In adevar, cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainta care duce la mantuire si de care cineva nu se caieste niciodata ; pe cand intristarea lumii aduce moartea ,
(2 Cor., 7:10).
Atunci cand micuta Saray Alina, cu mana in borcanul cu biscuiti , a vazut pe mamica ei venind spre ea cu un bat destul de gros s-a simtit trista ; trista , desigur, pentru ca o surprinsese cu mana in borcanul cu biscuiti nesacultand indicatiile mamei, si nu pentru ca trezise suparare in inima aceleia pe care trebuia sa o asculte.
Acan, surprins cu lucrurile furate, exclama : "In adevar am pacatuit !". Balaam, oprit de catre un inger din misiunea neascultarii, spune acelasi lucru. Saul, cu darul sau indraznet inainte, implora mila. Chiar , Iuda tradatorul Domnului nostru s-a intors si "s-a cait", (Mt., 27:3). Toti s-au simtit tristi !
Ei deplangeau "mai mult pedeapsa decat pacatul ", (CC, 25). Iata ce, ne reaminteste un anume scriitor, "cand totul este pierdut pocainta vine prea tarziu " , (Fuller).
Un lucru este sa ne pocaim de greselile nostre pentru ca ne expun la pedeapsa. Alta complet diferita de prima este sa ne intristam profund deoarece am ranit marea inima a lui Dumnezeu. Intristarea lumii face sa ne posomoram pentru ca faptele noastre rele ne-au pagubit. Durerea si suferinta dupa voia lui Dumnezeu, ne conduc, la o adevarata pocainta deoarece ne demonstreaza ca pacatul nostru l-a jignit si intristat pe Dumnezeu. Intr-un caz suntem ingroziti ; in celalat caz suntem umiliti. Primul este "gheata sparta" , cel din urma este, "gheata topita". Religia nu este o cale de scapare a fricii ; religia adevarata este drumul dragostei pavat cu sangele Mantuitorului nostru iubit, pe care toti pocaitii sinceri merg deplin increzatori, ca cerul este destinatia finala. "Intristarea cand este dupa voia lui Dumnezeu, aduce cu sine, o pocainta salvatoare ".
Dorel Cornei
(2 Cor., 7:10).
Atunci cand micuta Saray Alina, cu mana in borcanul cu biscuiti , a vazut pe mamica ei venind spre ea cu un bat destul de gros s-a simtit trista ; trista , desigur, pentru ca o surprinsese cu mana in borcanul cu biscuiti nesacultand indicatiile mamei, si nu pentru ca trezise suparare in inima aceleia pe care trebuia sa o asculte.
Acan, surprins cu lucrurile furate, exclama : "In adevar am pacatuit !". Balaam, oprit de catre un inger din misiunea neascultarii, spune acelasi lucru. Saul, cu darul sau indraznet inainte, implora mila. Chiar , Iuda tradatorul Domnului nostru s-a intors si "s-a cait", (Mt., 27:3). Toti s-au simtit tristi !
Ei deplangeau "mai mult pedeapsa decat pacatul ", (CC, 25). Iata ce, ne reaminteste un anume scriitor, "cand totul este pierdut pocainta vine prea tarziu " , (Fuller).
Un lucru este sa ne pocaim de greselile nostre pentru ca ne expun la pedeapsa. Alta complet diferita de prima este sa ne intristam profund deoarece am ranit marea inima a lui Dumnezeu. Intristarea lumii face sa ne posomoram pentru ca faptele noastre rele ne-au pagubit. Durerea si suferinta dupa voia lui Dumnezeu, ne conduc, la o adevarata pocainta deoarece ne demonstreaza ca pacatul nostru l-a jignit si intristat pe Dumnezeu. Intr-un caz suntem ingroziti ; in celalat caz suntem umiliti. Primul este "gheata sparta" , cel din urma este, "gheata topita". Religia nu este o cale de scapare a fricii ; religia adevarata este drumul dragostei pavat cu sangele Mantuitorului nostru iubit, pe care toti pocaitii sinceri merg deplin increzatori, ca cerul este destinatia finala. "Intristarea cand este dupa voia lui Dumnezeu, aduce cu sine, o pocainta salvatoare ".
Dorel Cornei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu