vineri, 7 decembrie 2012

CASA CONSTRUITĂ DE DUMNEZEU


Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui. -Matei16:18

În 1850, arhitectul Sir Joseph Paxton a supus spre cercetare proiectul pentru clădirea care avea să adăpostească Marea Expoziţie din Londra În anul 1851. Paxton şi-a imaginat o construcţie de dimensiuni uriaşe, În care nimic să nu fie impunător sau încărcat. EI şi-a imaginat o clădire care să dea impresia de structură, aproape imponderabilă.

Problema era că la data aceea nu exista posibilitatea construirii unei astfel de cladiri. Structurile mari trebuiau să fie susţinute pe pereţi masivi. Se părea că nu exista nicio cale de a ridica acea clădire elegantă şi luminoasă pe care o avea în minte Paxton.

Totuşi după aceea, şi-a amintit de o plantă cu care lucrase în grădină: lotusul onian. Frunzele plutitoare ale acestui lotus sunt uriaşe, atingând până la doi metri în diametru, şi sunt foarte subţiri, dar, în pofida acestui lucru, ele sunt destul de stabile. Ele ating această stabilitate datorită suportului complicat pe care se sprijină. Nervurile pleacă dinspre centrul frunzei către exterior, divizându-se multe ramuri.

Lotusul amazonian i-a furnizat lui Paxton secretul pentru a transforma visul - arhitectural în realitate. El a folosit în proiectul său câţiva piloni principali, conectaţi de mai multe nervuri fine. Rezultatul: Palatul de Cristal, un succes colosal. El s-a dovedit a fi un mare punct de cotitură în arhitectură. Zgârie-norii din şi sticlă pe care îi vedem astăzi pretutindeni au avut ca sursă de inspiraţie Palatul de Cristal, elegant şi luminos şi, desigur, lotusul amazonian.



Domnul a construit un alt edificiu impunător: biserica Sa. "Înţelepciunea şi-a zidit casa, şi-a tăiat cei şapte stâlpi" (Prov. 9: 1). Înţelepciunea divină a construit biserica lui Dumnezeu pe şapte Învăţături fundamentale. Aceste doctrine biblice sunt pilonii care susţin clădirea adevărului ridicată de Dumnezeu. Ele sunt nişte adevăruri divine şi eterne. Chiar dacă aceşti piloni principali (doctrinele) sunt conectaţi unul de celălalt prin intermediul multor nervuri, aceşti şapte stâlpi sunt "stâlpii" de sprijin. Toţi sunt fixaţi în Hristos şi toată Scriptura gravitează în jurul lor.

Aceste şapte adevăruri eterne constituie fundamentul revelatie! lui Dumne­zeu de-a lungul istoriei. Ele sunt semnele distinctive ale bisericii Sale din zilele finale.
  1. Scriptura (Ioan 17: 17)
  2. Mântuirea (Ioan 3: 16)
  3. A Doua Venire (Ioan 14:1-3)
  4. Sabatul (Ioan 14: 15)
  5. Starea morţilor (Ioan II: 11-26)
  6. Sanctuarul (Ioan 17:4, I 1,24) 
  7. Duhul Sfânt şi Spiritul profetic (Ioan 14: 15-17)
Hristos în Cuvântul Său, harul lui Hristos revărsat pe crucea de pe Calvar, Hristos venind a doua oară, Hristos sursa odihnei şi păcii adevărate, Hristos, În­vierea şi viaţa, Hristos cel viu împărtăşind puterea Sa din Sanctuarul ceresc, Hris­tos împărtăşind darurile Duhului pentru a împuternici biserica Sa de pe pământ să încheie lucrarea - acestea sunt adevărurile eterne ale cerului şi nici chiar toate forţele iadului nu le pot distruge!

Mark Finley

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu