ZIUA IN CARE RAZBOIUL IA SFARSIT

Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui. - Apocalipsa 17: 14

Hans, un soldat german aflat pe frontul de vest avea să ţină minte pentru totdeauna ziua în care al Doilea Război Mondial a luat sfârşit pentru el. Ca parte a armatei semeţe şi aparent invincibile a lui Hitler, Hans fusese martor la ani întregi de lupte. Însă acum se simţea ca un om bătrân.

Hans şi camarazii săi aşteptaseră invazia mai multe săptămâni la rând. Ei stăteau ascunşi în lunga linie germană de apărare de pe coasta Normandiei.

La un moment dat au început să sosească veşti prin radio. Paraşutiştii aterizaseră într-o zonă, iar planoriştii, în altă zonă. Se apropiau vase de debar­care.

În mijlocul tumultului de veşti, Hans a primit ordin să facă un tur de recu­noaştere spre coastă. El a adunat câţiva infanterişti şi s-a pregătit de plecare.

Dar tocmai atunci a apărut un tanc britanic şi a deschis focul. Toţi au fugit.

Hans s-a ascuns în nişte tufe şi după aceea a încercat să se întoarcă în liniile ger­mane, dar a fost capturat de paraşutiştii britanici care l-au dus cu ei înspre plajă.

În zorii zilei următoare, Hans a văzut un lucru care i-a schimbat imediat viziu­nea ca prizonier de război. Pe suprafaţa oceanului era o flotă de invazie uriaşă, care acoperea toată linia orizontului, vas lângă vas, fără niciun spaţiu gol. Iar pe plajă a văzut trupe, arme, tancuri, muniţie şi vehicule din care se descărca neîn­trerupt. Parcă nu avea capăt!

Cine ar fi putut să se împotrivească unui asemenea măcel? Hans a răsuflat uşurat, gândindu-se că era norocos. I-a fost clar atunci că în Ziua Z a anului 1944 exista o singură parte de care trebuia să te afli: de partea armatei aliate care invada Europa.

Ai avut vreodată sirntământul că iei parte la un război, că în viaţa ta personală se dă o luptă? Te-ai simţit vreodată obosit de suferinţa care parcă nu mai conteneşte în lumea aceasta?

Cartea Apocalipsa descrie ziua glorioasă în care armatele victorioase ale lui Dumnezeu vor coborî din cer şi războiul va înceta.

Apocalipsa 17: 14 declară că forţele iadului se războiesc cu Mielul şi că "Mielul îi va birui". Apocalipsa 19 adaugă: "Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă «Cel credincios» şi «Cel adevărat», şi El judecă şi Se luptă cu dreptate" (versetul 11).

Nicio putere de pe pământ sau din cer nu poate sta împotriva armatelor lui Dumnezeu. Toate forţele răului sunt neputincioase în faţa Sa. Într-o zi, în curând, marele război va lua sfârşit. Domnul nostru va domni pentru totdeauna ca împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor. Neprihănirea Sa, planul Său, ade­vărul Său vor birui!

Mark Finley

OMUL RASPUNSURILOR

Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumne­zeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. ­Iacov 1:5

Cecil Adams este un adevărat om al răspunsurilor. EL răspunde la între­bările trimise de cititori într-un articol de ziar intitulat The Straight Dope [Informaţii exacte]. Cecil a reuşit să elucideze un număr impresionant de enigme.

De exemplu, cineva a pus următoarea întrebare: "Consumul de combusti­bil este mai mic atunci când ţin aerul condiţionat deschis sau atunci când ţin geamurile de la maşină deschise?" Adam a făcut atunci câteva teste. Faptul că a închis aerul condiţionat şi a deschis geamurile de la maşină nu l-a ajutat să economisească benzină, deoarece creştea rezistenţa la înaintare.

Un alt cititor a întrebat: "Dacă un bebeluş s-ar naşte pe Lună şi ar trăi acolo 20 de ani, ar putea să facă faţă gravitaţiei Pământului, dacă ar fi adus pe Pământ?" Răspuns: "Sistemul muscular al acestei persoane crescute pe Lună ar fi prea slab pentru a face faţă gravitaţiei Pământului."

Altcineva a întrebat: "Cât de mult ar putea trăi un om dacă nu ar mânca decât pâine?" Răspuns: "Între trei şi şase luni. Aceasta în cazul în care ar bea apă."

Adams a fost numit cel mai deştept om de pe pământ. El are acest slogan:

"Toate enigmele majore ale universului, explicate succint."

Explicatia tuturor enigmelor! Ideea aceasta este destul de interesantă, nu-i aşa? Cecil Adams discută cu biologi, chimişti şi fizicieni pentru a răspunde la multe dintre micile curiozităţi ale vieţii.

Dar ce facem cu adevăratele enigme ale vieţii? Cum pot găsi liniştea sufletească?

Cum pot deveni aşa cum aş vrea să fiu? Cum pot scăpa de vinovăţie? Cum pot avea o căsnicie pe deplin fericită? Unde pot găsi sfaturi demne de încredere atunci când iau decizii majore? De unde ştiu ce meserie sau ce carieră să urmez? Cum să hotărăsc dacă să plec sau să rămân?


Există Cineva care oferă răspunsuri demne de încredere la întrebările noas­tre complicate. El vrea să ne ofere sfat pentru a lua deciziile cele mai bune po­sibile. Noi ne putem ruga ca David: "Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă-Ţi urechea la cererile mele! Ascultă-mă în credincioşia şi dreptatea Ta!" (Ps. 143: 1).

Dumnezeu este credincios. El nu ne va dezamăgi niciodată. El este dornic să ne ofere îndrumare. El este adevăratul "om al răspunsurilor".

Înţelepciunea Sa este infinită. El vrea să ne ofere din înţelepciunea Sa. Nimic nu-Şi doreşte mai mult decât să aibă privilegiul de a ne călăuzi viaţa. El nu ne va manipula şi nici nu ne va forţa să acceptăm sfaturile Sale. Dar ne aşteaptă cu răbdare ca să răspundă la întrebările noastre cele mai profunde.

Mark Finley

CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU - PARTEA A 2-A

Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă voi bucura de Domnul. - Psalmii 104:34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul. (NTR)

Se povesteşte că un european în vârstă a vizitat pentru prima dată America spre sfârşitul anilor 1800. Când s-a întors acasă după şederea lui prelungită, prietenii l-au întrebat ce l-a impresionat cel mai mult din ceea ce a văzut acolo. Răspunsul lui ciudat i-a uimit:

- Americanii se mişcă, se mişcă şi iar se mişcă. Ei sunt tot timpul în mişcare.

Chiar şi atunci când stau jos, ei au un scaun care îi leagănă înainte şi înapoi.

Era vorba, bineînţeles, de scaunul-balansoar!

În lumea noastră complexă a programului aglomerat, a termenelor-limită presante, a producţiei, a cotelor de vânzări şi a comunicării în masă, viaţa pare un vârtej. Noi suntem în permanentă mişcare.

Poate că e timpul să ne oprim, să tragem aer adânc în piept şi să ne evaluăm priorităţile, identificând ceea ce contează cel mai mult. Poate că e timpul să te opreşti din alergare şi să asculţi glasul lui Dumnezeu.

A. W. Tozer se ruga astfel: "Doamne, învaţă-mă să ascult! Viaţa este zgo­motoasă şi urechile mele au obosit de miile de zgomote care le asaltează necon­tenit. Dă-mi spiritul băiatului Samuel, care a spus: «Vorbeşte, Doamne, căci ro­bul Tău ascultă» (1 Sam. 3:9).

Ajută-mă să Te aud când îmi vorbeşti. Ajută-mă să mă obişnuiesc cu vocea Ta, pentru ca inflexiunile ei să îmi fie familiare atunci când sunetele pământului se sting şi când singurul sunet care va rămâne va fi glasul Tău."

Rugăciunea aceasta poate deveni o realitate în vieţile noastre. Ce-ar fi să faci această rugăciune astăzi şi în fiecare zi de-acum înainte?

Fă o plimbare singur. Dezvoltă-ţi arta de a te ruga în timp ce mergi pe jos, apoi păstrează tăcerea şi ascultă glasul lui Dumnezeu. Priveşte stelele. Stai pe ţărmul mării. Fă o plimbare în pădure. Plimbă-te prin parc. Învaţă să recunoşti glasul lui Dumnezeu!

Sau trezeşte-te puţin mai devreme, meditează la un psalm şi ascultă vocea lui Dumnezeu. Poate că eşti o persoană "nocturnă", care este mai activă seara. În acest caz, găseşte un loc liniştit din casă, după ce toţi ai casei s-au dus la culcare, citeşte cu atenţie din Scriptură şi lasă-L pe Dumnezeu să-ţi vorbească.

În aceste momente de reflecţie, Dumnezeu pare mai aproape, şi sufletul nos­tru intră în legătură cu El. Intră astăzi în legătură cu El! Găseşte locul acela din inima lui Dumnezeu unde sufletul tău se va simţi ca acasă!

Mark Finley

CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU - PARTEA I

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu. - Ioan 17:3

Esenţa vieţii veşnice este cunoaşterea lui Dumnezeu. Adevărata bucurie a eternităţii nu este construirea de vile, ci construirea de relaţii. Părtăşia cu Dumnezeu este relaţia cea mai profundă şi mai plină de satisfacţie din câte există.

Dumnezeu îşi doreşte foarte mult să aibă o relaţie strânsă cu noi. Prietenia noastră eternă cu El va fi o continuare a relaţiei pe care am început-o aici. De-a lungul veşniciei, vom descoperi mereu mai mult din frumuseţea caracterului Său, din dragostea Sa inegalabilă şi din harul Său infinit

Relaţia cu Dumnezeu este o sursă de energie pentru întreaga experienţă creştină şi ne pregăteşte pentru eternitate. Ellen White scria: "Umblaţi neîncetat in lumina lui Dumnezeu. Meditaţi zi şi noapte asupra caracterului Său. Atunci veţi vedea frumuseţea Lui şi vă veţi veseli în bunătatea Sa. Inima voastră va străluci, simţind iubirea Sa. Veţi fi înălţaţi ca şi cum aţi fi purtaţi pe braţe. Cu puterea şi lumina pe care v-o dă Dumnezeu, veţi putea înţelege şi realiza mai mult decât aţi crezut înainte că este posibil" (Divina vindecare, pag. 514).

Când îl cunoaştem pe Dumnezeu, când medităm la caracterul Său şi la dragostea Sa, devenim ceea ce El ne-a creat să fim. Prin părtăşia cu El, atin­gem potenţialul maxim. Prin legătura cu Creatorul, primim puterea Sa. În relaţia noastră cu Isus, harul Său ne stăpâneşte inimile şi se revarsă în vieţile noastre.

Creştinismul nu este construit pe un set de reguli, ci pe o relaţie vitală. De-a lungul veşniciei, noi vom căuta să-L cunoaştem pe Domnul mai mult. Cu cât îl vom cunoaşte mai bine, cu atât mai mult îl vom admira. Atunci vom exclama impreună cu femeia sulamită: "Eu sunt a iubitului meu şi el mă doreşte pe mine" (Cânt. Cânt. 7: I 0, NTR).


Nu există o părtăşie mai plăcută decât aceea prin care îl cunoaştem pe Isus Nu există satisfacţie mai mare decât cea pe care ne-o dă prietenia cu Domnu, nostru. Nu există dragoste mai mare decât cea care uneşte inimile noastre cu inima Sa.

Dumnezeu ne oferă aici o mică pregustare din dragostea Sa ca stimulent, pentru ca să ne deschidă "pofta" după veşnicie. Pe măsură ce îl cunoaştem mai mult, ne dorim să îl cunoaştem şi mai mult. Când îl cunoaştem pe El, împărăţia cerului este deja în inimile noastre.

Mark Finley

SPUNE-ŢI ADEVĂRUL!

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. - Efeseni 1:3

Când am susţinut o campanie de evanghelizare în Sao Paulo (Brazilia), am cunoscut o femeie pe nume Anna, care credea că viaţa ei nu valora nimic. Deşi era o femeie frumoasă, inteligentă şi sociabilă, ea era extrem de deprimată.

Când a împlinit vârsta de douăzeci şi trei de ani, ea s-a gândit să-şi pună capăt zilelor. Înainte de aceasta, le-a scris scrisori părinţilor şi prietenilor apropiaţi şi I-a scris o scrisoare chiar şi lui Dumnezeu.

În mod miraculos, exact în clipa în care ea scria aceste scrisori, a sunat tele­fonul. Persoana de la celălalt capăt al firului formase un număr greşit, dar a ob­servat imediat că Anna era necăjită. Atunci a început să o încurajeze cu tact şi să îi inspire speranţă. Apoi a invitat-o la o serie de prelegeri pe care le sustineam chiar eu. Anna a ajuns să-şi dorească un alt fel de viaţă şi vindecare de depri­marea în care se afla. Ea a ajuns să îşi dorească cu disperare ca durerea şi rana din suflet să dispară.

Anna asculta fascinată în timp ce vorbeam despre faptul că noi avem valoare prin Hristos, că suntem iubiţi în Hristos, că suntem acceptaţi prin Hristos, că putem fi vindecaţi prin Hristos. Ea s-a dojenit în sinea ei pentru gândurile ei nega­tive, pentru minciunile care i se invârteau în minte şi a acceptat adevărul că, în ochii lui Hristos, ea era valoroasă. Minciuna care o ţinuse prizonieră s-a risipit.

Acum, adevărul era suficient de clar, dar mai era nevoie să şi-l însuşească.

Duhul Sfânt i-a arătat care era realitatea. Dumnezeu i-a întipărit acest adevăr în minte, şi lumina Sa a strălucit în inima ei. Sufletul Annei a început atunci să se vindece.

Iată gândul care i-a schimbat mentalitatea: Dumnezeu ne acceptă "În Preaiu­bitul Lui [În Hristos]" (Efes. 1:6). Dacă suntem acceptaţi, atunci înseamnă că nu suntem respinşi. Tatăl mă acceptă prin Isus şi, prin urmare, şi eu mă pot accepta pe mine însumi. Când îl primim pe Isus prin credinţă, noi rămânem în neprihănirea Sa. Tatăl ne acceptă aşa cum îl acceptă pe propriul Fiu. Toate faptele bune ale lui Hristos şi viaţa Sa neprihănită sunt aşezate în dreptul nostru. "Acum nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus" (Rom. 8: 1).


Tatăl nu îşi va condamna propriul Fiu. Prin Hristos, Tatăl ne acceptă pe fie­care dintre noi de parcă am fi propriul Său Fiu. El ne primeşte cu braţele des­chise. El ne încurajează şi ne acceptă. El ne iubeşte. Viaţa veşnică este a noastră! Cerul este casa noastră.

Prin Hristos, viitorul nostru este luminos. El ne acceptă şi de aceea putem să ne acceptăm pe noi înşine acum şi pentru totdeauna. Dacă El ne preţuieşte atât de mult, atunci şi noi ne putem preţui. Atunci când minciunile despre valoarea personală ţi se învârtesc în minte, tu spune-ţi adevărul! Tu eşti acceptat şi eşti preţuit de Dumnezeu! Până la urmă, aceasta este tot ce contează!

Mark Finley

DRAGOSTEA NECONDIŢIONATĂ A LUI DUMNEZEU

Noi am cunoscut dragostea Lui, prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi. - 1Ioan 3:16

Un tânăr pe nume Dan se distra de minune. Cel puţin aşa lăsa impresia. El ieşea în oraş cu multe femei frumoase. Ceilalţi bărbaţi se uitau la el cu invidie. Însă, în sufletul lui, Dan era nefericit. Simţea că-şi pierde minţile. Devenise dependent de întâlnirile în doi. Ajunsese să treacă de la o femeie la alta doar ca să scape de depresie. Când se simţea deprimat, căuta consolarea în braţele unei femei.

Dan era conştient că nu era cinstit cu partenerele lui. El crescuse într-o fami­lie foarte strictă. Adeseori se căia şi îi promitea lui Dumnezeu că îşi va schimba purtarea, dar făcea în continuare la fel. Într-un final, Dan s-a dus la un consilier creştin care aplica principiile spirituale şi biblice. Iniţial, el nu şi-a dorit decât să scape din cercul vicios în care intrase, o formulă care să-i schimbe obiceiurile distructive. Treptat însă, a realizat că în spatele perioadelor de depresie se as­cundea o cauză.

În spatele depresiei se ascundea incapacitatea lui de a se bucura de dragoste într-un mod sănătos. De aceea se simţea constrâns să încerce să obţină dra­gostea pe căi nesănătoase. Dan nu a reuşit să pună capăt comportamentului lui distructiv până când nu a privit cu sinceritate la starea de degradare în care ajunsese şi până când nu a început să înţeleagă dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu.

Apostolul Ioan a înţeles această dragoste. Cu pana îmbibată în dragostea lui Dumnezeu, el a scris: "Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!" (1 Ioan 3: 1). Inimile noastre însetate după dragoste găsesc dragostea în El. Setea noastră de dragoste este potolită în El.

Unii dintre noi am avut privilegiul să creştem în familii în care dragostea era exprimată nestingherit. Alţii provenim din familii în care dragostea nu a existat sau din familii disfuncţionale - unde dragostea nu a fost exprimată decât în mică măsură sau doar în moduri nepotrivite. Indiferent de familia din care prove­nim, Dumnezeu reface acest deficit de dragoste. Citeşte pasajele următoare şi primeşte-le în inima ta: "Noi am cunoscut dragostea Lui, prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi" (1 Ioan 3: 16). "Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El" (1 Ioan 4:9). "Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste" (versetul 16).


Rămâi astăzi în dragostea lui Dumnezeu. Rosteşte cuvintele următoare şi conştientizează semnificaţia lor: "Dumnezeu mă iubeşte şi dragostea Sa îmi umple inima. Sunt al Lui cu totul." Acceptă ca dragostea Sa să îţi umple inima!

Mark Finley

INIMILE DESCHISE SE VINDECĂ

Am vorbit deschis faţă de voi ... , iar inima ne este larg deschisă! - 2 Corinteni 6:11

Într-o zi, Frederic al II-lea, regele Prusiei, a venit în inspecţie într-o închisoare din Berlin. Unul după altul, deţinuţii strigau vehement că sunt nevinovaţi. Fie­care pretindea că a fost acuzat pe nedrept. Numai un singur deţinut nu spunea nimic. Atunci, Frederic l-a întrebat:

- Tu, de acolo! Tu pentru ce te afli aici?

- Pentru jaf armat, Maiestatea voastră.

- Eşti vinovat?

- Da, sunt. Îmi merit pedeapsa.

Regele l-a chemat pe şeful închisorii şi a poruncit:

- Gărzi, eliberati-l chiar acum pe acest ticălos vinovat. Nu vreau să rărnână în închisoare şi să corupă atâţia oameni buni şi nevinovaţi!

Când suntem cinstiţi cu privire la defectele noastre, harul lui Dumnezeu le poate îndrepta.

Înţeleptul spune: "Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte" (Prov. 28: 13).

Este inutil să încercăm să ne ascundem păcatele de Dumnezeu, fiindcă "totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face" (Evr. 4: 13).

Inimile deschise se vindecă. Mărturisirea are efect terapeutic. Când ne mărturisim păcatele cu regret adânc şi cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu, El face o minune a harului în inimile noastre. El ne iartă păcatul şi declanşează pro­cesul de vindecare a sufletului nostru. Mărturisirea noastră îi deschide calea de a împlini o lucrare specială în inimile noastre. Rezultatele păcatului - vinovăţia, condamnarea, frica, mânia, resentimentul şi o mulţime de alte emoţii negative ­ne distrug frumuseţea.

Când suntem deschişi înaintea lui Dumnezeu, noi îi dăm permisiunea de a împlini în noi lucrarea Sa minunată. El deschide abcesul amărăciunii şi stoarce puroiul resentimentului. El spală otrava. El alungă emoţiile negative ca să putem fi oamenii care am fost creaţi să fim.


Vrei să vii înaintea Lui astăzi cu inima deschisă şi cu o mărturisire sinceră?

Vrei să fii transparent înaintea Sa? Vei fi bucuros că ai făcut lucrul acesta, pentru că inimile deschise se vindecă!

Mark Finley

SABATUL ŞI VALOAREA DE SINE

Sfinţiţi Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru! - Ezechiel 20:20

Întâmplarea aceasta a avut loc în timpurile acelea teribile când nenumăraţi oameni au fost trimişi în lagărele naziste. În staţia de tren a unui lagăr, ofiţerii SS au început să-i separe pe bărbaţii apţi de muncă de femei şi de copii.

Un tătic din mulţime era membru al familiei regale. El şi-a dat seama că s-ar putea să nu se mai întâlnească niciodată cu băiatul lui. Atunci a îngenuncheat lângă el, l-a prins de umeri şi i-a zis:

- Michael, indiferent ce se va întâmpla, vreau să nu uiţi niciodată un lucru: tu eşti un băiat special; tu eşti fiu de rege.

La scurt timp după aceea, tatăl şi fiul au fost separaţi unul de altul de soldaţi şi apoi au fost duşi în zone diferite din lagăr. Cei doi nu s-au mai văzut niciodată.

Michael a aflat mult mai târziu că tatăl lui a murit în camera de gazare. El a fost nevoit să trăiască singur şi să-şi croiască singur un drum în viaţă. Totuşi ultimele cuvinte rostite de tatăl lui i-au rămas imprimate în memorie: "Tu eşti fiu de rege."

Michael a luat hotărârea de a se purta ca un fiu de rege, orice s-ar întâmpla. Sabatul este un mesaj important trimis de Tatăl nostru ceresc, este un semn care spune: "Tu eşti un fiu al Regelui universului. Tu eşti al Meu."

Sabatul ne spune că Dumnezeu ne-a creat. El ne duce înapoi la rădăcinile noastre. În fiecare Sabat ne este amintit faptul că noi nu suntem orfani în acest cosmos. Noi nu suntem nişte copii abandonaţi pe stradă. Noi suntem copiii Creatorului.

El ne-a creat şi, de aceea, ne preţuieşte. El ne-a creat şi, de aceea, este preo­cupat de noi. Tot ce ne îngrijorează pe noi Îl îngrijorează şi pe El. Lucrurile care ne neliniştesc pe noi îl neliniştesc şi pe El. Când ne doare ceva, îl doare şi pe El. După cum spune Isaia: "În tot ce au suferit, [El] a suferit împreună cu ei" (Is. 63:9, NTR).

De ce? Pur şi simplu pentru că El ne-a creat. El este un Tată iubitor căruia îi pasă de copiii Lui. Dacă Dumnezeu mă preţuieşte atât de mult, atunci nu ar trebui să mă preţuiesc şi eu pe mine însumi? Dacă valorez atât de mult pentru El, atunci nu ar trebui să fiu plin de curaj astăzi?

Eu sunt al Lui şi El este al meu şi lucrul acesta îmi este de ajuns. Inima mea tresaltă de bucurie pentru că am certitudinea că sunt un copil al Împăratului universului!

Mark Finley

ÎNTRE MAGIE ŞI CUVÂNT

Făgăduinţa Ta îmi dă iarăşi viaţa. - Psalmii 119:50

Karen Winterburn a plecat de la o presupunere foarte greşită, şi anume aceea că tot ce este supranatural trebuie să fie bun. În perioada adolescenţei, ea a studiat Biblia cu multă atenţie, dar mai târziu a intrat pe tărâmul ocultului. Oamenii din jurul ei îi spuneau că aceasta facea parte din călătoria ei spirituală, iar ei i se părea un lucru destul de romantic. Descoperise o lume cu totul nouă.

În cele din urmă, Karen a devenit de profesie astrolog. Ea le oferea consiliere oamenilor şi susţinea conferinţe. 

Practica divinaţia, folosind numerologia, siste­mul I Ching şi tarotul. De asemenea, a lucrat ca mediu de transă.

Parapsihologii au realizat experimente pe Karen în timp ce ea se afla în transă.

În timpul hipnozei, ea putea purta discuţii detaliate despre fizica subatomică şi despre problematica biofeedbackului - subiecte despre care nu avea decât cunoştinţe minime. Karen părea să se fi conectat la o conştiinţă superioară. Ea intrase adânc în lumea magiei.

Totuşi ea simţea un gol în suflet. Toate aceste lucruri ar fi trebuit să o aducă mai aproape de conştiinţa-zeu sau, cel puţin, de conştientizarea dumnezeului din ea. Dar, dimpotrivă, ea se simţea tot mai departe de orice relaţie cu Dumnezeu. Ba mai mult, se simţea tot mai departe de viaţa spirituală autentică pe care şi-o dorea.

În încercarea de a-şi umple golul din suflet, a ajuns să se închine la o mulţime de zei - zei hinduşi, zei greci, zei egipteni, zei caldeeni.

Ea punea mereu întrebarea: "Eşti tu Acela?" Şi toţi răspundeau la fel: "Da."

Dar fiecare o făcea tot mai insensibilă din punct de vedere spiritual.


După câţiva ani, Karen a stat faţă în faţă cu purul adevăr. Ea scria astfel: "Mi-a devenit tot mai clar faptul că, în loc să cresc în viaţa spirituală, eu am regresat. Timp de trei luni m-am forţat să stau în faţa acestei probleme. De-a lungul anilor, am avut multe experienţe spirituale interesante, dar nu am crescut spiritual de­loc. Am realizat că mă învârteam în cerc şi că nu eram mai aproape de adevăr decât atunci când am început să-l caut."

Există o sursă temeinică pentru creşterea spirituală. Ea este plină de adevăr, şi nu de mister. Poate că nu e la fel de spectaculoasă, dar e mult mai durabilă. Nu este la fel de senzaţională, dar e mult mai provocatoare din punct de ve­dere spiritual. Experienţa spirituală obţinută prin studiul Cuvântului lui Dumne­zeu este profundă. 
Acelaşi Duh Sfânt care a inspirat Biblia ne inspiră şi pe noi atunci când o studiem. Acelaşi Hristos care a vorbit odinioară vorbeşte şi acum. Predica de pe Munte, parabolele şi minunile Sale, toate răsună peste secole. Ele încă ne mai ating inima. Ele încă ne mai transformă viaţa. Ele încă ne mai schimbă sufletul în mod radical.

Apostolul declară pe bună dreptate: "Primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele" (Iacov 1:21). Creşterea în har prin Cuvântul lui Dumnezeu presupune disciplină, dar pe termen lung, ea ne oferă o putere spirituală de durată.

Mark Finley

IMPACAREA CU MOARTEA

Când trupul acesta supus putrezirii se va îmbraca în neputrezire, Si trupul acesta muritor se va îmbraca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghitita de biruinta - 1 Corinteni 15:54

În cadrul unei emisiuni de varietati, actrita Kari Coleman a pretins ca era mediu spiritist. În prealabil, ea a studiat câteva tehnici si si-a însusit metodele de inter­pretare. Dupa spectacol, Kari a declarat:

- Nu-mi vine sa cred cât de vulnerabili se fac oamenii. Este tulburator!

Kari s-a simtit foarte vinovata pentru ca l-a înselat pe un om caruia îi murise mama. Ea s-a dus la el dupa spectacol si i-a marturisit cu lacrimi în ochi ca totul fusese o farsa . Mama lui nu-i transmisese de fapt niciun mesaj. Spre uimirea ei, barbatul nu s-a suparat si nici nu s-a mâniat. El s-a aratat fericit ca a avut acea experientÄ , chiar daca a fost doar o iluzie.

Kari a ajuns atunci la concluzia ca obsesia oamenilor pentru medii spiritiste este nesanatoasa .

- Pâna când nu te împaci cu finalitatea mortii, spune ea, nu poti trece mai de­parte. Daca ai crede într-adevar ca ar exista o fiinta umana care ar putea sa stea de vorba cu copilul tau decedat, atunci ai ramâne blocat în acel punct. Trebuie sa existe o încheiere.

Biblia ne înfatiseaza un tablou al mortii în care finalitatea ei se împleteste cu o speranta incredibila . În Scriptura exista o încheiere pâna la un punct. Moartea este un somn (Ioan 11: 11-14). Mortii nu pot comunica cu cei vii (Iov 7:9, 10). Între cei morti si cei vii exista ,,o prapastie mare" (Luca 16:26).

Dar moartea nu este sfârsitul. Mormântul nu este un loc întunecos unde nu mai vine dimineata. Crestinii nu-si spun niciodata adio, pentru ca în dimineata învierii va avea loc o reuniune glorioasa : "Caci însusi Domnul, cu un strigat, cu glasul unui arhanghel si cu trâmbita lui Dumnezeu, Se va coborî din cer si întâi vor învia cei morti în Hristos. Apoi, noi, cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapitii toti împreuna cu ei în nori, ca sa întâmpinam pe Domnul în vazduh si, astfel, vom fi totdeauna cu Domnul" (1 Tes. 4: 16, 17).

Speranta crestina este venirea Domnului nostru. Nu boala si suferinta vor avea ultimul cuvânt, ci Isus. Nu dezastrul si moartea vor triumfa, ci Isus.

În catacombele din Roma, crestinii din secolul al II-lea au scris urmatoarele cuvinte pe mormintele celor dragi ai lor: "La revedere, draga mea, pâna dimineata ."

Va veni dimineata aceea frumoasa în care toti copiii lui Dumnezeu vor fi luati la cer ca sa -l întâmpine pe nor. În ziua aceea, "moartea va fi înghitita de biruinta " (1 Cor. 15:54).

Mark Finley

PRIN OCHII HARULUI

Să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi. - Efeseni 1:18

O licitaţie online din toamna anului 1999 a captat atenţia mass-mediei. Zia­rul Los AngeJes Times a publicat un articol pe baza acestui eveniment. Nu a fost vorba de o licitaţie de bijuterii clasice, de maşini sport sau de muzică veche, ci despre o licitaţie de ovule donate de opt dintre cele mai fru­moase fotomodele, ovule care, atunci când aveau să fie fertilizate, aveau să dea aştere la cei mai frumoşi bebeluşi.

Iată ce s-a întâmplat. Un fotograf de modă din California a obţinut drepturile asupra ovulelor acestor fotomodele. Cuplurile interesate puteau vedea fotomodelele pe site-ul fotografului. Fotograful ştia că putea scoate la licitaţie aceste ovule la un preţ destul de ridicat. Oferta a plecat de la 15.000 de dolari şi putea creşte până la 150.000 de dolari.

Societatea noastră se uită la aparenţe. Ea pune preţ pe înfăţişarea frumoasă.

Dacă ne gândim bine, o astfel de licitaţie ne transmite ideea că omul are valoare numai în măsura în care este frumos. De aici putem deduce că aceia care nu sunt frumoşi nu sunt tot atât de valoroşi. Ideea aceasta este contrară învăţăturii Noului Testament.

Poate că nu ştiai, dar Tatăl nostru ceresc a pus un preţ enorm pe tine. El nu a stabilit acest preţ în funcţie de înfăţişarea ta, de contul tău bancar sau de funcţia pe care o deţii.

Dumnezeu a privit la inima ta. El a privit la inima ta atunci când L-a dat pe singurul Său Fiu şi când a fost dispus să plătească pentru tine un preţ infinit.

Petru a scris următoarele: "Nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană" (1 Petru 1: 18,19).

Dumnezeu a pus pe tine un preţ infinit atunci când Isus Şi-a dat viaţa pentru tine.

El a făcut acest gest pentru că a privit la sufletul tău. El a văzut în tine o persoană demnă de răscumpărare. El a văzut în tine o persoană demnă de poziţia de fiu al lui Dumnezeu. El a văzut în tine o persoană care poate deveni o făptură nouă.

Nu uita lucrul acesta! Adu-ţi aminte de el atunci când reacţionezi faţă de alţii.

Adu-ţi aminte că Dumnezeu îţi acordă o valoare infinită. Priveşte la alţii aşa cum Dumnezeu a ales să privească la tine. Vezi potenţialul lor. Vezi ceea ce contează de fapt cel mai mult. Pentru Dumnezeu, eşti deosebit de preţios. El te preţuieşte mai mult decât îţi poţi imagina. El te preţuieşte pentru ceea ce eşti şi nu pentru felul în care arăţi. Gândul acesta ar trebui să te umple de curaj astăzi!

Mark Finley

PRIVIND PRIN OCHII LUI DUMNEZEU

Ferice de ochii voştri, că văd, şi de urechile voastre, că aud! - Matei 13: 16

Noul Testament ne îndeamnă în mod repetat să îi privim pe oameni prin ochii lui Dumnezeu. Suntem invitaţi să-i privim pe oameni într-un mod diferit.

Apostolul Pavel afirmă acest lucru în 2 Corinteni 5. El scrie că Isus a murit pentru întreaga lume, pentru fiecare fiinţă umană (versetele 14, 15). El scrie de­spre schimbarea produsă de jertfa aceasta şi despre faptul că trebuie să-i privim pe oameni prin prisma dragostei lui Hristos: "Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii... Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi" (versetele 16, 17).

Hristos ne oferă un mod cu totul nou de a-i privi pe oameni. Acum nu îi mai cunoaştem pe semenii noştri în felul lumii, nu mai privim la înfăţişare. Nu ne mai concentrăm atenţia asupra imperfectiunilor. slăbiciuniior şi lucrurilor care ne pot îndepărta de ei. Acum vedem în fiecare om o persoană pentru care Hristos a murit. Ştii ce înseamnă aceasta? Înseamnă că fiecare om are o valoare infinită.

Să-i privim pe oameni prin ochii harului - aceasta este tot ce contează şi tot ce produce o schimbare în lumea aceasta. Noi nu mai suntem obsedaţi de înfăţişare, ci privim la inima oamenilor.

Gândul nostru se îndreaptă spre ceea ce pot deveni oamenii, şi nu spre forma feţei sau spre culoarea ochilor, ci spre inima pe care trebuie să o avem înaintea lui Dumnezeu.

Ce diferită ar fi lumea dacă toţi oamenii ar privi aşa!

Atitudinea aceasta ar schimba atmosfera de la serviciu. Există colegi de-ai noştri care au foarte multe de oferit, dar care sunt marginalizaţi din cauza în­făţişării lor.

Atitudinea aceasta ne-ar schimba căsniciile. Avem nevoie să fim preţuiţi de cei apropiaţi şi avem nevoie să fim apreciaţi în primul rând pentru ceea ce suntem.

Atitudinea aceasta ar produce o schimbare enormă în copiii noştri. Ei au nevoie să ştie că sunt preţuiţi pentru ceea ce sunt, pentru potenţialul lor, pentru caracterul lor. În lumea lor, ei aud suficient de mult mesajul contrar. Ei sunt catalogaţi în funcţie de înfăţişare sau de performanţe. Ei îşi doresc cu atâta dis­perare să fie acceptaţi, să fie populari. Însă popularitatea depinde adeseori de lucrurile de suprafaţă, de lucrurile exterioare.

Caracterul contează înaintea lui Dumnezeu. El Se uită la puritatea motivaţiilor noastre. El Se uită la sinceritatea inimii noastre. El se uită la onestitatea intenţiilor noastre. Când privim prin ochii Săi, vedem şi noi dincolo de aparenţe. Vedem nu numai ceea ce fac oamenii, ci şi puritatea intenţiilor lor. Vedem valoarea fiecăruia dintre ei şi îi preţuim pe cei apropiaţi. În fond, ei au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu şi au fost răscumpăraţi prin sângele Său!

Mark Finley

SĂ RĂSUNE VESTEA LIBERTĂŢII!

Domnul M-a uns să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea (celor captivi eliberarea - NTR). - Isaia 61 :6

În anul 1832, într-o zi friguroasă de februarie, un student la teologie se afla

în camera lui, în căminul Seminarului din Andover (Massachusetts). Samuel Francis Smith se uita printr-un teanc de foi cu cântări pentru copii în limba germană, pe care i le dăduse prietenul lui, renumitul scriitor şi compozitor de imnuri Lowell Mason. Soarele cobora spre apus, pictând orizontul într-un frumos cărămiziu aprins.

Smith stătea întins în pat şi se relaxa. Era epuizat după o zi de studiu intens.

Ce bine îi prindea să stea câteva clipe în linişte şi să se uite pe partiturile trimise de prietenul lui!

În timp ce fredona melodie după melodie, una dintre ele i-a atras atenţia în mod deosebit. După ce a fredonat-o de mai multe ori, s-a uitat pe partitură ca să vadă ce scria în josul paginii. Din cunoştinţele lui de limbă germană, a înţeles că era vorba de un imn patriotic, dar cuvintele nu i-au plăcut. Le lipsea puterea de a inspira pe care o posedă orice muzică nepieritoare. Samuel s-a gândit să compună nişte versuri. A luat o bucată de hârtie şi a început să scrie. Pe acea bucată de hârtie, într-o cameră studenţească simplă, a venit la existenţă un imn care avea să mişte inima a milioane de oameni. Cuvintele curgeau cu uşurinţă. Samuel de-abia reuşea să scrie în ritmul în care îi veneau ideile. Era ca şi cum o mână divină îl călăuzea în timp ce el scria (Vezi melodia imnului 269, "Iubit Isuse-al meu."):

,,Ţara mea, despre tine, Scump meleag al libertăţii, Despre tine cânt!

Patria unde strămoşii mei au murit! Patrie a mândriei peregrinilor!

De pe culmea munţilor

Să răsune vestea libertăţii!"

În inimile oamenilor de pretutindeni există această sete adâncă după liber­tate. Încătuşati de lanţurile totalitarismului, ei îşi doresc să poată cânta "Scump meleag al libertăţii". Încarceraţi pentru convingerile conştiinţei lor, ei strigă: "Să răsune vestea libertăţii!"

Totuşi, mai există un tip de tiranie: spiritul despotic al celui rău, care îi ia în stăpânire pe cei care cedează la ispitele lui ademenitoare. Apostolul Pavel ne transmite un adevăr etern prin cuvintele: "Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi?" (Rom. 6: 16).

Satana ne ţine robi. Când cedăm înaintea păcatului, păcatul ne ia în stăpânire.

El ne domină. El ne încătuşează. El ne ţine sufletul închis ca într-o temniţă.

Numai Isus ne poate elibera. Când a strigat pe Calvar: "S-a isprăvit", El a anunţat victoria asupra cătuşelor păcatului. De pe dealul Calvarului, Isus strigă:

"Să răsune vestea libertăţii!" Adevărata libertate se găseşte în Isus. Libertatea reală se găseşte în Isus. În El, lanţurile care ne ţin legaţi sunt dezlegate şi suntem liberi în mod real.

Mark Finley

IATĂ MIELUL!

Mielul care a fost junghiat de la întemeierea lumii. - Apocalipsa 13:8

Un incident petrecut în perioada de început a istoriei oraşului Jamestown ne oferă o frumoasă ilustrare a harului. Este povestea lui Pocahontas şi a lui John Smith - adevărata poveste.

Relaţiile dintre colonişti şi indienii băştinaşi deveneau tot mai încordate. John Smith, unul dintre conducătorii curajoşi ai coloniştilor, a încercat să negocieze pacea cu Powhatan, şeful americanilor nativi.

Totuşi într-o zi, în timpul unui ritual indian, războinicii l-au prins pe Smith, l-au împins spre nişte stânci şi au ridicat bâtele spre el ca şi cum ar fi vrut să-l omoare.

Deodată, fiica preferată a şefului de trib, o tânără pe nume Pocahontas, a ieşit din mulţime şi l-a acoperit pe captiv cu trupul ei. Ea şi-a oferit viaţa în locul vieţii lui Smith. Execuţia a fost anulată.

După două zile, Smith a aflat cu surprindere că avusese onoarea de a fi adop­tat ca fiu al şefului de trib.

În cele din urmă, Pocahontas s-a îndrăgostit de un fermier englez, pe nume John Rolfe, cu care s-a şi căsătorit. 

Rolfe era un creştin bun şi integru. Pocahon­tas a acceptat în scurt timp credinţa creştină, devenind o adeptă a Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.

Pocahontas ştia ce înseamnă sacrificiul, ce înseamnă a-ţi da viaţa pentru alt­cineva.

Sacrificarea vieţii pentru alţii este esenţa creştinismului. Tema centrală a ce­rului este jertfa. Când Ioan, apostolul exilat, a privit spre cer în viziune profetică, el a văzut "stând în picioare un Miel" care "părea junghiat" (Apoc. 5:6).

Mielul este menţionat de circa 30 de ori în cartea Apocalipsa. De la începutul lumii noastre şi până la sfârşitul ei glorios, povestea de dragoste a Mielului care S-a jertfit este subiectul principal. Isus este "Mielul care a fost junghiat de la înte­meierea lumii" (Apoc. 13:8, KJV). Într-o zi ne vom bucura la ospăţul de nuntă al Mielului (Apoc. 19:7).

Jertfa Sa, moartea Sa, dragostea Sa ne cuceresc inima. Jertfa Sa a fost supremă şi nu ne mai rămâne decât să cădem la picioarele Sale şi să îi dăruim inimile noas­tre. Fără jertfa lui Isus, suntem condamnaţi la moartea veşnică; prin ea, avem asigurarea vieţii veşnice.

Mark Finley

Hristos Ne dă apa vie

„În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare, şi a strigat: ‚Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura'." (Ioan 7,37-38)

Preotul ... îndeplinea ritualul prin care se comemora lovirea stâncii în pustie. Acea stâncă era simbolul Celui care, prin moartea Sa, avea să reverse asupra tuturor celor însetaţi râuri de mântuire. Cuvintele lui Hristos erau apa vieţii. Acolo, în prezenţa mulţimii adunate, S-a aşezat singur deoparte pentru a fi lovit, pentru ca apa vieţii să curgă spre lume. Când L-a lovit pe Hristos, Satana a intenţionat să îl distrugă pe Prinţul vieţii; dar din stânca lovită a curs apă vie. În timp ce ascultau cuvintele lui Isus, inimile oamenilor au fost cuprinse de o veneraţie neobişnuită şi mulţi erau pe punctul de a exclama, la fel ca femeia din Samaria : „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete". (Ioan 4,15)

Isus cunoştea nevoile sufletului omenesc. Fastul, bogăţiile şi onoarea nu-i pot aduce satisfacţie inimii. „Dacă însetează cineva, să vină la Mine." Sunt bineveniţi deopotrivă bogaţii, săracii, cei din clasele înalte şi cei din clasele joase. El promite să aducă uşurare minţii împovărate, să îi mângâie pe cei întristaţi şi să le dea speranţă celor deznădăjduiţi. Mulţi dintre cei ce L-au auzit pe Hristos îşi deplângeau speranţele înşelate, mulţi nutreau în taină o anumită durere, mulţi încercau să-şi satisfacă dorinţa fără astâmpăr după lucrurile lumii şi după laudele oamenilor; dar, după ce toate acestea fuseseră obţinute, au descoperit că trudiseră doar ca să ajungă la un rezervor gol, cu care nu puteau să-şi astâmpere setea. Stăteau nemulţumiţi şi trişti în mijlocul strălucirii scenelor de veselie. Strigătul acela brusc: „Dacă însetează cineva" îi trezise din gândurile lor triste şi, în timp ce ascultau mai departe, în mintea lor s-a aprins o nouă speranţă. Duhul Sfânt le-a înfăţişat acest simbol, până când au văzut în el oferta darului nepreţuit al mântuirii.

Strigătul lui Hristos către sufletul însetat mai poate fi încă auzit şi ne cheamă cu şi mai mare putere decât pe cei care l-au auzit în templu, în ultima zi a praznicului. Izvorul se află la dispoziţia tuturor. Celor obosiţi şi epuizaţi le este oferită apa înviorătoare a vieţii veşnice. Isus încă mai strigă: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine, şi să bea". „Celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!" (Apoc. 22,17). „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică." (Ioan 4,14) - Hristos, Lumina lumii, pag. 454

Sursa:

http://www.adventistdeva.org/index.php?iddev=62

VINDECAREA RĂNILOR

Dar te voi vindeca şi îţi voi lega rănile. - Ieremia 30: 17

Harold Hughes nu avusese niciodată o relaţie foarte apropiată cu fetiţele lui. Motivul invocat era cel obişnuit: firma de transport îi consuma tot timpul. Când nu călătorea, discuta cu partenerii de afacere.

Însă problema principală care îl ţinea pe Harold departe de familia sa din punct de vedere fizic şi emoţional era alta: alcoolul. Când Eva, soţia lui, încerca să stea de vorbă cu el despre această problemă, el răbufnea. Uneori, fetele se ascundeau în dulap când el se întorcea acasă. Într-un final, Eva a luat fetele şi a plecat de acasă. Lucrul acesta l-a zguduit atât de mult, încât a făcut atunci o promisiune solemnă. El a jurat înaintea unui judecător că nu se va mai atinge de alcool timp de un an. Atunci, soţia şi fetele s-au întors acasă.

După câteva săptămâni, Harold a călătorit până în Iowa, unde avea loc o întâlnire a şoferilor de camion. Într-o dimineaţă, s-a trezit într-un hotel din Des Moines şi a observat vărsături în baie. Nici măcar nu-şi mai amintea că băuse toată noaptea! Încă o promisiune încălcată!

Apoi situaţia s-a agravat de la o zi la alta. Într-o noapte, Harold s-a hotărât să-şi pună capăt zilelor cu o puşcă de vânătoare de calibru 12. Totuşi, înainte să apese pe trăgaci, s-a gândit că ar fi mai bine să-I explice lui Dumnezeu de ce dorea să facă acest gest.


Rugăciunea aceea s-a dovedit a fi un punct de cotitură în viaţa lui. Harold a mărturisit că era un om ratat, un beţiv iremediabil şi şi-a cerut iertare. În noaptea aceea, Hristos a venit în viaţa lui. Dumnezeu Tatăl a fost prezent acolo alungând simţământul de goliciune şi de scârbă de sine şi punând în loc bucuria Harold s-a supus disciplinei şi uceniciei lui Hristos.

El L-a căutat pe Dumnezeu în rugăciune şi a studiat Cuvântul Său în fiecare zi iar Dumnezeu Şi-a respectat promisiunea: "Te voi vindeca şi îţi voi lega rănile". (Ier. 30: 17).

Dumnezeu l-a vindecat pe Harold din punct de vedere fizic, mental, emo­ţional şi spiritual. Treptat, lucrurile au început să se schimbe în viaţa lui. Schim­bările nu s-au produs peste noapte, dar el a perseverat. Atmosfera din căsnicie s-a ameliorat. Relaţia lui cu fetele s-a îmbunătăţit. Imaginea lui de sine s-a în­dreptat.

Harold Hughes a devenit distinsul senator al Statelor Unite şi guvernator al statului Iowa. El a primit multe distincţii, dar cel mai important eveniment din viaţa lui a avut loc în noaptea în care s-a predat cu totul lui Isus.

Isus ne invită să venim la El cu toate provocările vieţii noastre. El este pe deplin capabil să le rezolve. Ce-ar fi să vii chiar astăzi la El cu cea mai mare pro­vocare cu care te confrunţi şi să-L laşi pe El să ţi-o rezolve?

sursa:
http://www.adventistdeva.org/index.php?iddev=1&abonament=true

EL NU NE TRECE CU VEDEREA NICIODATA

Dar un samaritean care era în călătorie a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. - Luca 10:33

Ann Landers a povestit o întâmplare interesantă într-unul dintre articolele ei. Unui bărbat i s-a stricat maşina în timp ce conducea în afara unui oraş din Occident şi a aşteptat 11 ore în câmp pentru ca cineva să oprească şi să-i dea ajutor.

Bărbatul se afla pe o autostradă, la numai câteva mile de oraş, când motorul maşinii s-a oprit. El a ieşit din maşină şi le-a făcut semn şoferilor să oprească. Maşinile treceau pe lângă el în mare viteză. Nimeni nu s-a oprit. Noaptea s-a făcut foarte frig. Obosit, şoferul şi-a pierdut orice speranţă. Biletul de adio pe care l-a lăsat pe parbrizul maşinii spunea astfel: "Am aşteptat timp de 11 ore nesfârşite un om care să oprească. Nu mai rezist în frigul acesta. Toţi trec pe lângă mine fără să mă observe." După ce a scris aceste cuvinte, şoferul şi-a pus capăt zilelor.

Există momente în viaţă când ni se pare că nimeni nu ne bagă în seamă şi că nimănui nu-i pasă cu adevărat de noi. Isus a povestit o întâmplare pentru a ne încuraja atunci când ne simţim teribil de singuri.

Un negustor a fost jefuit şi bătut de tâlhari şi zăcea plin de sânge pe marginea drumului care ducea spre Ierihon. Un preot care se întorcea de la Templul din Ierusalim acasă, în Ierihon, i-a aruncat în treacăt o privire fugară şi şi-a văzut de drum. Era prea sfânt ca să-i fie de ajutor. S-a apropiat apoi un levit, un alt om religios. El s-a uitat atent la omul suferind şi a evaluat riscul la care s-ar fi expus: tâlharii care îl jefuiseră pe muribund ar fi putut să-l jefuiască şi pe el; şi-ar fi pus viaţa în pericol. Atunci a trecut şi el mai departe.

În cele din urmă, s-a apropiat un samaritean, un om dintr-o altă rasă. Scrip­tura spune că samariteanul "a venit la locul unde era el" (Luca 10:33).

Isus vine întotdeauna până acolo unde ne aflăm. El simte durerea împreună cu noi. El ne înţelege nevoile. 

Samariteanului i s-a făcut milă de omul acela, i-a legat rănile şi l-a dus într-un loc sigur.

Isus vine până la noi atunci când suntem îndureraţi. El ne cuprinde în braţele sale şi ne leagă rănile. El slujeşte nevoilor noastre. El ne alină durerile. El ne oferă tot ce e necesar ca să continuăm drumul. Poate că oamenii ne trec cu vederea, dar El nu va face acest lucru. El aude strigătele noastre de ajutor. El observă suferinţa noastră. El ne cunoaşte durerile. Şi, mai important, El nu ne abandonează. El este lângă noi atunci când avem cea mai mare nevoie de El.

Mark Finley

DARUL PROFETIEI OFERIT DE DUMNEZEU

Aşa că nu duceţi lipsă de niciun fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru, Isus Hristos. - 1 Corinteni 1:7

La începutul mişcării adventiste, un predicator protestant renumit i-a pus lui James White o întrebare provocatoare:

Voi, adventiştii, nu credeţi numai şi numai în Biblie? Dacă da, atunci de ce aveţi în biserică un aşa-zis profet?

James White i-a răspuns:

- Noi, adventiştii, acceptăm toată Biblia, chiar şi acele părţi care vorbesc despre darul profeţiei. A respinge darul profeţiei înseamnă a nega acele pasaje biblice în care Dumnezeu promite că va oferi acest dar în zilele noastre.

Apostolul Pavel ar fi fost de acord cu această explicaţie: "Nu stingeţi Duhul! Nu dispreţuiţi profeţiile" (1 T es. 5: 19, 20). În Efeseni 4:8, Pavel adaugă faptul că Mântuitorul "a dat daruri oamenilor" atunci când S-a înălţat la cer. 

Printre aceste daruri, apostolul îl include şi pe cel al profeţiei.

În decembrie 1844, Ellen Harmon a primit prima ei viziune la 17 ani. Ea a văzut că poporul adventist călătorea pe un drum care ducea spre cer şi că drumul acesta era luminat de o lumină strălucitoare.

Ce mare încurajare a fost acest mesaj pentru grupul mic şi împrăştiat de credincioşi care mai târziu aveau să fie cunoscuţi sub numele de adventişti de ziua a şaptea!

Din 1844 până la moartea ei, în anul 1915, Ellen White a primit peste 2 000 de viziuni şi vise profetice, consemnate în peste 25 de cărţi şi prezentate înaintea a zeci de mii de oameni de pe trei continente. Cu o acurateţe şi o putere de pătrundere uimitoare, ea a scris despre subiecte precum educaţie, nutriţie, viaţa lui 

Hristos, viaţa practică de credinţă, starea lumii, sănătate, practica medicală, criza mondială iminentă etc.

În cartea sa, California, Romantic and Beautiful, George Wharton James a scris de­spre Ellen White (care în ultima parte a vieţii sale a trăit în California) următoarele: ,,Această femeie remarcabilă, deşi aproape în întregime autodidactă, a scris şi a publicat mai multe cărţi care au fost traduse în mai multe limbi şi care se bucură de o mai mare circulaţie decât scrierile oricărei femei din istorie" (pag. 320).

Dumnezeu i-a dat poporului Său darul profeţiei, pentru ca el să prospere din punct de vedere fizic, mental şi spiritual. Promisiunea Sa pentru noi este aceasta:

"Încredeţi-vă în prorocii (profeţii) Lui şi veţi izbândi!" (2 Cron. 20:20)

Te bucuri de darul profeţiei oferit de Dumnezeu? Îl accepţi ca pe un dar venit din partea Domnului pentru a te apropia mai mult de El în fiecare zi? Acceptarea darului special al lui Dumnezeu pentru biserica Sa de astăzi îţi va da adevărata izbândă.

Mark Finley