FACĂ-SE VOIA TA!

Tată..., nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu. - Matei 26:39

Există un adevăr central care face ca încercările noastre să fie suporta­bile: Dumnezeu este Tatăl nostru ceresc iubitor. Pentru cei ai căror taţi pământeşti au fost aspri, abuzivi sau inexistenţi, adevărul acesta poate fi greu de cuprins cu mintea. Totuşi, când e înţeles în mod adecvat, el constituie esenţa Scripturii.

Mâna unui tată iubitor nu le va produce copiilor lui o durere de prisos sau o lacrimă de prisos. Încercările ne împresoară şi supărările ne zdrobesc, dar dra­gostea Tatălui este mereu aceeaşi.

Isus a acceptat acest adevăr în noaptea în care a trecut prin cea mai grea încercare a Sa. În mâhnirea Sa, El a strigat în Ghetsimani: "Tată, facă-se voia Ta!" Isus a acceptat faptul că Tatăl Său avea întotdeauna cele mai bune planuri. El a putut să renunţe la planurile Sale şi să accepte planurile Tatălui, pentru că era convins de dragostea divină. Nu susţin aici că toate întristările, suferinţa şi boala prin care trecem în viaţă ar fi bune. Ceea ce vreau să spun este că Dumnezeu este întotdeauna bun.

Poate că viaţa nu e tot timpul dreaptă, dar Dumnezeu este drept. Atunci când nu înţelegem, putem totuşi avea încredere, la fel ca Isus. Indiferent ce s-ar întâmpla, noi putem spune: "Facă-se voia Ta!" Totuşi este importantă atitudinea cu care rostim aceste cuvinte. Există patru atitudini posibile:

Prima este atunci când rostesc aceste cuvinte cu resemnare şi cu deznădejde, atunci când sunt atât de copleşit de situaţie, încât mi se pare inutil să mai lupt. De exemplu, dacă mă aflu în faza terminală a unei boli, pot să spun: "Facă-se voia Ta", împăcându-mă necăjit cu situaţia.

A doua este atunci când le rostesc de parcă cineva m-ar fi bătut ca să mă supun. Presiunile vieţii au devenit prea mari. Acesta este strigătul celui care a fost înfrânt pentru că duşmanul este prea puternic, este atitudinea unui general de armată învins, care spune: "Eu depun armele; facă-se voia ta!"

A treia este atunci când le rostesc complet frustrat, nemulţumit că visurile mele s-au spulberat. Atitudinea este aceea de regret, de mânie şi de amărăciune.

Sau pot să le rostesc cu o încredere desăvârşită. Isus a avut această atitu­dine. El S-a adresat Celui care era Tatăl Său, Celui care îl ţinea de mână, Celui care îl purta pe braţele Sale. El a acceptat că iubirea Sa nu avea să-L părăsească. El S-a supus cu totul voii Tatălui, pentru că ştia că, pe termen lung, ea era cea mai bună.

Şi noi putem să ne supunem astăzi dragostei Sale. Ea nu L-a părăsit pe Isus şi nu ne va părăsi nici pe noi. Astăzi putem spune: "Facă-se voia Ta!", pentru că ştim că voia Sa e întotdeauna cea mai bună.

Mark Finley