Altfel

Dacă aș mai căuta să plac oamenilor, n-aș fi robul lui Hristos. (Galateni 1:10)

Pe la mijlocul lui septembrie 2011, media difuza o știre senzațională: Ray, un adolescent de șaptesprezece ani, a apărut în Berlin după cinci ani de totală izolare în pădurile germane. Anchetatorii n-au putut scoate de la băiat mai mult decât că mama lui a murit când el avea doisprezece ani. Deprimat, tatăl îl luase cu el, dispărând în sălbăticia pădurilor. Acolo au supravietuit cinci ani cum au putut. Când și tatăl a murit, băiatul și-a făcut drum spre civilizație. Partea tragică este că, după cinci ani de înstrăinare, băiatul nu își mai știa numele de familie, nici de unde venea, nimic din trecutul său. Își pierduse identitatea.

Tragedia lui Ray este o parabolă răsturnată a creștinismului. La înălțarea Sa, Isus Hristos i-a încredințat bisericii "Împărăția Sa", despre care spunea că "nu e din lumea aceasta". Biserica trebuia să se păstreze în spațiul spiritual, neamestecată cu lumescul. Dar ea a vrut să fie "ca celelalte neamuri", dizol­vându-se în lume. 

Părăsindu-și distincția, ea și-a pierdut identitatea. Statistica arată că astăzi, din cele două miliarde de creștini, mai frecventează biserica doar 44% americani; 27% britanici; 21 % germani; 20% români; 4% suedezi; 2% ruși. .. {NationMaster.com}. Anual, sute de biserici din Europa sunt transforma­te în moschei, cluburi sau baruri.

Pretinșii creștini (... ) caută prietenia lumii mai mult decât aprobarea lui Dumnezeu. Apostolul Iacov spune: «Nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu?»" (TV, p. 313). Fără identitate, creștinismul își pierde sensul și relevanța. Dar "biserica" nu este mulțimea. Ești tu și toți cei care, când au ales să slujească un singur stăpân, au rupt funiile plăcerilor, mândriei și ale lăcomiei.

Deși creștinismul este în declin, există totuși biserici care cresc vertigi­nos, dovadă că acolo unde creștinul menține standarde spirituale, el însuși devine un mesaj pentru căutătorii după Dumnezeu. Ești gata să primești pro­vocarea?

CONEXIUNE Într-un articol publicat în Time Magazine (aprilie 2012), jurnalista Martha C. White nota că anual sunt furate identitățile a 2,5 milioane de americani în scopuri de fraudă.

Lucian Cristescu, pastor, președintele Conferinței Transilvania de Sud

Întuneric si totuşi lumină -- Luni 18 feb. 2013, Devotional pentru femei

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu. (2 Samuel 22:29)

Întotdeauna am ştiut că Dumnezeu este Călăuzitorul nostru, dar întu­nericul mă speria totuşi uneori. Era ora trei dimineaţa. Mă aflam cu mama, fratele meu şi doi verişori într-o gară pustie, o haltă, în judeţul Olt. Nu avusesem legături prea favorabile cu trenul. Era iarnă şi foarte frig. Ne era teamă şi nu prea îndrăzneam să plecăm la drum. Trebuia să parcurgem 3-4 kilometri până la bunici şi drumul nostru trecea prin două păduri. În spa­tele unei păduri se afla o stână de oi şi foarte mulţi câini. Mama cunoştea drumul, dar nu se vedea absolut nimic la doi paşi. La un moment dat, am hotărât cu toţii să facem un cerc şi să ne rugăm. Mama ne încuraja. După ce ne-am predat în mâna lui Dumnezeu, am plecat. Cum ne-am depărtat de haltă, în timp ce mergeam, în faţa noastră s-a făcut lumină. Noi, copiii, ne-am uitat înapoi, dar era totul beznă.

Atunci am fost convinşi că Domnul ne conducea, căci lumina era numai în faţa noastră. În rest era întuneric. Nu ştiam cum să-I mulţumim Dom­nului. Mama ne-a îndemnat să cântăm încet. Am uitat parcă şi de frig, şi de frică.

 Am fost convinşi că Dumnezeu ne ascultase rugăciunea!

Aceasta a fost o experienţă care ne-a întărit credinţa. Ce extraordinar este să avem un aşa Dumnezeu! El nu se plictiseşte vreodată de cererile noastre mărunte, ci intervine atât de frumos, încât ne uimeşte adeseori.

Cu cât Îl cunoşti mai bine pe Dumnezeu, cu atât vei alerga la El mai des pentru a fi călăuzită spre deciziile bune ce îţi vor întări credinţa. Încearcă şi tu să-ţi aşezi viaţa în mâna Domnului. Nu uita că ori de câte ori întunericul spiritual te pune la încercare, este suficient să apelezi la Dumnezeu, şi lu­mina Sa va străluci pe cărarea ta.

"Voinţa trebuie să fie adusă în armonie deplină cu voinţa lui Dumnezeu.

Când acest lucru este înfăptuit, nimic nu se va putea opune razelor de lu­mină care strălucesc în inimă şi în minte. Sufletul nu va mai fi împrejmuit de obstacolele prejudecăţii, numind lumina întuneric şi întunericul lumină. 

Lumina care vine din cer este bine primită, ca o lumină ce umple toate încăperile sufletului. Acest fapt este foarte plăcut şi îi aduce bucurie lui Dumnezeu." (Credinţa şi faptele, p. 16)

Alina Voicu, Drobeta- Turnu Severin, Oltenia

Ierţi atât cât iubeşti. Duminică 17 feb. 2013, Devotional pentru femei

Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi! (Coloseni 3:13 u.p.)

Îmi amintesc un episod din perioada când copiii noştri erau de vârstă preşcolară. Pe fiecare copil dintre cei trei pe care ni i-a dăruit bunul Dum­nezeu îl iubeam foarte mult.

Într-una din zile, unul din copii a atins paharul cu lapte de pe masa din bucătărie şi acesta s-a rostogolit pe gresie, cu tot conţinutul lui. Fulgerător mi-a trecut prin minte: dacă aş fi scăpat eu acel pahar, cum mi-ar fi plăcut să fiu tratată? Oare copilul a vrut să scape paharul sau a fost un accident?

Speriat de propria greşeală şi parcă aşteptându-şi pedeapsa, copilul se ghemuise, mai ales că eu am înaintat câţiva paşi spre el, rugându-mă în acelaşi timp pentru tact şi bunătate. L-am luat în braţe, l-am strâns şi, li­pindu-mi faţa de obrazul lui, i-am spus: "Copilul meu iubit, ştiu că n-ai vrut să spargi paharul, dar vreau să ştii un lucru foarte important: tu valorezi pentru mine cu mult mai mult decât cel mai frumos pahar de cristal care există în această lume."

Cu mânuţele lui plăpânde m-a strâns în braţe cu putere şi între noi s-a produs atunci o legătură sufletească aşa de strânsă, care s-a amplificat pe parcursul anilor şi care ne uneşte până în ziua de azi.

Anii au trecut şi, acum, când sunt spre apusul vieţii şi descumpănită familial, prin decesul soţului meu, copiii sunt departe dar am aproape de mine o familie care mă înconjoară cu toată dragostea şi căldura. Oricând aş avea nevoie de vreun ajutor, ei sunt gata să mă bucure cu intervenţiile lor.

În sezonul rece, când plec de acasă pentru mai multe zile, trebuie doar să le amintesc la telefon când mă întorc şi găsesc foc făcut la teracota cu lemne.

Într-o zi de vineri, iarna, urma ca seara, după serviciul divin să fac repe­tiţie cu un cor reunit pentru o inaugurare ce urma să aibă loc a doua zi. De aceea, i-am rugat să-mi facă şi mie focul. Când am sosit, am găsit frig. Însă n-am putut să-i acuz în mintea mea, deoarece îi iubeam foarte mult. Am făcut focul, gândind că poate s-a întâmplat ceva care i-a împiedicat să facă această lucrare. În Sabat am avut bucurii deosebite şi seara, când m-am în­tors acasă, ce surpriză credeţi că mă aştepta? Soba era fierbinte şi aerul era îmbietor pentru odihna ce o doream după o zi încărcată cu responsabilităţi şi binecuvântări. Le-am dat telefon, ca să le mulţumesc în mod special şi am tras din nou concluzia: IERŢI ATÂT CÂT IUBEŞTI.

Vă îndemn să iertaţi şi să iubiţi necondiţionat, aşa cum ne iartă şi ne iubeşte şi Dumnezeu pe noi. Iertarea izvorăşte din dragoste.

Magdalena Toma, Urleta, Muntenia

Mi-am asumat riscul - duminică 17 feb. 2013

Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. (Psalmii 46:7)

Lea Polisciuk urma un fel de ritual în fiecare zi: trăgea draperiile, acope­rind bine ferestrele, încuia uşile, intra într-un dulap de lemn şi, acoperită cu o pătură, pentru a amortiza zgomotul tastaturii, începea lucrul la o maşină de scris veche. Lea îşi risca viaţa zi de zi pentru a pune la dispozitia credin­cioşilor din Uniunea Sovietică materiale religioase interzise de cenzură, prin­tre care şi Tragedia veacurilor.

"Nu ne-am temut atunci de riscuri", povestea Lea mulţi ani mai târziu.

"Nevoia era mare; făceam lucrarea aceasta pentru că trebuia făcută."

Lea era membră a unei reţele clandestine care s-a ocupat în perioada comunistă cu difuzarea de cărţi-samizdat, cărţi religioase dactilografiate şi pro­duse clandestin în URSS. Peste treizeci de femei din această reţea secretă au lucrat ca dactilografe, alături de alţii, care erau traducători, legători de cărţi şi distribuitori. Astfel au fost dactilografiate (sau, în unele cazuri, scrise de mână) Tragedia veacurilor şi alte cărţi de Ellen G. White, dar şi studiile pentru Şcoa­la de Sabat şi diverse alte materiale religioase importante. Care era riscul? O maşină de scris era un instrument de multiplicare de cărţi şi alte materiale religioase, deci un pericol pentru regim. 

Dactilografii din URSS aveau obligaţia de a obţine autorizaţie, dând şi o mostră de scris ca să poată fi recunoscu­te caracterele maşinii, şi erau monitorizaţi de poliţia secretă sovietică (KGB). Adventiştii din această reţea au adunat maşini de scris uzate şi stricate, le-au reparat şi cu ele au scris preţioasele cărţi.

"Tragedia veacurilor era pentru noi mai importantă decât pâinea", spu­nea Nikolai Zhukaluk, coordonatorul reţelei din Ucraina, "pentru că ea era pâinea noastră spirituală".

Atât Lea Polisciuk, cât şi pastorul Zhukaluk au plătit un preţ pentru că le-au dat oamenilor această hrană spirituală. Când a fost în închisoare, Lea, care avea numai douăzeci şi cinci de ani, s-a bizuit pe Dumnezeu şi pe făgă­duinţele Sale. "Pe atunci, [În comunism] aveam obiceiul de a memora multe versete biblice", spune Lea. 

"Ştiam pe de rost multe făgăduinţe."

Anii de închisoare nu au descurajat-o, iar după eliberare s-a întors la lu­crarea ei riscantă de dactilografiere a cărţilor "interzise", dar necesare pentru cei care tânjeau după adevăr. Prin ea şi prin mulţi alţii, care şi-au asumat ace­laşi risc, mii de cărţi au fost distribuite pe tot teritoriul fostei Uniuni Sovietice.

Gina R. Wahlen, editor asistent interimar, Adventist Review & Adventist World 

Sâmbãtã 16 feb. 2013, Devotional pentru femei

 Meditati la suferintele Domnului Hristos

Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asu­pra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. (Isaia 53:4)

Am început să-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu la vârsta de 63 de ani şi am încheiat legământ cu El prin botez pe data de 1 ianuarie 2006. Nu voi uita niciodată ziua botezului. Când am intrat în apă, mi-am ridicat privirea în sus şi am ştiut că acolo sus, în ceruri, este mare bucurie când un păcătos se întoarce din drumul lui şi doreşte să înceapă o viaţă nouă împreună cu Dumnezeu. Studiul Bibliei, participarea la Şcoala de Sabat, părtăşia cu su­rorile din biserica mea m-au ajutat să învăţ multe lucruri.

Studiind Cuvântul lui Dumnezeu am descoperit comori despre care nici nu am bănuit vreodată că există. Aveam impresia că toate pasajele speciale mi se adresează mie personal. Mă minunez şi acum de modul în care Dum­nezeu vorbeşte cu fiecare om în parte.

De multe ori, atunci când citeam din Biblie sau din alte cărţi inspirate de El, simţeam nevoia să mă opresc, să mă aşez pe genunchi, să plâng şi să mă rog. Mi-am dat seama câtă suferinţă i-am adus Mântuitorului prin atitudi­nea mea şi viaţa pe care am trăit-o departe de Dumnezeu.

Anii au trecut şi am avut multe experienţe profunde cu Dumnezeu. În­tr-o zi am avut ocazia să plec în Spania, la fiul meu. După un timp, mi-am găsit ceva de lucru. Trebuia să îngrijesc o bătrânică de 80 de ani, care umbla greu şi avea mare nevoie de ajutor. În fiecare dimineaţă trebuia să o ajut să se îmbrace, să-i fac coafura şi apoi să o sprijinesc pentru a face cu greu câţiva paşi până la fotoliul unde stătea toată ziua. De câte ori o ridicam din pat, se uita la mine şi ofta lung. Mă durea mult acest oftat şi mă străduiam să-i fac suferinţa cât mai uşoară. După ceva timp s-a obişnuit cu mine şi nu mai ofta ea, ci oftam eu, ca şi cum i-aş fi luat suferinţa asupra mea. Atunci m-am gândit la Domnul nostru Isus Hristos: cât de mult L-a durut păcatul nostru şi suferinţele pe care le-a luat asupra Lui pentru că ne-a iubit atât de mult.


Dar va veni ziua în care "va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va în­viora ( ... ) va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu ... " Isaia 54:11

Dacă înţelegem dragostea supremă pe care o manifestă faţă de noi zi de zi, în toate circumstanţele prin care ne conduce, îi vom fi recunoscători şi vom dori să-L iubim şi noi tot mai mult.

Ana Pădurean, Madrid, Spania

La drumuri, la garduri, la porţile sufletului

El le-a răspuns: "Haidem să mergem in altă parte, prin târgurile şi satele vecine ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am ieşit." (Marcu 1 :38)

Pentru mine, cărţile sunt pâine a cea de toate zilele, dar şi pâinea sufletu­lui. Dumnezeu ne-a promis că, dacă ne rupem pâinea şi o aruncăm pe ape, după multă vreme o vom găsi iarăşi. De-a lungul timpului am "aruncat pe ape" multe cărţi. Acestea s-au dus în multe direcţii. Despre unele am pri­mit veşti, În timp ce drumul altora îl voi afla, probabil, în veşnicie.

Una dintre cărţile oferite, un exemplar din Tragedia Veacurilor, a ajuns la o doamnă, fostă profesoară, pensionată, care nu accepta nicidecum să i se vorbească despre Dumnezeu. Domnul a avut însă grijă să meargă omul potrivit pentru a-i da cartea. Doamna respectivă a cumpărat-o, a citit-o pe ne­răsuflare şi, ulterior, a cerut şi alte titluri din aceeaşi colecţie.

Alt exemplar din Tragedia veacurilor a ajuns în mâna unui om cu mare influenţă în localitatea lui. Domnul acesta nu voia să accepte literatură religioa­să. de teamă să nu-i fie "sucite minţile" în vreun fel. Însă, într-o zi, datorită cir­cumstanţelor, a trebuit să stea alături de persoana trimisă de Dumnezeu timp de mai multe ore. Aşa a ajuns să cumpere şi să citească Tragedia Veacurilor. Rezultatul? A scăpat de prejudecăţi, iar acum citeşte Creştinismul părinţilor noştri.

Într-o altă ocazie, trebuia să ofer cuiva o carte şi i-am dat să aleagă între Tragedia veacurilor şi Viata lui Iisus. A ales-o pe cea dintâi. Alt domn, mi-a văzut cartea din care citeam şi care era plină de sublinieri. Mi-a cerut-o şi i-am dat-o, făgăduindu-i că îi voi duce un exemplar nou. Însă, când i-am dus cartea cea nouă, n-a vrut s-a schimbe pe cea cu sublinieri, ci a păstrat-o pe aceea, plătindu-mi preţul ca pentru una nou-nouţă.

Experienţele prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină şi experienţele noastre. La fel ca Domnul Isus, care Se pregătea prin post şi ru­găciune, mergând apoi prin sate şi cetăţi, şi noi trebuie să facem acelaşi lucru, bătând la poarta oricărui suflet.

Maria Kosovski, colportor

SECRETUL PUTERII

Căci, după cum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri şi nu se mai întorc inapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se va intoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va implini planurile Mele. (Isaia 55:10)

Nu există forţă mai mare şi mai eficientă decât simplitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvintele simple şi directe ale Scripturii, întărite de puterea Duhului Sfânt, aveau o forţă căreia puţini erau în stare să-i reziste. Cei care erau creştini doar cu numele au fost treziţi din falsa lor siguranţă. Îşi vedeau apostazia, spiritul lumesc şi necredinţa, mândria şi egoismul. Mulţi Îl căutau pe Domnul în pocăinţă şi umilinţă. Fuseseră mult timp ataşaţi de lucruri pă­mânteşti, dar acum se legau de cer. Duhul lui Dumnezeu Se odihnea asupra lor şi, cu inimi umilite şi supuse, s-au unit şi ei în vestirea mesajului: «Teme­ţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui.»

Păcătoşii întrebau plângând: «Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?»

(... ) Uneori, instrumentul uman era slab, dar Duhul lui Dumnezeu dă­dea putere adevărului Său. Prezenţa îngerilor sfinţi se făcea simţită în aceste adunări şi mulţi se adăugau zilnic la numărul credincioşilor. Când erau pre­zentate dovezile apropiatei reveniri a lui Hristos, mulţimi imense de oameni ascultau cu respiraţia tăiată cuvintele solemne. Cerul şi pământul păreau că se apropie. Puterea lui Dumnezeu era şi peste bătrâni, şi peste tineri, şi peste cei de vârstă mijlocie. Oamenii se întorceau la casele lor cu laude pe buze şi cântări de bucurie răsunau în aerul liniştit al nopţii." (TV, p. 303, 304)

Astăzi este un timp când creştinul e chemat să simplifice calea. Nu tre­buie să facem niciun efort de complicare, ci suntem chemaţi să limpezim orizontul sub privirile celor ce caută mântuirea. Apostolii şi-au început lucra­rea simplificând cerinţele şi clarificând aşteptările, ca oricine să priceapă şi să poată urma drumul credinţei. Când lumina nu orbeşte, poate fi urmată.

CONEXIUNE În timpul redeşteptărilor spirituale din secolul al XIX-lea, un rol aparte l-a avut predicatorul Asahel Nettleton. Se estimează că 30 000 de per­soane s-au botezat ca urmare a predicilor lui.

Daniel Chirileanu, pastor, directorul Departamentului Tineret, Uniunea Română