Devotional pentru femei: Dorinţe nerostite

Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele. (Psalmii 116:1)

Venirea pe lume a unui copil aduce multă bucurie unei familii, dar în mod special mamei. Consider că bucuria pe care am simţit-o la naşterea fiu­lui meu a fost un dar de la Domnul, pentru că a făcut ca evenimentul venirii lui pe lume să fie unul deosebit şi plăcut pentru mine.

Andrei a venit pe lume într-un mod neaşteptat. Cu câteva luni în urmă vizitasem o prietenă la maternitatea unde urma să merg şi eu pentru naş­tere. Saloanele erau pline, ba încă unele paciente stăteau câte două în pat. Atunci m-am prăbuşit emoţional. Nu visasem astfel la momentul mult aş­teptat. În imaginaţia mea nu încăpea altcineva decât copilul de la pieptul meu.

Timpul a trecut. Lucrurile s-au complicat. În zilele dinaintea naşterii au apărut premisele unei afecţiuni cardiace a fătului, motiv pentru care m-au internat şi m-au ţinut sub observaţie. Tot personalul medical s-a purtat foarte frumos cu noi. Andrei s-a născut noaptea. Era linişte şi am primit un salon cu trei paturi în care nu mai era nimeni. Pătuţul lui Andrei era în aceeaşi cameră şi am putut să îl iau lângă mine. Eram doar noi doi, aşa cum visasem. Dumnezeu ştia. El răspunsese chiar şi dorinţelor mele nerostite, chiar dacă îngăduise îngrijorarea şi lacrimile dinaintea naşterii.

Ce îţi aduce astăzi supărare? Ce îţi întunecă gândurile când încerci să te apropii în rugăciune de Dumnezeu? 

Relaţia tensionată cu soţul? Neasculta­rea adolescentului tău? Boala mamei tale? Facturile? Grija zilei de mâine? Uneori ne lipsesc cuvintele când venim înaintea lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu ştie totul. El este aşa de bun, încât împlineşte adeseori chiar şi dorinţ­ele nerostite. El a murit şi a luat asupra lui toate poverile tale; în schimb îţi oferă pacea Sa.

Astăzi poţi să te închini lui Dumnezeu şi prin muzică,Îţi predau întrea­ga viaţă", Imnuri creştine, nr. 335). Ascultând acordurile pline de laudă, la­tă-L pe Dumnezeu să-ţi umple inima cu prezenţa Sa. Şi, odată ce ai câştigat iacea, poţi să-ţi exprimi mulţumirea:

Tată, Îţi mulţumesc că vrei să mă înveţi ce înseamnă să mă încred cu adevărat în Tine. M-ai surprins şi inima mea tresaltă de încântare. Te iu­besc tot mai mult când văd cât de minunat îmi porţi de grijă.

După acest timp petrecut în prezenţa Lui, nu vei mai fi la fel. Viaţa ta va fi plină de bucurie.

Florentina Bratu, Craiova, Oltenia

Fiecare familie a luat câte o carte

Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui. (Faptele apostolilor 10:33)

La început nu am vrut să merg în colportaj", mărturiseşte Christopher Lamb. "Era un lucru care nu mă atrăgea. 

Totuşi, când am început să-i cunosc pe oameni în mediul lor, am început să-mi schimb părerea despre ei. Acum oamenii sunt pentru mine nişte suflete care au nevoie să fie salvate pentru Hristos."

Iată experienta lui. Totul a început în ziua în care a intrat într-o mică biserică penticostală din Lindsay, California. S-a dus la pastor şi i-a arătat cartea Tragedia veacurilor. Acesta a cumpărat-o şi i-a spus: 

- Te rog să mai treci pe aici şi spre seară. 

Când s-a întors, Christopher a întâlnit o doamnă care aştepta, probabil, pe cineva în faţa bisericii. 

- A, tu eşti băiatul despre care ne-a vorbit pastorul! a spus ea bucuroasă. Apoi a adăugat: 

- Pastorul nostru a citit un paragraf din Tragedia veacurilor în predica sa şi le-a recomandat cartea cu multă căldură tuturor membrilor. 

Christopher a intrat în biserică şi şi-a dat seama că se ţinea o adunare.

Pastorul l-a observat, a ridicat Tragedia veacurilor şi a spus: 

- În spatele bisericii este un băiat pe care îl cheamă Chris. De la el vă puteti procura cartea aceasta!

Fiecare familie din biserica aceea a cumpărat o carte Tragedia veacurilor, iar Christopher, cu ochii mari de uimire, nu a putut decât să-L laude pe Dumnezeu.

Christopher Lamb, evanghelist cu literatură în Conferinţa California Centrală

Când El poartă de grijă

Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. (Psalmii 127:1)

Cu 20 de ani în urmă am primit textul acesta ca o făgăduinţă, la început de an. Nu ştiam nicidecum prin ce experienţe urma să trecem. Am hotărât să ne căsătorim atunci când aveau loc foarte multe schimbări în ţara noas¬tră: deschiderea spre Occident, scumpiri, şomaj ... Toate acestea ne-au făcut să ne întrebăm încă o dată dacă nu era un plan prea greu de atins pentru noi, care nu aveam nici casă, nici alte aranjamente pe care le aşteaptă azi cuplurile tinere înainte de a lua astfel de decizii.

Eram adulţi responsabili, fiecare cu o meserie pregătită, dorind să împlinim ceea ce urma să ne arate Domnul că este prioritar să facem. 

În primul an au avut loc mari schimbări în societate: dublări de preţuri chiar în primele două săptămâni după căsătorie, astfel că din banii pe care i-am primit la nuntă am putut achiziţiona un aragaz. Ca şi alţi tineri, am încercat varianta de a câştiga bani lucrând în străinătate. Dar ori de câte ori am plecat unul sau celălalt, Domnul ne-a redirectionat către familie, către România. Ni s-a născut primul copil. Acesta a întrecut aşteptările tuturor, ale prietenilor de la biserică, ale familiei extinse, dar mai ales ale noastre. părinţii. Fetiţa ne-a oferit provocări importante.

Cu eforturi şi stăruinţă, am primit de la Domnul tot ce am avut nevoie: locuinţa, cele necesare vieţii şi cel de-al doilea copil, la vremea potrivită.

Am înţeles mai bine făgăduinţa de mai sus atunci când o colegă cu venituri similare m-a întrebat foarte curioasă cum reuşim noi să facem achiziţii. în timp ce familia ei nu a agonisit nimic în tot acest timp?

Am conştientizat binecuvântarea pe care Dumnezeu o oferă copiilor Săi. atunci când Îi dăruim Lui partea materială ce i se cuvine (zecimea), timpul săptămânal pe care l-a stabilit încă de la creatiune şi pe noi înşine zilnic.

Astăzi privim cu uimire la pomii înmuguriţi din grădină ce vor înflori în curând, pe care noi i-arn plantat în locul livezii celei bătrâne, la căţelul care s-a născut odată cu fetiţa noastră cea mică şi care, în ciuda vârstei de 15 ani, are dorinţa de a trăi în continuare. Uimirea ne cuprinde profund când vedem cum cresc copiii sub paza Celui Preaînalt. Aceştia ne-au fost încredinţaţi pentru o vreme, ca să-i formăm pentru viaţa aceasta şi pentru Împărăţia Sa cea veşnică.

Zilnic putem vedea rezultatul grijii cereşti asupra familiilor noastre, atunci când Îi încredinţăm Lui conducerea şi ne luăm timp să admirăm minunile Sale în viaţa noastră.

Adriana Dinu, Muntenia

Sută la sută adevărată!

Căci Duhul Sfânt vă va invăţa chiar in ceasul acela ce va trebui să vorbiţi. (Luca 12:12)

S-a întâmplat în iunie 2012. Lucram la standul de cărţi, la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Eforie Nord. În dimineata aceea, Îl rugasem pe Dumnezeu să mă călăuzească şi să-mi dea cuvintele potrivite pentru fiecare persoană cu care aveam să stau de vorbă. Doream să le prezint oamenilor cartea Tragedia veacurilor înaintea altor cărţi.

În primele ore ale dimineţii, a venit la stand o doamnă căreia i-am măsurat tensiunea. În timp ce legam obişnuitele discutii care se nasc în astfel de circumstante, am luat un exemplar al cărţii Tragedia veacurilor, i l-am arătat şi i-am spus direct: "Doamnă, cred că aveti nevoie de cartea aceasta şi sunt convins că adevărurile din ea vă vor interesa." Apoi, i-am spus că este o carte care prezintă modul în care se va încheia istoria pământului. 

Doamna a cumpărat-o şi, în zilele următoare, am amintit-o mereu în rugăciunile mele, cerând ca Duhul Sfânt să-i impresioneze mintea şi s-o ajute să înţeleagă ce va citi.

După câteva zile, doamna respectivă a trecut iarăşi pe la standul cu cărţi şi prima întrebare pe care mi-a pus-o a fost: "De unde ati ştiut că mă va interesa cartea pe care mi-aţi prezentat-o zilele trecute? I-am răspuns că în timp ce îi măsuram tensiune a arterială, am simtit un îndemn lăuntric dat de Duhul Sfânt să-i prezint cartea.

Doamna mi-a povestit că este ingineră, că locuieşte în Bucureşti şi că provine dintr-o familie cu preoţi ortodocşi. "Cartea aceasta mi-a schimbat toate conceptiile cu privire la religia mea", mi-a spus ea. "Ati găsit ceva în carte despre care să credeţi că este neadevărat?" am întrebat-o eu. "Nu, cred că este sută la sută adevărată!" La plecare, a mai cumpărat câteva exemplare din Tragedia veacurilor, intenţionând să le dăruiască unor persoane apropiate.

Nu mai ştiu nimic despre persoana aceasta, dar am convingerea că ne vom reîntâlni în Împărăţia lui Dumnezeu, împreună cu toţi cei care iubesc adevărul şi venirea lui Isus.

Enoh Rusu, colportor

Un copil răsfăţat al lui Dumnezeu

Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut. Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. (Psalmii 84:11)

Îmi amintesc că în ultimul an de liceu s-au organizat simulări pentru examenul de bacalaureat. Cea pentru limba şi literatura romană a fost programată într-o zi de sâmbătă. Am anunţat că nu voi veni, după care au făcut acelaşi lucru şi alţi colegi, de frică.

Profesoara a încercat timp de o săptămână să mă determine să merg, s-a ajuns şi la dirigintă, şi la directorul şcolii; toţi ne-au avertizat că este obligatoriu să ne prezentăm. Totuşi nu am mers, iar luni am fost chemaţi în biroul directorului toţi cei care nu ne-am prezentat la simulare. Dintre toţi, domnul director a vorbit doar cu mine. 

M-a întrebat ce aş face dacă ar fi. examenul propriu-zis sâmbătă? l-am explicat că nu de frică am lipsit, ci pentru că nu puteam participa la nicio activitate programată în Sabat. Spre bucuria mea, ziua în care s-a susţinut examenul la limba romană n-a fost sâmbătă şi am obţinut nota zece la ambele probe: oral şi scris.

Totuşi mai aveam o problemă la proba pentru limba modernă, deoarece era stabilită pentru sâmbătă şi duminică. Am avut atâtea emoţii când am mers la avizier să văd când sunt programată. Mă gândeam doar atât: o să fie o încercare! Nu-l puteam dezamăgi nici pe tata, care făcuse eforturi mari să mă ajute. Părinţii mei erau despărţiţi, iar singurul care mă sprijinea din greu era tatăl meu, bolnav de diabet, aflat în pensie de boală. Dar la avizier scria exact ce trebuia: urma să dau proba duminică. Am fost foarte fericită! Nu ştiam dacă domnul director al liceului s-a gândit la mine când s-au făcut programările şi dacă experienţa de la simulare m-a ajutat, dar Dumnezeu sigur s-a gândit la mine din timp.

Întotdeauna am visat să ajung profesor şi Dumnezeu m-a ajutat să termin facultatea şi chiar să devin cel mai tânăr director de şcoală din judeţ pentru o vreme. Îl simţeam pe Domnul la orice pas şi, chiar dacă aveam destule lipsuri materiale, eram un copil fericit, un copil răsfăţat al lui Dumnezeu!

Întotdeauna există riscul să fii prea mândru de realizările tale, să ai prea multă încredere în tine. E atât de uşor să aluneci şi atât de greu să te întorci. Dar şi atunci când cobori, trebuie să ştii că Dumnezeu a hotărât aceasta cu un scop şi este cu siguranţă spre binele tău. El îţi spune mereu: 

"Dacă te vei lipi iarăşi de Mine, îţi voi răspunde iarăşi şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea." (Ieremia 15:19)

Adina Cocoş, Fârliug, Caransebeş, Banat

Taina schimbării inimii

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă in slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3: 18)

Vorbim mereu de schimbare. Fiecare nouă zi începe cu o promisiune de schimbare. La fel fiecare nou an, fiecare nouă săptămână, fiecare nouă familie, fiecare nouă slujbă ... Lumea noastră ar fi desigur minunată dacă toate visurile de schimbare s-ar împlini. 

Totuşi simtim adesea că, în ciuda năzuinţelor de schimbare în bine, ducem zilnic aceeaşi povară de neputinţă, de neîmplinire, de neschimbare. Alteori, dorinţa de a merge în sus nu e decât o haină cu care ascundem coborârea, aruncându-ne într-un carusel al disperării, din care cei mai multi vor ieşi convinşi că schimbarea reală în bine nu este posibilă.

