atât de mult cât este cerul de mare şi atât de mulţi oameni câti sunt pe pământ.

Arată-ţi astăzi dragostea printr-o declaraţie surprinzătoare sau prin­t gest simplu, prin orice crezi că poate aduce fericire celorlalţi. Îl vei fericit şi pe Dumnezeu!

Luminiţa Dimoiu, Slăveşti, Oltenia

Afacerea \"Curierul din Lyon\"

Dumnezeu ( ... ) a rănduit o zi în care va judeca lumea după dreptate. (Faptele apostolilor 17:30,31)

S-a întâmplat pe 27 aprilie 1796. Diligenta care făcea curse regulate între Paris şi Lyon a fost atacată. Surugiul şi curierul au fost găsiţi morţi, iar cele 7 milioane de asignate destinate armatei lui Napoleon, aflată în Italia, au dispăruL În cursul anchetei, un oarecare Joseph Lesurques a fost recunos­cut incidental drept unul dintre atacatori, fiind identificat ca singurul blond dintre bandiţi. Joseph era căsătorit şi tată a doi copii, o persoană respectabi­lă, însă circumstanţele l-au indicat vinovat. În timpul procesului, unul dintre asasini - Couriol - s-a ridicat indignat, şi-a recunoscut vinovăţia şi a declarat că Lesurques nu a luat parte la atac. Însă tribunalul a hotărât că este vinovat şi în 3 octombrie, Lesurques a fost ghilotinat. În ziua execuţiei, s-a îmbrăcat în alb, semn al nevinovăţiei sale ...

După execuţie, judecătorul Daubanton a reluat ancheta. Întâmplarea a făcut ca, la scurt timp, să fie arestat un tâlhar, numit Dubosq. Asupra lui s-a găsit o perucă blondă pe care o purta în timpul jafurilor, pentru a-i înşe­la pe eventualii martori. S-a dovedit că el era banditul blond. Azi, pe monu­mentul funerar al lui Lesurques, citim: "A fost victima celei mai deplorabile erori umane." Justiţia umană nu este infailibilă.

Justiţia divină este însă ireproşabilă. La bara tribunalului ceresc, toti ace­i care au fost nedreptăţiţi din cauza credintei, a principiilor lor ferme şi a Nu­melui lui Hristos pe care l-au purtat îşi vor găsi dreptatea. Poate că evaluarea şi judecata omenească i-au călcat în picioare, odată cu adevărul. Ei "au fost condamnaţi de tribunalele omeneşti ca cei mai josnici criminali. Dar acum Dumnezeu este Cel ce judecă ... " (TV, p. 585). Acum, Hristos - 

El Însuşi victima celei mai mari erori judiciare - este Judecătorul înaintea căruia se vor înfă­ţişa morţii şi viii, "pentru ca fiecare să-şi primească răsplata" (2 Corinteni 5: 10).

Poate că şi tu, drag cititor, ai fost nedreptăţit vreodată. Nu uita! Hristos te va reabilita. Îti va dărui haina aibă a neprihănirii Sale.

CONEXIUNE Scriitorul Victor Hugo s-a adresat autorităţilor, cerând reabilitarea lui Lesurques.

Florin Bică, redactor. Editura Viaţă şi Sănătate
Biblia la rând: 2 Împărați 18-19

Fum ... si roade

În adevăr (...) Dumnezeu nu este părtinitor; (...) cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El. (Faptele apostolilor 10:34,35)

După terminarea facultăţii, fiul nostru a ales să îşi deschidă un cabinet medical într-o zonă pur românească şi ortodoxă de la poalele Carpaţilor Ori­entali de Curbură, într-o vale pitorească. La sfârşit de an, ne-am gândit să le facem o surpriză copiilor de la şcoala şi grădiniţa din comuna respectiva Am cerut acordul directorului şi am pregătit câte un pacheţel cu revista Priki pentru cei 250 de copii, iar pentru profesori şi educatoare am oferit cartea Mâini înzestrate, de dr. Ben Carson. Din păcate, prin "bunăvoinţa" directorului, cărţile şi revistele au fost arse.

Primăvara, după topirea zăpezii, am ieşit într-o după-amiază ploioasă în comună pentru a împărţi cărţi din casă în casă. Am întâmpinat multe obstacole, am fost ameninţaţi şi, din unele locuri, am fost chiar alungaţi. deşi doream să le facem un bine oamenilor, să le ducem vestea cea bună a mântuirii. În astfel de ocazii, obişnuiesc să ţin cărţile în mână, pentru ca să se vadă atunci când intru în curte sau în casă. La un moment dat, am deschis poarta şi am intrat într-o curte; atunci doamna respectivă a început să strige astfel către soţul ei: "Gică, vino să vezi cine a venit la noi!" Neştiind ce se va întâmpla, am avut tendinţa să ies din curte. Dar domnul acela m-a întâmpinat şi m-a salutat cu "Maranatha!" (Domnul nostru vine!) Atunci m-a cuprins o linişte sufletească şi am ştiut că sunt în locul potrivit. Ei s-au dovedit foarte ospitalieri şi ne-au invitat în curte. L-am chemat şi pe soţul meu, care merge împreună cu mine în lucrarea misionară; el pune cărţile în maşină, mă duce dintr-un loc în altul şi se implică în conversaţiile cu oame­nii, precum şi în susţinerea studiilor biblice, a seminarelor pe diferite teme.

După o scurtă conversaţie, am propus acelei familii să studiem Biblia împreună. Ei au fost de acord, dar pentru că era primăvară şi era mult de lucru la ţară, am amânat pentru toamnă. Spre sfârşitul toamnei l-au cău­tat pe fiul nostru la cabinet şi ne-au invitat să începem studiile biblice. De atunci, parcurgem împreună studiile în fiecare Sabat, fără să mai întâm­pinăm vreun obstacol. Avem şi trei copilaşi în grupă, care se roagă atât de sincer şi frumos. În prezent, soţul şi soţia se pregătesc să încheie legământ cu Dumnezeu prin botez.

Iată cum s-a împrăştiat fumul acelor cărţi arse, cum acel Cuvânt al lui Dumnezeu a adus roade, pentru că El a spus: "Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se va întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împli­ni planurile Mele." (Isaia 55: 11)

Judit Barho, Sfântu Gheorghe, Transilvania Sud

Radacina evlaviei

" A crede in rugaciune este radacina intregii tale evlavii." William Carey

Un om care lucra intr-un depozit de gheata si-a pierdut ceasul in rumegusul din coltul depozitului. A oferit o recompensa si cu toate ca mai multi oameni au scormonit rumegusul cu greblele, nu l-au putut gasi. Cand au plecat din cladire pentru masa de pranz, un baietel a intrat in depozitul de gheata si dupa cateva minute a iesit afara cu ceasul.

Muncitorii l-au intrebat curiosi cum a reusit sa-l gaseasca atat de repede si el a raspuns: "N-am facut decat sa ma intind pe rumegus si sa ascult, in cele din urma, am auzit ceasul ticaind..."

Unii dintre noi am pierdut mai mult decat un ceas, dar in linistea rugaciunii tacute vom gasi ce-am pierdut, chiar si ritmul vietii vesnice.


"Planul lui Dumnezeu este ca cel care îi învatã pe altii adevãrurile Bibliei sã aibã o astfel de viatã în cãminul sãu, care sã fie o exemplificare a adevãrurilor pe care le predã. Ceea ce este un om are o mai mare influentã decât ceea ce spune. Evlavia în viata de zi cu zi va da putere mãrturiei publice. Rãbdarea, consecventa si iubirea vor impresiona inimile care nu sunt atinse prin predicare. "{AH 354}

Biblia spune: " Domnul  va face ca binecuvantarea sa fie cu tine in toate lucrurile pe care vei pune mana."  Deuteronom 28:8

Dorel Cornei

Rugăciuni ascultate

Ilie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi; şi s-a rugat cu stăruinţă să nu plouă şi n-a plouat deloc în ţară trei ani şi şase luni. (Iacov 5: 17)

Atunci când noi alegem să-L lăsăm pe Dumnezeu la cârma vieţii şi-L încoronăm ca Domn al fiinţei noastre, nu există zi în care să spunem: "Azi nu am avut nicio experienţă cu El."

Deşi, în general, toate lucrurile din casa mea au locuri bine stabilite la care mă pot duce şi noaptea, pe întuneric, de mai multe ori mi s-a întâmplat să nu-mi amintesc unde am pus un obiect sau o carte pe care le foloseam mai rar. Ştiţi ce făceam atunci? Mă plecam pe genunchi şi, când mă ridicam de la rugăciune, îngerul meu mă conducea exact unde era lucrul respectiv. Când soţul meu era în spital, în ultimul lui an de viaţă, iar eu stăteam permanent lângă el, chirurgul m-a trimis să cumpăr, cu reţetă, nişte cal­ante şi antibiotice suplimentare. Cerul se înnorase. La farmacia din apropi­ere nu am găsit medicamentele şi, ştiind că soţul meu avea dureri foarte mari, am plecat în grabă şi cu o rugăciune plină de speranţă spre o altă far­macie. Mare mi-a fost bucuria când, în sfârşit, am găsit tot ce era indicat pe reţetă. Dar începuseră să cadă stropi mari de ploaie şi nori negri ameninţau la orizont. Fiind sezon de vară, eram îmbrăcată doar cu o rochiţă subţire. Am o mare sensibilitate la răceală. Mă simţeam nevrednică să înalţ o ruga­ciune asemănătoare, într-un anumit sens, cu a lui Ilie; totuşi am apelat la Tatăl meu ceresc şi am zis: "Tată bun, dacă vrei, ştiu că poţi să opreşti ploaia pe traseul pe care îl am de parcurs până la spital, ca să nu răcesc. Cine îl va îngriji pe soţul meu operat? Totuşi voia Ta să se facă" Şi atunci s-a petrecut o minune: Dumnezeu a onorat încrederea mea şi, pe tot traseul până la spital, ploaia s-a oprit. Cum am pus piciorul pe prima treaptă a spital­ului, s-a pornit potop de ploaie.

O experienţă similară s-a petrecut cu ocazia inaugurării bisericii din Ur­leta, în 1983, când au participat şi mulţi oameni din sat. Pastorul care a înălţat rugăciunea de binecuvântare a prezentat înaintea Domnului şi ace­ea pentru ploaia îndelung aşteptată - era secetă mare. Pe la ora 14. s-a întunecat cerul şi s·a pornit o ploaie torenţială. Era o reeditare în miniatură a episodului de pe vremea lui Ilie. Oamenii din sat care participaserâ la inaugurare au spus cu încântare: "Dumnezeu a ascultat rugăciunea adven­tiştilor şi ne-a trimis ploaia mult dorită!" Într-adevăr, am văzut cu ochii noştri împlinirea făgăduinţei din Marcu 11:24: "De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit. şi-l veţi avea".

Magdalena Toma, Urleta, Muntenia

Între \"exact\" şi \"aproape\"

Când veţi vedea aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi. (Matei 24:33)

Dumnezeu ştie că ne este mai de folos să ne arate când e aproape veni­rea Domnului Isus, şi nu exact ceasul.

"Nicio afirmaţie a Mântuitorului nu trebuie să fie folosită pentru a des­fiinţa altă afirmaţie. Deşi niciun om nu cunoaşte nici ziua, nici ceasul venirii sale, ni se spune şi ni se cere să ştim când este timpul aproape. În plus, sunt­em atenţionaţi că, dacă vom desconsidera avertizările Sale, dacă vom refuza sau vom neglija să ştim când se apropie venirea Sa, acest lucru ne va fi la fel de fatal cum le-a fost celor care au trăit în zilele lui Noe, faptul că nu au ştiut cănd a venit potopul. (...)

Pavel vorbeşte despre o categorie de oameni care vor fi luaţi prin sur­prindere de venirea Domnului. «Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când vor zice: Pace şi linişte!, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei (... ) şi nu va fi chip de scăpare.» Dar el adaugă, pentru cei care au luat în serios avertizarea Mântuitorului: «Voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului» (1 Tesaloniceni 5:2-5)." (TV, p. 305)

Fiii luminii trăiesc fără eschivare fiecare clipă. Viaţa lor devine astfel o pildă şi o călăuză pentru cei acoperiţi de negura incertitudinii şi de neştiinţă.

Dacă ştii cu exactitate momentul, există riscul să întârzii, dar atunci când ştii că e aproape, pregătirile sunt în desfăşurare şi, chiar dacă Musafirul ar întârzia, ar fi ca şi cum a venit mai devreme. Când va veni Mântuitorul, va fi chiar la timp.

CONEXIUNE

Istoricul Charles Freeman a scris despre creştinii primei generaţii că au aşteptat revenirea lui Isus în timpul vieţii lor. Cu vremea, au înţeles avertismentul Lui de a nu face speculaţii cu privire la timpul exact al celei de-a doua veniri.

Daniel Chirileanu, pastor, directorul Departamentului Tineret, Uniunea Română
Biblia la rând: 2 Împăraţi 12-14

Drumul tezaurului prin pustie

Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile. (Apocalipsa 12:6)

Căutăm uneori un loc al adevărului, al neprihănirii şi al bucuriei sfinte. Suntem surprinşi să aflăm că acestea nu mai există de mult în marile centre ale culturii şi civilizaţiei. Unde se află şi unde se pot ascunde marile speranţe ale creştinilor şi ale creştinismului? Ceea ce face să fie vestite locu­rile de atracţie turistică nu este prezenţa sfinţitoare a adevărului, ci, dimpo­trivă, etalarea orgoliului şi a aroganţei spiritului uman, înfăţişate în cele mai rafinate şi curioase forme ale artei.

Rămâne deci pentru noi varianta simplă şi curajoasă de a căuta în lo­curile sălbatice şi în singurătatea pustiei ceea ce le lipseşte marilor oraşe. În liniştea solemnă a lumii create de Dumnezeu, departe de lumea dezlănţuită a oamenilor, putem găsi urmele trecerii în pace şi simplitate a cortegiului purtă­tor al tezaurului adevărului biblic.

 ,,«Biserica din pustie», şi nu ierarhia mândră, întronată în marea capitală a lumii, era adevărata biserică a lui Hristos, păstră­toarea comorilor adevărului pe care Dumnezeu îl încredinţase poporului Său pentru a fi dat lumii." (TV, p. 52)

Un moment de reculegere liniştită la unul dintre locurile pe unde a tre­cut convoiul Cuvântului prin pustie poate fi pentru inima ta un timp binecuvân­tat. El îţi poate aduce mai multă lumină şi bucurie sufletească decât cel mai strălucit eveniment mondern la care ai putea participa.

În fiecare moment, tu ai la dispoziţie mai multe posibilităţi. Rămâne doar să alegi ce este cel mai bine pentru inima ta.

CONEXIUNE

La al treilea Conciliu de la Lateran (179), râsul batjocoritor al pre­laţilor a fost singurul răspuns la cererea "Săracilor din Lyon" de a li se recunoaşte dreptul de a predica Evanghelia.

Ion Buciuman, pastor, Conferinta Muntenia
Biblia la rând: 2 Împăraţi 9-11

Fiecare zi - un dar de la Dumnezeu

Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! (Psalmii 103:2)

Era luna aprilie. Urma să plec împreună cu băieţelul nostru, să ne petre­cem vacanţa la părinţi. Ziua cea mare sosise şi iată-ne ajunşi. Pentru că noi locuiam la o distanţă bună de localitatea în care m-am născut, atmosfera prietenoasă a casei părinteşti, reintâlnirea cu cei dragi, de care ne fusese atât de dor, precum şi frumuseţea pomilor înfloriţi ne sporeau bucuria şi multumirea din suflet. În Sabat am fost binecuvântaţi cu o atmosferă deose­bită la biserică şi apoi acasă, unde ne-am strâns bunici, copii, nepoţi şi stră­nepoţi. Şi vremea de afară a ţinut cu noi. A fost călduţ şi bine. Soarele ne răsfăţa cu razele lui, iar păsările, cu cântecele lor de laudă. Ce zi frumoasă!

M-am gândit cât de frumos va fi în cer, când nu ne vom mai duce dorul unul altuia şi vom petrece veşnicia împreună într-o atmosferă cu adevărat desăvârşită ... Abia aştept să ajung acolo ...

Peste noapte, vremea s-a schimbat şi dimineaţa era vânt, ploaie şi frig.

Nu m-arn gândit însă cât de uşor s-ar fi putut schimba şi viaţa mea într-o fracţiune de secundă. Preocupată să fac ordine şi curăţenie, m-am îndreptat spre bucătăria de vară, unde urma să spălăm vasele şi să aşezăm lucrurile la locul lor. Dar cu ce să mă încalţ ca să nu mă ud? Am găsit o pereche de pantofi ai tatălui meu. Fără să stau pe gânduri, m-am încălţat şi am pornit. Iarna lăsase urme în trotuarul nostru, ce se sfărâmase pe alocuri. Grăbin­du-mă să ajung la bucătărie printre picurii de ploaie, vârful pantofului mi s-a înfipt într-o fisură destul de mare a trotuarului. Mi-am pierdut imediat echilibrul şi am căzut, lovindu-mă cu capul de colţul uneia din treptele de la bucătărie. Pe moment nu am mai ştiut nimic. Însă ploaia m-a trezit. M-am ridicat cu greu şi mi-am dat seama că faţa mi-e plină de sânge. Imediat m-am îndreptat spre bazinul cu apă şi m-am spălat. Sângele şiroia, dar de unde? Privind în oglindă, am constatat că eram lovită în zona capului, între arcadă şi un punct foarte critic. M-am învineţit de parcă aş fi fost bătută, dar i-am mulţumit lui Dumnezeu că m-a ferit de o nenorocire mai mare.

La spital mi s-a spus că doar o jumătate de centimetru m-a despărţit de moarte. Am început să privesc viaţa ca fiind un bonus de la El şi m-am hotă­rât să spun mai des MULŢUMESC pentru binecuvântările pe care am con­siderat atât de mult timp că le merit. Fiecare zi este un dar de la Dumnezeu. Ar trebui să preţuim fiecare clipă mai mult şi să învăţăm să ne bucurăm de tot ceea ce Dumnezeu ne oferă în bunătatea Sa. Ai ocazia să începi chiar de astăzi. Oricând lucrurile se pot schimba ...

Cristina Potocian Băndean, Transilvania de Nord

Abecedar de altitudine

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea. (Proverbele 22:6)

Am poposit de două ori în bordeiele modeste, dar încărcate de semnifica­ţii ale Colegiilor "Da Barba", la poalele piscurilor impunătoare ale Alpilor Candieni. Nu pot descrie în cuvinte trăirile pe care le-am încercat de fiecare dată. Pe masa de piatră din mijlocul încăperii, se mai vedeau încă pete de cerneală rămase de la ultimii caligrafi. Din locul acela s-a răspândit Cuvântul către întreaga Europă timp de veacuri întregi. Acolo era şi şcoala, era şi ate­lierul de multiplicare manuală a Bibliei.

Am avut marea favoare de a întâlni acolo o valdenză venită în pelerinaj cu două nepoate. Fetele erau îmbrăcate în ţinuta tradiţională, veche de peste ­trei sute de ani. Mătuşa le povestea copilelor, foarte pătrunse de moment, istoria strămoşilor lor. Atunci, am auzit parcă repetate cuvintele: "Copilaşii valdenzi învăţau să privească plini de recunoştinţă spre Dumnezeu (...), să suporte greutăţile, să se supună disciplinei, să gândească şi să acţioneze pe cont propriu. Foarte de timpuriu erau învăţaţi să poarte răspunderi, să fie atenţi la vorbire şi să cunoască înţelepciunea tăcerii." (TV, p. 54)

Principiile enunţate mai sus pot forma un adevărat abecedar pentru ori­cine doreşte să-şi pregătească în modul cel mai eficient copiii pentru viaţă. A îndrepta atenţia copilului către Dumnezeu este cea dintâi îndatorire a părinţilor. ­Pentru noi toti, disciplina de sine şi responsabilitatea personală sunt lucruri peste care nu se poate trece. Dacă vrei să ai cu adevărat succes în viaţă şi să fii la înălţime, urmăreşte ca vorbirea şi tăcerea ta să fie fără reproş.

CONEXIUNE

În cronicile lui Pietro Gilles, se face menţiunea că învăţătorii val­denzi, cărora li se spunea "Barba", şi ucenicii lor erau cunoscători ai ştiinţelor, ai limbilor şi ai Sfintelor Scripturi.

Ion Buciuman, pastor, Conferinta Muntenia
Biblia la rând: 2 Împăraţi 6-8

Indurare si ajutor

"La vremea indurarrii Te voi asculta, si in ziua mantuirii Te voi ajuta." Isaia 49:8

În conceptia iudaicã, povestea lui Adam si a Evei explicã pãtrunderea rãului într-o lume pe care Creatorul însusi o apreciase drept “foarte bunã” (Gen. 1, 31). Dar, pentru iudaism, “cãderea” omului în pãcat îi impune acestuia sã se reabiliteze în fata lui Dumnezeu, spre deosebire de doctrina crestinã a “pãcatului originar”, care sustine cã desãvârsirea pierdutã a omului nu poate fi rãscumpãratã decât prin ivirea si jertfa de sine ale “celui de-al doilea Adam” (1 Cor. 15, 22). O traditie crestinã precizeazã, de asemenea, cã Adam ar fi înmormântat sub reprezentarea rãstignirii, aflatã în sfântul mormânt de la Ierusalim. Biserica Ortodoxã îi comemoreazã pe pãrintii omenirii în duminica dinaintea Crãciunului. [Iudaism]

Misna (Sanh. 10, 1) precizeazã care sunt ereziile care duc la pierderea vietii de apoi: a nega cã învierea mortilor face parte din învãtãturile Torei, a contesta originea divinã a Torei si a profesa credinte de apicoret (epikoros). Acesta din urmã, potrivit definitiei lui Maimonide (M.T., Tesuva 3, 8), refuzã sã creadã cã Dumnezeu comunicã cu oamenii prin intermediul profetiei, contestã profetia lui Moise sau nu crede cã Dumnezeu cunoaste întâmplãrile omenesti. Talmudul (Sanh. 99b) spune cã un epikoros este cel ce-i dispretuieste pe învãtatii stiintei rabinice ori îi dispretuieste pe altii în prezenta învãtatilor rabinici. În Sulhan aruh (I.D. 243, 6), se precizeazã cã a-i umili ori a-i dispretui pe eruditi este un mare pãcat. Cine-i batjocoreste pe învãtati nu va avea parte de viata de apoi. A-i denigra pe învãtati înseamnã a sfida autoritatea rabinicã si a sfida Halaha pe care autoritatea rabinicã este chematã sã o punã în practicã. [Iudaism]


"Pe mãsurã ce constiinta ti-a fost învioratã prin lucrarea Duhului Sfânt, începi sã întelegi ceva din rãutatea, puterea, vinovãtia si mizeria pãcatului; aceasta te determinã sã privesti la el cu scârbã. Simti atunci cã pãcatul este acela care te-a despãrtit de Dumnezeu si cã esti rob al puterii rãului. Cu cât te zbati mai mult ca sã scapi, cu atât mai mult îti dai seama de neputinta ta. Aceasta înseamnã cã motivele faptelor tale sunt necurate, inima este rea. Întelegi cã viata ti-a fost plinã de egoism si pãcat. Doresti însã din toatã inima sã fii iertat, sã fii curãtit, eliberat. Armonia cu Dumnezeu, asemãnarea cu El: ce pot face oare pentru a le obtine?

"Ceea ce îti trebuie însã este pacea: iertarea, pacea si iubirea cerului în suflet. Banii nu o pot cumpãra, mintea nu o poate procura, iar întelepciunea nu poate ajunge pânã la ea; prin propriile tale eforturi nu vei putea niciodatã nãdãjdui s-o obtii. Dar Dumnezeu ti-o oferã în dar, "fãrã bani si fãrã platã" (Isaia 55,1). Depinde numai de tine dacã vei dori sã întinzi doar mâna si s-o prinzi. Domnul spune: "De vor fi pãcatele voastre cum e cârmâzul se vor face albe ca zãpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna" (Isaia 1,18). "Vã voi da o inimã nouã, si voi pune în voi un duh nou" (Ezechiel 36,26). 


"Ti-ai mãrturisit pãcatele si te-ai hotãrât sã le îndepãrtezi din inima ta. Te-ai hotãrât sã te predai cu totul lui Dumnezeu. Mergi acum la El si roagã-L sã te spele de pãcate si sã-ti dea o inimã nouã. Apoi crede cã El face acest lucru, pentru cã a fãgãduit. Aceasta este lectia pe care Domnul Hristos a dat-o când a fost pe pãmânt, si anume cã orice dar pe care Dumnezeu ni-l fãgãduieste trebuie sã credem cã îl vom primi cu adevãrat si cã este al nostru. Domnul Hristos a vindecat pe oameni de boli atunci când ei au avut credintã în puterea Lui. El i-a ajutat în lucrurile pe care ei le puteau vedea, le-a inspirat astfel încrederea în El cu privire la lucrurile pe care nu le puteau vedea: conducându-i sã creadã în puterea Sa de a ierta pãcatele. Acest lucru este foarte clar exprimat cu ocazia vindecãrii slãbãnogului: "Dar ca sã stiþi cã Fiul omului are putere pe pãmânt sã ierte pãcatele,: 'Scoalã-te', a zis El slãbãnogului, 'ridicã-ti patul si du-te acasã'" (Matei 9,6). De asemenea, apostolul Ioan, vorbind despre minunile Domnului, spune: "Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sã credeti cã Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si crezând sã aveti viatã în numele Lui" (Ioan 20,31).{SC 50}"

 Ai nevoie chiar acum de indurare si ajutor?
Cere prin credinta, si le vei avea chiar acum. Indurarea si ajutorul au o singura sursa: Isus Hristos.

Dorel Cornei

Victorie

Stoarsa de energie, s-a oprit pe marginea mlastinii, s-a uitat la saculetul de mancare gol si a oftat. Era la trei zile departare de civilizatie si nu mai avea de mancare aproape deloc.

Singurul lucru care o facea sa vasleasca mai departe era fratele sau insuportabil care o stropea de fiecare data cand se oprea.

Cand suntem in situatii tensionate nu prea apreciem faptul ca experimentam ceva ce poate fi folositor pe termen lung. De fapt, Dumnezeu permite sa experimentam probleme pentru ca ne fac mai puternici, mai asemenea lui Hristos. Vremurile grele pot fi cele mai bune daca ne conduc la Hristos.

"Doar cel ce crede in victorie poate invinge." John Dryden

Biblia spune: "Nu te teme de ei; caci Domnul Dumnezeul vostru, va lupta El insusi pentru voi." Deuteronom 3:22

Dorel Cornei

Fiecare clipa

Traieste fiecare moment ca si cum Hristos ar fi de fata!


"Hristos trebuia sã fie judecat în mod oficial înaintea Sinedriului; însã El a fost dus pentru o judecatã preliminarã înaintea lui Ana...

Când consiliul s-a adunat în sala de judecatã, Caiafa si-a ocupat locul, ca presedinte în functie... În timp ce Caiafa... se uita la prizonier, el a fost surprins si a admirat fasa Lui nobilã si comportamentul lui demn. A fost cuprins de convingerea cã acest Om era asemenea lui Dumnezeu. În clipa urmãtoare însã, el si-a alungat acel gând, cu dispret. - DA 698, 703, 704

Tot cerul a vãzut faptele de cruzime, fãcute lui Hristos. Prin scenele înspãimântãtoare care au avut loc în sala de judecatã, Dumnezeu a arãtat universului ceresc spiritul care va fi manifestat de cãtre aceia care nu voiesc sã dea ascultare Legii Sale. - 12MR 412

A fost greu pentru îngeri sã suporte acea priveliste. Ei L-ar fi eliberat pe Isus din mâinile vrãjmasilor Sãi; însã îngerii comandanti le-au interzis acest lucru... Isus stia cã îngerii erau martori la scena umilirii Sale.

Isus stãtea acolo, blând si umil, în fata multimii înfuriate în timp ce ei Îl maltratau în modul cel mai josnic. L-au scuipat în fatã - acea fatã de care într-o zi vor vrea sã se ascundã, care va lumina cetatea lui Dumnezeu si va strãluci mai tare ca soarele - însã El nu a aruncat nici o privire mânioasã asupra celor care Îi fãceau rãu. El a ridicat cu blândete mâna si S-a sters. I-au acoperit capul cu o hainã veche; L-au legat la ochi, apoi L-au lovit în fatã strigându-I: "Prooroceste-ne acum cine Te-a lovit?" Printre îngeri era agitatie. Ei L-ar fi eliberat de îndatã; însã îngerul lor comandant i-a oprit. - 1SG 50, 51

Isus a suportat ceea ce eu si tu, meritam. Avem garantia iubirii Lui Dumnezeu intarita prin Isus. Avem prezenta lui garantata toata vesnicia.

Biblia spune: Pe pamantul acesta, avem protectia Lui, in fiecare clipa.

"Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El, si-i scapa din primejdie." Psalmii 34:7

Dorel Cornei

Dumnezeu deţine controlul- nu vă îngrijoraţi!

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. (Filipeni 4:6)

Privind în urmă, pot constata cu bucurie că, în cele mai grele probleme şi situaţii, chiar dacă pare că umbrele întunecă ochii noştri şi ne împiedică. să vedem realitatea de dincolo de cortină sau simţământul nostru lăuntric, în puţina noastră credinţă, pare să ne sugereze că suntem singuri, chiar atunci suntem în mâinile bune ale lui Dumnezeu. El este preocupat nu doar de anumite situaţii grele din viaţa noastră, ci de fiecare amănunt, fie el şi cel mai neînsemnat, după părerea noastră. Să privim câteva texte ca dovadă:

"Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea?" (Matei 6:25) "Nu vă îngrijoraţi dar zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrâca?» fiindcă toate aceste lucruri, neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele." (Matei 6:31)

Dar ce se întâmplă când boala te loveşte, când mâinile parcă nu mai ascultă, când picioarele se încleştează şi nu mai poţi merge, când respiraţia pare a se opri pentru că nu mai ai aer, când vrăjmaşul se aruncă asupra ta, şoptindu-ţi cu îndrăzneală că Îl plictiseşti pe Dumnezeu cu rugăciunile tale, aducându-ţi teamă sau, mai rău, panică ... ? CHIAR ATUNCI, în acele clipe grele: ,,Adu cererile tale la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Nu te îngrijora de nimic! (Filipeni 4:6)

Am probleme de sănătate, dar am oservat că se accentuau când îmi do­ream să nu lipsesc de la Casa Domnului; chiar în clipele cele mai frumoase de Sabat, chiar atunci o slăbiciune nu mă lăsa să stau în picioare, pentru a mă descuraja să mă mai rog, să mai sper, să mai cer ajutor lui Dumnezeu. Iată un gând inspirat care m-a încurajat în aceste momente grele:

"Când ajungem în situaţii dificile, El Îşi descoperă puterea şi înţelepciu­nea, ca răspuns la rugăciunea făcută în umilinţă. Aveţi încredere în El ca Într-un Dumnezeu care răspunde la rugăciuni. El vi Se va desco­peri ca Unul care poate da ajutor în orice stare de urgenţă." (Divina vinde­care, p. 199)

Când suntem împovăraţi cu probleme, evenimente stresante, să ne în­dreptăm atenţia spre crucea Domnului Isus. Ea ne aminteşte de valoarea fiecărui suflet, de preţuirea Cerului. Nu vă îngrijoraţi! Dumnezeu deţine controlul deplin!

Aneta Luchian, Poieneşti, Moldova

Credincios sau oportunist?

Cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el. Noi insă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă. (Evrei 10:38,39)

Puţine personalităţi ale istoriei pot fi puse alături de Louis de Berquin (1490-1529), "cel mai erudit dintre nobilii Franţei", cum îl numea Theo­dore Beza. Când Dumnezeu a aprins flacăra Reformei în Franţa, Berquin a fost cel mai puternic susţinător al ei, stârnind mânia autorităţilor catolice. A fost întemniţat de trei ori, dar regele Francisc 1, care îl simpatiza, l-a eliberat de fiecare dată. Când conflictul cu teologii de la Universitatea Sorbona - pe care, la rândul său, i-a acuzat de erezie împotriva Sfintei Scripturi - a atins apogeul, prietenul său, Erasmus din Rotterdam, l-a sfătuit să se protejeze de furia acestora, plecând din Franta. Erasmus era un mare erudit, Însă era timid şi oportunist şi n-a reuşit niciodată să se ridice la "măreţia morală care ţine mai puţin la viaţă şi onoruri decât la adevăr" (TV, p. 176), care îl carac­teriza pe Berquin. Într-o scrisoare, el îl ruga pe nobilul francez ca, în acest conflict, "să nu-l compromită" în faţa profesorilor de teologie.

Dar Berquin ţinea la adevăr mai mult decât la viaţă sau onoruri. Implo­rat să ceară iertare, el a spus: "Adevărul înaintea oricărui lucru! Nu trebuie să ne temem de nici de om, nici de tortură, ci trebuie să-I dăm toată ascultarea lui Dumnezeu. Voi merge până la capăt." (H. Merle D'Aubigne, History of the Reformation in Europe in the Time of Calvin, val. 1, p. 432)

În faţa provocărilor vieţii, suntem tentaţi să alegem calea mai uşoară.

Ne ferim de greutăţi, ne protejăm în faţa ameninţării şi fugim din calea durerii. Însă nu aceasta este calea pe care ne conduce Dumnezeu. Cel mai adesea, suntem conduşi pe calea suferinţei şi al sacrificiului.

De aceea întreabă-te: Dacă ar trebui să aperi adevărul cu preţul vietii sau să renunţi la el pentru a trăi, ce ai alege?

CONEXIUNE

Pe 22 aprilie 1529, nobilul Louis de Berquin a fost judecat şi condamnat, iar sentinţa a fost executată în aceeaşi zi de teamă ca regele să nu intervină şi să-l elibereze.

Florian Ristea, pastor, directorul Departamentului Şcoala de Sabat/Lucrare personală.
Biblia la rând: 2 Împăraţi 4-5

Din vrăjitoare, predicatoare - duminică 21 apr. 2013

Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul neamu­rilor la care te trimit ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satana la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi. (Faptele apostolilor 26: 17,18)

În iulie 2011, în timpul campaniei de evanghelizare Share Him (Vorbeşte despre El) din Lubumbashi, Republica Democratică Congo, o echipă re­prezentativă a Departamentului Misiunea Femeii i-a făcut o vizită unei doamne profesoare, pe nume Salima, pentru a o invita să participe la prezentări. Doamna profesoară a acceptat să vină, dar cu o altă intentie, aceea de a tulbura prezentările, fiindcă practica vrăjitoria.

Apropiindu-se de sala unde se ţinea evanghelizarea, femeia s-a gândit că primul lucru pe care trebuia să-l facă era să-l oprească pe predicator prin energia ei negativă, astfel încât prezentările să fie tulburate şi, în final, oprite. Totuşi, când a păşit în biserică, mesajul predicatorului i-a cucerit atentia. Pre­dica era despre marea luptă dintre Hristos şi Satana. Pastorul a demonstrat în mod convingător, pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, că nu există în cer şi pe pământ niciun alt nume prin care să putem fi rnântuiţi decât Numele lui Isus, Cel care nu pierde nicio bătălie. El este mereu învingător. El l-a biruit pe Lucifer în lupta care a avut loc în cer, l-a biruit în pustie prin Cuvântul lui Dumnezeu şi L-a biruit pe Calvar. El va veni iarăşi plin de biruinţă şi slavă pentru a-i lua pe copiii Săi acasă. Diavolul va fi înfrânt complet în ziua aceea şi va arde împreu­nă cu oamenii răi.

În timpul predicii, Salima s-a apropiat de amvon, dar nu ca să-i facă rău predicatorului, ci pentru că era cucerită de puterea lui Isus şi dorea să-I predea Lui viata ei. A început să plângă şi a dezvăluit scopul pentru care intrase acolo, iar, în final, şi-a exprimat dorinţa de a primi botezul. A primit o carte Tragedia teacurilor care, spune ea, o apropie de Isus atunci când o citeşte.

După botez, s-a hotărât să predice Evanghelia. Anul acesta urmează să încheie cursurile universitare şi intenţionează să se implice în predicarea înt­reitei solii îngereşti în Lubumbashi. Le cerem tuturor prietenilor noştri care citesc această experienţă să se roage pentru această tânără care doreşte să-şi dedice viaţa predicării Cuvântului şi, totodată, să se roage pentru lucrarea lui Dumnezeu în Republica Democratică Congo.

Robert Muhune, preşedintele Uniunii de Misiuni din Congo de Est
Biblia la rând: 2 Împăraţi 2-3

Vremuri de înviorare - sâmbătă 20 apr. 2013

Biblia la rând: 1 Împăraţi 22-2 Împăraţi 1

Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18:4)

Suntem martorii împlinirii profeţiilor divine. Ca evanghelist cu literatura, mă bucur când văd cum lucrează Duhul Sfânt la inima oamenilor care primesc mesajul de avertizare din partea lui Dumnezeu.

Pe 14 august 2012, pe când eram la standul de cărţi, în Cluj-Napoca, s-a întâmplat ceva care mi-a dovedit încă o dată succesul cărţii Tragedia veacurilor. Câteva persoane aşteptau la rând pentru măsurarea tensiunii arteriale şi a procentului de grăsime. Deodată, a apărut o doamnă care a zis cu voce puternică şi curaj: „Am cumpărat cartea aceasta” – şi a pus mâna pe Tragedia veacurilor – „şi m-am întrebat de ce oare atâtea mulţimi de oameni zac în necunoştinţă în ce priveşte adevărul despre Sabat, când Biblia dovedeşte clar lucrul acesta.”

Am întrebat-o dacă ar dori să meargă la o biserică unde sunt oameni care se închină în Sabat. Foarte hotărâtă, doamna mi-a zis: „Vin! Sută la sută!” I-am dat adresa bisericii şi în Sabat am căutat-o cu privirea, dar n-am văzut-o. Aveam însă convingerea că va veni şi, timp de trei săptămâni, m-am gândit şi m-am rugat pentru ea. Într-o zi, o colegă m-a anunţat că la ea la biserică a venit o doamnă. Era chiar doamna Carmen! Între timp, căutase pe internet şi, aflând că era o altă biserică mai aproape de locuinţa ei, se hotărâse să meargă acolo.

Mai mult, îl luase cu ea şi pe fiul ei, în vârstă de şaisprezece ani. Doamna Carmen mi-a mărturisit că de douăzeci de ani citea Biblia, dar Tragedia veacurilor a ajutat-o să înţeleagă adevărul despre Sabat. Mi-a spus că, din dragoste pentru Dumnezeu, doreşte să meargă pe drumul deschis de El.

Chemarea lui Dumnezeu este clară. Poporul Lui trebuie să se despartă de păcatul lumii. Fiecare dintre noi trebuie să ia aminte la vocea Duhului Sfânt care ne cheamă şi doreşte să aducă vremuri de înviorare spirituală.

Sursa:  www.AdventistDeva.org