vineri, 31 august 2012

SI MULT ADEVĂR


Scut şi pavăză este credincioşia Lui! - Psalmii 91 :4

Liderii grupărilor religioase extremiste tind să distorsioneze adevărul. Modul personal de a interpreta adevărul devine standardul pentru urmaşii lor. David Koresh îşi făcea singur regulile. El a pretins că era întruchiparea regelui David şi că, prin urmare, sotiile adepţilor lui îi aparţineau lui. Oamenii au luat drept adevăr regulile bizare ale acestui om.

Jim Jones îşi făcea singur regulile. El a pretins că suicidul în masă era metoda de pregătire pentru apocalipsă. 
Adepţii lui Jones au băut Kool-Aid otrăvit şi au devenit victimele fărădelegii.

Membrii grupării religioase Heaven's Gate au devenit victime în acelaşi mod.

Ei au luat drept adevăr absolut ideile conducătorului lor referitoare la faptul că urmau să fie salvaţi după apariţia unei comete şi s-au sinucis.

Toate grupările religioase extremiste se bazează pe înţelepciunea umană, şi nu pe adevărul lui Dumnezeu. Principiul lui antihrist înalţă raţiunea umană, mai presus de revelaţia divină. Satana are grijă să distorsioneze adevărul, dar Dumnezeu are grijă să îl clarifice. Satana are grijă să-i deruteze pe oameni, dar Dumnezeu are grijă să-i informeze corect. Satana se bucură de întuneric, dar Dumnezeu Se bucură de lumină.


"Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei" (Prov. 4: 18). Pe măsură ce umblăm cu Isus tot mai mult, adevărul Său devine tot mai clar. Cuvântul Său este "o candelă pentru picioarele [noastre] şi o lumină pe cărarea [noastră]" (Ps. 119:105).

Duhul Sfânt vrea să ne descopere lumina şi adevărul lui Dumnezeu. Lumina Sa împrăştie întunericul. Adevărul Său înfrânge eroarea. Adevărul Său este anti­dotul amăgirii.

Ellen White scria: "Numai aceia care şi-au întărit mintea cu adevărurile Bibliei vor rezista în ultimul mare conflict" (Tragedia veacurilor, pag. 593, 594).

David Koresh şi Jim Jones nu au fost ultimii conducători de acest gen şi nici Heaven's Gate nu a fost ultima grupare religioasă extremistă de acest gen. Vestea bună este că adevărul lui Dumnezeu este mai puternic decât eroarea. Pe măsură ce ne umplem mintea cu Cuvântul Său, avem un scut puternic care ne apără de săgeţile arzătoare ale amăgirii lui Satana. Adevărul este zidul prin care Dumnezeu ne apără de duşman. Pietrele netede ale adevărului lui Dumnezeu în­frâng eroarea marilor Goliaţi de astăzi. Umple-ţi mintea cu adevărul şi vei vedea cum cad uriaşii!

Mark Finley

joi, 30 august 2012

MAI MULTA DRAGOSTE


Dragostea nu va pieri niciodată. - 1 Corinteni 13:8
În 1985, ne-am mutat împreună cu soţia şi cei trei copii ai noştri, Debbie, Re­becca şi Mark Jr., din Chicago (Illinois) în St. Albans (Anglia). Acolo am slujit ca secretar al Departamentului Asociaţia Pastorală de la Diviziunea Trans­Europeană a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

După ce ne-am mutat, atât soţia mea, cât şi eu am constatat că era destul de dificil să conduci pe partea stângă a şoselei. În primele ocazii când am ieşit pe şosea, am fost speriaţi ca de moarte de circulaţia pe străzile engleze.

Într-o zi, sotia mea şi-a făcut curaj şi a condus singură până la Watford, un orăşel aflat nu departe de locuinţa noastră. Era chiar înainte de Crăciun şi străzile erau pline de cumpărători. Fiul nostru, Mark, care avea 7 ani pe atunci, s-a pierdut. Soţia mea a intrat în panică. L-a căutat timp de 15 minute, strigându-l speriată. Apoi a organizat echipe de oameni ca să îl caute metodic.

Cine a depus mai mult efort în această căutare: soţia mea sau băiatul meu?

A spus ea oare cu indiferenţă: "Ştii, Mark, tu te-ai desprins din mâna mea. Tu ai plecat de lângă mine. Te-ai rătăcit şi sper că vei reuşi să te întorci la mine. Dacă reuşeşti, foarte bine, iar dacă nu, este problema ta?" Categoric că nu! Nimic altceva în afară de fiul nostru nu a mai contat.


Eu am convingerea că Dumnezeu vrea să ne găsească mai mult decât ne dorim noi să-L găsim pe El.

Romani 8:30 anunţă cu bucurie vestea bună: "Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat." Dumnezeu a hotărât mai dinainte un plan ca să te salveze şi, chiar mai mult, El te invită insistent să accepţi acest plan. Dumnezeu este bunul samaritean care a plecat în căutarea noastră atunci când zăceam plini de răni sângerânde pe marginea drumului vieţii. El ne-a luat în braţele Sale şi ne-a şoptit la ureche cuvinte de încurajare, iar apoi ne-a dus la adăpostul "hanului" Său, oferind pentru noi un preţ infinit (Luca 10).

Da, Dumnezeu ne caută. El a luat iniţiativa de a ne căuta.

Există un singur lucru pe care Domnul nostru minunat nu îl va avea decât dacă noi i-L dăm: dragostea noastră. El tânjeşte după afecţiunea noastră. El te caută astăzi. El te caută cu mai multă ardoare decât îţi poţi imagina. În ziua aceea, pe străzile din Watford (Anglia) a avut loc o reîntâlnire fericită, atunci când soţia mea l-a găsit pe fiul nostru. Tot aşa, într-o zi, va avea loc o reîntâlnire fericită când vom cădea în braţele Aceluia care ne caută de atâta timp.

Mark Finley

miercuri, 29 august 2012

MAI MULT HAR


El ne dă un har şi mai mare. - Iacov 4:6

Siguranţa noastră în Hristos nu se bazează pe performanţele noastre sau pe comportamentul nostru. Faptul că facem anumite lucruri nu ne oferă nicio siguranţă. Dacă ne întemeiem siguranţa pe faptele personale, atunci ne vom întreba mereu dacă am făcut tot ce trebuia. Siguranţa noastră derivă din ceea ce a făcut Hristos pentru noi - din viaţa pe care El a dus-o şi din moartea pe care El a suferit-o.

Şi, odată ce acceptăm că siguranţa noastră este în Hristos, El ne ajută să creştem în El. Pe măsură ce îi supunem voinţa noastră, El începe în noi lucrarea de formare a caracterului creştin şi, odată ce începe această lucrare, El o duce la bun sfârşit! El este "Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre" (Evr. 12:2).

Să presupunem că sunt în clasa I la şcoala primară. Fiecare elev din şcoală are abilităţi şi deprinderi diferite, dar dacă voi fi silitor şi voi învăţa ceea ce îmi dă doamna învăţătoare, voi trece clasa cu bine. Tot la fel, dacă învăţ cu credincioşie lecţiile pe care Tatăl vrea să le învăţ, atunci cunoştinţele şi caracterul meu se vor dezvolta tot mai mult. El va avea grijă ca eu "să trec clasa" cu bine.

Un predicator în vârstă a spus odată un lucru adevărat: "Zicala «odată mân­tuit, pentru totdeauna rnântuit» este adevărată dacă rămâi în mântuire."

Desigur că el poate alege să se despartă de familia noastră. El are dreptul să-şi schimbe numele. E liber să plece de acasă oricând vrea. Dar el va rămâne întot­deauna fiul meu. El are asigurarea că nu-l voi alunga de acasă supărat pentru că a făcut vreo greşeală.

Dumnezeu nu-i alungă pe creştini atunci când ei greşesc. Dimpotrivă, El îi conduce la o pocăinţă mai profundă.
Dar greşeala nu ne scade din valoarea pe care o avem înaintea Sa. Greşeala nu ne descalifică din poziţia de beneficiari ai harului Său, ci, din contră, ne califică pentru poziţia de beneficiari ai harului Său. Harul lui Dumnezeu este pus deoparte pentru greşelile noastre, pentru păcătoşi, pentru aceia dintre noi care suntem slabi
.
"Dacă, în ignoranţa noastră, facem paşi greşiţi, Mântuitorul nu ne abandonează. [ ... ] Satana poate veni la tine cu această sugestie crudă: «Cazul tău este lipsit de speranţă. Nu poţi fi răscumpărat.» însă există nădejde pentru tine în Hristos. [ ... ] Când păcatul se luptă în inimă pentru supremaţie, când vina apasă sufletul şi împovărează conştiinta, când necredinţa întunecă mintea, aminteşte-ţi că ha­rul lui Hristos este de ajuns pentru a birui păcatul şi a risipi întunericul" (Divina vindecare, pag. 249, 250).

Harul Său este mai mare decât păcatul nostru. În El, avem întotdeauna mai mult har decât vom avea nevoie vreodată. Rezerva Cerului nu se epuizează niciodată.


Fiul meu este fiul meu şi atunci când greşeşte, şi atunci când nu greşeşte.

Mark Finley

marți, 28 august 2012

MAI MULT DESPRE ISUS


Ei au ridicat ochii şi n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur. - Matei 17:8

Eliza Hewitt ştia din experienţă ce înseamnă să treci printr-o tragedie. Cari­era sa de profesor a luat sfârşit în momentul în care un elev turbulent a lovit-o în cap cu o bucată grea de tablă şcolară. Eliza a suferit o leziune gravă a coloanei vertebrale şi nu a mai putut reveni la catedră niciodată.

În perioada recuperării. ea a căutat promisiunile făcute de Dumnezeu. care s-au împlinit prin Isus Hristos. Atunci a fost uimită de extraordinara acurateţe cu care profeţia din Vechiul Testament arăta spre Mesia. În suferinţa ei. ea a descoperit o nouă relaţie cu Isus. Copleşită de emoţie. ea a compus versurile următorului imn creştin:

"Mai mult despre Isus vreau să ştiu.

Mai mult din harul Său vreau să manifest;

Mai mult din desăvârşirea mântuirii Sale vreau să văd, Mai mult din dragostea Celui care m-a iubit.

Mai mult, mai mult despre Isus, mai mult, mai mult despre Isus ... "

Oricât de mult am cunoaşte despre Isus, tot mai rămâne mult de descoperit.

Oricât de multe experienţe am avea cu El, tot mai rămân multe de trăit. Apos­tolul Pavel utiliza în mod frecvent expresiile "cu atât mai mult" sau "cu mult mai mult". El declară pe un ton aparent plin de uimire: "Cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu" (Rom. 5:9). El continuă: "Cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiti prin viaţa Lui" (versetul 10).

În versetul 15, el exclamă: "Cu mult mai mult harul lui Dumnezeu şi darul pe care ni l-a făcut harul acesta ... s-au dat din belşug celor mulţi." Pavel foloseşte expresia "cu atât mai mult" de cel puţin 10 ori în scrierile sale. Pentru el, există întotdeauna cu mult mai mult har, cu mult mai multă iertare, cu mult mai multă neprihănire, cu mult mai mult din darul lui Isus.


Dragostea lui Isus este infinită. "Bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos" (Efes. 3:8) ne vorbesc despre ea.
"Mărgăritarul de mare preţ" (Mat. 13:46) ne vorbeşte despre ea. "Comoara ascunsă în ţarină" (versetul 44) ne vorbeşte despre ea. Ele ne invită să cercetăm Cuvântul Său, să descoperim acel "mult mai mult" pe care El are să ni-l ofere. Perlele Sale nu se găsesc la suprafaţă, ci în profunzime.

Dumnezeu ne cheamă pe fiecare la o relaţie cu Isus care să depăşească nivelul superficial. El ne invită să ne bucurăm cu mult mai mult de harul Său îmbelşugat.

Mark Finley


luni, 27 august 2012

O LICITAŢIE ORGANIZATĂ DE SATANA


Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? - Matei 14:31

Te invit să participi împreună cu mine la o licitaţie imaginară. Iată scena: Sa­tana tocmai i-a anunţat pe îngerii lui răi că vrea să iasă la pensie şi că scoate la licitaţie formulele pentru diverse comportamente păcătoase, din dorinţa de a strânge banii necesari pentru pensionare.

Licitaţia începe de dimineaţă şi durează până seara târziu. Satana strigă:

- Am aici formula minciunii. Cât oferiţi pentru ea? Aici am formula specială a înşelăciunii. Cât îmi daţi pe ea? 
Castele, palate, terenuri? Când cucerim lumea şi o luăm în stăpânire, cât îmi daţi pentru formula lăcomiei sau pentru cea a mândriei? Cât? Dar tu cât oferi?

Fiecare formulă se află într-un vas special de aur şi e învăluită într-o negură deasă. Nu trece mult timp şi se vând toate formulele ... cu excepţia uneia. Îngerii răi strigă:

- Trebuie să o vinzi şi pe aceea! îţi dăm pentru ea cele mai frumoase palate.

- Nu o vând. răspunde Satana. Formula aceasta este pentru cei care spun că sunt creştini şi dă roade aproape de fiecare dată. Ei nu mai sunt protejaţi de păcat atunci când sunt sub vraja ei!

- Dar spune-ne măcar despre ce formulă este vorba! insistă îngerii răi.

- Este îndoiala, răspunde Satana. Formula aceasta îi amăgeşte pe creştini să se îndoiască de dragostea lui 
Dumnezeu. Este arma mea cea mai puternică. Nu o voi vinde niciodată. fiindcă dacă îi voi determina pe creştini să ducă o viaţă de incertitudine şi îndoială. atunci îi pot determina să comită orice alt păcat. Când nu au certitudine. sunt vulnerabili.

Satana a folosit în mod repetat această formulă. În pustie. contra lui Isus. El îşi introducea provocările cu cuvintele "Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu ... ''.

"Chiar este adevărat că eşti Fiul lui Dumnezeu?" încerca el să insinueze.

"Uită-Te la Tine! Eşti tras la faţă. eşti obosit şi flărnând. Faţa ta emaciată şi hainele murdare şi zdrenţuite pe care le porţi Te trădează. Nu ai cum să fii Fiul lui Dumnezeu."

Îndoiala a fost şi rămâne strategia folosită permanent de Satana. "Satana este gata să răpească binecuvântatele asigurări ale lui Dumnezeu. El doreşte să alunge din suflet orice licărire de speranţă şi orice rază de lumină; dar tu nu trebuie să-i îngădui să facă aceasta" (Calea către Hristos. pag. 53).

Umple-ţi zilnic mintea cu gânduri despre dragostea lui Dumnezeu. Spune-ţi:

Dumnezeu mă iubeşte şi sunt copilul Lui. El nu vrea să pier. El nu mă va părăsi nicio­dată. Dumnezeu mi se adresează chiar mie în textul din Ieremia 31:3: " Te iubesc cu o iubire veşnică." Eu mizez cu viaţa mea pe aceste cuvinte.

Mark Finley

duminică, 26 august 2012

DINTR-O INIMĂ DE PIATRĂ, O INIMĂ SENSIBILĂ


Sutaşul şi cei ce păzeau pe Isus împreună cu el ... s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: "Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!" - Matei 27:54

Era o epocă a violenţei, într-o ţară violentă şi într-un popor violent, iar el era un om violent. Sutaşul roman era un om de război crud, fără inimă şi aspru, un mercenar mereu în gardă, pregătit de ambuscadă. El era, fără îndoială, un candidat puţin probabil pentru împărăţia lui Dumnezeu. Inima lui devenise insensibilă în urma numeroaselor execuţii pe care le supraveghease.

Vineri dimineaţă a primit ordinul de a organiza o execuţie. Singurul lui gând a fost acesta: "Să pornim la treabă şi să o terminăm cât mai repede!"

- Daţi-vă la o parte. bocitoarelor! a strigat el. Tu de acolo, dă-te înapoi. Biblia spune că el era sutaş, adică avea sub comandă o sută de ostaşi. Lucrul care l-a uimit a fost acela că Isus nu a opus rezistenţă. Suferinţa nu a făcut decât să pună în evidenţă măreţia Sa regească.

Sutaşul era un om de armată, cu inima împietrită. El fusese instruit să câştige.

Fiecare dintre noi e un mic sutaş, Uneori ne luptăm cu îndârjire pentru a ne proteja micile împărăţii. Opiniile diferite devin câmpuri de luptă pentru oameni. Însă Isus era diferit.

Era ceva la El care îi atrăgea atenţia. Suferinţa de pe chipul Său făcea loc încre­derii netulburate. De fiecare dată când îşi întorcea capul, lemnul aspru al crucii îi apăsa coroana de spini şi mai adânc în carne, dar El nu rostea niciun cuvânt de nemulţumire. Rănile făcute de cuie se lărgeau tot mai mult, dar de pe buzele Sale nu ieşea niciun blestem.

Sutaşul a auzit rugăciunea Mântuitorului: "Tată, iartă-i" (Luca 23:34). Când privea scena care se desfăşura înaintea ochilor lui, ceva îl determina să uite de sine, ceva îl atrăgea la acest Om.

Poate că sutaşul şi-a amintit de judecata desfăşurată în sala lui Pilat. Isus era puternic, cu toate că părea slab. Crucea era tronul Său. Coroana Sa de spini era diadema slavei Sale.

Acolo, la cruce, sutaşul a exclamat: "Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dum­nezeu!"

Până şi sutaşul a fost schimbat de puterea lui Dumnezeu. Isus l-a luat pe acest ofiţer roman crud, fără inimă şi insensibil şi l-a transformat.

Dintr-un om nemilos, el a devenit un om convertit Dintr-un om cu inima de piatră, a devenit un om blând şi sensibil.

Isus Se mai ocupă încă de transformarea oamenilor care au o inimă de piatră.

Dragostea Sa îi mai cucereşte şi astăzi pe oamenii mândri. Vrei să-I permiţi să te transforme şi pe tine?

Mark Finley


sâmbătă, 25 august 2012

FAŢA SA LOVITĂ


Atunci L-au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit. - Matei 26:67

Faptul că nişte fiinţe omeneşti netrebnice L-au tratat pe Fiul lui Dumnezeu cu atâta lipsă de respect pare de necrezut! Dacă ne gândim bine, ne dăm seama că ei L-au scuipat în faţă pe Acela care primeşte închinarea a zeci de mii de îngeri, pe Acela care a existat împreună cu Tatăl din veşnicie şi care a participat împreună cu El la alcătuirea universului.

Biblia spune: "L- au scuipat în faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit" (Mat. 26:67).

Cine este Acela pe care ei îl lovesc? Cine este Acela care suferă atât de mult?

Cine este Acela care îndură toată această agonie? Cine este Acela care are ochii învineţiţi şi faţa plină de sânge? Este Isus, Fiul divin al lui Dumnezeu. Măruntele făpturi omeneşti create de Dumnezeul viu s-au apropiat de Creator, L-au lovit cu palmele peste faţă şi L-au batjocorit, rostind blesteme şi înjurături.

Într-un anumit sens, am fost acolo şi eu, şi tu. Toată omenirea a fost acolo în seara aceea în curtea lui Pilat. Noi L-am pălmuit, fiindcă orice abatere de la ceea ce e bine şi orice faptă de cruzime îi provoacă o mare întristare.

Când ştiu ceea ce e bine, şi totuşi îi întorc spatele cu bună ştiinţă, îi produc o mare suferinţă. Când ştiu ceea ce e bine, şi totuşi sunt necinstit, mint, îmi pierd stăpânirea de sine, mă înfurii, mă las stăpânit de gânduri adultere, atunci mă răzvrătesc împotriva Sa şi îi umplu inima de durere. Acela care mă iubeşte atât de mult, Acela care a îndurat atâta suferinţă pe cruce pentru ca eu să nu sufăr veşnic, suferă o dată în plus atunci când mă răzvrătesc împotriva Lui.

De aceea, eu mă apropii de crucea Sa şi spun: ,,O, Doamne, capitulez, îţi su­pun tot ce am şi tot ce sunt. Vreau să-Ţi produc bucurie. Mă predau Ţie astăzi!"

Mark Finley

vineri, 24 august 2012

DE CÂTE ORI SĂ IERT?


Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea. Până la şapte ori? - Matei 18:21

Cred că îi voi rămâne îndatorat lui Petru toată eternitatea. Petru vorbeşti în numele nostru, al tuturor. Există ceva special la firea lui care îmi place foarte mult. Mă regăsesc în experienţa lui. Probabil că şi tu. Petru nu este un sfânt singuratic care trăieşte într-o mânăstire şi care se roagă toată ziua în momentele critice, el spune ce are în minte. El îţi spune cu francheţe care e poziţia lui. Uneori este impulsiv şi direct, dar este întotdeauna onest.

Într-o zi, Petru a venit la Isus şi i-a pus o întrebare importantă: "Doamne", a zis el, "de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea?" Fără să aştepte răspunsul Lui, el a mers mai departe şi a sugerat un răspuns: "Până la şapte ori?" (Mat. 18:21). Pentru Petru, şapte era un număr exagerat de mare. Presupunerea lui era că Isus avea să-l aplaude pentru dispoziţia lui de a ierta.

Rabinii aveau o zicală: "Dacă o persoană păcătuieşte împotriva ta o dată, iartă-l. Dacă păcătuieşte de două ori, iartă-l. Dacă păcătuieşte de trei ori, iartă-l. Dacă păcătuieşte împotriva ta de patru ori, răzbună-te pe el." Ei socoteau că era suficient să ierţi pe cineva de trei ori. Harul se încheia atunci când această limită era depăşită. Dreptatea cerea răzbunare.

Un rabin din secolul 1, pe nume Ana, scria: "Cel care-şi iartă semenul nu tre­buie să facă acest lucru decât de trei ori." Legea rabinică cerea dreptate după repetarea de trei ori a greşelii.

Petru se gândea că iertarea semenului de şapte ori era întruchiparea perfecţiunii dumnezeieşti, întrucât el depăşise cu mult limita impusă de fari­sei. Şapte este mai mult decât dublul numărului de trei ori pentru care rabinii erau dispuşi să ierte. Şapte este numărul desăvârşirii.


Imaginează-ţi cât de uluit a fost Petru când a auzit răspunsul lui Isus: "Eu nu-ti zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte" (versetul 22). Cum ar putea cineva să-l ierte de 490 de ori pe cel care i-a greşit? Tatăl nostru ceresc a făcut acest lucru. El i-a purtat cu îndurare pe evrei secole la rând, manifestând milă faţă de ei în mod repetat. El le-a trimis profet după profet, mesager după nesager. Apoi L-a trimis pe Fiul Său, iar ei L-au răstignit. El i-a iertat cu răbdare, însă Israel s-a răzvrătit continuu.

Isus dorea ca Petru să înţeleagă următorul adevăr vital, pe care şi noi trebuie să-l înţelegem: Iertarea nu se măsoară prin numărul de ori de care ţi-a greşit cineva. Iertarea îşi are rădăcina în însăşi natura lui Dumnezeu. Ea este o atitu­ine de îndurare. Ea nu păstrează ranchiună. Ea nu nutreşte niciun resentiment. Ea iartă pentru că iertarea este lucrul cel mai bun de făcut şi pentru că aşa face Dumnezeu.

Ţi-a greşit cineva, rănindu-te adânc? În Numele lui Isus, fă ceea ce e creştineşte de făcut: iartă-l!

Mark Finley


joi, 23 august 2012

EL MĂ ŞTIE PE NUME


El socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate. - Psalmii 147:4

Dacă Dumnezeu cunoaşte numele fiecărei stele din miliardele de stele existente, atunci EI nu uită numele nostru. Te-ai simţit vreodată singur? Ai simţit vreodată că nimeni din lumea aceasta nu poate să înţeleagă situaţia prin care ai trecut?

Agar era slujitoare în casa lui Avraam. Dumnezeu îi promisese lui Avraam mulţi urmaşi, dar Soţia lui, Sara, era stearpă şi bătrână. Sara s-a gândit să-L scoată pe Dumnezeu din încurcătură şi i-a dat-o pe Agar soţului ei, iar fata a rămas însărcinată.

Cu timpul însă, soţia stearpă a început să fie geloasă pe slujitoarea ei însărci­nată şi, în cele din urmă, s-a purtat cu ea atât de rău, încât Agar a fost nevoită să fugă. În fuga ei, Agar a ajuns pe drumul pustiu dintre Cades şi Bared. Era singură, nu avea unde să se ducă şi, în plus, era însărcinată. În locul acela pustiu, ea era un nimeni. 
Era o sclavă pe care nu o primea nimeni să muncească, o viitoare mămică fără soţ, o egipteancă în Canaanul sălbatic.

Într-un final, oboseala a biruit-o şi s-a oprit lângă un izvor ca să se odihnească.

În acel moment de disperare şi de singurătate totală, cineva a strigat-o pe nume:

"Agar, roaba Sarei!"

Cine o cunoştea în pustietatea aceea? Cui îi păsa de ea? Era un înger al Dom­nului. El a întrebat-o unde se ducea. Ea i-a răspuns: "Fug ... "

Apoi, Dumnezeu, prin îngerul Lui, i-a dat Agarei o promisiune asemănătoare cu cea primită de stăpânul ei. El i-a zis: "Îţi voi da urmaşi mai mulţi decât poţi număra."Bebeluşul ei era băiat şi avea să-l cheme Ismael, adică "Dumnezeu ascultă".

Agar a căpătat atunci puterea de a-şi continua viaţa. S-a întors la Avraam şi la Sara, a născut un fiu şi a devenit mama popoarelor arabe. Atunci Agar a aflat că Dumnezeu nu era doar sus în cer şi că nu avea grijă doar de Avraam, ci că era şi acolo, în deşert, lângă ea. Ea L-a numit "Dumnezeul care mă vede" -, deoarece El venise aproape de ea şi o strigase pe nume.

De aceea este atât de special Dumnezeul Bibliei, mai ales pentru oamenii singuri. El ne cheamă pe nume. El nu ne trimite scrisori electronice standard. El ne cheamă pe nume, chiar şi atunci când ne aflăm în deşertul singurătăţii.

Dumnezeu ne cunoaşte pe nume. El ştie totul cu privire la noi. Şi vreau să-ţi dau o veste extraordinar de bună: Cel care ne cunoaşte cel mai bine ne iubeşte cel mai mult!

Mark Finley

miercuri, 22 august 2012

EŞTI VALOROS!


Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. - Galateni 2:20

Încearcă să ţi-L imaginezi chiar acum pe Isus, stând cu braţele întinse, străpunse de cuiele acelea înfiorătoare, ruginite şi groase. Priveşte cum muşchii şi tendoanele mâinilor Sale sunt întinse la maxim pe cruce. Observă durerea vie care Îi săgeată braţele şi picioarele În timp ce stă suspendat între cer şi pământ. Priveşte la coroana de spini care I-a fost îndesată pe cap şi la şiroaiele de sânge care se preling pe faţa Lui de la tâmple până la barbă. Vezi în ochii Săi agonia. Ascultă strigătul Său de durere. Auzi cuvintele prin care-Şi exprimă mâhnirea. Simte du­rerea care Îi străpunge tot corpul.

Totuşi suferinţa Sa fizică, deşi cumplită, este numai o mică parte din suferinţa Sa reală. Vinovăţia lumii. pe care o poartă, ÎI desparte de Tatăl Său iubitor. El este judecat ca păcătos - este părăsit, condamnat şi acuzat. El atârnă singur pe cruce şi simte că sufletul Îi este sfâşiat. Despărţirea de Tatăl Său Îi produce o agonie cumplită. 
De ce suferă El atât de mult?

El simte durerea pe care o vor simţi păcătoşii la sfârşitul timpului, când vor fi separaţi total de Dumnezeu. El simte ce înseamnă să fii pierdut. În timpul acelor ore petrecute pe cruce, El preia asupra Sa toată ruşinea păcatului. toată degradarea păcatului.

În acest ceas întunecat, Isus nu Se vede ieşind pe porţile mormântului. El vede numai întunecimea mormântului şi groaza morţii. Dar este dispus să treacă prin toate acestea pentru tine şi pentru mine. Calvarul ne strigă cu glas tare: "Tu eşti valoros! Tu eşti al Meu prin creaţie. Eu te-am făcut. Eu te-am modelat. Tu eşti al Meu prin răscumpărare. Tu eşti mai mult decât carne şi oase."

Calvarul ne dezvăluie imensitatea dragostei lui Dumnezeu. Inima Sa plină de dragoste îmi zdrobeşte inima de piatră, iar eu îngenunchez înaintea Sa şi Îl laud.

Mark Finley

marți, 21 august 2012

CÂT VALORĂM NOI?


Pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc .. .- Isaia 43:4

Isus ne dezvăluie cât valorează fiinţa umană în ochii lui Dumnezeu prin povestea nemuritoare a păstorului celui bun. Odată ce am înţeles care este valoarea pe care ne-o acordă Dumnezeu, himera stimei de sine scăzută dispare tot atât de repede ca un balon de săpun.

"Dar El le-a spus pilda aceasta: «Care om dintre voi, dacă are o sută de oi şi pierde pe una dintre ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz şi se duce după cea pierdută până când o găseşte? După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri; şi, când se întoarce acasă, cheamă pe prietenii şi vecinii săi şi le zic: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută»" (Luca 15:3-6).

Păstorul oriental are multă grijă de oi. Pentru a găsi o oaie pierdută. el este dispus să renunţe la confortul şi la avantajele căminului său, să traverseze nisipurile deşertului şi să străbată trecătorile înguste şi stâncoase, ignorând bătăturile de la picioare, loviturile de la genunchi şi rănile din palme. El se caţără pe stânci coboară pe pantele abrupte şi umblă prin spini şi mărăcini, mânat de un singur gând - să găsească oaia pierdută.

George Adam Smith îl descrie astfel pe păstorul oriental:

...Îl întâlneşti în ţinuturile de deal mărăcinoase, unde noaptea urlă hienele iar când îl vezi cum stă de veghe, privind în zare, cu faţa lui arsă de soare sprijinindu-se în toiag şi urmărind cu privirea oile împrăştiate, fiecare dintre ele fiind scumpă inimii lui, înţelegi de ce păstorul din ludeea a devenit un personaj de seamă al istoriei poporului lui" (William Barclay, Luke, pag. 207).

Parabola aceasta ne spune trei lucruri despre Isus. Primul lucru este acela că păstorul e preocupat de fiecare oaie. Al doilea lucru este acela că el observă dacă lipseşte o oaie. Iar ultimul lucru este acela că el este dispus să facă orice sacrificiu personal pentru a aduce oaia înapoi. Ce tablou impresionant! Nu este de mirare că Dumnezeu Se aseamănă pe Sine cu un păstor oriental. Cânc priveşte spre planeta noastră, El nu vede mase mari de oameni care se luptă din răsputeri să supravieţuiască, ci îl vede pe fiecare om, fiecare fiind scump în ochii Lui. Noi suntem mai mult decât carne şi oase - suntem creaţia unică a lui Dumnezeu.

Profetul Isaia ne încurajează cu aceste cuvinte rostite de Dumnezeu: "Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău ... Pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iubesc. .. " (Is. 43:4).

Eşti preţios, eşti demn de onoare şi eşti iubit! Iată ce gândeşte Dumnezeu despre noi. Aşa ne descrie El! Noi suntem importanţi pentru El. Lui îi pasă de noi. Ai astăzi un motiv mare de bucurie!

Mark Finley

luni, 20 august 2012

ISUS SE ÎNTOARCE ACASĂ


Pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor. - Faptele 1:9

O dată ajuns în vârful muntelui, omul nu poate decât să coboare. Odată ajuns în vârful muntelui, Fiul lui Dumnezeu Se înalţă. Creatorul nu este legat de legile creaţiei Sale. El Se duce acasă. În curând dispare din cârn­pul vizual al pământenilor şi intră în câmpul vizual al fiinţelor cereşti. Pe măsură ce Se înalţă tot mai sus, îi ies în întâmpinare mii şi mii de îngeri. Biblia redă cu precizie imnul intonat de corul ceresc pentru a-I ura bun venit Domnului lor. David descrie această scenă în Psalmul 24.

Îngerii se despart în două grupe. Un grup cântă prima parte a urării, care constă dintr-o întrebare, iar celălalt grup, a doua parte, oferind răspuns la în­trebare. Vocile a nenumăraţi îngeri se împletesc şi reverberează în tot cerul:

"Porţi, ridicaţi-vă capetele, ridicaţi-vă, porţi veşnice, ca să intre împăratul slavei!" (versetul 7).

Ascultă întrebarea pe care o pune primul grup de îngeri: "Cine este acest împărat al slavei?" Celălalt grup răspunde: "Domnul cel tare şi puternic, Domnul cel viteaz în lupte!" (versetul 8). Ei nu pun această întrebare pentru că nu ar şti răspunsul, ci pentru că vor să-I dedice un cântec de laudă. Ecourile imnului lor vesel răsună iar şi iar în sălile cereşti.

Porţile cerului se dau la o parte. înconjurat de miile de îngeri care intonează acest cântec fermecător, Isus Hristos intră în splendoarea minunată a cerului. Tatăl Său îl aşteaptă cu braţele larg deschise. În acel moment magnific, Tatăl şi Fiul se reîntâlnesc. Ei Se apropie unul de altul şi în clipa aceea se Iasă tăcere în cer. Serafimii şi heruvimii tac. Îngerii se pregătesc să înalţe cu glasurile lor un alt imn de laudă fermecător. Dar Isus îşi ridică braţele şi le face semn să tacă. El stă o clipă în tăcere înaintea Tatălui Său.

Apoi îşi ridică braţele şi, arătând spre semnele cuielor, spune: "Tată, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat să fie aici cu Mine. Nu pot accepta îmbrăţişarea caldă şi nici imnul de laudă al îngerilor până când nu aflu dacă urmaşii Mei de pe pământ vor fi aici, cu Mine, într-o zi, datorită crucii de pe Calvar, datorită jertfei Mele." Atunci Tatăl îi răspunde: "Fiule, jertfa este acceptată."

Îngerii încep să cânte iar: "Vrednic este Mielul care a fost junghiat" (Apoc. 5: 12; vezi Hristos, Lumina lumii, pag. 833-835).

Dacă Isus nu a dorit să accepte îmbrăţişarea Tatălui înainte de a afla dacă eu voi putea fi acolo, dacă El mă iubeşte atât de mult, atunci vreau să fiu acolo! Nu vreau să pierd reuniunea măreaţă pe care Isus o aşteaptă.

Este aceasta şi dorinţa fierbinte a inimii tale?

Mark Finley

duminică, 19 august 2012

VESELIA VINE DIMINEAŢA


Seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia. - Psalmii 30:5

Era într-o vineri - o zi neagră. Ei L-au ţintuit pe cruce într-o vineri şi au aşezat pe frunte o coroană de spini într-o vineri. Ei I-au străpuns coasta cu o suliţă într-o vineri. Iuda L-a trădat. Petru L-a negat. Ucenicii L-au părăsit Evreii L-au respins şi romanii L-au răstignit.

Soarele şi-a acoperit faţa. Pământul s-a cutremurat şi cerurile au gemut. Era într-o vineri - o zi neagră.

Cu toţii avem astfel de zile negre, când ni se pare că nimic nu merge aşa cum ar trebui. Însă, pentru Isus şi pentru noi, vine dimineaţa învierii. După respin­gere, trădare şi deznădejde, vine dimineaţa învierii. După agonie, sânge şi lacrimi, răsare o nouă zi luminoasă.

Soarele a răsărit în dimineaţa învierii. Păsările au ciripit, iar Tatăl a zis: "Fiule, Tatăl Tău Te cheamă!"

Legiuni întregi de soldaţi romani nu L-au putut împiedica să iasă din mor­mânt. Ei au căzut la pământ ca morţi în clipa când au văzut strălucirea îngerilor cereşti. Stânca ce bloca intrarea s-a dat la o parte ca o pietricică atunci când Fiul lui Dumnezeu a rupt legăturile mormântului. Cătuşele morţii nu L-au putut ţine legat.

Avem o speranţă în situaţiile disperate. Veselia vine dimineaţa. Sunt şi zile ne­gre, dar învierea ne îndreaptă privirea spre o nouă zi luminoasă. Domnul nostru spune: "Iată, voi face ceva nou" (ls. 43: 19).

Ai o speranţă, chiar dacă acum treci printr-o experienţă dificilă. Hristos cel înviat in trup vrea să facă "ceva nou" în viaţa ta. Poate că eşti deznădăjduit. Poate că treci printr-o supărare foarte mare. Poate că ţi s-a pus diagnosticul de tumoare malignă. Poate că ai probleme financiare sau conjugale. Poate că poverile tale sunt atât de grele, încât îţi este greu să le duci. Poate că eşti pe punctul de a te resemna. Hristos cel înviat in trup ştie acest lucru. El înţelege. 
El este viu şi îţi trimite astăzi din Sanctuarul ceresc un mesaj de încurajare.

Hristos îţi spune cu un glas blând: "Eu înţeleg. Eu îţi voi da putere. Rezistă!

Vine în curând o nouă zi."

"Seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia" (Ps. 30:5).


Mark Finley

sâmbătă, 18 august 2012

ADÂNCIMEA DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU


Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. - Psalmii 31 :23

Într-unul dintre cele mai profunde pasaje din Noul Testament, Pavel afirmă următoarele: "Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El [Dumnezeu] L-a făcut [pe Isus] păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El" (2 Cor. 5:21). Dumnezeu L-a făcut pe Hristos păcat pentru noi. A păcătuit Isus vreodată? A avut El vreodată vreun gând rău sau a comis El vreodată vreo faptă păcătoasă?

Totuşi Cel care n-a cunoscut niciun păcat S-a făcut păcat. Ce înseamnă aceas­ta? Înseamnă că Isus a fost acuzat şi condamnat pentru păcatele comise de noi. Cum e posibil acest lucru? Numai datorită dragostei.

Noi nu avem nevoie în primul rând de o definiţie teologică a crucii, ci de o cunoaştere a realităţilor ei practice. Marea noastră nevoie este aceea de a cunoaşte puterea ei transformatoare. Când înţelegem care a fost suferinţa reală a lui Isus, înţelegem mesajul ei mai profund. Pavel scria: "Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn»" (Gal. 3: 13).

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii. Care este blestemul Legii?

Moartea. Dar care moarte: prima sau a doua? Prima moarte este cea de care are parte întreaga familie umană, ca urmare a păcatului colectiv al omenirii. Când Adam şi Eva au păcătuit, lumea aceasta s-a scufundat în moarte şi s-a separat de Dumnezeu, sursa vieţii.

Dacă moartea lui Hristos pe cruce a vizat în mod exclusiv moartea noastră fizică, atunci nu suntem mântuiţi. Păcatul impune şi pedeapsa cu moartea a doua, care înseamnă alungarea pentru totdeauna din prezenţa lui Dumnezeu.

Isus a fost dispus, de dragul nostru, să fie alungat din prezenţa lui Dumnezeu pentru totdeauna. El a fost dispus să poarte toată vina şi condamnarea oribilă a păcatului, de dragul nostru (Evr. 2:9). "Mântuitorul nu putea vedea prin porţile mormântului. [ ... ] El Se temea de faptul că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărţirea Lor avea să fie veşnică" (Hristos, Lumina lumii, pag. 753). Dragostea Sa extraordinară ne frânge inima, ne schimbă viaţa. Gândul că Isus S-ar simţi singur în cer fără noi este copleşitor. Gândul că a preferat mai degrabă să fie pierdut decât să ne piardă pe noi este cel mai uimitor din câte există. Nu există un asemenea gând în nicio religie a lumii, cu excepţia creştinismului. Nicio altă religie nu are un Dumnezeu altruist, iubitor, care îşi dă propria viaţă pentru a-Şi răscumpăra poporul.

Tot ce putem face este să cântăm împreună cu îngerii: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat" (Apoc. 5: 12). Tot ce putem face este să cădem la picioarele Sale şi să ne închinăm Lui!

Mark Finley

vineri, 17 august 2012

FACĂ-SE VOIA TA!


