Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. (Psalmii 46:7)
Lea Polisciuk urma un fel de ritual în fiecare zi: trăgea draperiile, acoperind bine ferestrele, încuia uşile, intra într-un dulap de lemn şi, acoperită cu o pătură, pentru a amortiza zgomotul tastaturii, începea lucrul la o maşină de scris veche. Lea îşi risca viaţa zi de zi pentru a pune la dispozitia credincioşilor din Uniunea Sovietică materiale religioase interzise de cenzură, printre care şi Tragedia veacurilor.
"Nu ne-am temut atunci de riscuri", povestea Lea mulţi ani mai târziu.
"Nevoia era mare; făceam lucrarea aceasta pentru că trebuia făcută."
Lea era membră a unei reţele clandestine care s-a ocupat în perioada comunistă cu difuzarea de cărţi-samizdat, cărţi religioase dactilografiate şi produse clandestin în URSS. Peste treizeci de femei din această reţea secretă au lucrat ca dactilografe, alături de alţii, care erau traducători, legători de cărţi şi distribuitori. Astfel au fost dactilografiate (sau, în unele cazuri, scrise de mână) Tragedia veacurilor şi alte cărţi de Ellen G. White, dar şi studiile pentru Şcoala de Sabat şi diverse alte materiale religioase importante. Care era riscul? O maşină de scris era un instrument de multiplicare de cărţi şi alte materiale religioase, deci un pericol pentru regim.
Dactilografii din URSS aveau obligaţia de a obţine autorizaţie, dând şi o mostră de scris ca să poată fi recunoscute caracterele maşinii, şi erau monitorizaţi de poliţia secretă sovietică (KGB). Adventiştii din această reţea au adunat maşini de scris uzate şi stricate, le-au reparat şi cu ele au scris preţioasele cărţi.
"Tragedia veacurilor era pentru noi mai importantă decât pâinea", spunea Nikolai Zhukaluk, coordonatorul reţelei din Ucraina, "pentru că ea era pâinea noastră spirituală".
Atât Lea Polisciuk, cât şi pastorul Zhukaluk au plătit un preţ pentru că le-au dat oamenilor această hrană spirituală. Când a fost în închisoare, Lea, care avea numai douăzeci şi cinci de ani, s-a bizuit pe Dumnezeu şi pe făgăduinţele Sale. "Pe atunci, [În comunism] aveam obiceiul de a memora multe versete biblice", spune Lea.
"Ştiam pe de rost multe făgăduinţe."
Anii de închisoare nu au descurajat-o, iar după eliberare s-a întors la lucrarea ei riscantă de dactilografiere a cărţilor "interzise", dar necesare pentru cei care tânjeau după adevăr. Prin ea şi prin mulţi alţii, care şi-au asumat acelaşi risc, mii de cărţi au fost distribuite pe tot teritoriul fostei Uniuni Sovietice.
Gina R. Wahlen, editor asistent interimar, Adventist Review & Adventist World
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu