marți, 7 august 2012

MAI MULT DECÂT UN OSTATIC


Apostolii au zis Domnului: "Măreşte-ne credinţa!" - Luca 17:5

În ciuda anilor grei de închisoare. de izolare şi chiar de brutalitate pe care i-au îndurat, feţele lor nu trădau acest lucru. Ei nu păreau a fi marcaţi de tortura îndelungată la care fuseseră supuşi ca ostatici. Zâmbetele lor largi şi râsul lor lăsau să se înţeleagă cu totul altceva.

Când Terry Anderson, ultimul ostatic american din Liban, a fost în cele din urmă eliberat în decembrie 1991, el şi colegii lui au reuşit să descrie calvarul prin care trecuseră. Ne-am întrebat atunci, în mod justificat, cum au reuşit să nu-şi piardă minţile! Ei au descris celulele neaerisite, fără ferestre şi doar cu puţin mai mari decât un mormânt. Au povestit despre temperaturile foarte ridicate din timpul zilei şi despre frigul din timpul nopţii, despre faptul că au purtat aceleaşi haine an după an. Au povestit că stăteau legaţi la ochi cu nişte eşarfe murdare care le infectau ochii, că li se desfăceau lanţurile numai o dată pe zi, timp de 10 minute, pentru pauza de toaletă, care era o groapă în pământ. Au povestit că au primit numai atâta mâncare cât să nu moară şi că mâncau de obicei singuri, pe întuneric.

Aproape toţi ostaticii au fost bătuţi, iar unii dintre ei, atât de violent încât au rămas afectaţi pe viaţă. Terry Anderson îşi aminteşte că a auzit odată cum un ostatic din celula alăturată, fiind bolnav de pneumonie, se îneca cu propriile secretii,

Ce l-a susţinut pe Terry Anderson de-a lungul celor 2455 de zile de captivi­tate? El a declarat că l-a susţinut Biblia şi o fotografie cu fiica sa nou-născută, pe care nu apucase încă să o vadă. El şi-a redescoperit credinţa în captivitate.

Ostaticul francez Roger Auque a făcut o descoperire asemănătoare. După eliberarea sa, el a făcut următoarea declaraţie simplă:

- Înainte nu credeam în Dumnezeu, dar acum cred!

Într-o zi, ostaticul Benjamin Weir a ridicat privirea şi a observat trei capete de sârmă care atârnau de tavanul celulei lui. Aceste capete de sârmă l-au trimis cu gândul la degetele întinse ale lui Dumnezeu, înfăţişate într-una dintre picturile lui Michelangelo din Capela Sixtină. El mărturiseşte următoarele:

- Aceasta a fost pentru mine imaginea mâinii lui Dumnezeu care susţine şi care are un scop bine determinat.

Credinţa a prosperat în celulele întunecoase din Liban. Aceşti oameni izolaţi au găsit puterea de a supravieţui.
Secretul din spatele supravieţuirii lor şi din spatele bunei lor dispoziţii manifestate în ziua eliberării a fost ceea ce ostaticii au numit "Biserica Uşilor încuiate". Ei au organizat servicii divine creştine regulate, în cadrul cărora foloseau bucăţi mici de pâine pentru a sărbători împărtăşania. Ei au ţinut credinţa vie, iar credinţa i-a ţinut vii.


"Credinţa uşurează orice povară, vindecă orice slăbiciune" (Profeţi şi regi, pag. 175). "Credinţa este mâna spirituală care apucă nemărginirea" (Mărturii, vol. 6. pag.467).
Credinţa ta să se înalţe astăzi spre ceruri, şi sufletul tău va fi revigorat!

Mark Finley



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu