marți, 14 august 2012

PRIMIM CÂND DĂRUIM


Este mai ferice să dai decât să primeşti. - Faptele 20:35

Când eram copil, mă jucam uneori un joc simplu cu mingea. O persoană stătea în faţa casei, iar altă persoană în spate. Prima persoană încerca să arunce mingea peste casă, iar cealaltă persoană încerca să o prindă! La în­ceput nu aveam suficientă putere să arunc mingea destul de sus. Mingea ajungea în vârful acoperişului şi se întorcea la mine. Eu o aruncam, ea venea înapoi, şi tot aşa..

Experienţa creştină a unora este formată dintr-un astfel de şir lung de suişuri şi coborâşuri. Ei încearcă să se roage şi studiază Biblia regulat, dar experienţa lor creştină pare a fi lipsită de viaţă.

Este oare posibil să mergi regulat la biserică, să participi la ospăţul spiritual în fiecare săptămână, şi totuşi să mori din cauza unui atac de cord spiritual? Dacă nu ne concentrăm atenţia spre slujire, arterele noastre spirituale se înfundă. Din acest motiv, Isus a zis: "Este mai ferice să dai decât să primeşti" (Faptele 20:35).

Când dăruim, suntem fericiţi. Când le împărtăşim altora ce a făcut Isus pentru noi, experienţa noastră spirituală se consolidează. Cu cât oferim mai mult din credinţa noastră, cu atât credinţa noastră creşte. Ea creşte atunci când o oferim altora.

Ellen White scria: "Dacă vei lucra aşa cum a stabilit Domnul Hristos că tre­buie să lucreze ucenicii Săi şi vei câştiga suflete pentru El, vei simţi nevoia unei experienţe spirituale mai profunde şi a unei cunoaşteri mai înalte a lucrurilor lui Dumnezeu; atunci vei înseta şi vei flămânzi după neprihănire. Vei lupta cu Dum­nezeu în rugăciune, credinţa ta va fi întărită, iar sufletul tău va bea tot mai mult din izvoarele mântuirii" (Calea către Hristos, pag. 80). "Cei care doresc să fie bi­ruitori trebuie să renunţe la ei înşişi; şi singurul mod prin care pot realiza această mare lucrare este de a deveni interesaţi mai mult de mântuirea semenilor lor" (Principiile fundamentale ale educaţiei, pag. 207).

Dacă îţi doreşti să ai o experienţă creştină mereu mai profundă, atunci împărtăşeşte-ţi credinţa. Alcătuieşte o listă de rugăciune. Începe să te rogi pen­tru membrii familiei tale, pentru vecinii tăi sau pentru colegii tăi de serviciu care nu-L cunosc pe Hristos. Oferă-le cărţi despre adevăr oamenilor pe care Dum­nezeu ţi-i scoate în cale. Poate că Domnul te îndeamnă să găzduieşti în casa ta o grupă mică de studiu biblic. Poate că El îţi oferă ocazia de a face studii biblice împreună cu un prieten apropiat. Sau poate că Domnul te îndeamnă să susţii o campanie de evanghelizare.

Fii sensibil la chemarea Sa! Vei fi complet uimit să vezi cât de mult vei creşte spiritual prin implicarea în activitatea de împărtăşire a credinţei. Atunci când le dăm mărturie altora, s-ar putea ca sufletul pe care îl vom salva să fie propriul nostru suflet, pentru că întotdeauna "este mai ferice să dai decât să primeşti".

Mark Finley

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu