joi, 16 august 2012

DUMNEZEUL SURPRIZELOR


La oameni, lucrul acesta este cu neputinţă. dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. - Matei 19:26

Învierea ne vorbeşte despre Dumnezeul imprevizibilului. Mormântul gol vorbeşte despre Dumnezeul binecuvântărilor neaşteptate. El este Dumnezeul im­posibilităţilor posibile sau, altfel spus, este Dumnezeul care face posibil impo­sibilul.

Imaginează-ţi scena următoare: Soarele răsare peste Ierusalim, pictând ori­zontul într-un purpuriu aprins. Cele două Marii se îndreaptă în grabă spre locul unde a fost înmormântat Isus, pentru a îndeplini o sarcină foarte obişnuită. Nu speranţa este cea care le determină pe femei să umble pe străzile de piatră pustii în acea duminică dimineaţă, ci datoria şi purul devotament. Ele merg la mormânt pentru a da, fără să aştepte ceva în schimb. 

Ultima oară când l-au văzut, trupul lui Isus era zdrobit, vânăt, lovit şi plin de sânge. Pulsul şi bătăile inimii erau absente. Trupul Lui fără viaţă era rece şi inert. Cele două Marii nu făceau altceva decât să îndeplinească o sarcină care trebuia făcută, fără să se gândească să primească ceva în schimb. Şi noi suntem chemaţi să dăruim, fără să aşteptăm mulţumiri. Noi suntem amabili de dragul de a fi amabili. Noi slujim de dragul de a sluji. 

Există situaţii în care împlinim o sarcină pur şi simplu pentru că ea trebuie făcută. Iar Dumnezeu observă acest lucru. EI ne cunoaşte devotamentul. EI vede slujirea noastră cu credincioşie.

Cele două Marii se apropiau de mormânt, iar Dumnezeu Se pregătea să facă un lucru uimitor. El este Dumnezeul surprizelor. Piatra era dată la o parte. Mormântul era gol. Hristos înviase! În timp ce îşi îndeplineau datoria, ele au avut privilegiul de a vedea primele mormântul gol. Ele au fost primele rnartore ale învierii. Ele au transmis primele vestea despre Hristos cel înviat.

Când ne îndeplinim datoria, Dumnezeu ne face surprize. Când facem, din altruisrn, ceea ce trebuie făcut pentru că trebuie făcut, Dumnezeu face lucruri uimitoare pentru noi. El dă pietrele la o parte din calea noastră. El ne deschide uşile ocaziilor. El face miracole neaşteptate. Cele mai multe minuni au loc atunci când ne aşteptăm cel mai putin, Ele se produc atunci când oamenii oneşti ai credinţei se angajează să îl urmeze pe Hristos cel viu cu orice preţ. Atunci, Dum­nezeul neprevăzutului intervine în mod miraculos pentru a da la o parte pietrele. Observă astăzi intervenţiile Sale surprinzătoare în viaţa ta!

Mark Finley

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu