duminică, 3 martie 2013

Când El poartă de grijă


Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. (Psalmii 127:1)

Cu 20 de ani în urmă am primit textul acesta ca o făgăduinţă, la început de an. Nu ştiam nicidecum prin ce experienţe urma să trecem. Am hotărât să ne căsătorim atunci când aveau loc foarte multe schimbări în ţara noas¬tră: deschiderea spre Occident, scumpiri, şomaj ... Toate acestea ne-au făcut să ne întrebăm încă o dată dacă nu era un plan prea greu de atins pentru noi, care nu aveam nici casă, nici alte aranjamente pe care le aşteaptă azi cuplurile tinere înainte de a lua astfel de decizii.

Eram adulţi responsabili, fiecare cu o meserie pregătită, dorind să împlinim ceea ce urma să ne arate Domnul că este prioritar să facem. 

În primul an au avut loc mari schimbări în societate: dublări de preţuri chiar în primele două săptămâni după căsătorie, astfel că din banii pe care i-am primit la nuntă am putut achiziţiona un aragaz. Ca şi alţi tineri, am încercat varianta de a câştiga bani lucrând în străinătate. Dar ori de câte ori am plecat unul sau celălalt, Domnul ne-a redirectionat către familie, către România. Ni s-a născut primul copil. Acesta a întrecut aşteptările tuturor, ale prietenilor de la biserică, ale familiei extinse, dar mai ales ale noastre. părinţii. Fetiţa ne-a oferit provocări importante.


Cu eforturi şi stăruinţă, am primit de la Domnul tot ce am avut nevoie: locuinţa, cele necesare vieţii şi cel de-al doilea copil, la vremea potrivită.

Am înţeles mai bine făgăduinţa de mai sus atunci când o colegă cu venituri similare m-a întrebat foarte curioasă cum reuşim noi să facem achiziţii. în timp ce familia ei nu a agonisit nimic în tot acest timp?

Am conştientizat binecuvântarea pe care Dumnezeu o oferă copiilor Săi. atunci când Îi dăruim Lui partea materială ce i se cuvine (zecimea), timpul săptămânal pe care l-a stabilit încă de la creatiune şi pe noi înşine zilnic.

Astăzi privim cu uimire la pomii înmuguriţi din grădină ce vor înflori în curând, pe care noi i-arn plantat în locul livezii celei bătrâne, la căţelul care s-a născut odată cu fetiţa noastră cea mică şi care, în ciuda vârstei de 15 ani, are dorinţa de a trăi în continuare. Uimirea ne cuprinde profund când vedem cum cresc copiii sub paza Celui Preaînalt. Aceştia ne-au fost încredinţaţi pentru o vreme, ca să-i formăm pentru viaţa aceasta şi pentru Împărăţia Sa cea veşnică.

Zilnic putem vedea rezultatul grijii cereşti asupra familiilor noastre, atunci când Îi încredinţăm Lui conducerea şi ne luăm timp să admirăm minunile Sale în viaţa noastră.

Adriana Dinu, Muntenia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu