O PIATRA ALBA

 Îi voi da ... o piatră aibă, şi pe piatra aceasta este scris un nume nou, pe care nu-l ştie nimeni, decât acela care-l primeşte. - Apocalipsa 2: 17

Eusebiu, un istoric al Bisericii Primare, povesteşte despre o ocazie în care apostolul Ioan a salvat un om care a fost la un pas de a nu mai ieşi din prăpastia compromisului. Tânărul era un creştin inteligent şi serios, pe care Ioan îl cunoscuse undeva în apropiere de Efes. Apostolul l-a recomandat pentru o poziţie de conducere, iar tânărul a primit instruire pastorală.

Totuşi, după aceea, el s-a împrietenit cu un grup de tineri răufăcători şi a început să renunţe rând pe rând la principiile lui. În cele din urmă s-a lăsat pradă valului de fărădelegi şi a ajuns şeful unei bande de tâlhari.

Când a auzit ce s-a întâmplat cu acest tânăr rebel, Ioan a cerut să-i fie adus un cal şi o călăuză. A intrat în ţinutul respectiv şi la scurt timp a fost luat prizonier de tâlhari. Ioan le-a cerut să îl ducă la şeful lor. Când a fost adus în faţa lui, tânărul l-a recunoscut şi a luat-o imediat la fugă, cuprins de ruşine. Dar Ioan, uitând că era în vârstă, a pornit pe urmele lui. El i-a spus:

- Nu te teme! Încă mai există speranţă pentru tine. Voi mijloci împreună cu Hristos pentru tine. Îmi voi da viaţa pentru tine. Stai, crede că Hristos m-a trimis!

Într-un final, tânărul s-a oprit şi s-a întors încet la apostol, cuprins de re­muşcare. Apoi şi-a aruncat sabia şi a căzut în braţele apostolului, plângând amar­nic. Apostolul l-a asigurat pe acest tânăr că iertarea mai era încă posibilă. Şeful tâlharilor a căzut în genunchi.

Ioan a petrecut un timp împreună cu el, l-a învăţat din Cuvântul lui Dumne­zeu şi l-a întărit în credinţă. În cele din urmă a fost redat bisericii şi a continuat să ducă o viaţă creştină exemplară.

Se prea poate ca istoria aceasta să fie doar o legendă, dar ea ilustrează con­cepţia Bisericii Primare despre harul lui Dumnezeu, pe care îl manifestau chiar şi faţă de cei care făceau compromis. Ea ilustrează puterea lui Dumnezeu de a tăia legăturile compromisului şi de a ne reda credinţa vie.

În mesajul adresat bisericii din Pergam există o promisiune frumoasă. Este o promisiune pentru cel care va birui, pentru cel care renunţă la compromis. Isus spune în Apocalipsa 2: 17: "Îi voi da o piatră albă şi pe piatra aceasta este scris un nume nou."

În vremurile antice, juraţii foloseau pietre albe, ca simbol al nevinovăţiei, şi pietre negre, ca simbol al vinovăţiei. Când Isus ne dă o piatră aibă, înseamnă că El declară că tot trecutul nostru, oricât de întunecat şi de dureros ar fi este şters, Noi suntem iertaţi!

De asemenea, piatra aibă era în unele cazuri oferită oaspeţilor la plecarea lor din casa prietenului la care au stat. Gazda spărgea piatra în două, păstra pentru ea o jumătate, iar cealaltă jumătate i-o dădea musafirului. "Dacă vreunul dintre cei dragi ai tăi va trece pe aici", spunea gazda, "spune-i să arate piatra aceasta. Eu o voi aduce pe a mea, le vom potrivi şi atunci îl voi primi cu bucurie în casa mea."

Piatra albă este modul folosit de Dumnezeu pentru a ne spune: "Tu eşti declarat nevinovat şi, mai mult, eşti binevenit în casa Mea. Ai un loc rezervat la masa Mea." Aceasta este promisiunea Tatălui nostru ceresc. Poate că se va întâmpla să cedezi la presiuni, să cazi pradă compromisului sau chiar să fii pe punctul de a cădea în prăpastia spirituală, dar nu uita că există salvare în Cuvân­tul lui Dumnezeu. În el găsim adevărul care ne eliberează!

Mark Finley

100 de ani de viata

http://www.adventist.ro/index/stiri/info-adventist/317-info-adventist-nr-601-28-septembrie-2012/6694-mama-lui-ion-dolanescu-aniversata-in-biserica-adventista-de-ziua-a-saptea-din-persinari-dambovita.html

O SABIE ASCUTITA CU DOUA TAISURI

Ingerului bisericii din Pergam scrie-i: "Iată ce zice Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri". - Apocalipsa 2: 12

Isus le spune credincioşilor din Pergam că El este Cel care are sabia ascuţită cu două tăişuri. Ea pare a fi un adevărat instrument chirurgical în mâna acestui medic de suflete! Dar ce simbolizează această sabie de fapt? Biblia arată clar ce înseamnă. Apostolul Pavel apelează la acest simbol când se adresează credincioşilor.

În Efeseni, el vorbeşte despre armura spirituală a creştinilor. El spune: "Luaţi şi coiful mântuirii, şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu" (Efes. 6: 17). Sabia Duhului este Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul străpunge linia noastră de apărare prin cuvintele pe care Dumnezeu le rosteşte.

Epistola către Evrei ne înfăţişează o imagine şi mai interesantă: "Căci Cu­vântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii" (Evr. 4: 12). Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până în adâncimile sufletului nostru, scoţând la iveală gândurile tăinuite şi dând în vileag motivaţiile ascunse.


Acesta este instrumentul pe care Hristos îl recomandă credincioşilor din Pergam. Medicamentul pe care El îl oferă acestei biserici a compromisului şi poporului Său de astăzi este Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos poartă Cuvântul Său în bătălia împotriva celor care vor să submineze credinţa prin compromis. Cuvântul Său este remediul compromisului.


Avem nevoie să ne însuşirn acest Cuvânt. Avem nevoie să Îi îngăduim să pătrundă adânc în inimile noastre. Avem nevoie să ne clădim credinţa pe afirmaţiile lui clare. Cuvântul ne va arăta care este şi care nu este adevărul lui Dumnezeu. El ne va arăta ce paşi duc la o relaţie sănătoasă cu Dumnezeu şi ce paşi nu duc într-acolo.

Sentimentele nu sunt întotdeauna o călăuză demnă de încredere. Ceilalţi oa­meni nu sunt întotdeauna o călăuză demnă de încredere. Dar Cuvântul lui Dum­nezeu ne va îndrepta paşii întotdeauna în direcţia corectă.

Mark Finley

CAND COMPROMISUL SE STRECOARA IN BISERICA

Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. – Apocalipsa 2:16

Era o zi toridă şi uscată când echipa de realizatori ai postului TV It Is Written cărau echipamentul de televiziune pe o potecă îngustă şi pietroasă, care ducea spre Pergam. Locul unde se găsea această cetate este un simbol potrivit pentru condiţia ei spirituală. Pergamul, la fel ca multe alte cetăţi antice, a fost construit cu mult deasupra nivelului câmpiei. Chiar şi armatele cele mai numeroase ar fi întâmpinat mari dificultăţi pentru a o ataca. Cuvântul „pergam” înseamnă „un loc înalt”.

Fiindcă nu a putut distruge biserica prin persecuţie, Satana a încercat alte metode. Biserica a început să se bucure de favoarea statului roman. În cele din urmă, pe parcursul secolelor, mii de păgâni au devenit creştini. Constantin, împăratul roman păgân, a acceptat creştinismul. Odată ajunsă în acest „loc înalt”, biserica a început să sufere o serie de transformări. Păgânii au devenit creştini, dar au adus în biserică vechile lor practici.

Închinarea la chipuri sau la idoli a fost introdusă în biserică. Constantin era într-un mod special ataşat de zeul Soare. În Istoria Bisericii Creştine se notează următoarele: „Monedele lui Constantin au imprimat pe o parte numele lui Hristos, iar pe cealaltă parte, chipul lui Apollo, zeul-soare, ca semn al faptului că el nu a îndrăznit să renunţe la patronajul acestui luminător” (pag. 184).

Treptat, dogmele omeneşti au luat locul adevărului lui Dumnezeu. Principiul simplu al mântuirii prin credinţa în Isus Hristos a fost înlocuit cu un sistem complicat al mântuirii prin hotărârile bisericeşti.

Chemarea adresată de Dumnezeu copiilor Săi din Pergam este aceea de a fi credincioşi Cuvântului Său în faţa compromisului. Compromisul are loc atunci când ne convingem singuri că adevărurile lui Dumnezeu nu sunt chiar atât de importante. El are loc atunci când aşezăm raţionamentele omeneşti în locul revelaţiei divine. Atunci când ştim că un lucru este contrar voinţei lui Dumnezeu şi totuşi ne complacem în el, facem compromis. Pretindem că nu vedem.

Atitudinea aceasta este destul de periculoasă dacă te afli pe marginea prăpastiei. Contează foarte mult dacă faci chiar şi numai câţiva paşi în direcţia greşită. Am fost la un pas de a învăţa acest lucru printr-o experienţă dureroasă pe care am avut-o la Pergam. În timp ce înregistram emisiunea despre compromis, am filmat o parte din material lângă altarul lui Zeus, care în Apocalipsa 2:13 este numit scaunul de domnie al lui Satana. 

Altarul era uriaş. În centrul lui se afla o platformă mare de circa 6 metri înălţime şi 18 metri lungime, împodobită cu o bordură care reprezenta bătălia zeilor cu uriaşii. În prezent, altarul este într-o stare avansată de degradare. Splendoarea Epocii Antice a dispărut. Acum, pietrele acelea sunt acoperite de buruieni.


Ignorând raţiunea, am trecut bariera improvizată şi m-am căţărat până în vârful altarului lui Zeus. Când camerele au început să înregistreze, eu am scos un ţipăt. O viperă verde, mare, cu capul sub formă de diamant se apropia de mine sâsâind. Inima a început să-mi bată cu putere şi am sărit din piatră în piatră până jos, grăbit să mă îndepărtez de altar cât mai repede posibil.

Muşcătura şarpelui este fatală şi la fel este şi muşcătura lui Satana. Compromisul este fatal. Alegerea de a-ţi încălca conştiinţa poate să te coste. Învaţă de la mine: am fost la un pas de a învăţa lecţia aceasta printr-o experienţă dureroasă!

Mark Finley

LUMINA ADEVĂRULUI STRĂLUCEŞTE ŞI ASTĂZI

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. – Matei 5:16

În mod tradiţional, se consideră că Turcia face parte din lumea musulmană, dar guvernul ei actual este destul de secular. Toleranţa religioasă este prezentă într-o bună măsură în această ţară. Bisericile creştine au permisiunea din partea guvernului de a funcţiona, şi lumina lui Isus străluceşte încă.

Izmir este al treilea mare oraş al Turciei, după Istanbul şi Ankara, capitala ţării. Acolo s-a aflat odată cetatea biblică Smirna.

Într-o vineri după-amiază, luam masa la hotelul nostru din Izmir şi mă pregăteam pentru un Sabat liniştit. În acea ocazie, ghidul nostru turc, de religie adventist, Melek Jones, mi-a făcut cunoştinţă cu un bărbat pe care nu-l mai întâlnisem până atunci: un turc vânjos şi vesel, care mi-a dat o îmbrăţişare călduroasă. Era clar că el mă cunoştea, deşi eu nu-l cunoşteam pe el.

Erkin şi soţia lui au crescut în religia musulmană. Ei s-au cunoscut în perioada când au studiat la Universitatea din Istanbul. După absolvire, au luat decizia de a-şi lărgi orizontul şi de a imigra în Statele Unite. Ajunşi în America, ei au observat numărul foarte mare de biserici creştine. În mod frecvent dădeau peste posturi de radio şi de televiziune creştine.

La momentul acela nu aveau foarte multe informaţii despre creştinism. Biblia era o carte străină pentru ei. Isus era un învăţător evreu necunoscut. Totuşi ei au început să citească Biblia din curiozitate. S-au simţit îndemnaţi să afle care erau învăţăturile lui Hristos. Glasul blând şi subţire al Duhului îi convingea să studieze mai mult.

Erkin a încurajat-o pe soţia lui să afle unde puteau să meargă pentru a învăţa mai multe despre adevărurile biblice pe care tocmai le descoperiseră. Ea i-a cerut mai multe informaţii unei colege de serviciu care era adventistă. Biserica Adventistă din Vienna (Virginia) sponsoriza chiar în perioada aceea o serie de prezentări biblice, cunoscute sub numele de NET ’95, şi „s-a întâmplat” ca eu să fiu prezentatorul.

Soţia lui Erkin a participat la toate prezentările. Ea i-a povestit soţului ei despre credinţa nou-descoperită şi au studiat Scriptura împreună cu pastorul bisericii din Viena timp de aproape un an. După ce au înţeles învăţăturile lui Hristos, au primit amândoi botezul.


Atunci au cunoscut o nouă bucurie. Dorinţa lor era să le spună despre credinţa lor şi prietenilor lor musulmani. Printr-o serie de întâmplări providenţiale, Dumnezeu i-a ajutat să se întoarcă în Izmir (Smirna antică), localitatea natală a soţiei lui Erkin. Astăzi, ei dau o mărturie puternică în acel loc.

Dumnezeu este şi astăzi la cârmă şi intervine pentru poporul Său, indiferent de circumstanţele în care ei se află. El îi vede pe cei cu inima sinceră.

Lumina adevărului străluceşte şi astăzi în Smirna. Dumnezeu mai are încă martori acolo. Într-o dimineaţă de Sabat, am vizitat mica biserică în care se închină Erkin şi am fost surprins de dedicarea creştinilor din acel loc. Ei păstrează şi astăzi deviza veche de 2 000 de ani: „Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii” (Apoc. 2:10).

Mark Finley

NEATINSI DE MOARTEA A DOUA

Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte. - Apocalipsa 2:11

Gărzile romane supravegheau piaţa din Smirna. Poseidon, Artemis şi Demeter aveau un rol esenţial în viaţa celor mai mulţi cetăţeni romani. Roma cerea loialitate supremă faţă de împărat şi, ca dovadă a acestei loialităţi, fiecare cetăţean era obligat să ardă tămâie pentru zeii Romei.

Dar creştinii au refuzat. Ei credeau că închinarea înaintea altarelor zeilor romani însemna idolatrie. Ei au plătit de multe ori cu viaţa pentru această convingere a lor.

Policarp a fost un ucenic al apostolului Ioan şi prezbiter în biserica din Smir­na. Într-o noapte, oficialităţile romane l-au arestat într-o fermă de la marginea  cetăţii. Creştinii din această zonă erau torturaţi până la moarte, trupurile lor erau snopite în bătaie din cauza refuzului de a se închina la împărat.

Totuşi Policarp a întâmpinat gărzile cu o veselie şocantă. Ba chiar i-a invitat să ia loc şi să stea la masă. Apoi le-a cerut permisiunea să se roage în linişte timp de o oră. După aceea, s-a dus cu soldaţii pe stadionul din cetate. Mulţimea uriaşă a început să strige când l-a văzut intrând.

După ce a fost dus lângă o grămadă mare de lemne, Policarp a mai primit o ultimă şansă de a renunţa la Hristos.

- Jură-i împăratului loialitate supremă - i-a spus consulul - şi te voi elibera. Insultă-L pe Hristos.

Policarp s-a întors spre consul şi i-a răspuns calm:

- Optzeci şi şase de ani l-am slujit, iar El nu mi-a facut rău niciodată. Cum aş putea să Îl hulesc pe împăratul meu care m-a mântuit?

În timpul agoniei acestui conducător creştin, martorii au fost surprinşi de încrederea şi chiar de bucuria care se citeau pe chipul lui. Faţa lui era, potrivit mărturiei lor, "luminată de har".

Policarp nu privea doar la păgânii însetaţi de sânge adunaţi pe stadion sau doar la grămada de lemne pe care urma să ardă. El privea dincolo de acestea, spre orizont. Când s-a facut anunţul oficial că Policarp a mărturisit că era creştin, mulţimea a strigat într-un glas:

- Să fie ars pe rug!

Soldaţii i-au legat mâinile la spate, iar el a înălţat o rugăciune, mulţumindu-I Domnului său pentru onoarea de a aduce mărturie pentru credinţa lui în acest fel.


După rugăciunea lui Policarp, călăul a aprins focul. Flăcările l-au cuprins repede.

Policarp a rostit cuvintele plin de încredere până la sfârşit. El a vorbit despre înviere, despre viaţa veşnică. Încercarea aceasta cumplită nu l-a copleşit. El a privit dincolo de ea. El a privit departe, spre orizont.

Dumnezeu poate să ne dea şi nouă această încredere, această asigurare. El ne poate ajuta să privim dincolo de flăcări, dincolo de strigătele mulţimii întărâtate. El ne poate ajuta să rămânem puternici până la sfârşit.

Mark  Finley

CREDINCIOS PÂNĂ LA MOARTE

Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii. - Apocalipsa 2:10

Exilat pe insula Patmos din Marea Egee, Ioan era despărţit de credincioşii care îl socoteau părintele lor spiritual. Ceea ce îl durea cel mai mult era despărţirea de credincioşii care treceau printr-o perioadă dificilă, şi mai ales de credincioşii din cetatea Smirna.

Cuvântul Smirna înseamnă "mireasmă plăcută". Satana a atacat cu vehemenţă Biserica din secolele al II-lea şi al III-lea. Creştinii erau arşi pe rug. Erau aruncaţi la lei şi erau martirizaţi în Colosseumul din Roma. Totuşi eforturile lui Satana nu au reuşit să stăvilească extinderea creştinismului. Dimpotrivă, biserica a pros­perat. Numărul de credincioşi a crescut. Unul dintre primii părinţi ai Bisericii, lustin Martirul, declara pe un ton triumfător: "Sângele martirilor este sămânţa bisericii." Cu cât era mai persecutată de forţele răului, cu atât mai mult creştea. Hristos a pus bazele bisericii Sale şi nici chiar toate forţele răului nu puteau să -L biruiască. 

Domiţian, unul dintre cei mai cruzi împăraţi ai Romei, a domnit între 81 şi 96 d.Hr. Statuia lui din piatră este colosală, impunătoare.

Şi, într-adevăr, a existat un timp în care el s-a înălţat impunător asupra cetă­ţenilor din Smirna. El a încercat să-i oblige să i se supună. Urmaşii lui Hristos nu au acceptat să participe la ritualurile specifice cultului împăratului, un lucru pe care îl presupunea calitatea de bun cetăţean la data aceea. Romanii îi acuzau de lipsă de loialitate, de subminare a legii şi a ordinii romane.

Isus avea un mesaj special pentru creştinii din Smirna. El le-a spus: "Nu te­teme nicidecum de ce ai să suferi" (Apoc. 2: 10). Ştiu că treci printr-o perioada ­dificilă, le-a spus El. Ştiu că suferi încercări. Ştiu că înduri persecuţii, dar Eu sunt cu tine. "Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii" (Apoc. 2: 10).

Avem aici nu numai o promisiune extraordinară, ci şi un sfat practic pentru o viaţă plină de bucurie. De ce aşteptăm cu atâta îngrijorare vremurile dificile? Dia cauza închipuirilor noastre. Ne gândim la toate lucrurile teribile care s-ar putea întâmpla. Stăruim cu imaginaţia noastră asupra celor mai rele scenarii, până când cădem pradă anxietăţii.

Isus le spune crestinilor din Smirna şi ne spune şi nouă astăzi că, în ciuda faptului că ni se întâmplă ce e mai rău, în ciuda faptului că trecem la odihnă, El va răsplăti credincioşia la a doua Sa venire, oferindu-ne viaţa veşnică. El spune "Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte" (versetul 11). Tu nu vei cunoaşte a doua moarte, nu vei fi pentru totdeauna separat de Dumnezeu. Alături de Hristos, noi suntem în siguranţă şi suntem ocrotiţi. Prin Hristos noi vom triumfa chiar şi în circumstanţele cele mai rele. Chiar dacă va trebui ­să renunţăm la viaţa aceasta pământească, moartea a doua nu ne va atinge. Vom primi cununa vieţii, viaţa eternă cu Dumnezeu în cer. Avem un motiv temeinic ­pentru care să-L lăudăm!

Mark Finley

CÂND DRAGOSTEA DINTÂI SE RĂCEŞTE

Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. - Apocalipsa 2: 14

Efes este şi astăzi un loc extraordinar. Ruinele lui bine conservate ne vorbesc despre gloria unei civilizaţii trecute. Efesul a fost odată una dintre cele mai renumite cetăţi din Imperiul Roman. Ea se mândrea cu marea ei bibliotecă, cu teatrul, cu renumitul Templu al lui Artemis (sau Diana), una dintre cele şapte minuni ale lumii antice. Efesul era capitala Asiei Mici şi era un centru comercial important.

În marele teatru din Efes puteau intra 25 000 de oameni, care deseori îl umpleau ca să vadă piesele de teatru ale scriitorilor clasici greci şi romani. În ciuda trecerii timpului, teatrul din Efes este unul dintre cele mai bine conservate teatre din lume.

Efesul are o istorie remarcabilă. Apostolul Pavel a predicat cu succes în această cetate şi i-a convins pe mulţi dintre locuitorii lui să Îl accepte pe Hristos. Lucrarea sa de predicare a avut o influenţă atât de mare, încât a pus în pericol comercializarea icoanelor Dianei, zeiţa autohtonă a efesenilor. Mulţimea infuriată i-a adus cu forţa în teatru pe doi dintre compatrioţii lui Pavel şi a scandat: "Mare este Diana efesenilor!" Cetăţenii s-au panicat din cauza faptului că Pavel Îl înalţă pe Isus mai presus de Diana, sau Artemis, pe numele ei mai bine cunoscut.

Biserica creştină din Efes a rămas fermă de partea adevărului. Aceşti primi creştini erau curaţi din punct de vedere doctrinar. Numele "Efes" înseamnă "de dorit". Efes, prima dintre cele şapte biserici, simbol al bisericii din prin secol, era caracterizată de zel şi de puritate doctrinară. Plini de Duhul Sfânt credincioşii vorbeau despre Hristos pretutindeni. Forţele iadului tremurau pe măsură ce mii de oameni Îl acceptau pe Hristos. Referindu-se la extinderea rapidă a creştinismului, un scriitor roman spunea: "Sunteţi peste tot. Sunteţi în armata noastră. Sunteţi în fortele noastre navale. Sunteţi în magazinele şi şcolile noastre. Sunteţi în casele şi în închisorile noastre. Sunteţi chiar şi în se­natul nostru."

Plini de dragostea pentru Hristos şi înarmaţi cu Cuvântul Său, credincioşii proclamau dragostea Mântuitorului. Dar treptat s-a produs o schimbare. Isus a spus: "Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi" (Apoc. 2:4).

După o vreme, dragostea dintâi s-a răcit. Primii creştini mai păstrau încă adevărul lui Dumnezeu. Ei deveniseră pricepuţi în a-i demasca pe cei care se abăteau de la doctrina corectă, dar nu mai acţionau din dragoste. Ei strigau cu îndrăzneală, proclamându-şi loialitatea în exterior, dar erau reci şi goi în interior.

Dumnezeu ne atrage atenţia să ne ferim de o soartă similară. Putem acu­mula o mulţime de cunoştinţe corecte, putem deţine toate doctrinele corecte, şi totuşi pe dinăuntru să fim goi. Când inima ta se răceşte şi când îţi pierzi dragostea dintâi, acceptă soluţia lui Isus: ,,Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut" (versetul 5).

Adu-ţi aminte de simţământul de apropiere de Dumnezeu pe care îl aveai în rugăciune. Adu-ţi aminte de momentele acelea preţioase când erai aproape de Domnul prin studiul Bibliei. Adu-ţi aminte cum sufletul tău era plin de dragostea Sa. El nu S-a schimbat. El este şi astăzi acelaşi Dumnezeu care te-a primit cu braţele deschise. El este acelaşi Dumnezeu care te-a cucerit prin harul Său. El îţi poate reînnoi sufletul. El ţi-l poate umple din nou cu dragoste. Vrei să-I deschizi inima chiar acum? Vrei să accepţi ca El să-ţi aducă din nou în inimă dragostea dintâi?

Mark Finley

PRESCRIPŢII DE LA MEDICUL DIVIN

Scrie dar lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele. - Apocalipsa 1: 19

Când l-a vizitat pe Ioan pe insula Patmos, Isus i-a arătat nişte lucruri uimi­toare pe care i-a cerut să le consemneze în cartea Apocalipsa. Mântuitorul a ales să dezvăluie adevărurile Sale urgente pentru timpul sfârşitului unui apostol bătrân exilat. Dumnezeu a venit la el cu un mesaj puternic al adevărului, Într-unul dintre momentele cele mai grele din viaţa lui. Deşi este greu de înţeles lucrul acesta, cele mai mari daruri ale lui 

Dumnezeu sosesc adeseori când tre­cem prin provocările cele mai mari. Dumnezeul nostru este plin de surprize. În supărările noastre, El ne surprinde adesea cu bucuria prezenţei Sale.

Isus i-a încredinţat lui Ioan câteva mesaje speciale pe care să le transmită bi­sericilor atât de dragi inimii lui, dar pe care atunci nu mai avea cum să le viziteze personal.

Cele şapte biserici din Asia Mică sunt şapte adunări care se confruntă cu provocări diferite. Unele sunt sănătoase şi prospere. Altele sunt în criză. Altele sunt în prag de moarte.

Fiecare scrisoare se aseamănă cu o prescripţie medicală scrisă de Marele Medic. Isus spune: "Iată o soluţie divină la problema ta spirituală." Nu există problemă pentru care Dumnezeu să nu aibă remediu. Fiecare mesaj de la Isus se încheie cu cuvintele: "Celui ce va birui." Altfel spus, indiferent de problema pe care o ai, tu o poţi birui. Ce încurajare! Ce speranţă! Indiferent de problema cu care ne confruntăm, Domnul nostru are un remediu divin.

Prescripţia oferită de cel mai mare Vindecător din istoria lumii a fost valoroasă pentru cele şapte biserici antice din Asia Mică şi este valoroasă şi pentru noi. Aceste mesaje sunt deosebit de semnificative, deoarece noi ne confruntăm cu multe dintre problemele acestor biserici. Ele sunt provocările omeneşti de bază. Isus vine cu sugestii practice şi interesante care ne transformă viaţa.

Mesajele Sale ne ating sufletul. Ele se concentrează asupra lucrurilor esenţi El ne îndreaptă atenţia spre soluţii viabile. Isus este mai interesat să ne rezilve problemele decât să ne condamne pentru ele. Deşi mesajele destinate celor şapte biserici descriu în mod onest slăbiciunile acestor biserici, ele pun accentul pe soluţiile lui Dumnezeu.

Te confrunţi cu o problemă spirituală? Ai vreun defect de caracter? Dumnezeu are o soluţie. Şi tu poţi fi biruitor! Acceptă promisiunile Sale. Acceptă Cuvântul Său şi mergi înainte!

Mark Finley

UN VIZITATOR CERESC

Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. - Apocalipsa 1: 17

În mai 2001 , am făcut o vizită pe insula Patmos, împreună cu echipa de realizatori a postului TV It Is Written, cu scopul de a înregistra o nouă serie de emisiuni cu titlul "Scrisori de pe o insulă pustie".

Am ajuns pe insulă după-amiaza târziu. În timp ce soarele cobora spre apus pictând orizontul într-un cărămiziu aprins, m-arn aşezat pe ţărmul Mării Egee ca să citesc Apocalipsa. Gândul mi-a zburat atunci la evenimentele petrecute acolo cu secole în urmă.

Spre sfârşitul secolului 1, oficialităţile romane l-au izgonit pe apostolul Ioan pe acel afloriment stâncos, cu o lungime de aproximativ 16 km. Ioan era un bărbat în vârstă care nu lăsa deloc impresia că ar fi constituit o ameninţare pentru stabilitatea Romei. Totuşi oficialităţile romane se temeau de cele ce Ioan văzuse şi auzise. 

Sclipirea din ochii lui mai trăda încă faptul că se întâlnise cu cel mai proeminent revoluţionar din istoria lumii. 

El era îndrăgostit de Isus.

Ioan fusese unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Isus şi nu se putea abţine să nu vorbească despre El. Nu se putea abtine să nu vorbească despre dragostea şi despre harul lui Hristos, chiar dacă aceasta însemna să se opuna cultului împăratului. Ioan a devenit o ameninţare pentru Imperiul Roman nu din cauza faptului că s-ar fi aflat în fruntea unor armate, ci din cauza Hristosului pe care Îl proclama.

Aşadar, Ioan a fost arestat şi trimis pe insula aceea pustie la o vârstă înaintata izolat şi singur, el nu mai avea nicio legătură cu fraţii lui de credinţă.

În seara aceea, în timp ce stăteam şi priveam marea, meditând la Scriptură Isus S-a apropiat de mine. Am simţit prezenţa Sa şi am înţeles cum s-a simţit Ioan atunci când, exilat pe acea insulă. a primit vizita unui Oaspete.

Nu era o persoană pe care gărzile romane îi îngăduiau să o vadă - ci era Isus Hristos însuşi. Nici chiar toate armatele din lume nu-I puteau sta împotrivă. El Hristos cel slăvit într-o viziune uimitoare. Faţa Sa strălucea ca soarele.

Hristos este mai aproape de copiii Săi atunci când ei suferă cel mai mult de singurătate. Cuvintele adresate de Isus lui Ioan - "Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă" (Apoc. 1: 17) - răsună peste veacuri. El este veşnic. El este mereu prezent. El este întotdeauna cu noi. Ioan nu L-a văzut pe Isus undeva, deasupra poporului Său suferind, pe un tron de unde urmărea durerile lor, ci a văzut "pe cineva care semăna cu Fiul omului", "în mijlocul celor şapte sfeşnice" (Apoc. 1: 13). Sfeşnicele sunt biserica lui Hristos, poporul Său (Apoc. 1:20). El este cu poporul Său, oriunde s-ar afla ei.

Poate că astăzi te simţi la fel de izolat ca şi Ioan pe Patmos. Isus Hristos este cu tine tot aşa cum a fost şi cu Ioan. Cere-I Duhului Sfânt să-ţi deschidă ochii credinţei ca să-L vezi umblând alături de tine!

Mark Finley

NU UITA!

Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. - Exodul 20:8

Lumea noastră are nevoie disperată după mesajul încurajator al Creaţiunii şi, de aceea, Dumnezeu ne-a dat Sabatul. Pe la mijlocul anilor 1800, când ipoteza evoluţionismului lua cu asalt lumea intelectuală, Dumnezeu a trimis un mesaj plin de speranţă. El se găseşte în Apocalipsa 14:6,7:

"Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare:

«Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-l slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!»"

Prin mesajul din zilele sfârşitului, Dumnezeu îi cheamă pe oameni înapoi la închinarea înaintea Lui, pentru că El este Creatorul cerului şi al pământului. Fundarnentul închinării este faptul că El ne-a creat. Dacă accepţi evoluţionismul, atunci distrugi tocmai acest fundament al închinării.

Dumnezeu este vrednic de închinare tocmai datorită faptului că El a creat. Dacă nu El ne-a creat, dacă noi am evoluat şi dacă viaţa este un accident cosmic bazat pe întâmplare şi selecţie haotică, atunci nu avem absolut niciun motiv să ne închinăm.

În această epocă a evoluţionismului, Dumnezeu a dat Sabatul ca simbol eterrn al puterii şi autorităţii Sale creatoare. Sabatul este o zi de comemorare săptămânală a faptului că noi nu suntem ai noştri. Viaţa nu poate exista fără El:

"În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Faptele 17:28).

Sabatul ne cheamă înapoi la originile noastre. El este veriga noastră de legătură cu familia din care ne tragem. El ne duce în linie directă înapoi la Creatorul nos­tru. Sabatul ne spune că noi nu suntem un produs al timpului şi al întâmplării. El ne îndreaptă atenţia asupra adevărului măreţ că noi suntem copiii lui Dumnezeu. El ne cheamă la o relaţie strânsă şi apropiată cu El.

Când Joy avea 4 ani, a venit pe lume fratele ei mai mic. Micuţa Joy a început să îi roage pe părinţi să o lase singură cu bebeluşul. Totuşi, de teamă ca ea să nu-l scuture sau să-l lovească din gelozie, aşa cum fac unii copii de vârsta ei, părinţii nu i-au dat voie!

Cu trecerea timpului însă, Joy nu dădea semne de gelozie şi ei s-au răzgândit, luând hotărârea de a-i îngădui o discuţie particulară cu "Bebe". În culmea fericirii Joy a intrat în camera bebeluşului şi a închis uşa după ea, dar nu de tot, ci a lăsat-o întredeschisă. Părinţii ei, curioşi, au venit pe urmele ei ca să vadă ce se întâmplă. Micuţa Joy s-a dus încetişor la frăţiorul ei, şi-a apropiat faţa de el şi i-a spus:


- Bebe, spune-mi cum este Dumnezeu, că eu am început să uit.

Adevărul este că noi avem tendinţa de a uita. De aceea, Dumnezeu spune "Adu-ţi aminte." Sabatul ne aminteşte săptămână după săptămână cum este Dumnezeu. El ne cheamă la o nouă relaţie cu El. El ne cheamă la comuniune cu Creatorul nostru. El ne cheamă să ne minunăm de Făcătorul nostru. El ne cheamă să ne bucurăm de lucrurile eterne. El ne cheamă la speranţă în cele cereşti. Într-o vreme în care uităm atât de uşor, Sabatul ne atrage atenţia să nu uităm cum este Dumnezeu în realitate.

Mark Finley

CÂND CIRCUMSTANŢELE PAR A-ŢI STA ÎMPOTRIVĂ - PARTEA A 7-A

Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. - 1 Ioan 4:4

Lou se bucura de un oarecare succes la firma lui de investiţii. După moartea tatălui său, el a început să muncească, În ciuda vârstei fragede, şi să-şi croiască propriul drum în lume. Lou începuse să simtă gustul succesului. Alegerea companiilor potrivite, identificarea acţiunilor subevaluate şi a pieţelor aflate în proces de extindere, toate îl ţineau într-o activitate continuă. Lou devenise obsedat de succes. Niciodată nu putea spune că Îi era suficient.

Atunci a început să folosească fără scrupule o parte din fondurile companiei. Era hotărât să ducă o viaţă de lux şi nimic nu avea să-i stea în cale.

Dar problemele nu au întârziat să apară. El începuse să retragă bani din diferite fonduri de investiţii ale companiei, câteva mii de aici, câteva mii de acolo. Pentru ca să nu fie bănuit, a fost nevoit să muşamalizeze furtul.

Totuşi Lou mai mult pierdea decât câştiga. Într-o zi, cineva din cadrul companiei i-a dat în vileag tranzacţiile. Şeful i-a cerut socoteală. Lou putea fie să dea înapoi cele câteva mii de dolari, fie să i se intenteze proces.

La data aceea, Lou făcuse deja câteva vizite la medic din cauza unor probleme de sănătate. Medicul era un creştin care credea că în spatele afecţiunilor fizice, se ascundeau probleme spirituale. După ce au stat puţin de vorbă, Lou s-a hotărât să-şi descarce povara înaintea lui.

Medicul i-a vorbit despre o altă forţă care există în lume: forta dragostei lui Dumnezeu. I-a vorbit despre Dumnezeul care S-a dat pe Sine însuşi pe cruce. Lou a luat decizia de a-şi reclădi viaţa pe baze noi. Dorinţa lui era ca, de atunci înainte, să investească în harul lui Dumnezeu.

Lou şi-a mărturisit toate faptele înaintea şefului. Dar, mai important, el şi-a mărturisit faptele înaintea lui Dumnezeu. Fiindcă nu a putut să dea banii înapoi, a fost arestat şi judecat. El şi-a mărturisit faptele înaintea judecătorului. În cele di urmă, a primit condamnarea cu suspendare pentru o infracţiune săvârşită pentru  prima oară. În anii care au urmat, Lou a trecut prin mari dificultăţi: a fost renegat de familie şi nu a reuşit să-şi găsească un loc de muncă. Succesul rămăsese undeva departe, dar a descoperit altceva care l-a făcut cu mult mai fericit.

Şi noi putem trece prin situaţii extrem de neplăcute. Poate că vedem cum tot ce am clădit se prăbuşeşte. Dar Dumnezeu este maestru în a ne scoate din circumstanţe dificile.

Când circumstanţele par a-ţi sta împotrivă, nu uita că Dumnezeul care i-a refăcut viaţa lui Lou poate să-ţi refacă viaţa şi ţie. Şi astăzi este adevărat versetul:

 "Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume."

Mark Finley

CÂND CIRCUMSTANŢELE PAR A-ŢI STA ÎMPOTRIVĂ -PARTEA A 6-A

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. - Ioan 14:6

Lin Yutang făcea parte din a treia generaţie de chinezi creştini din familia lui Tatăl lui slujise ca pastor prezbiterian într-un sat. După ce a urmat colegiul a început să predea în Peking. Lin a început să adopte ideile umaniste din jur.

El a reuşit să capete un oarecare renume în calitate de cercetător şi scriitor bestsellere. Apoi, într-o zi, soţia lui creştină l-a invitat să meargă cu ea la biserică. La data aceea se aflau în New York City. Lin nu era foarte interesat de religie, dar convingerea lui că omul poate să se susţină prin eforturile proprii în­cepuse să se clatine. Pentru el, devenise foarte clar faptul că, în ciuda progresului tehnologic, bărbaţii şi femeile din secolul al XX-lea încă se mai purtau ca nişte sălbatici.

Lin a urmat-o pe soţia sa şi au mers împreună la o biserică de pe Bulevardul Madison. Pastorul a ţinut o predică destul de elocventă despre viaţa veşnică, dar subiectul nu a reuşit să-i stârnească interesul.

Totuşi a auzit un gând care nu a putut să-i iasă din minte toată ziua. E oare posibil să existe mai mult decât viaţa aceasta de rutină? Întrebarea l-a urmărit şi, în cele din urmă, l-a constrâns să studieze mai îndeaproape Biblia. Şi-a spus că i-ar prinde bine să recitească Evangheliile, dar la scurt timp s-a trezit faţă În faţă cu Dumnezeu, în persoana lui Hristos. După cum avea să mărturisească mai târziu, a descoperit "simplitatea şi frumuseţea uluitoare a învăţăturilor lui Isus. Ni­meni altcineva n-a mai vorbit ca El".

Imaginea lui Lin despre Dumnezeu a început să se schimbe. El era uimit de faptul că Dumnezeu, aşa cum ni-L descoperea Isus, era atât de diferit de modul în care ÎL prezentau oamenii.

Evanghelia începuse să capete sens pentru el. Acum materialismul era cel care nu se potrivea cu realitatea. Nu putea să creadă că lumea era, după cum spunea chiar el, "doar un vârtej de atomi orbi, supuşi unor legi mecanice oarbe". Nu, fiinţele umane aveau de făcut alegeri morale reale. Oamenii fragili şi vanitoşi trebuiau să accepte sau să respingă Evanghelia.

Lin Yutang a fost pe deplin satisfăcut de faptul că L-a descoperit pe Hristos şi Evanghelia Sa. El spunea: "Când privesc în urmă la viaţa mea, ştiu că timp de 30 ani am trăit în lumea aceasta ca un orfan. Acum nu mai sunt orfan."

Uneori, în mintea creştinilor sinceri se adună îndoielile. Isus ne oferă certitu­dini. În momentele noastre de îndoială. El ne aminteşte: "Eu sunt Calea, Adevărul şi viata" (Ioan 14:6). Isus îţi împrăştie îndoielile. El nu ne răspunde neapărat la toate întrebările, dar El Se oferă pe Sine. Nu creştinismul este argumentul, ci Isus. Când îndoielile îţi pun credinţa în pericol, deschide Evanghelia. Împrieteneşte-te cu Isus. Îndrăgosteşte-te iar de El!

Mark Finley

CÂND CIRCUMSTANŢELE PAR A-ŢI STA ÎMPOTRiVĂ - PARTEA A 5-A

Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor. ­Apocalipsa 12:11

Doi bărbaţi s-au confruntat odată într-o închisoare din România. Unul era un locotenent tânăr, îngâmfat, inteligent şi puternic, pe nume Grecu. Celălalt era un pastor creştin credincios, pe nume Richard Wurmbrand. Richard era slăbit şi palid. Pe faţa lui se vedeau urmele adânci ale torturii şi rivaţiunilor pe care le îndurase.

Grecu era aşezat la o masă şi ţinea în mână un baston de cauciuc, pregătit să-l interogheze din nou pe Wurmbrand. În dimineaţa aceea, a strigat la el nervos:

- Ai scris numai minciuni în declaraţie!

Refuzul lui Wurmbrand de a furniza numele prietenilor şi cunoştinţelor lui din Occident îl înfuriase.

Grecu s-a ridicat de pe scaun şi a strigat iar:

- Ajunge! Uite o foaie de hârtie. Ştim că ai comunicat codificat cu alţi deţinuţi.

Trebuie să ştim exact ce a spus fiecare dintre ei.

Locotenentul a lovit cu bastonul în masă şi i-a zis:

- Îţi dau o jumătate de oră.

După aceea a ieşit din cameră cu paşi apăsaţi.

Richard Wurmbrand stătea în faţa unei dileme teribile în timp ce se uita la foaia aibă din faţa lui. Trebuia să scrie o declaraţie, dar nu dorea să aminteasca nici un lucru care i-ar fi pus în pericol pe ceilalţi deţinuţi. Aproape tot ce scria putea fi distorsionat şi luat drept dovadă că ar fi fost spion.

În final, pastorul s-a gândit să dea o declaraţie - o declaraţie de credinţă în Isus Hristos.

El a scris următoarele cuvinte: "Sunt un ucenic al lui Hristos, care ne-a dăruit dragoste pentru duşmanii noştri. Nu am vorbit niciodată împotriva comuniştilor îi înţeleg şi mă rog pentru convertirea lor, pentru ca ei să devină fraţii mei de credinţă."

Mărturia lui Richard Wurmbrand a avut un impact puternic asupra ateului Grecu. Inima lui a fost mişcată.
Mărturisirea de credinţă a lui Wurmbrand a du la o serie de discuţii despre creştinism şi despre sensul adevărat al vieţii. În cele din urmă, Grecu s-a supus cerinţelor lui Hristos.

Mărturia noastră despre credincioşia lui Hristos este puternică: "Ei l-au birui prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor" (Apoc. 12: 11).

În orice situaţie, Dumnezeu a aşezat în viaţa noastră o mărturie pozitivă pentru a-i binecuvânta pe alţii. Indiferent de circumstanţele în care te afli azi acceptă ca dragostea lui Dumnezeu să vorbească prin tine. Fie ca mărturia Sa să ­impresioneze pe ceilalţi prin viaţa ta. Când circumstanţele par a-ţi sta împotrivă acceptă ca Hristos să-ţi dea o mărturie.

Mark Finley

CÂND CIRCUMSTANŢELE PAR A-ŢI STA ÎMPOTRIVĂ - PARTEA A 4-A

Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. - Ioan 1:9

Lizzie a pornit În viaţă dintr-o situaţie mai rea decât ne putem imagina. Distrusă de abuz şi neglijată în copilărie, ea a reuşit într-un final să îşi găsească scăparea în viaţa de stradă.

Când era mică, tatăl ei o obliga aproape în fiecare seară, când se întorcea de la muncă, să stea cu braţele întinse ca să o bată cu cureaua până îi dădeau lacrimile. Convingerea lui era că nu se putea să nu fi făcut ea vreo obrăznicie în ziua respectivă.

Pe măsură ce creştea, abuzul sporea. Ea era un exemplu clasic de om care nu avea nicio şansă în viaţă şi nicio şansă la o viaţă emoţională sănătoasă, din cauza abuzului suferit în primii ani din viaţă. 

Totuşi fata aceasta a contrazis toate aşteptările pesimiste. Dăm timpul înainte şi o găsim pe Lizzie transformată în Angel Wallenda, o acrobată care merge pe sârmă la înălţime împreună cu soţul ei, Steven, în faţa unui număr mare de spectatori.

Steve Wallenda era un membru al celei mai celebre familii de acrobaţi pe sârmă. Când a întâlnit-o pe Lizzie, a fost fascinat imediat de personalitatea ei plăcută şi prietenoasă. Deşi trecuse prin atâtea în viaţă, ea îşi rnenţinea atitudi­nea optimistă. Steven a ajuns să o considere un dar venit pe neaşteptate de la Dumnezeu.

Fetiţa aceea pe care un tată crud a lovit-o cu atâta brutalitate putea acum să ţină capul sus şi să îşi păstreze echilibrul pe sârmă. Şi nu numai atât!

Angel a dat dovadă de o stabilitate emoţională extraordinară. În momentul în care cancerul i-a ameninţat cariera şi viaţa, ea nu s-a resemnat. S-a recuperat şi a fost o sursă de putere pentru soţul ei. Când i-a fost amputat parţial un picior, ea nu a abandonat lupta. Ea s-a străduit să facă imposibilul. Angel a devenit singurul om din lume care a mers pe sârmă cu un picior artificial!

Steve Wallenda o descria pe Angel astfel: "Ea oferă, şi oferă neîncetat. Aşa e firea ei. Este frumuseţea ei. Ea îmi aduce aminte de un pasaj din Biblie - ea are într-adevăr «pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere.»"

Indiferent de situaţia ta, indiferent ce circumstanţe ţi-ar sta împotrivă, Hristos este adevărata Lumină, care luminează pe orice om. Lumina dragostei Sale poate să îţi facă viaţa mai bună astăzi. Lumina harului Său poate străluci astăzi pe faţa ta, în ciuda împrejurărilor prin care ai trecut. Lumina Sa poate alunga bezna cea mai întunecată.

Când circumstanţele par a-ţi sta împotrivă, acceptă ca lumina lui Hristos să strălucească prin tine!

Mark Finley

CÂND CIRCUMSTANŢELE PAR A-ŢI STA ÎMPOTRIVĂ - PARTEA A 3-A

Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc ... , dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. - Galateni 2:20

În viaţa lui Dudley erau prea multe lucruri în defavoarea lui. Tatăl lui şi-a părăsit familia când el avea numai 6 ani, iar mama lui trebuia să lucreze într-o fabrică : de armament. La scurt timp, mama s-a căsătorit cu un bărbat impulsiv. Dudley  nu va uita niciodată certurile aprinse de la miezul noptii, zgomotul loviturilor şi  suspinele mamei lui.

În cele din urmă, Dudley s-a dus să locuiască la bunica lui. Dar ea nu-l putea ţine în frâu. Disperată, ea l-a înscris la Academia Militară. După numai un an, el a fost exmatriculat.

La sfârşitul unei săptămâni, a făcut o plimbare până la Baza Aeriană New Castle, unde a văzut pentru prima dată de aproape un avion de luptă Mustang . Dudley a rămas ca hipnotizat. Un fost pilot s-a împrietenit cu el. 

Căpitanul James Shotwell a sesizat că băiatul era pierdut şi derutat.

Cei doi au avut discuţii lungi pe aripa unui Mustang. Într-o zi, băiatul i-a spus că vrea să abandoneze şcoala. Căpitanul i-a răspuns:

- Dud, tu eşti ca o vrabie oarbă care ştie să zboare, dar nu poate pentru că nu vede .... Tu ai tot ce îţi trebuie ca să zbori, Dud. Foloseşte ceea ce ai! Indife­rent ce faci în viaţă, trebuie să ştii clar încotro mergi!

Într-o zi, Dudley a primit o veste şocantă: James Shotwell murise într-un ac­cident: pierduse un motor în timp ce se întorcea la baza aeriană după încheierea unui exerciţiu aerian. Shotwell ar fi putut să se catapulteze şi să se salveze, dar avionul s-ar fi prăbuşit într-o zonă locuită. El a rămas în avion pentru a-l scoate într-o zonă nepopulată, dar atunci a fost prea târziu ca să sară cu paraşuta.

Atunci a înţeles Dudley pentru prima dată cât de mult însemna căpitanul Shot­well pentru el. Cuvintele lui despre vrabia oarbă i-au rămas imprimate în memorie.

Atitudinea negativă a fost atunci înlocuită cu credinţa adâncă în Dumnezeu.

Viaţa lui s-a schimbat radical, pentru că o persoană pe care a iubit-o a făcut sacri­ficiul suprem. Acel singur act de curaj a eclipsat tot trecutul lui disfuncţional. El i-a dat un nou punct de plecare.

Jertfa lui Hristos ne dă un nou punct de plecare. La cruce, noi putem începe o nouă viaţă. Noi avem "tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos" (Efes. 1:3). Noi, care eram morţi în greşeli şi în păcate" (Efes. 2: 1), trăim acum o viaţă nouă.

Noi îi aparţinem lui Hristos. Trecutul nostru a fost răstignit pe cruce împreună cu El. Pavel exclamă: "Am fost răstignit împreună cu Hristos" (Gal. 2:20).

Toate cicatricile, toate greşelile, toată vinovăţia, toate eşecurile au dispărut în Hristos. Când circumstanţele par a ne sta împotrivă, putem începe o viaţă nouă la cruce.

Mark Finley

CÂND CIRCUMSTANŢELE PAR A-ŢI STA ÎMPOTRIVĂ - PARTEA A 2-A -

Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El - Psalmii 103: 13

O dată, o femeie musulmană de viţă nobilă l-a dus pe nepotul ei la un spital creştin din Rawalpindi (Pakistan) pentru o consultaţie ORL. Numele ei era Bilquis Sheikh. Soţul ei o părăsise de câţiva ani. Bilquis era foarte respectată în comunitatea ei. Totuşi nu reuşea să scape de simţământul apăsător de singurătate.

Medicul ei era dr. Pia Santiago, o femeie creştină cu o credinţă vie. Ea a ob­servat că Bilquis avea în mână o 

Biblie şi a întrebat-o curioasă:

- Doamnă Sheikh, ce vreţi să faceţi cu Cartea aceea?

A aflat atunci că femeia aceasta distinsă studia Biblia în paralel cu Coranul, din dorinţa sinceră de a-L căuta pe Dumnezeu. Căutarea însă nu era una uşoară. Dr. Santiago i-a spus atunci ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu pentru ea.

După aceea s-a apropiat de Bilquis, i-a luat mâna uşor şi i-a spus pe un ton blând:

- Vorbiţi cu El ca şi cum aţi vorbi cu tatăl dumneavoastră.

Cuvintele acestea au făcut-o pe femeia musulmană să tresară ca în urma unui şoc electric. Cum era posibil ca Dumnezeu să fie ca un tată? Nu poate fi adevărat, şi-a zis ea în gând. Dumnezeu e un Tată iubitor?

Dar dacă Dumnezeu era într-adevăr ca un tată? Pe drumul spre casă, Bilquis nu a putut să-şi scoată gândul acesta din minte. Când s-a dus la culcare, nu a pu­tut să doarmă din cauza lui. Şi-a amintit cu drag cum tatăl ei lăsa totul deoparte ca să asculte ce avea să-i spună copila lui scumpă. Dar ce-ar fi dacă Dumnezeu ar fi aşa?

În final, după miezul nopţii, Biqurs s-a ridicat din pat şi a îngenuncheat pe covor, tremurând de bucurie şi de nesiguranţă. Privind spre cer, a rostit cu voce tare următoarele cuvinte: ,,0, Tată! Tatăl meu! Dumnezeu Tatăl meu!"

Bilquis nu a fost pregătită pentru valul de încredere care i-a cuprins sufletul.

Iată cum descrie ea această experienţă: "El era atât de aproape, încât am descoperit că pot să stau cu capul pe genunchii Lui, ca o fetiţă care stă la picioarele tatălui ei. Am rămas aşa, în genunchi, mult timp, suspinând încet şi plutind în dragostea Lui. Aşa am început să stau de vorbă cu El ... "

Trecutul ei nu o pregătise pentru o astfel de întâlnire cu Tatăl ceresc. Pe baza a ceea ce o învăţase cultura ei religioasă despre Dumnezeu, ea nu-şi putea ima­gina că El avea să-i satisfacă nevoile de femeie părăsită. Dar Dumnezeu a făcut exact acest lucru. El a devenit pentru ea tată, soţ şi frate.

Când circumstanţele par a-ţi sta împotrivă, Dumnezeu e alături de tine ca un Tată iubitor. El îţi spune cuvinte de încurajare. El îţi dă speranţă şi îţi alungă singurătatea cu prezenţa Sa. El te îmbărbătează ca să poti face faţă zilei de mâine. El îţi dă toată dragostea de care are nevoie inima ta.

Mark Finley

CÂND CIRCUMSTANŢELE PAR A-ŢI STA ÎMPOTRIVĂ, PARTEA I

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? - Matei 6:26

Tânăra Ethel a crescut într-un ghetou urban şi se părea că nu avea prea multe şanse să-şi formeze o imagine corectă despre Dumnezeu.

Iată cum îşi descrie ea prima parte a vieţii: "Nu am fost niciodată copil; familia mea nu m-a îmbrăţişat, nu m-a plăcut şi nu m-a înţeles niciodată. Nu am avut niciodată simţământul de apartenenţă. Am fost copil născut în afara căsătoriei. Nu m-a crescut nimeni." Când era mică, Ethel a crescut pe străzi. Ea a devenit şefa unei bande, iar mai târziu a început să umble prin cluburile de noapte.

Totuşi ea s-a simţit atrasă de un loc sfânt: o biserică locală unde se cânta şi unde predicatorul vorbea cu mare putere şi elocvenţă. Cel mai mult îşi dorea să se apropie de Dumnezeu, să simtă prezenţa Sa.

Astfel, Ethel a început să participe la servicii religioase de redeşteptare. A început să se roage seară de seară după ce participa la prezentări. Ea spunea cu sinceritate în rugaciune: "Doamne, ce caut eu aici? Ce vreau eu de la Tine? Ajută-mă! Dacă nu are loc o schimbare, nu mă mai pot întoarce aici niciodată!"

În seara aceea, această tânără cu sufletul gol a cunoscut o pace care nu-şi închipuia că poate exista. Ea a înţeles că exact acest lucru a căutat toată viaţa. Ethel rememora experienţa aceasta în următoarele cuvinte: "Dragostea mi-a umplut inima şi am ştiut că L-am găsit pe Dumnezeu şi că acum şi pentru tot­deauna voi avea un aliat, un prieten aproape de mine care mă va întări şi mă va încuraja să merg mai departe."

Ethel Waters a devenit apoi una dintre cele mai îndrăgite cântăreţe ameri­cane de muzică gospel. Timp de mai mulţi ani, ea a vorbit despre credinţa ei în cadrul evanghelizărilor conduse de Billy Graham. A trăit cu simţământul că Dumnezeu era întotdeauna foarte aproape de ea şi că El veghea asupra ei. Re­litatea aceasta a fost exprimată într-un cântec marca Ethel Waters, .His Eye ls al the Sparrow" [El veghează peste vrăbii].

Cântecul vorbeşte despre grija lui Dumnezeu în bine cunoscutul vers: "El veghează peste vrăbii şi ştiu că veghează peste mine." Când circumstanţele par a sta împotrivă, Dumnezeu încă mai veghează asupra ta. 
Profetul Zaharia foloseşte una dintre cele mai frumoase expresii ale Bibliei când scrie: "Cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui" (Zah. 2:8). Dumnezeu nu va îngădui în viaţa ta niciun lucru care nu va avea ca rezultat final binele tău şi slava Sa.


Dacă Dumnezeu a putut lua familia extrem de disfuncţională în care a trăit Iosif şi a transformat-o în bine, atunci El poate face acelaşi lucru şi pentru tine. Dacă a existat vreodată un om în viaţa căruia totul părea a-i sta împotrivă, atunc acela a fost Iosif. Propriii fraţi l-au vândut ca sclav. A fost aruncat într-o groapi apoi a fost acuzat pe nedrept şi a fost închis în temniţă. În final a ajuns totuşi într-un palat, ocupând poziţia de prim-ministru al Egiptului. La sfârşitul vieţii lui a mărturisit: "Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimba răul în bine" (Gen. 50:20).

Există o legătură specială între Iosif, Ethel Waters şi mine. Toţi trei aven ceva în comun. Când circumstanţele par a fi împotriva noastră, Dumnezeu intervine şi face o minune a harului Său.

Mark Finley

IMNURILE EXPERIENŢEI, PARTEA A 7-A:

Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă! - 1 Corinteni 16: 1 3

Apostolul Pavel cunoştea din experienţă ce înseamnă să fii tare în credinţă. El a fost persecutat, bătut, întemniţat şi lovit cu pietre. El a trecut printr-un naufragiu şi a luptat zi şi noapte ca să supravieţuiască. Viaţa lui a fost afectată de o suferinţă fizică pe care o numea "un ţepuş în carne". Copleşit de âtea încercări, el scria: "De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: Harul Meu îţi este de ajuns»" (2 Cor. 12:8,9).

Iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui" (Cânt. Cânt. 2: 16). Dragostea autentică, neprefăcută este angajamentul plin de pasiune faţă de persoana iubită. Pasiunea aceasta, angajamentul acesta, dedicarea aceasta sunt şi caracteristicile creştinismului autentic. Creştinismul autentic nu este o religie artificială, ci o experienţă reală cu Isus. Se poate întâmpla să avem "forma exterioară fără pasiunea interioară". Dumnezeu ne cheamă astăzi la o experienţă interioară cu El.

Între anii 500 şi 700 î.Hr., biserica din Irlanda era sinonimul fervorii spirituale.

Creştinii celţi de la început puneau accent pe prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor. Imnurile, poemele şi rugăciunile lor reflectă evlavia lor tot mai profundă şi întâlnirea lor personală cu Dumnezeu. Rugăciunile acestor creştini celti confirmă faptul că putem avea o relaţie reală cu El, bazată pe prietenie şi afecţiune.

"Îmi plec genunchiul
Înaintea Tatălui care m-a creat,
Înaintea Fiului care m-a răscumpărat,
Înaintea Duhului care m-a curăţat,
Cu prietenie şi afecţiune."

Dumnezeu este legat de noi prin dragostea Sa şi tânjeşte după afecţiunea noastră şi după prietenia noastră. El ne cheamă la un creştinism autentic. Un vechi imn celtic spune astfel: "Fii Tu vederea mea /0, Domnul inimii mele; toate celelalte să nu valoreze nimic pentru mine, / Fii Tu cel mai bun gând al meu ziua şi noaptea, când merg sau când dorm, / Prezenţa Ta fie lumina mea."

Solomon avea dreptate. Dragostea ne constrânge să fim pasionaţi de persoana iubită. Noi Îl dorim pe El, El ne doreşte pe noi. Nouă ne place de El, iar Lui Îi place de noi. Noi suntem prietenii Săi devotaţi acum şi în toată veşnicia.

Mark Finley