joi, 28 februarie 2013

Demonul trădării


Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura (... ) despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus. El era din numărul nostru, şi părtaş al aceleiaşi slujbe. (Faptele apostolilor 1: 16, 17)

În cele patru Evanghelii şi în Faptele apostolilor, Iuda este numit atât "al nostru", cât şi "vânzătorul". Tocmai pentru că era din cercul apropiat al ucenicilor lui Isus a putut să se pună în slujba duşmanilor Lui de moarte.

Probabil că nu vom avea niciodată o claritate deplină asupra înţelesului exact al trădării sau al vânzării lui Iuda. 

Două lucruri sunt clare însă, şi acestea ne sunt de mai mare folos. Primul, trădarea nu a fost un accident, o întâmplare nefericită, ci consecinţa unei atitudini persistente de respingere a lui Mesia şi de cultivare a păcatului. Aceasta este o avertizare severă. "Toţi cei care nutresc păcatul sub o formă de evlavie, îi urăsc pe cei care le tulbură pacea şi le con­damnă cursul păcătos al vieţii. Când se va ivi o ocazie favorabilă, îi vor trăda, ca şi Iuda, pe cei care, spre binele lor, au căutat să îi mustre" (Tv, p. 38). Poate că acum nu ni se pare că este vreun pericol să "vindem" pe cineva, pentru că nici nu este cine să "cumpere". Dar Mântuitorul ne avertizează că timpul va veni iarăşi.

Al doilea lucru important este că trădarea nu poate să zădărnicească lu­crarea lui Dumnezeu. Cei care dezertează vor pierde totul, dar cei care suferă până la moarte vor primi cununa vieţii.

CONEXIUNE Pe 28 februarie 1944, dimineaţa, la Corrie ten Boom a venit un om care pretindea că face parte din Rezistenţa olandeză şi îi cerea bani să o elibereze pe soţia lui, despre care spunea că ascunsese nişte evrei şi fusese prinsă de nazişti. Corrie a observat că omul nu o pri­vea în ochi. Dar dacă era adevărat? L-a ajutat, dar temerile ei s-au confirmat. Fusese trădată! Carrie şi sora ei au fost interogate şi arun­cate în lagăr. Chiar şi acolo au condus la Hristos multe fiinţe disperate.

Printr-o greşeală birocratică, Corrie a fost eliberată. Restul familiei a pierit în lagăr, dar ea a continuat să Îl înalţe pe Hristos şi să lucreze pentru iertare şi recon­ciliere până la adânci bătrâneţe.

Adrian Bocăneanu, pastor, director Relaţii exteme, Speranţa TV

Există siguranţă în Dumnezeu


Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului, şi îţi vor izbuti planurile. (Proverbele 16:3)

Întreaga noastră viaţă se desfăşoară sub semnul alegerii. Permanent, în tot ceea ce facem, alegem un fel de a ne exprima, de a decide.

Cu câţiva ani în urmă, după multă rugăciune, s-a luat hotărâre a de a se construi o nouă clădire pentru Biserica Adventistă din Turda. Îi mulţumesc Tatălui din ceruri că a fost posibilă o astfel de lucrare, deşi eram puţini şi nu aveam resursele necesare. Prin rugăciuni fierbinţi şi stăruitoare, în viaţa noastră s-au cristalizat cele mai valoroase experienţe de apropiere de Dumnezeu, văzând resursele inepuizabile ale harului Său.

Chiar de la începutul proiectului de construcţie, am luat decizia de a da lunar o a doua zecime din venitul meu, până ce totul va fi dat în folosinţă. Am fost credincioasă în promisiunea aceasta pe care am făcut-o, şi Dumne­zeu nu a rămas dator, ci mi-a răsplătit dublu.

Trebuia să merg la prietena mea în Italia. Încă din luna ianuarie l-am rugat pe fiul meu să-mi rezerve două bilete de avion, pentru mine şi sora ei. A trecut luna ianuarie, apoi februarie şi el nu-şi găsea timp să meargă la agenţie. În perioada acesta de incertitudine m-am rugat, dar Dumnezeu tă­cea, pentru că avea un plan mai bun. Dintr-odată nu rn-am mai frământat, am primit pacea Sa şi aşteptam în tăcere ajutorul Lui.

Cu toate că primeam telefoane din Italia şi din America de la sora prie­tenei mele, pentru că se bazau pe ajutorul meu la naşterea celui de-al doilea copil, totuşi nu mă mai simţeam tulburată, ci aşteptam ca Domnul să lu­creze. 
De-abia la sfârşitul lunii martie, când eu credeam că a crescut preţul biletelor, fiul meu m-a anunţat că s-a rezolvat totul, ba încă a găsit o ofertă mai convenabilă. Şi Dumnezeu mi-a răsplătit aşteptarea, răbdarea, încre­derea în El cu încă o mare surpriză. După câteva zile, am primit un telefon de la agenţia de unde s-au cumpărat biletele de avion şi mi s-a spus că sunt câştigătoare a unui sejur de 6 nopţi în staţiunea Mamaia. Credeam că este o farsă, dar s-a dovedit că totul era real. De-abia atunci am înţeles cum a lucrat Dumnezeu prin amânarea fiului meu de a rezerva biletele cu pricina. Dumnezeu a ştiut exact momentul în care voia să-mi răsplătească credin­cioşia, numai că El mi-a dat mult mai mult şi nici măcar n-am cerut.

Voi spune împreună cu Pavel: "Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin!" (Efeseni 3:20,21)

Iuliana Vomir, Turda, Transilvania Nord

miercuri, 27 februarie 2013

Ai mâncat azi?


Legea Domnului este desăoârşită şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. (Psalmii 19:7)

O mulţime de curioşi era adunată în Salem, New Jersey, când a apărut cineva ţinând în mână un fruct roşu, extrem de arătos. Oare va avea curajul să-l mănânce?

Omul? Colonelul Robert Johnson. Anul? 1820. Fructul? O pătlăgică, nu­mită pe atunci " Iove-apple" (mărul dragostei), considerată otrăvitoare şi folo­sită doar ca ornament şi ca simbol al curteniei. Fructul era admirat pentru fru­museţea lui, dar nimeni nu îndrăznea nici să se gândească măcar că ar putea mânca aşa ceva. 
Mulţimea a fost şocată când colonelul a dus roşia la gură şi a mâncat-o cu o vădită plăcere. Toţi aşteptau să-l vadă cum cade în agonie. Nu s-a întâmplat nimic. Dimpotrivă, a mâncat a doua roşie, vorbind entuziasmat despre gustul delicios. I-a lăudat culoarea şi compoziţia, apoi i-a invitat şi pe alţii să guste. Primii curajoşi au declarat aceleaşi lucruri. Vestea s-a răspândit repede, iar roşiile au ajuns pe mesele tuturor oamenilor.

Până în anii 1990, în România se vorbea agresiv împotriva învăţăturilor religioase. Bibliile erau interzise, deci inaccesibile celor mai mulţi, şi se "stri­ga" că cititul Bibliei este "rezervat" ignoranţilor, Evenimentele din 1989 ţinteau descătuşarea conştiinţei, dezlegarea minţii şi eliberarea poporului care mult timp fusese legat la carul triumfal al Partidului Unic. Credincioşii au reprimit Scriptura cu deplina asigurare că este revelarea lui Dumnezeu, singura şi su­ficienta regulă pentru religie şi viaţă, Şi au descoperit, "gustând", că Biblia nu este nici toxică, nici inhibitivă.

A mai trecut cineva printr-o revolutie. De fapt era artizanul ei. "Caracte­rul lui Wycliffe este o mărturie despre puterea transformatoare şi educativă a Sfintelor Scripturi. Biblia l-a făcut ceea ce a ajuns. Efortul de a înţelege marile adevăruri ale revelaţiei dă prospeţime şi vigoare tuturor capacităţilor intelec­tuale, dezvoltă mintea, ascute înţelegerea şi maturizează judecata (... ) ne dă un scop stabil, răbdare, curaj şi tărie, rafinează caracterul şi sfinţeşte sufletul." (7V, p. 76)

Studiu plăcut!

CONEXIUNE În cadrul evenimentului Zilele Bibliei, editia 2012, în decurs de 50 de ore, au fost cumpărate 10716 Biblii în limba română şi 141 în limba maghiară.

Marius Munteanu, pastor, preşedintele Institutului Teologic Adventist

Mamă, ce bun e Domnul!


Către Domnul strig în strâmtorarea mea, şi El m-ascultă! (psalmii 120:1)

Aveam aproape 26 de ani când am văzut pentru prima oară o Biblie în mâinile viitorului meu soţ. Crescusem în case pline cu cărţi, dar lipsea Scriptura. Tatăl meu era ateu, iar mama, ortodoxă, dar nu mergea la biseri­că. Era în 1971, în plină epocă de "ateism ştiinţific", aşa că era periculos să vorbeşti despre Dumnezeu, iar Cuvântul Lui lipsea din biblioteci şi librării.

Lucram ca asistent universitar stagiar la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, dar îmi plăcea şi literatura. Citisem multe ro­mane, considerate bune, dar nicăieri nu aflasem răspuns la unele întrebări profunde. 
Mă gândeam cum să fac rost de o Biblie, în speranţa că acolo aş putea găsi ceea ce căutam. Purtam în inimă acest dor, fără a-l mărturisi cuiva. Mă rugam lui Dumnezeu adesea, dar nu frecventam nicio biserică.

M-am bucurat enorm când am văzut Biblia şi am avut dovada că Dum­nezeu ştie ce gândeşti, fără a spune vreunui om. Prietenii soţului meu mi-au făcut rost de o Biblie mică, pe care am studiat-o ani de zile.

În primăvara anului 1973, soţul meu m-a dus în vizită la Maica şi Taica (familia Ştefan Demetrescu). Ei ne-au onorat cu prietenia lor, fiind pentru noi ca nişte bunici buni, blânzi şi darnici. Locuiau în apropiere de noi. Taica nu mai putea pleca de acasă, iar Maica m-a invitat s-o însoţesc la biserica din strada Labirint. Luni de zile am mers împreună, străduindu-mă să în­ţeleg cât mai mult din cele prezentate acolo. Îmi luam şi notiţe pentru soţul meu, care era suferind, operat la coloana vertebrală.

În toamna anului 1979, ne-am hotărât să ne botezăm în Biserica Ad­ventistă. Şi Maica s-a bucurat foarte mult. De la dânsa am învăţat multe imnuri şi mi-o amintesc exclamând adesea: "Mamă, ce bun e Domnul!"

M-am deprins să mă rog şi să mă încred în Dumnezeu pentru orice amă­nunt al vieţii. Dintre multele experienţe, mi-amintesc de una specială. Era iarna anului 1992. Soţul meu murise între timp. Eu mă odihneam în dor­mitor, iar fiul nostru dormea în camera de trecere. Era tare frig şi afară, şi în casă. La mine în cameră erau 14° C, iar băiatului îi pusesem în priză un calorifer electric. Înfofolită ca în cort, m-am trezit visând un foc ce se înteţea. 
După câteva clipe m-am ridicat şi m-am dus în camera copilului. Din priză începuse să iasă fum.

Mamă, ce bun e Domnul! El este Tatăl orfanilor şi apărătorul văduvelor! "Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lu­cra!" (psalmii 37:5)

Monica Ştefănescu-Oancea, Bucureşti, Muntenia

marți, 26 februarie 2013

Într-un necunoscut


Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit. (Psalmii 55:22)

Am avut multe experienţe cu Dumnezeu în viaţa mea, dar cea mai mare a fost aceasta. Am două fiice. Fiica mai mare, care locuia în aceeaşi locali­tate cu noi, a hotărât să plece definitiv cu familia în Australia, la fiica ei. A doua fiică locuieşte la 600 de kilometri distanţă de noi. Deoarece urma să rămânem singuri, copiii mei au venit cu propunerea de a ne muta mai aproape de fiica cea mică înainte de a se instala neputinţele fizice. La în­ceput nu am fost de acord să ne mutăm. Cum să părăsesc oraşul Piatra Neamţ - aici m-am născut, am crescut şi apoi m-am căsătorit, aici mi-am desfăşurat activitatea profesională timp de 36 de ani. M-am rugat mult pen­tru ca Dumnezeu să mă ajute să înţeleg voia Sa. Erau atâtea neclarităţi şi ne era aşa de greu să vedem dincolo în viitor. Este dificil să pleci într-un loc necunoscut, mai ales la vârsta pe care o avem noi. Dar am hotărât să plecăm prin credinţă.

Am găsit o casă nouă, spaţioasă, cu mult teren împrejurul ei şi, mai ales, cu multă linişte. Am început să ne ocupăm de grădina cu zarzavaturi, să plantăm flori, iarbă şi pomi. Mi-a plăcut mult. A trecut de atunci un an şi ne-am obişnuit. Biserica e aproape de noi, şi oamenii ne-au înconjurat cu multă căldură sufletească. La început aveam impresia că nu pot înţelege tot ce vorbesc oamenii din cauza faptului că ei pronunţă repede cuvintele, în comparaţie cu noi şi mai ales că suntem diferiţi de ei prin accent, însă acum acest lucru nu mai este o problemă pentru mine şi soţul meu. Prin această experienţă am înţeles mai mult iubirea lui Dumnezeu şi am apreciat fiecare binecuvântare pe care ne-a oferit-o.

Îţi mulţumim, Tată, că ne porţi de grijă aici pe pământ! Dorim să ne pregătim zilnic şi pentru călătoria spre ceruri Vrem să ajungem "acasă", în locul pregătit de Tine, în Împărăţia Ta veşnică! Singura mea dorinţă este să urmăm cu credincioşie sfaturile Tale pentru restul vieţii noastre.

Astăzi, dragă cititoare, nu te lăsa copleşită de îngrijorare cu privire la necunoscutul din faţa ta! Ai credinţă, roagă-te şi vei vedea calea pe care trebuie să mergi!

,,O viaţă trăită în Hristos este caracterizată de pace şi linişte sufleteas­că. Poate că nu vei simţi stări de extaz, dar în sufletul tău se va instaura o încredere statornică, durabilă şi liniştitoare. Speranţa ta nu este în tine; ea este în Domnul Hristos ... " (Calea către Hristos, ed. 2011, p. 87)

Gabriela Moroşan, Murgaşi, Oltenia
 

O spiritualitate practică


Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. 
(Ioan 17:15)

Domeniul vietii noastre spirituale nu ar trebui să fie izolat de lumea reală în care trăim. Imaginea biblică cu Marta şi Maria este interpretată ade­sea în mod greşit. Cele două femei formează împreună un model unitar şi complet. 

Replica învătătorului cu privire la partea Mariei, care nu i se va lua, este mai degrabă o punere în drepturi a preocupărilor noastre spirituale de­cât o suprimare a interesului nostru pentru lucrurile practice. Viata fizică şi cea spirituală sunt părti ale aceleiaşi existente. Una nu rezistă fără cealaltă.

Rugăciunea de Mare-Preot a lui Isus Hristos în camera de sus este, în acelaşi timp, şi o declaratie de principii privind împletirea spiritualului cu prac­tica vieţii de fiecare zi. Valdenzii şi toţi ceilalţi închinători autentici din istoria creştinismului au înţeles foarte bine acest lucru. "Deşi priveau temerea de Dumnezeu ca pe începutul înţelepciunii, valdenzii nu erau orbi faţă de impor­tanţa pe care o aveau, pentru dezvoltarea minţii şi a discernământului, contac­tul cu lumea şi cunoaşterea oamenilor şi a vieţii active." (Tv, p. 56)

Spiritualitatea este legată de latura practică a existenţei noastre. Lucru­rile obişnuite din jur sunt purtătoare de profunde semnificaţii spirituale. Cuvin­tele şi faptele noastre sunt infrăţite pentru eternitate într-o experienţă fericită şi provocatoare. Contactul cu oamenii ne oferă ocazia practicării principiilor de viaţă sfântă descoperite şi aprofundate în momentele noastre de meditaţie. Ocupaţiile noastre zilnice sunt ocazii de împărtăşire a bunătăţii divine cu aceia care au atât de mare nevoie de un cuvânt de har dres cu sare.

CONEXIUNE: Georgio Tourn relatează în lucrarea sa Il Barba, XVII (p. 10) că, în anul 1532, un pastor valdenz, Barba Goriot, a fost "prins" având asu­pra sa o trusă cu medicamente şi instrumente chirurgicale.

luni, 25 februarie 2013

Un templu pentru măreţia adevărului


Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. (Psalmii 121:1,2)

Unul dintre cele mai impresionante lucruri care mi-au marcat copilăria şi adolescenţa a fost prima mea experienţă cu muntele. Pentru mine, băiatul obişnuit cu verile uscate, prăfuite şi calde din Lunca Mureşului, ră­coarea şi verdeaţa Apusenilor au fost ca descoperirea unei alte lumi. Când m-am întors de pe plaiurile Apusenilor, purtând în suflet amintirea nouă şi proaspătă, am fost bolnav câteva zile. Am suferit de dor după frumuseţea pură a înălţimilor domoale şi albe ale stâncilor de calcar.

Atunci, am început să înţeleg mai bine câte ceva din splendoarea lui Dumnezeu. Aveam un fel de termen vag de comparaţie. De la început, nu mi-am dat seama prea bine ce anume mă făcea să tânjesc după candoarea pajiştilor alpine sau după provocarea aspră a râpelor brăzdate de revărsarea cristalină a izvoarelor. Poate că tămâia persistentă a pădurilor de brad era che­marea discretă la rugăciunea de seară sau, poate, roua abundentă din revăr­satul zorilor era ecoul coborârii Duhului.

"Dumnezeu a pregătit pentru poporul Său un Sanctuar de o grandoare impunătoare, pe măsura marilor adevăruri pe care i le încredinţase." (Tv, p. 58, ed. 2011)

Sălile largi ale văilor şi altarele înalte ale vârfurilor de munte constituie pentru tine o invitaţie permanentă şi irezistibilă la închinare, contemplare şi meditaţie sfântă. Cel care a creat aceste minuni ale naturii te cheamă şi aş­teaptă să-L întâmpini personal. Nu este un loc mai potrivit pentru a-L cunoaş­te, a I te închina şi a te consacra Lui, decât acest templu al munţilor, făcut pe măsura frumuseţii şi puterii adevărului.

CONEXIUNE Cronica lui Rudolph, abatele de San Trudon (1108-1136), menţio­nează prezenţa valdenzilor, a învăţăturilor şi a activităţii lor în văile Alpilor chiar şi înainte de Peter Valdo.

Ion Buciuman, pastor, Conferinta Muntenia

Roagă-te la Dumnezeul tău pentru mine


Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:16)

Lucrez ca asistent domiciliar cu persoane vârstnice şi bolnave. Este o muncă grea, pentru că e nevoie de multă răbdare, iubire şi înţelegere. Am avut ocazia să îngrijesc multe persoane cu tot felul de boli.

Relatez aici o experienţă cu un bărbat ce suferea de boala Parkinson.

Din cauza bolii era deseori refuzat de asistenţi, pentru că era o persoană agitată, nu dormea nopţile, avea dureri foarte mari şi, pe lângă toate astea, am observat că avea şi dureri sufleteşti.

Cu ajutorul Domnului m-am apropiat zi de zi de sufletul lui şi într-o zi mi-a mărturisit cu inima deschisă câtă ură avea în suflet faţă de soţie, faţă de fiica şi prietenii lui, deoarece aceştia erau sănătoşi şi nu-i puteau înţelege suferinţa. Îşi dorea ca măcar pentru o zi să simtă şi ei ceea ce suferă el din cauza bolii. Auzind aceste cuvinte, m-am îngrozit.

I-am vorbit atunci despre Dumnezeu. l-am spus că Domnul Isus îl iu­beşte şi nu este singur în lupta cu boala, că trebuie să aibă credinţa şi să se roage sincer ca ura să-i dispară din suflet. I-am promis că mă voi ruga şi eu pentru el. Şi aşa am făcut.

După câteva zile se simţea mai bine, atât fizic, cât şi sufleteşte; parcă era altă persoană ... Era vizibilă schimbarea ce se produsese, lucru acesta fiind observat şi de familia sa. Mi-au mulţumit cu toţii, spunându-mi că Dumne­zeul în care mă încred eu e într-adevăr un Dumnezeu special.

Au trecut mulţi ani de atunci. Ţinem legătura prin telefon şi e fericit când aude cuvinte încurajatoare despre Dumnezeu. La încheierea conver­saţiei noastre, nu uită niciodată să-mi spună: "Roagă-te la Dumnezeul tău pentru mine."

Să ne rugăm Domnului să ne umple inimile de iubire faţă de toţi semenii noştri, în special faţă de cei care sunt în suferinţă. Să ne rugăm unii pentru alţii.

"Să studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu sârguinţă pentru a face din min­tea noastră un tezaur de gânduri proaspete; să cunoaştem bine făgăduin­ţele Lui. Să repetăm cuvintele mângâietoare pe care Hristos le-a rostit în timpul lucrării Sale de pe pământ. Să vorbim despre gingăşia şi dragostea Sa ... despre Marele Medic ... Nimic altceva nu poate avea o asemenea pu­tere de vindecare." (Divina vindecare, p. 121)

Dana Neneştean, Arad, Banat

duminică, 24 februarie 2013

Siguranţă doar în Cuvânt


Uită- Te ce pietre şi ce ziduri! (Marcu 13: 1)

După întoarcerea din robia babiloniană, iudeii s-au străduit timp de vea­curi să îi redea Ierusalimului, şi mai ales Templului, strălucirea de odi­nioară. Dacă din punct de vedere politic, odată cu pierderea independenţei nationale, Ierusalimul a pierdut şi importanta politică regională - centrul administrativ roman fiind la Cezareea -, din punct de vedere religios, Ieru­salimul rămânea un loc de pelerinaj pentru miile de iudei şi iudaizanţi răs­pândiţi în toată lumea. Aşa că eforturile lor s-au îndreptat către înfrumuseţa­rea Templului. Timp de aproape patruzeci de ani, Irod cel Mare a canalizat energiile şi resursele nationale pentru a face din Templul din Ierusalim un loc unic în lumea de atunci. Inclusiv Roma a contribuit la înfrumuseţarea Templului. Blocuri de piatră şi marmură albă, de dimensiuni uriaşe, au fost trimise din carierele de marmură ale Italiei. Templul, cu tot ce însemna el, era de o frumusete şi măreţie care îţi tăiau respiraţia.

În cuvintele ucenicilor se pot observa atât admiraţia, cât şi mândria spe­cifică iudaică. Cred că ne putem imagina uimirea, teama şi disperarea uceni­cilor la auzirea cuvintelor lui Isus că nu va rămâne acolo piatră pe piatră.

În descrierea pe care o face, Isus asociază distrugerea Ierusalimului cu evenimentele care vor preceda revenirea Sa. Judecăţile pregătite pentru Ieru­salimul turbulent şi necredincios au fost asociate şi comparate cu scenele din istoria lumii chiar înainte de revenirea Fiului lui Dumnezeu.

"Hristos, în mila Sa, a ascuns viitorul de ucenici. Dacă ar fi înţeles pe deplin (... ) ei ar fi fost copleşiţi de spaimă. Hristos le-a dat o schiţă a eveni­mentelor importante care urmau să aibă loc înainte de încheierea timpului. 
Cuvintele Sale nu au fost înţelese pe deplin atunci, însă înţelesul lor urma să fie descoperit pe măsură ce poporul Său avea nevoie de învăţătura dată în ele." (7V, p. 18,19)

Deschide astăzi Cuvântul, pentru că fericirea ta prezentă şi veşnică de­pinde de înţelegerea cuvintelor lui Isus pentru generatia ta.

CONEXIUNE Când romanii au cucerit Ierusalimul, în anul 70, mii de evrei au fost trimişi ca sclavi în minele din Egipt, în timp ce alţii au ajuns în are­nele romane pentru a fi măcelăriţi spre amuzamentul publicului.

Lucian Floricel, pastor, secretarul Conferinţei Muntenia

Limbajul dragostei


De aceea, pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că eşti preţuit şi te iu­besc, dau oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta. (Isaia 43:4)

Suntem diferiţi. Se poate observa aceasta prin tot ceea ce facem: gândim, simţim şi ne manifestăm într-un mod unic. Am fost creaţi astfel. Dar e fru­mos când găseşti pe cineva care, în ciuda faptului că este diferit de tine, te completează perfect. Uneori însă, tocmai aceste diferenţe, care la început par bune, pot să aducă neînţelegeri. 
De-a lungul timpului s-au scris rafturi întregi de cărţi care încearcă să ofere soluţii acestor probleme. Un exemplu este cartea psihologului G - Limbajele iubirii - care ajunge la concluzia că unul dintre izvoarele conflictelor este modul diferit în care cei doi exprimă şi înţeleg dragostea. El identifică 5 limbaje ale iubirii: servicii, afecţiune fizică, timp acordat, cuvinte şi daruri. Pe baza acestei analize, o persoană se sim­te iubită atunci când partenerul îşi exprimă dragostea folosind un anumit limbaj dintre cele menţionate. Drept soluţie, el încurajează comunicarea pe acest plan, adică identificarea limbajului partenerului şi folosirea lui cu precădere în exprimarea iubirii.

Dumnezeu aseamănă de multe ori relaţia Sa cu Biserica cu cea din cadrul unui cuplu. Cornparaţia nu este întâmplătoare, ci arată către fundamentul acestei legături: o dragoste profundă şi reciprocă. Citind Biblia, descoperim pasaje care conţin adevărate declaraţii de dragoste şi identificăm mai multe moduri în care Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi: 1. prin atingeri fizice - "Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu" (Isaia 66:13); 2. prin servicii - "Cereţi şi vi se va da" (Matei 7:7); 3. prin daruri­"Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe Singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." (Ioan 3:16); 4. prin timp acordat "Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin" (Psalmii 16:8); 5. prin cuvinte: "Te iubesc cu o iubire veşnică ... " (Ieremia 31:3).

Ştim ce putere au declaraţiile de dragoste. Însă la fel de bine ştim că o declaraţie făcută unei inimi închise nu va însemna nimic, nu îşi va atinge niciodată scopul. Pentru manifestarea dragostei, va fi nevoie întotdeauna de două persoane: una care să o manifeste, cealaltă care să vrea s-o pri­mească. Dumnezeu este gata în fiecare moment să îşi exprime iubirea Sa faţă de noi. Nu trebuie decât să ne deschidem inima să o primim, pentru ca apoi s-o oferim mai departe.

Lasă-L pe Dumnezeu să îţi facă astăzi o declaraţie de dragoste.

Andreea Beatrice Lospa, Bucureşti, Muntenia

sâmbătă, 23 februarie 2013

Convertirea


Te voi lăuda totdeauna pentru că ai lucrat şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci este binevoitor. 
(Psalmii 52:9)

Fac parte dintr-o familie de credincioşi. Mama mea - mâicuţa - aşa îi spuneam toţi de pe stradă, era adventistă. 
Tatăl meu era ortodox. Noi sun­tem patru fete. Eu mă numesc Vera, sunt căsătorită, avem un băiat, de la care avem acum 3 nepoţi.

Când eram copii, am mers cu măicuţa la biserică şi am cunoscut într-o anumită măsură ceea ce stă scris în Sfânta Scriptură. Dar, cu timpul, ne-am depărtat de biserică. Sora noastră cea mare, Maria, a rămas fidelă adevărului biblic descoperit.

Viaţa m-a îndreptat pe alte căi şi în scurt timp am uitat de Dumnezeu şi mi-am urmat drumul meu, până în 2009. 

Totuşi, şi până atunci, vizitele acasă nu mă lăsau rece, atunci când auzeam din nou Cuvântul lui Dum­nezeu. Ori de câte ori avea ocazia, sora mea Maria îmi oferea cărţi, şi eu le citeam; mai târziu am început să studiez şi din Biblie. Aceste cărţi care ajungeau la mine mergeau mai departe, la o prietenă de-a mea, Estera. După ce le citeam amândouă, discutam pe baza celor citite şi făceam comen­tarii biblice. Încet, dar sigur, mă îndreptam spre biserică.

Duhul Sfânt a lucrat în viaţa mea şi, în anul 2009, m-arn botezat după o perioadă foarte lungă în care Domnul a avut atâta răbdare cu mine. A fost o zi de nespusă bucurie. După botez a început marea luptă, în care ispitele îmi dădeau târcoale la fiecare pas făcut, dar braţul Domnului cel tare şi biruitor era mereu lângă mine. Soţul meu a participat la botezul meu, intrând pen­tru prima dată într-o biserică adventistă. A fost adânc mişcat de Cuvântul lui Dumnezeu şi a hotărât să vină în continuare. 

Aveam momente frumoase de studiu şi rugăciune împreună. Dacă la început studia Biblia doar la ru­gămintea mea de a mă ajuta la studiul Şcolii de Sabat, nu după mult timp a dorit să aibă propria lui carte de studiu. Mă rugam Domnului să încheie şi el legământ cu Domnul prin botez, iar această zi a venit la numai un an după botezul meu. Acum suntem uniţi în Hristos pentru veşnicie, având zi de zi privilegiul să-I slujim Tatălui ceresc şi semenilor noştri. Ne rugăm şi pentru ceilalţi dragi nouă din familiile noastre, ca să descopere şi ei dragos­tea mântuitoare a lui Hristos.

Nu am cuvinte suficiente pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru dra­gostea Lui pentru mine şi pentru modul minunat în care a lucrat voia Lui în viaţa mea.

Raveca Seleşi, Turda, Transilvania de Nord

Cartea care se uita la mine


După cuvântul Tău, şi după inima Ta, Tu ai făcut toate aceste lucruri mari, ca să le descoperi robului Tău! Ce mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Căci nimeni nu este ca Tine şi nu este alt Dumnezeu afară de Tine, după tot ce am auzit cu urechile noastre. (2 Samuel 7:21.22)

Ziua se arăta promiţătoare. Era prima vizită pe care o făceam în acea di­mineaţă. Eram student şi, în timpul vacanţei, făceam colportaj - eram evanghelist cu literatură.

Nu eram foarte priceput, aşa că acum mă simţeam foarte bine, văzând că doamna din faţa mea răspundea cu amabilitate şi era atentă la tot ce spu­neam. I-am prezentat bucuros toate cărţile pe care le aveam.

Când am ajuns la ultima, Tragedia veacurilor, doamna m-a întrerupt şi mi-a spus:

"Stai puţin! Am să-ţi spun ceva despre această carte. Cu câţiva ani în urmă, fiul meu mi-a dăruit Tragedia veacurilor, dar mie nu mi-a plăcut. Am găsit-o neinteresantă. Nu ştiu de ce. Aşa că a rămas neatinsă în bibliotecă timp de doi ani. După aceşti doi ani, m-am mutat în altă casă. În timp ce strângeam lucrurile, m-am gândit că ar fi bine să arunc toate cărţile care nu-mi plăceau. Bineinţeles că printre ele era şi cartea aceasta, aşa că am aruncat-o.

Spre seară, am ieşit din casă. Am vrut să văd şi dacă a trecut maşina de gunoi să ridice sacii pe care îi lăsasem la poartă. Nu trecuse. 
Gunoiul şi sacii erau acolo şi, chiar deasupra sacilor, se afla cartea aceasta. Eram putin con­trariată. Nu mă aşteptasem să mai văd lucrurile acelea acolo. În mod normal, maşina ar fi trebuit să vină şi să ia totul. Oare ce se întâmplase? Ceva nu era în regulă.

Şi cartea de pe sacul de gunoi, da, cartea pe care o aruncasem, parcă era pusă special acolo. Nu era singura pe care o aruncasem. Cum ajunsese asta deasupra? Aveam senzaţia că se uita la mine! Am luat-o în mână, i-am şters coperta şi am dus-o în casă, apoi am început să o citesc. De data aceea mi s-a părut atât de captivantă!

Acum sunt adventistă de ziua a şaptea. Tu eşti fratele meu! Cartea aceasta m-a adus la Dumnezeu!"

Nair Bremer, Brazilia

vineri, 22 februarie 2013

Nu-I întoarce spatele -


Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă. (Ioan 5:40)

Ierusalimul este şi astăzi fascinant. Istoria lui multimilenară, importanta re­ligioasă - este centrul religios al creştinisrnului, iudaismului şi islamis­mului -, ruinele străvechi, faimosul zid al plângerii, zonele exclusiviste, mul­ţimea bisericilor şi a moscheilor atrag anual milioane de turişti.

Mulţi pelerini vin pentru a trăi emoţiile unice ale locurilor pe unde a um­blat Hristos. Drumul crucii, Muntele Măslinilor, Biserica Mormântului, celebra scăldătoare, locurile unde Isus S-a oprit, a predicat, a vindecat, a mângâiat îi impresionează profund pe călătorii veniti de departe În căutarea unor trăiri spirituale şi ernoţionale unice. Ierusalimul freamătă sub tălpile lor. Dar ce ca­ută ei? Nişte locuri, relicve, amintiri. Fac fotografii, filmează. 

Un comerţ stradal colorat îţi aşază la picioare, în miniatură, tot Ierusalimul.

Însă, pentru cel care caută mai mult decât atât, Ierusalimul este sărac.

Pentru că Acela de care sunt legate toate aceste lucruri nu poate fi găsit pe niciunul dintre îngustele drumuri ale Ierusalimului, nu poate fi cumpărat din bazar şi nu este nici măcar în Biserica Mormântului.

Şi totuşi. .. "cei care au căutat harul Său nu au fost respinşi niciodată". (TV, p. 14)

Din păcate, locuitorii vechiului Ierusalim nu numai că nu au căutat, ci chiar au respins chemarea plină de iubire a lui Isus. Mândria religioasă şi aro­ganţa naţională creaseră premisele respingerii harului lui Dumnezeu. Ierusali­mul "a întors spatele celui mai bun Prieten şi singurului său Ajutor. Implorările iubirii Sale fuseseră dispreţuite, sfaturile Sale - respinse, avertismentele Sale -luate în râs" (TV, p. 15). Ierusalimul a ajuns să cunoască cea mai întunecată pagină din istoria sa - distrugerea de către armata romană.

Doar putini ÎI căutaseră pe Isus. Doar putini gustaseră din bucuria ha­rului Său. Distrugerea cetăţii era urmarea naturală a ruinei spirituale a acestui popor, cândva ales, al lui Dumnezeu.

Tu ce cauţi? Dacă vrei să ai viaţă, adevărata viaţă, caută-L astăzi pe El.

Vei găsi bucuria harului Său!

CONEXIUNE. Locul unde se presupune, traditional, că s-ar fi aflat Golgota, a fost identificat de Elena, mama împăratului Constantin, abia în anul 325.

Lucian Floricel, pastor, secretarul Conferinţei Muntenia

Examen de licenţă la disciplina credinţă


Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-a urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta. (Psalmii 32:8)

Atunci când Domnul este de partea noastră, nu avem de ce să ne temem.

El este Scutul şi Tăria noastră atunci când îngrijorările şi necazurile ne pândesc în orice împrejurare a vieţii.

Eram studentă la Facultatea de Farmacie din Arad. Eu şi o colegă de-a mea ne înscriseserăm pentru lucrarea de licenţă încă din anul 3, alegându­ne materia şi profesoara care ne plăceau cel mai mult, iar doamna coordo­nator ştiinţific ne-a acceptat încă de la prima propunere.

Pe parcursul celor doi ani care au trecut, amândouă am stat liniştite şi am început să strângem material pentru lucrarea de diplomă.

Am început anul 5, ultimul an de facultate, cu bucuria că nu mai trebuia să alerg după profesori în încercarea de a găsi unul disponibil pentru a mă îndruma în elaborarea lucrării mele de final. După definitivarea orarului, ne-am hotărât să mergem la doamna profesoară pentru a-i aduce aminte de lucrările noastre şi a hotărî un plan de elaborare.

Dar chiar în săptămâna aceea, doamna profesoară ne-a anunţat că şi-a depus demisia. În momentul acela, am simţit că nu mai am nicio şansă de a susţine lucrarea în anul acela. Toate planurile mele s-au prăbuşit într-o cli­pă; rămăsesem fără licenţă, fără coordonator ... fără nimic. Toată siguranţa noastră de până atunci dispăruse în câteva minute. Liniştea sufletească a fost înlocuită pe dată de încordare, stres, revoltă, nemulţumire, indignare.

După ce ne-am mai liniştit, am început să căutăm soluţii imediate căci nu aveam prea mult timp la dispoziţie. Am început să mergem din cabinet în cabinet, rugându-ne de profesori să ne ajute şi să ne accepte coordonarea lucrării. Unele dintre uşi erau închise la propriu, altele la figurat. Un lucru era cert - nimeni nu voia să ne primească, toate locurile erau deja ocupate.

Ca o ultimă soluţie (spre ruşinea noastră), ne-am hotărât să apelăm la Cel care poate rezolva orice. Am ţinut post şi ne-am rugat Domnului să gă­sească El o soluţie şi un profesor binevoitor. În această încercare am înţeles că Domnul nu îi lasă niciodată pradă deznădejdii pe copiii Săi. După câteva zile, am găsit un profesor dispus să accepte cererea noastră.

Când toate lucrurile parcă merg tot pe dos, nu-ţi pierde speranţa, roagă-te şi pune la încercare puterea Celui Preaînalt, Vei vedea astfel iz­băvirea cu ochii tăi! Dumnezeu aşteaptă să te ajute, trebuie doar să Îi ceri!

Larisa Ciucă, Drăgăşani, Oltenia

joi, 21 februarie 2013

Niciun progres fără Biblie


Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! (Psalmii 119: 11)

Progresul nu schimbă inimile, ci doar exteriorul.

Spiegel Online prezintă cazul unui bărbat de 69 de ani, din Ludwigsburg, lângă Stuttgart. În cei 25 de ani cât a lucrat ca îngrijitor la primărie, având acces peste tot, de la depozitele de materiale până la birouri, a sustras bucată cu bucată, după cum a recunoscut, circa 25 t de bunuri, în valoare de mai multe sute de mii de euro. În locuinţa sa de 100 mp, a depozitat fără a intenţiona să vândă: 150 de pachete de hârtie xerox, 7 500 de pixuri, 250 de perii de toaletă, 750 de butuci şi broaşte cu chei, 3 duzini de găleţi, 20 de scări pliante, 10 ex­tinctoare, 25 de stâlpi de marcaj metalici pentru parcări, un container întreg de hârtie igienică şi role de hârtie pentru bucătărie, mături de casă şi curte, făraşe, cârpe de curăţat, radiere, benzi adezive, agrafe de birou, mai multe aspiratoa­re, un furtun şi o instalatie de irigare. Şi, cireaşa de pe tort: diverse medalii de onoare primite de administratia oraşului şi un dosar cu manuscrisele cuvântă­rilor unui fost primar general al Stuttgartului.

De ce se întâmplă astfel de lucruri chiar şi în ţări civilizate ca Germa­nia? Oare se fac vinovaţi şi creştinii de astfel de lucruri? Care să fie motivul? lată răspunsul: "Sfintele Scripturi erau aproape necunoscute nu numai popo­rului, ci şi preoţilor. .. Legea lui Dumnezeu, standardul neprihănirii, fiind în­depărtată, ei exercitau fără nicio limită puterea şi practicau viciul fără reţine­re. Înşelătoria, avariţia şi desfrâul domneau. Oamenii nu se dădeau înapoi de la nicio crimă prin care puteau să căştige avere sau poziţie. Palatele papilor şi ale prelaţilor erau scenele celor mai josnice orgii. Unii dintre pontifii în exer­citiu erau vinovati de crime atât de revoltătoare, Încât conducătorii seculari s-au străduit să-i detroneze pe aceşti demnitari ai bisericii, nişte monştri prea infami pentru a mai fi toleraţi. Timp de veacuri, Europa n-a făcut niciun pro­gres în literatură, arte sau civilizaţie. O paralizie morală şi intelectuală căzuse peste creştinătate." (TV, p. 48)

Dacă vrei să progresezi în viaţa de credinţă şi în oricare alt lucru, nu ne­glija Cuvântul lui Dumnezeu. Cercetează Scripturile şi urmează-le!

CONEXIUNE Unul dintre papii corupţi a fost Leo al X-lea (1513-1521). La prelu­area pontificatului, i-a spus fratelui său, Giuliano: "Din moment ce Dumnezeu ne-a dat scaunul papal, să ne bucurăm de el."

Romică Sîrbu, pastor, directorul Departamentului Educaţie, Uniunea Română

Management gospodăresc; Joi 21 feb. 2013, Devotional pentru femei


Ea se scoală când este încă noapte şi dă hrană casei sale şi împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale. (Proverbele 31:15)

Am citit întotdeauna cu drag capitolul femeii virtuoase, puternice şi ex­trem de organizate din Proverbele, dar de fiecare dată îmi imaginam că este vorba doar de cineva care a trăit în vremea lui Solomon, când afacerile şi negoţul erau în toi.

Este adevărat că sunt şi astăzi femei manager sau femei "om de afaceri" care au angajaţi pe care trebuie să-i coordoneze, dar majoritatea simt, ca şi mine, că versetul acesta nu li se potriveşte. Am avut surpriza să înţeleg că sunt aici nişte mesaje explicite şi o comoară de învăţătură pentru mine, chiar dacă nu coordonez vreo companie. Dar cine a spus că nu? Fiecare fa­milie are nevoie să fie coordonată de femeia descrisă în capitolul 31. Secre­tul este structurat chiar în mijlocul capitolului, în versetul15.

1. "Ea se scoală când este încă noapte." Nu este o noutate că "cine se scoa­lă de dimineaţă departe ajunge", dar poate nu ai luat proverbul românesc în serios sau poate ţi-ai zis că este valabil doar pentru zilele în care ai de făcut vreo călătorie. Nici eu nu sunt dispusă să ascult de toate proverbele şi zică­torile româneşti, dar când găsesc aceeaşi idee în paginile Bibliei, situaţia se schimbă. Dacă nu ai acest obicei, încearcă să-l formezi. Ştim cu toate despre cele 21 de zile dureroase (timpul necesar pentru formarea unui nou obicei) când trebuie să învingi somnul şi să nu mai opreşti ceasul pentru a adormi la loc, dar cei care au reuşit spun că merită.

2. "Dă hrană casei sale ... " Sunt multe mămici care neglijează acest as­pect sau consideră că nu e comod sau nu e modern să pui pacheţel soţului sau copiilor pentru şcoală, când chioşcul de la colţ sau firma de catering răspunde prompt oricărei solicitări. Însă Biblia spune că femeia model face sandviciuri, nu spune că dă bani de buzunar copiilor ei. Aşa se face că "fiii ei se scoală şi o numesc fericită". Este şi acesta un mod de a ne atrage respec­tul şi recunoştinţa copiilor.

3. "Împarte lucrul de peste zi slujnicelor sale ... " Am trecut adeseori în grabă peste acest pasaj, fiindcă nu reuşeam să mă identific cu personajuL însă mi-am dat seama că am şi eu acasă "slujnicele mele" care lenevesc uneori prin dulapuri. Nu ştiu dacă tu dai de lucru slujnicelor sau te mul­ţumeşti să cumperi pâinea de slabă calitate pe care o oferă piaţa. Dacă ai acasă o maşină de pâine, un cuptor, maşina de lapte de soia, robotul sau mai ştiu eu ce slujnice ai tu, organizează-ţi timpul în aşa fel încât să le dai şi lor de lucru. Vei conduce cu succes propria gospodărie şi te vei regăsi printre rânduri în Proverbele 31. Merită să încerci!

Ramona Costea, Buzău, Muntenia

miercuri, 20 februarie 2013

Rămâi, chiar dacă alţii pleacă


Şi, din pricina inmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Matei 14:12,13)

În cartea sa Eroinele SOE, Beryl Escott povesteşte istoria fascinantă a lui Eileen, Jacqueline şi Francis, două surori şi fratele lor, care au lucrat în Or­ganizatia pentru Operaţiuni Speciale, un serviciu secret creat la iniţiativa lui Churchill în al Doilea Război Mondial.

Cea mai cunoscută dintre cei trei este Eileen Neame, care, în 1944, a fost trimisă la o bază de aviaţie din Franţa ca operator radio. Avea douăzeci şi trei de ani. Deşi vorbea fluent franceza, a fost prinsă folosind instrumente de spionaj şi preluată de Gestapo, unde a fost torturată pentru a da informatii, dar ea nu a cedat. A fost eliberată, apoi capturată din nou de nemţi şi închisă intr-un lagăr de muncă, de unde a reuşit să evadeze împreună cu alte două deţinute. Însă a fost din nou arestată de trupele SS, în faţa cărora şi-a folosit din nou franceza impecabilă pentru a convinge de nevinovăţia ei. Eileen a supra­vieţuit războiului îndeplinindu-şi cu succes misiunea. Ea nu a cedat.

Deşi această experienţă ne stâmeşte admiraţia, există o cauză mult mai nobilă pentru care merită să lupţi, să mori şi să trăieşti. Experienţele creştinilor din primele secole ne invită să ne alăturăm acestor eroi.

"Puţinii credincioşi care clădeau pe temelia adevărată (1Corinteni 3:10,11) au fost nedumeriţi şi încurcaţi când gunoiul doctrinei false a împiedi­cat lucrarea. (... ) Obosiţi de lupta continuă împotriva persecuţiei, a înşelăciu­nii, a nelegiuirii şi a tuturor celorlalte piedici pe care Satana le născocea pentru a le opri înaintarea, unii, care fuseseră ziditori credincioşi, s-au descurajat şi, de dragul păcii şi al siguranţei averilor şi vieţilor lor, au părăsit temelia adevărată. Alţii, neintimidaţi de împotrivirea duşmanilor lor, au declarat fără teamă: «Nu vă temeţi de ei! Aduceţi-vă aminte de Domnul cel mare şi înfricoşat» (Neemia 4:14) şi au continuat lucrul, fiecare încins cu sabia (Efeseni 6:17)." (TV, p. 45)

Rămâi credincios indiferent pe unde vei trece. Isus a mers înaintea ta. El este răsplata ta cea foarte mare.

CONEXIUNE Blandina, o sclavă creştină din secolul al II-lea, a dat dovadă de atâ­ta credinţă şi dârzenie în faţa torturii, încât ceilalţi creştini torturaţi prindeau curaj doar privind-o.

Romică Sîrbu, pastor, directorul Departamentului Educaţie, Uniunea Română

Bucuria, Miercuri 20 feb. 2013, Devotional pentru femei


Bucuraţi-vă întotdeauna! (1 Tesaloniceni 5:16)

După ce am început tratamentul clasic de chimioterapie, mi-am dat sea­ma că, dacă vreau să trăiesc, trebuie să mă schimb. În primul rând, trebuie să-mi schimb atitudinea faţă de boală, apoi faţă de viaţă în general. Am descoperit că am uitat să mă bucur pentru lucrurile simple, cum ar fi răsă­ritul de soare sau faptul că mă pot ridica din pat. Am reînvăţat să fac haz de necaz şi să nu mai iau asupra mea toate necazurile oamenilor pe care-i întâlnesc. Am învăţat să râd în ciuda durerilor pe care le-am avut, în ciuda faptului că şi acum sunt nopţi în care nu pot să dorm. Am învăţat să-I mul­ţumesc Domnului pentru toate.

În timpul radioterapiei, care a durat 5 săptămâni, trebuia să merg la control în fiecare săptămână. După primul control, doamna doctor m-a în­trebat dacă am nevoie să-mi prescrie medicamente pentru dureri şi pentru somn. l-am spus că nu am nevoie. S-a mirat şi m-a întrebat iarăşi dacă pot să dorm. Când i-am spus că pot şi, chiar dacă am dureri sau vreo noapte de nesomn, nu-i nicio problemă, mi-a mărturisit că ea numai cu somnifere poate să doarmă ... şi nu avea cancer!! Atunci mi-am dat seama că bucuria şi dorinţa de a trăi erau aşa de mari, încât mă ajutau să fac faţă durerilor şi nesomnului fără medicamente.

La uşa doamnei doctor oncolog, pacienţii sunt trişti, descurajaţi, dispe­raţi şi mai ales tăcuţi. Înainte să mă îmbolnăvesc şi eu de cancer, nu aveam cum să mă apropii de acei oameni, pentru că nu-i puteam înţelege aşa cum pot să-i înţeleg acum. Stând acolo, la uşă, am început să vorbesc cu oamenii din jurul meu şi să fac haz de necaz, să-i încurajez să zâmbească în ciuda faptului că stăteam două ore la uşă, cu programare. Uneori nici nu vorbeam eu prima. Era suficient să mă uit în ochii lor şi să zâmbesc. Şi de ce să nu zâmbeşti când urmezi un tratament care se presupune că te ajută? Efecte secundare? Da, sunt. Dar şi acelea sunt un semn că trăim şi viaţa noastră pe acest pământ poate fi aşa scurtă uneori.

Poate nu urmaţi un tratament medicamentos cu efecte secundare dure.

Bucuraţi-vă!

Poate urmaţi un tratament cu efecte secundare greu de suportat. Bucu­raţi-vă!

Bucuraţi-vă întotdeauna! Rugaţi-vă neîncetat. Mulţumiţi pentru toate (şi bune, şi rele), căci Domnul este cu noi!

Liliana Nădăşan, Târgu Mureş, Transilvania Sud

marți, 19 februarie 2013

Dumnezeu a ajutat o familie în formare


Căci preaiubiţilor Lui, El le dă pâinea ca în somn. (psalmii 127:2 u.p.)

În urmă cu 6 ani, doi tineri se străduiau să-şi construiască un viitor de calitate, fiecare pentru sine. Nu aveau nici cea mai vagă idee că doar peste un an viaţa le va rezerva un nou cămin.

El a avut parte de experienţe speciale cu Dumnezeu: a scăpat din acci­dente mortale în 3-4 cazuri clare, s-a bucurat de îndrumare divină la exa­mene, a beneficiat de un serviciu cu mare răspundere, unde i s-a acceptat respectarea Sabatului. S-a confruntat totuşi cu probleme din partea propri­etarului locului în care lucra. Caracterul lui a fost efectiv şlefuit, deoarece era nevoie.

Lucrurile nu s-au derulat prea diferit în cazul ei. A fost crescută într-un spirit adventist veritabil şi a urmat studii universitare de psihologie - pe­dagogie, din dorinţa sinceră de a fi utilă semenilor. Avea un temperament calm şi retras, modelat de principiile religioase pe care le urma.

Astfel au decurs "ostilităţile" şi cei doi au devenit una, au întemeiat o familie în august 2005. Pentru primii doi ani au locuit la mama băiatului: o experienţă deloc plăcută din mai multe puncte de vedere! Cu toate acestea, următorii trei ani s-au dovedit cu adevărat frumoşi.

După ce au ales să se mute în Timiş (2007) în loc de Bucureşti, cei doi au locuit prima dată în condiţii modeste. În 2008, Dumnezeu a făcut o minune: a asigurat urgent o altă cazare gratuită şi servicii. În 2009, altă providenţă: s-au mutat efectiv în Timişoara şi timp de 9 luni nu au plătit pentru cazare.

Acum perechea de tineri (el în vârstă de 30 de ani şi ea de 24 ani) caută să-şi extindă veniturile pentru a-şi putea atinge ţelurile proprii: fundaţie de caritate, casă, adopţie copii, libertate financiară.

Mulţi oameni consideră că viaţa este o permanentă întâmplare. Realita­tea este însă aceasta: Dumnezeu dirijează lucrurile astfel încât fiecare om să poată fi fericit atât acum, cât şi de-a lungul veşniciei. Dacă oamenii sunt nefericiţi, de cele mai multe ori este doar din cauza propriilor alegeri.

Tatăl nostru ceresc a dat în mod sigur fiecăruia dintre noi cel puţin un talent pe care să-l dezvolte şi să-l folosească spre slava Lui.


Succesul este o opţiune! Oamenii de succes aleg rezultatele, pe când cei­lalţi, scuzele. Dumnezeu doreşte să ne ofere adevăratul succes, ale cărui rezultate vor fi observate aici şi în viaţa veşnică pe care ne-a pregătit-o.

Beatrice Popescu, Banat



Dus şi întors


Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. (Proverbele 4:23)

Cu ani în urmă, am cunoscut un bătrân, Simion. Vizita din când în când biserica. Stătea în bancă şi asculta pe gânduri. Odată, l-am văzut cu ochii în lacrimi şi l-am abordat. Aşa am devenit amici.

Simion era fiul unei familii credincioase, dar sărace. Viaţa era grea. De mic, l-au dat ucenic la croitorie. La nouăsprezece ani era deja meseriaş. Oda­tă, cineva îi comandase o pereche de pantaloni şi, fiindcă n-avea cu ce plăti, i-a dat un radio, lucru rar. Şi, ce s-a gândit Simion: "Cât lucrez, mai ascult şi eu ce e prin lume ... " La data aceea, propaganda antireligioasă înălţa omul, partidul şi plăcerile vieţii. .. Şi, în timp ce Simion cosea, mintea lui se bronza la soarele lumii acesteia. Nevoia de a se ruga a pălit pe nesimţite. Biblia a devenit plictisitoare. După câţiva ani, nea Simion se mira: "Tii, cum de m-am lăsat eu înşelat şi am crezut basmele din Biblie?" Omul a părăsit biserica, s-a însurat cu o dansatoare şi a avut trei copii.

Şi anii au trecut... Bătrâneţea şi lipsa sensului vieţii au început să-l chinu­ie. Un gol tot mai mare şi mai negru i s-a căscat în suflet. Într-o seară, în pragul depresiei, a simţit nevoia să ia Biblia. Vechea viziune despre viaţă şi veşnicie i-a reapărut frumoasă, ca în tinereţe. După ani, nea Simion îmi mărturisea:

"Tii... Cum de m-am lăsat eu înşelat şi am crezut minciunile de la radio?" Voia să se întoarcă, dar nu-l lăsau nevasta şi băieţii. "Vrei să ne faci de râs? Să divor­ţăm acum, la bătrâneţe?" Şi ofta bietul om, aşteptând o minune ca să poată face calea întoarsă ...

"Ratiunea este flexibilă la orice", spunea Blaise Pascal. Mintea poate să creadă orice, cu aceeaşi convingere că are dreptate. Împotriva acestei labili­tăţi, nu există decât o singură ancoră: Cuvântul lui Dumnezeu. Punct. Iar dacă "prin alipirea de lume şi uitarea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, priceperea se întunecă şi inima devine firească şi senzuală" (TV, p. 337, ed. 2011), există şi o cale întoarsă. E reversul.

CONEXIUNE Termenul "propagandă" a intrat în uzul europenilor odată cu acti­vităţile misionare ale catolicilor, în Evul Mediu. Treptat, termenul a ajuns să aibă o conotaţie negativă.

Lucian Cristescu, pastor, preşedintele Conferinţei Transilvania de Sud