Ierţi atât cât iubeşti. Duminică 17 feb. 2013, Devotional pentru femei

Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi! (Coloseni 3:13 u.p.)

Îmi amintesc un episod din perioada când copiii noştri erau de vârstă preşcolară. Pe fiecare copil dintre cei trei pe care ni i-a dăruit bunul Dum­nezeu îl iubeam foarte mult.

Într-una din zile, unul din copii a atins paharul cu lapte de pe masa din bucătărie şi acesta s-a rostogolit pe gresie, cu tot conţinutul lui. Fulgerător mi-a trecut prin minte: dacă aş fi scăpat eu acel pahar, cum mi-ar fi plăcut să fiu tratată? Oare copilul a vrut să scape paharul sau a fost un accident?

Speriat de propria greşeală şi parcă aşteptându-şi pedeapsa, copilul se ghemuise, mai ales că eu am înaintat câţiva paşi spre el, rugându-mă în acelaşi timp pentru tact şi bunătate. L-am luat în braţe, l-am strâns şi, li­pindu-mi faţa de obrazul lui, i-am spus: "Copilul meu iubit, ştiu că n-ai vrut să spargi paharul, dar vreau să ştii un lucru foarte important: tu valorezi pentru mine cu mult mai mult decât cel mai frumos pahar de cristal care există în această lume."

Cu mânuţele lui plăpânde m-a strâns în braţe cu putere şi între noi s-a produs atunci o legătură sufletească aşa de strânsă, care s-a amplificat pe parcursul anilor şi care ne uneşte până în ziua de azi.

Anii au trecut şi, acum, când sunt spre apusul vieţii şi descumpănită familial, prin decesul soţului meu, copiii sunt departe dar am aproape de mine o familie care mă înconjoară cu toată dragostea şi căldura. Oricând aş avea nevoie de vreun ajutor, ei sunt gata să mă bucure cu intervenţiile lor.

În sezonul rece, când plec de acasă pentru mai multe zile, trebuie doar să le amintesc la telefon când mă întorc şi găsesc foc făcut la teracota cu lemne.

Într-o zi de vineri, iarna, urma ca seara, după serviciul divin să fac repe­tiţie cu un cor reunit pentru o inaugurare ce urma să aibă loc a doua zi. De aceea, i-am rugat să-mi facă şi mie focul. Când am sosit, am găsit frig. Însă n-am putut să-i acuz în mintea mea, deoarece îi iubeam foarte mult. Am făcut focul, gândind că poate s-a întâmplat ceva care i-a împiedicat să facă această lucrare. În Sabat am avut bucurii deosebite şi seara, când m-am în­tors acasă, ce surpriză credeţi că mă aştepta? Soba era fierbinte şi aerul era îmbietor pentru odihna ce o doream după o zi încărcată cu responsabilităţi şi binecuvântări. Le-am dat telefon, ca să le mulţumesc în mod special şi am tras din nou concluzia: IERŢI ATÂT CÂT IUBEŞTI.

Vă îndemn să iertaţi şi să iubiţi necondiţionat, aşa cum ne iartă şi ne iubeşte şi Dumnezeu pe noi. Iertarea izvorăşte din dragoste.

Magdalena Toma, Urleta, Muntenia