Tată..., nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu. - Matei 26:39

Există un adevăr central care face ca încercările noastre să fie suporta­bile: Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc iubitor. Pentru cei ai căror taţi pământeşti au fost aspri, abuzivi sau inexistenţi, adevărul acesta poate fi greu de cuprins cu mintea. Totuşi, când e înţeles în mod adecvat, el constituie esenţa Scripturii.

Mâna unui tată iubitor nu le va produce copiilor lui o durere de prisos sau o lacrimă de prisos. Încercările ne împresoară şi supărările ne zdrobesc, dar dra­gostea Tatălui este mereu aceeaşi.

Isus a acceptat acest adevăr în noaptea în care a trecut prin cea mai grea încercare a Sa. În mâhnirea Sa, El a strigat în Ghetsimani: "Tată, facă-se voia Ta!" Isus a acceptat faptul că Tatăl Său avea întotdeauna cele mai bune planuri. El a putut să renunţe la planurile Sale şi să accepte planurile Tatălui, pentru că era convins de dragostea divină. Nu susţin aici că toate întristările, suferinţa şi boala prin care trecem în viaţă ar fi bune. Ceea ce vreau să spun este că Dumnezeu este întotdeauna bun.

Poate că viaţa nu e tot timpul dreaptă, dar Dumnezeu este drept. Atunci când nu înţelegem, putem totuşi avea încredere, la fel ca Isus. Indiferent ce s-ar întâmpla, noi putem spune: "Facă-se voia Ta!" Totuşi este importantă atitudinea cu care rostim aceste cuvinte. Există patru atitudini posibile:

Prima este atunci când rostesc aceste cuvinte cu resemnare şi cu deznădejde, atunci când sunt atât de copleşit de situaţie, încât mi se pare inutil să mai lupt. De exemplu, dacă mă aflu în faza terminală a unei boli, pot să spun: "Facă-se voia Ta", împăcându-mă necăjit cu situaţia.

A doua este atunci când le rostesc de parcă cineva m-ar fi bătut ca să mă supun. Presiunile vieţii au devenit prea mari. Acesta este strigătul celui care a fost înfrânt pentru că duşmanul este prea puternic, este atitudinea unui general de armată învins, care spune: "Eu depun armele; facă-se voia ta!"

A treia este atunci când le rostesc complet frustrat, nemulţumit că visurile mele s-au spulberat. Atitudinea este aceea de regret, de mânie şi de amărăciune.

Sau pot să le rostesc cu o încredere desăvârşită. Isus a avut această atitu­dine. El S-a adresat Celui care era Tatăl Său, Celui care îl ţinea de mână, Celui care îl purta pe braţele Sale. El a acceptat că iubirea Sa nu avea să-L părăsească. El S-a supus cu totul voii Tatălui, pentru că ştia că, pe termen lung, ea era cea mai bună.

Şi noi putem să ne supunem astăzi dragostei Sale. Ea nu L-a părăsit pe Isus şi nu ne va părăsi nici pe noi. Astăzi putem spune: "Facă-se voia Ta!", pentru că ştim că voia Sa e întotdeauna cea mai bună.

Mark Finley

joi, 16 august 2012

DUMNEZEUL SURPRIZELOR


La oameni, lucrul acesta este cu neputinţă. dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. - Matei 19:26

Învierea ne vorbeşte despre Dumnezeul imprevizibilului. Mormântul gol vorbeşte despre Dumnezeul binecuvântărilor neaşteptate. El este Dumnezeul im­posibilităţilor posibile sau, altfel spus, este Dumnezeul care face posibil impo­sibilul.

Imaginează-ţi scena următoare: Soarele răsare peste Ierusalim, pictând ori­zontul într-un purpuriu aprins. Cele două Marii se îndreaptă în grabă spre locul unde a fost înmormântat Isus, pentru a îndeplini o sarcină foarte obişnuită. Nu speranţa este cea care le determină pe femei să umble pe străzile de piatră pustii în acea duminică dimineaţă, ci datoria şi purul devotament. Ele merg la mormânt pentru a da, fără să aştepte ceva în schimb. 

Ultima oară când l-au văzut, trupul lui Isus era zdrobit, vânăt, lovit şi plin de sânge. Pulsul şi bătăile inimii erau absente. Trupul Lui fără viaţă era rece şi inert. Cele două Marii nu făceau altceva decât să îndeplinească o sarcină care trebuia făcută, fără să se gândească să primească ceva în schimb. Şi noi suntem chemaţi să dăruim, fără să aşteptăm mulţumiri. Noi suntem amabili de dragul de a fi amabili. Noi slujim de dragul de a sluji. 

Există situaţii în care împlinim o sarcină pur şi simplu pentru că ea trebuie făcută. Iar Dumnezeu observă acest lucru. EI ne cunoaşte devotamentul. EI vede slujirea noastră cu credincioşie.

Cele două Marii se apropiau de mormânt, iar Dumnezeu Se pregătea să facă un lucru uimitor. El este Dumnezeul surprizelor. Piatra era dată la o parte. Mormântul era gol. Hristos înviase! În timp ce îşi îndeplineau datoria, ele au avut privilegiul de a vedea primele mormântul gol. Ele au fost primele rnartore ale învierii. Ele au transmis primele vestea despre Hristos cel înviat.

Când ne îndeplinim datoria, Dumnezeu ne face surprize. Când facem, din altruisrn, ceea ce trebuie făcut pentru că trebuie făcut, Dumnezeu face lucruri uimitoare pentru noi. El dă pietrele la o parte din calea noastră. El ne deschide uşile ocaziilor. El face miracole neaşteptate. Cele mai multe minuni au loc atunci când ne aşteptăm cel mai putin, Ele se produc atunci când oamenii oneşti ai credinţei se angajează să îl urmeze pe Hristos cel viu cu orice preţ. Atunci, Dum­nezeul neprevăzutului intervine în mod miraculos pentru a da la o parte pietrele. Observă astăzi intervenţiile Sale surprinzătoare în viaţa ta!

Mark Finley

miercuri, 15 august 2012

ALUNGAREA FRICII


În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste. - 1 Ioan 4:18

Aş vrea să-ţi povestesc despre un bărbat care a descoperit că dragostea lui Dumnezeu înfrânge temerile noastre cele mai mari.

Al Kasha le-a spus prietenilor lui că avea nevoie să stea singur ca să poată crea. Ceea ce ei nu ştiau era faptul că el era nevoit să stea singur, ca să supravieţuiască. AI era îngrozit de aglomeraţie. Când intra într-un restaurant sau într-un supermarket, începea să respire cu dificultate, inima începea să-i bată ma tare şi îi transpirau palmele. Atacurile de panică îl constrângeau să se întoarcă acasă.

Al devenise agorafobic, îi era frică să iasă în locuri publice, fiind astfel nevoit să rămână prizonier în propria-i casă.

Simptomele au apărut în momentul în care a început să aibă succes în activitatea sa de compozitor, prin obţinerea a treisprezece Discuri de Aur şi a doua premii Academy Awards. Iată ce scria el: "Îmi creasem o viaţă bazată pe a face, a avea şi a realiza şi, în cele din urmă, am căzut în depresie."

Al a început să-şi restrângă activitatea în mod sistematic. Într-o dimineaţă când se simţea deosebit de deprimat,

Al a luat telecomanda şi a început să treacă de la un canal TV la altul. Un pastor a citat versetul biblic: " ... dragostea desăvârşită izgoneşte frica" (1 Ioan 4: 18). Aceste cuvinte i-au mers direct la inimă. A ascultat cu atenţie în timp ce pastorul vorbea despre modul cum Îi acceptă Dumnezeu pe oameni.

Al Kasha a început să plângă şi să strige la Dumnezeu. În timp ce se ruga, a auzit o voce care i-a zis: "Te iubesc, tu eşti fiul Meu."

Întărit de dragostea lui Dumnezeu, Al a reuşit în cele din urmă să lupte împotriva fricii care îl copleşea. Activitatea lui s-a extins sub asigurarea prezenţei lui Dumnezeu.

Frica derivă adeseori din sentimentul că lucrurile ne scapă de sub control. Ne este teamă de necunoscut şi de ceea ce ni s-ar putea întâmpla. Însă treptat Dumnezeu face ca frica să dispară, dacă primim în inimă dragostea Sa.

Dragostea lui Dumnezeu ne oferă siguranţă. Noi nu avem control asupra evenimentelor, dar El are control asupra tuturor lucrurilor. Atunci conştientizăm faptul că El ne iubeşte şi că ne doreşte binele cel mai mare. Ellen White scrie "Dragostea Sa este tot atât de departe de oricare altă dragoste cum este cerul faţă de pământ. El veghează asupra copiilor Săi cu o iubire veşnică şi nemăsurată (Divina vindecare, pag. 482). Dragostea Sa "veşnică şi nemăsurată" ne dă încrederea deplină că viaţa noastră e în mâinile Sale.

Poţi avea încredere în dragostea Sa astăzi. Poţi să te odihneşti în dragostea Sa chiar acum. Fii convins că dragostea Sa îţi alungă frica!

Mark Finley

marți, 14 august 2012

PRIMIM CÂND DĂRUIM


Este mai ferice să dai decât să primeşti. - Faptele 20:35

Când eram copil, mă jucam uneori un joc simplu cu mingea. O persoană stătea în faţa casei, iar altă persoană în spate. Prima persoană încerca să arunce mingea peste casă, iar cealaltă persoană încerca să o prindă! La în­ceput nu aveam suficientă putere să arunc mingea destul de sus. Mingea ajungea în vârful acoperişului şi se întorcea la mine. Eu o aruncam, ea venea înapoi, şi tot aşa..

Experienţa creştină a unora este formată dintr-un astfel de şir lung de suişuri şi coborâşuri. Ei încearcă să se roage şi studiază Biblia regulat, dar experienţa lor creştină pare a fi lipsită de viaţă.

Este oare posibil să mergi regulat la biserică, să participi la ospăţul spiritual în fiecare săptămână, şi totuşi să mori din cauza unui atac de cord spiritual? Dacă nu ne concentrăm atenţia spre slujire, arterele noastre spirituale se înfundă. Din acest motiv, Isus a zis: "Este mai ferice să dai decât să primeşti" (Faptele 20:35).

Când dăruim, suntem fericiţi. Când le împărtăşim altora ce a făcut Isus pentru noi, experienţa noastră spirituală se consolidează. Cu cât oferim mai mult din credinţa noastră, cu atât credinţa noastră creşte. Ea creşte atunci când o oferim altora.

Ellen White scria: "Dacă vei lucra aşa cum a stabilit Domnul Hristos că tre­buie să lucreze ucenicii Săi şi vei câştiga suflete pentru El, vei simţi nevoia unei experienţe spirituale mai profunde şi a unei cunoaşteri mai înalte a lucrurilor lui Dumnezeu; atunci vei înseta şi vei flămânzi după neprihănire. Vei lupta cu Dum­nezeu în rugăciune, credinţa ta va fi întărită, iar sufletul tău va bea tot mai mult din izvoarele mântuirii" (Calea către Hristos, pag. 80). "Cei care doresc să fie bi­ruitori trebuie să renunţe la ei înşişi; şi singurul mod prin care pot realiza această mare lucrare este de a deveni interesaţi mai mult de mântuirea semenilor lor" (Principiile fundamentale ale educaţiei, pag. 207).

Dacă îţi doreşti să ai o experienţă creştină mereu mai profundă, atunci împărtăşeşte-ţi credinţa. Alcătuieşte o listă de rugăciune. Începe să te rogi pen­tru membrii familiei tale, pentru vecinii tăi sau pentru colegii tăi de serviciu care nu-L cunosc pe Hristos. Oferă-le cărţi despre adevăr oamenilor pe care Dum­nezeu ţi-i scoate în cale. Poate că Domnul te îndeamnă să găzduieşti în casa ta o grupă mică de studiu biblic. Poate că El îţi oferă ocazia de a face studii biblice împreună cu un prieten apropiat. Sau poate că Domnul te îndeamnă să susţii o campanie de evanghelizare.

Fii sensibil la chemarea Sa! Vei fi complet uimit să vezi cât de mult vei creşte spiritual prin implicarea în activitatea de împărtăşire a credinţei. Atunci când le dăm mărturie altora, s-ar putea ca sufletul pe care îl vom salva să fie propriul nostru suflet, pentru că întotdeauna "este mai ferice să dai decât să primeşti".

Mark Finley

luni, 13 august 2012

ACASĂ, ÎN SIGURANŢĂ


Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos. - Filipeni 1:6

Am crescut în estuarul Long Island din Connecticut. Îmi amintesc de zilele lungi şi caniculare de vară, de transpiraţia cleioasă şi mai ales de zilele de duminică. Duminica, tata ne plimba cu barca din Spicers Marina până în Groton (Connecticut), de-a lungul coastei regiunii New England.

Mama, tata, surorile mele şi cu mine ne înghesuiam în barca noastră de cinci metri lungime. Tata respecta cu sfinţenie indicatoarele Navigaţi cu viteză redusă, directionând mica noastră ambarcaţiune pe lângă vapoare, iahturi şi baleniere.

Odată ce ieşeam în larg, tata deschidea capacul motorului şi îl accelera. Atunci, stăpânul mării lăsa în urmă stresul de la atelierul auto unde muncea.

Părul ne flutura în vânt, briza sărată a mării ne şfichiuia faţa, strigam şi ţipam în timp ce barca sărea peste valuri, iar tata ne spunea:

- O, asta e viaţa! Nu-i aşa că-i grozav, copii?

Într-o zi am plecat cu tata la pescuit în largul coastei New England. Înce­puse să se lase ceaţa. Vântul s-a înteţit, iar la orizont s-au strâns nori negri, ameninţători. Timp de aproape patru ore ne-am luptat cu furia naturii. Valurile ne aruncau spre stânci. Parcă îl văd pe tata cu faţa lui arsă de soare, plină de şiroaie de apă. Tata cunoştea bine marea - nu aveam de ce să mă tem. Eram pe deplin încredinţat că tata o să mă ducă acasă în siguranţă. Privirea mea nu era îndreptată spre furtună, ci spre tata.

Când treci prin furtunile vieţii, redirecţionează-ţi atenţia. Cartea Evrei ne în­deamnă să privim "la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus" (Evr. 12:2).

Dumnezeu ne spune în Isaia: "Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi, toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu altul" (Is. 45:22). Cineva spunea: "Când privim în jur, necazul sporeşte; când privim la Dumnezeu, necazul dispare." Ellen White scria: ,,«Privind la Isus» trebuie să fie pururea deviza noastră" (Mărturii, vol. 7, pag. 94).

Viaţa este plină de probleme şi provocări. Când privim la Dumnezeu, neca­zurile noastre se transformă în ocazii în care El poate interveni. Noi nu ne pu­nem încrederea în tăria noastră, ci în tăria Sa. Într-o ocazie, mica noastră barcă a fost la un pas de a se scufunda. Am ştiut atunci că eu nu puteam să duc familia noastră în siguranţă acasă, dar am avut convingerea că tata putea.

Pune-ţi astăzi încrederea în Tatăl ceresc iubitor. Indiferent de circumstanţele în care te afli, El te va duce acasă în siguranţă.

Mark Finley

duminică, 12 august 2012

O BUCURIE DE DURATA


Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice, în dreapta Ta. - Psalmii 16: 11

Cercetătorii de la o universitate prestigioasă din est au investigat factorii motivaţionali la maimuţe. Pentru experiment au ales un mascul, l-au aşezat într-o cuşcă şi apoi au început procesul de notare atentă a observaţiilor. Ei au urmărit obiceiurile maimuţei de a mânca, de a dormi şi de a se împerechea. De asemenea, au urmărit modul de îngrijire a puilor.

După aceea, cercetătorii au ataşat de creierul maimuţei un electrod care atunci când era activat îi dădea animalului o senzaţie de plăcere. Cercetătorii au învăţat maimuţa cum să apese pe butonul plăcerii. Maimuţa deţinea acum cheia fericirii - butonul plăcerii.

La scurt timp, masculul a devenit obsedat de plăcere, ajungând să neglijeze puii, mâncarea şi chiar partenera. Cel mai mare ţel al lui era plăcerea, stimularea terminaţiilor nervoase; tot ce-şi mai dorea era să se simtă bine. Într-un final, nu a mai rezistat la atâta distracţie. Stimularea excesivă i-a pus capăt zilelor.

Păcatul seamănă foarte bine cu butonul plăcerii folosit de maimuţă. El dă o senzaţie de plăcere. Dacă nu ar da această senzaţie, atunci nimeni nu ar mai păcătui! Problema este că plăcerea aceasta este de scurtă durată şi, în plus, este distructivă.

Moise a ales mai degrabă "să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului" (Evr. 1 1:25). Plăcerile păcatului dispar repede şi ne lasă goi pe dinăuntru. Balonul de săpun se sparge, şi descurajarea ne inundă sufletul. Din fericire, bucuria lui Isus este eternă. Bucuria interioară profundă a lui Dumnezeu este de durată. Psalmistul afirmă că Dum­nezeu este "bucuria şi veselia mea" (Ps. 43:4). Isaia mărturiseşte că Dumnezeu ne va da "un untdelemn de bucurie în locul plânsului" (Is. 61 :3). Pentru Ieremia, Cuvântul lui Dumnezeu era "bucuria şi veselia inimii" lui (Ier. 15: 16). Isus spune că bucuria Sa rămâne în noi (Ioan 15: 11).Pavel se roagă ca cititorii săi să fie umpluţi cu "toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa" (Rom. 15: 13). Iacov spune că atunci când trecem prin încercări putem să le socotim pe toate "ca o mare bucurie" (Iacov 1:2).

La revenirea Sa, Domnul ne va spune: "Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău" (Mat. 25:21).

Domnul nostru ne oferă mai mult decât o plăcere momentană, efemeră şi iluzorie. El ne oferă bucuria profundă şi de durată a prezenţei Sale acum şi de-a lungul veşniciei. Un lucru e cert: nu există altă bucurie mai mare.

Mark  Finley

sâmbătă, 11 august 2012

SALVAT PENTRU A SLUJI


El însuşi i-a răscumpărat, în dragostea şi îndurarea Lui, şi necurmat i-a spri­jinit şi i-a purtat în zilele din vechime. - Isaia 63:9

În calitate de prezentator şi director al postului internaţional de televiziune It Is Written, călătoresc aproape 200 de zile pe an. Ocaziile la care trebuie să predic, campaniile de evanghelizare şi înregistrările pentru emisiunile TV mă ţin mult timp departe de casă. De aceea, soţia mea şi cu mine suntem nevoiţi să găzduim în diferite hoteluri. Dar aş vrea să-ţi destăinui un secret de familie. Am obiceiul de a rătăci cheia de la camera de hotel sau, mai nou, cardul acela subţire din plastic. Nu ştiu cum reuşesc să le pierd, dar ştiu că îmi ia mult timp să le caut. De multe ori mă las păgubaş.

Un lucru e cert: fiinţele umane sunt cu mult mai valoroase decât o cheie de la o cameră de hotel, iar Isus nu renunţă să le caute. Eu pot să înlocuiesc cheia de la cameră, dar Isus nu poate înlocui oamenii.

Esenţa creştinismului este prezentată în următoarele cuvinte: "Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut" (Luca 19: 10).

Pasiunea lui Isus era să-i mântuiască pe oameni! Chintesenta adevăratului creştinism este slujirea oamenilor din dragoste. A-L urma pe Isus înseamnă a-L ­însoţi în misiunea răscumpărătoare de vestire a dragostei Sale.

Unii oameni au o părere ciudată despre creştinism. Ei cred că pentru a fi creştini trebuie să renunţe la lucrurile rele ca să poată fi mântuiţi. Ei nu fumează, nu beau, nu poartă cutare sau cutare haină ori podoabă şi consideră că aceast este esenţa religiei. Nu mă înţelege greşit! Este adevărat că Isus ne invită la predare totală, dar, când a părăsit cerul, a renunţat El oare la ceva rău? Ce lucruri rele existau în cer atunci? La ce a renunţat El? A renunţat la câteva lucruri foarte bune: la închinarea adusă înaintea tronului Tatălui, la adorarea îngerilo la cântecele de laudă ale heruvimilor şi serafimilor.

A fi creştin nu înseamnă a renunţa la lucruri rele pentru ca eu să pot fi mântuit, ci înseamnă a renunţa la lucrurile bune, astfel încât ceilalţi să fie mântuiţi. Creştinismul nu are în centru eforturile mele de a mă salva, ci sacrificarea vieţii mele pentru mântuirea altora, prin participarea la misiunea lui Isus.

Isus îi avea în centrul atenţiei pe oameni. Esenţa creştinismului este o inimă plină de dragostea lui Hristos. plină de pasiune pentru slujirea altora. Cel mai bun mod de a-L reprezenta pe Isus este slujirea din iubire şi plină de compasiune. Când suntem plini de dragostea Sa, tânjim să le împărtăşim şi altora acea dragoste. Constrânşi de dragostea Sa, bărbaţii şi femeile îşi doresc să intre în împărăţia Sa prin naşterea din nou. Aceasta este cea mai mare bucurie a vieţii. Noi suntem salvaţi ca să slujim, salvaţi ca să binecuvântăm, salvaţi ca să împlinim nevoile altora în Numele lui Isus.

Mark Finley

vineri, 10 august 2012

CÂND DUMNEZEU SPUNE \"DA!\"


Eu nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. - Efeseni 1: 16

Acest episod dramatic a captat atenţia întregii lumi. Milioane de oameni stăteau cu ochii lipiţi de ecranul televizoarelor ca să urmărească eveni­mentul transmis în direct de CNN.

Câţiva comunişti conservatori îl ţineau pe Mihail Gorbaciov sub arest în Crimeea. Boris Ieltân se baricadase în Casa Albă din Moscova. Liderii puciului se strânseseră în Kremlin pentru a face un plan de reprimare a demonstraţiilor. Revenirea la comunism părea a fi foarte probabilă.

Înfruntând pericolul, câţiva creştini adventişti devotaţi au ieşit din aparta­mentele lor şi s-au dus în grabă până la o clădire închiriată ca să se roage. "Mij­locitorii" s-au rugat atunci toată noaptea. Ei au urmat sfatul dat de Pavel: "Vă îndemn ... să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii" (1 Tim. 2: 1 ,2).

Aceasta se întâmpla pe 21 august 1991. O mulţime de circa 15 000-20 000 de demonstranţi au ieşit pe străzile din jurul Casei Albe din Moscova pentru a susţine democraţia.

Conducătorii armatei au refuzat să asculte ordinele date de superiorii lor.

Ofiţerii KGB împreună cu fortele speciale din Grupul Alfa au refuzat să atace. Timp de 14 ore interminabile, liderii loviturii de stat au părut paralizaţi. Perioa­da aceasta de răgaz a fost vitală pentru miile de demonstranţi moscoviţi, care au prins mai mult curaj. Ei au ieşit în stradă, sfidând pericolul. Când un grup dezor­ganizat alcătuit din ofiţeri ai armatei dizidente, din militari KGB şi poliţişti a atacat, la ora 2 noaptea, opoziţia demonstranţilor a fost atât de puternică, încât atacul a eşuat complet. Liderii loviturii de stat, intuind înfrângerea, au încercat să părăsească ţara cât mai repede posibil.

Rugăciunea de mijlocire este puternică. Ea modifică destinele naţiunilor. Ea schimbă cursul istoriei. Ea transformă radical derularea evenimentelor.

Promisiunea lui Dumnezeu încă mai este valabilă: "Dacă poporul Meu ... se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri... şi-i voi tămădui ţara" (2 Cron. 7: 14).

Rugăciunea deschide uşile ca Dumnezeu să facă mari miracole. Rugăciunea ne uneşte cu Creatorul atotputernic al universului. Rugăciunea descuie tezau­rele Cerului. Boala nu poate fi o piedică în calea ei. Adversităţile nu pot fi o stavilă în calea ei. Sărăcia nu este o barieră în calea ei.

Nu ai nevoie de o diplomă şcolară pentru a te ruga. Nu trebuie să ştii să citeşti ca să te poţi ruga. Tot ce trebuie să faci este să te rogi.

Vrei să accepţi invitaţia lui Dumnezeu de a deveni un mare om al rugăciunii?

Mark Finley