Care să fie secretul schimbării? Cum pot fi transformat aşa cum aş vrea? "Este o lege, atât a intelectului, cât şi a spiritualităţii umane, aceea că, privind, suntem schimbaţi. Mintea se adaptează treptat la subiectele cu care este hrănită, fiind absorbită de lucrurile pe care este obişnuită să le îndrăgească şi să le respecte. Omul nu se va ridica niciodată mai presus de idealul lui de puritate, de bunătate sau de adevăr." (IT, p. 457)

Noi nu putem deveni asemenea Domnului Isus dacă privim în fiecare zi doar la noi înşine şi nici dacă adunăm mereu cu minuţiozitate toate greşelile celorlalţi. În ciuda intenţiilor bune, nu putem avea strălucirea slavei cereşti dacă ochii noştri privesc cu nesaţ "chipul lumii acesteia".

Astăzi putem începe adevărata schimbare a vietii, alergând să privim la Isus, la frumuseţea Sa zugrăvită în Scripturi, în petale şi în zâmbete, să visăm la Ţara Promisă şi să trăim ca şi cum am fi ajuns deja acolo. Doar astfel, harul Lui ne schimbă cu adevărat "după chipul Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului".

CONEXIUNE: La 1 martie 1546 a fost ars pe rug reformatorul scoţian George Wishart. Avea treizeci şi trei de ani. Din mijlocul flăcărilor s-a rugat pentru persecutorii săi şi însuşi executorul a cerut printre lacrimi să fie iertat. Cel mai înflăcărat ucenic al său a fost John Knox. 

Adrian Neagu, pastor, Conferinţa Oltenia

Mesajul garoafei

Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci. (Daniel 12:3)

Prin harul lui Dumnezeu sunt soţie de pastor şi am o misiune foarte specială în biserică, în calitate de educatoare biblică pentru copii. Este o mare bucurie să petrec timpul în compania copiilor cu inimă deschisă şi sinceră. Este în acelaşi timp o răspundere mare şi înfricoşătoare, dacă mă gândesc la faptul că ei se uită la părinţi şi la învăţătoare ca fiind educatorii rânduiţi de Dumnezeu. Ei lucrează, învaţă sau se joacă, aşa cum sunt îndrumaţi. Se bucură să fie implicaţi şi în anumite activităţi speciale.

Aşa s-a născut ideea de a organiza un serviciu de dragoste în orăşelul nostru. Surpriza consta în împărţirea de garoafe, cumpărate pe banii economisiţi de copii.

Pe data de 8 Martie, aceşti mici prevestitori au pornit bucuroşi cu flori în mână, în grupuri mici, spre fiecare poartă, ca să ducă dragostea îmbrăcată în haine de copii, mamelor, bunicilor şi fetelor, Poate o floare să aducă mângâiere, să însemne preţuire şi dragoste pentru cele care le primesc?

Acele garoafe vor avea un impact profund şi în inima micilor prevestitori, vor sădi în ele bunătatea. Ei sunt acum ca nişte mici lumânări, dar prin harul Domnului vor creşte şi vor străluci ca stelele, împreună cu acele persoane cărora Isus le-a vorbit astăzi printr-o floare. 

"Încurajaţi-i pe copii să-şi exprime iubirea faţă de Dumnezeu şi unul faţă de celălalt. Motivul pentru care în lume sunt aşa de mulţi bărbaţi şi femei cu inima împietrită este că adevărata afecţiune a fost privită ca slăbiciune şi a fost descurajată şi reprimată. Natura mai bună a acestor persoane a fost înăbuşită în copilărie; şi, dacă lumina iubirii divine nu vine să topească egoismul lor rece, fericirea lor va fi ruinată pentru totdeauna. Dacă dorim ca micuţii noştri să aibă spiritul duios al lui Isus şi simpatia pe care o manifestă îngerii faţă de noi, trebuie să încurajăm impulsurile generoase şi iubitoare ale copilăriei. Când Duhul Sfânt mişcă inimile copiilor, colaboraţi cu El. Învăţaţi-i că Mântuitorul îi cheamă, că nimic nu poate să-I aducă o mai mare bucurie decât faptul că ei se predau Lui acum, în frăgezimea şi floarea vârstei." (Hristos, Lumina lumii, p. 448, 449)

Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că zilnic putem să facem ceva pentru alţii, gesturi pentru care nu primim şi nici nu aşteptăm răsplată, dar rămânem cu un simţământ nemaipomenit de împlinire, de bucurie. Eşti fericită atunci când îi faci pe alţii fericiţi. 

Tunde Szabo, Sărmaş, Transilvania Sud