Civilizaţia Împărăţiei cerurilor

Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni." (Faptele apostolilor 5:29)

În perioada comunistă lucram ca inginer în construcţii, în oraşul Zimnicea, la reconstruirea oraşului după cutremurul din anul 1977. Vicepreşedintele judeţului a constatat că un adventist era tolerat într-o poziţie de decizie, lucru care contravenea viziunii unei societăţi comuniste, bazate pe ateism ştiinţi­fic. Mi s-a cerut să renunţ la "inepţiile religioase", în caz contrar, urma să fiu dat afară din instituţie. Refuzând să renunţ la credinţa mea, vicepreşedintele i-a dat ordin secretarului de partid al oraşului să mă îndoctrineze în filosofia comunistă, în speranţa abdicării. Dar, după ce s-a informat mai bine despre credinţa adventistă şi adepţii ei, demnitarul l-a sunat pe secretarul de partid, sfătuindu-l să renunţe la şedinţele de îndoctrinare, ca nu cumva însuşi secre­tarul să fie îndoctrinat cu ideile mele religioase.

Chiar dacă se conduce în general după legi derivate din Legea lui Dumnezeu, o societate seculară va dezvolta o civilizaţie bazată pe regula reci­procităţii: "Pentru binele şi siguranţa mea, respect legea ca şi tu s-o respecţi." 

Dragostea de sine determină ascultarea de legile autorităţii. Creştinul ascultă de legile ţării pentru binele altora, fără pretenţia de a i se întoarce acest bine, deoarece este motivat de dragostea lui Dumnezeu. Regula lui este:

Respect legile ţării indiferent dacă sunt sau nu respectat, dar numai atâta timp cât nu intră în contradicţie cu Legea lui Dumnezeu. Persecuţia asupra celor care dau prioritate Legii lui Dumnezeu faţă de legile arbitrare date de autorităţile abuzi­ve stabileşte graniţa peste care nu se trece, cât şi natura civilizaţiei bazate pe dragostea Mântuitorului. "Cel care respectă Legea divină va respecta şi legile ţării lui. Cel care se teme de Dumnezeu îl va onora pe împărat în exercitarea oricărei autorităţi drepte şi legitime." (TV, p. 228)

CONEXIUNE Youcef Nadarkhani este, probabil, cel mai cunoscut pastor creştin iranian. După ce a refuzat în repetate rânduri să renunţe la creşti­nism pentru a îmbrăţişa religia islamică, în 2010 a fost condamnat la moarte de autorităţile islamice. Decizia a stârnit o reacţie vehemen­tă pe plan internaţional

George Uba, pastor, Conferinta Muntenia

Luni 4 feb. 2013, Devotional pentru femei, Întrebări:

Cartea Eclesiastul este rodul înţelepciunii pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Solomon; a fost scrisă în ultima perioadă a vieţii sale, reflectând bogăţia înţelepciunii acumulate de-a lungul anilor. Personal, cred că orice experien­ţă prin care trecem în viaţă ne îmbogăţeşte bagajul personal de cunoştinţe şi ne creionează drumul pe care vom merge, chiar dacă nici nu bănuim că vom trece vreodată pe acolo.

Din anii adolescenţei am avut mai multe prietene, în diferite perioade, prietene în vârstă, cu care am stabilit legături speciale. Experienţele aces­tea mi-au îmbogăţit viaţa. Anii au trecut, m-am căsătorit şi am plecat de­parte de casă. După aproape opt ani de la finalizarea studiilor, am ajuns să lucrez în Secţia de terapie intensivă a unui spital judeţean. Tot timpul cât am lucrat acolo (4 ani) mi-am pus întrebări.

De ce a îngăduit Dumnezeu să iau examenul de două ori, o dată tem­porar şi apoi definitiv pe aceeaşi secţie, care mie nu-mi era deloc plăcută? De ce am văzut atâtea persoane murind? Există vreo soluţie? Când voi "scă­pa" de aici? Tot acolo am început să lucrez pentru prima dată cu pacienţii care suferiseră un accident vascular cerebral. Am trecut împreună cu ei prin diferitele etape ale bolii, în urma accidentului, iar doctoriţa neurolog cu care colaboram m-a ajutat să-i înţeleg mai bine şi să-mi doresc să apro­fundez cunoştinţele despre această afecţiune şi şansele de reabilitare. Dumnezeu conducea lucrurile pas cu pas, dar eu nu vedeam şi nici nu înţe­legeam atunci.

Lucrând cu ei, m-arn întrebat de multe ori ce se poate face pentru par­tea paralizată, pentru a îndrepta lucrurile, în afară de tratamentul medi­camentos pe care li-l administram (adeseori pacienţii erau de la ţară, fără posibilităţi materiale şi nedeplasabili, iar eu nu ştiam prea multe despre recuperarea medicală a hemiplegicului). Dar având mereu în faţă acea par­te paralizată şi punându-rni întrebări, am descoperit şi răspunsul: recupe­rarea medicală. 

Ca să pot învăţa cum să-i ajut, m-am dus la şcoală, la 30 de ani, având deja doi copii, dintre care unul de 3 luni. Şcoala era la o distanţă de 200 de kilometri de mine şi cursurile erau la zi. Prin harul Domnului am fost admisă la buget, printre primele studente.

Poate că astăzi te întrebi şi tu de ce îngăduie Dumnezeu anumite lucruri în viaţa ta. Chiar dacă nu afli răspunsul imediat, dacă vei avea răbdare şi încredere în Dumnezeu, vei descoperi voia Lui. El conduce şi azi viaţa ta, El este răspunsul la întrebarea ta.

Carmen Niţă, Craiova, Oltenia

Cât de scump înseamnă \"gratis\"?

Voi toţi cei insetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată! (Isaia 55: 1)

Niciodată nu au fost atât de multe lucruri gratis ca astăzi. Dacă te iei după ce scrie pe rafturi, totul este gratis. 

Fericirea, bucuria, succesul şi, mai ales, dragostea pare că se dau la pachet cu detergenţii, iaurturile şi maşina de spălat. Asemenea peştelui care muşcă cu nesaţ momeala chiar dacă a mai scăpat odată din undiţă, acceptăm să credem aceste iluzii convinşi că poate, într-o zi, lozul cel mare va poposi în palmele noastre aşteptânde.

Nici religia creştină nu scapă de acest curent social, făgăduind o evan­ghelie a bunăstării, promisiunea fericirii veşnice şi o viaţă îmbelşugată celor ce îi susţin proiectele, participă la slujbe şi ascultă de cel care vorbeşte.

Cu toate acestea, cei mai mulţi pleacă de la supermarket sau de la bi­serică tot nefericiţi, cu aceleaşi întrebări, frământări şi neîmpliniri cu care au venit.

Omenirea suferă de mult timp de aceeaşi foame şi răspunsul oferit de Tyndale contemporanilor săi e la fel de actual: "Ştiţi cine i-a învăţat pe vulturi să-şi găsească prada? Ei bine, acelaşi Dumnezeu îi învaţă pe copiii Săi flămânzi să-L găsească pe Tatăl lor în Cuvântul Său." (TV, p. 201)

Dacă şi tu cauţi astăzi bucuria, dragostea şi speranţa, întreabă-L pe Dumnezeu unde le poţi găsi. Deschide Biblia şi citeşte! Nu te opri până când sufletul nu se umple de frumuseţea veşniciei şi până când ea nu dă pe deasu­pra în laudă, în lacrimi şi în dragoste. Nu te grăbi să pleci, ascultă încă o dată şoaptele ei şi spune-le tuturor de singurul izvor de lumină. E gratis. Şi e destul.

CONEXIUNE William Tyndale (1494-1536) a fost primul traducător al Bibliei în limba engleză care s-a folosit de manuscrisele greceşti editate de Erasmus şi primul care a folosit tiparul pentru publicarea traducerii sale. A fost prins şi condamnat la moarte pentru erezie în 1836. To­tuşi traducerea Bibliei realizată de el a continuat să se răspândeas­că şi să circule în toată lumea britanică.

Adrian Neagu, pastor, Conferinta Oltenia

Duminică 3 feb. 2013, Devotional pentru femei

Dragostea nu va pieri niciodată

Ortensia Profir, Moldova

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte, ( ... ) nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, (... ) acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. (1 Corinteni 13:4-8)

Familia este cel mai mare dar oferit de Dumnezeu. Este locul unde în­văţăm să iubim, unde experimentăm iertarea, unde ne dezvoltăm pe plan relaţional, unde ne formăm caracterele în asemănare cu Cel care este întru­chiparea iubirii. Însă chiar şi cele mai devotate cupluri trec prin momente furtunoase din când în când. Furtunile întăresc muşchii răbdării şi ai iertă­rii şi ne învaţă cuviinţa, altruismul, bunătatea şi îngăduinţa.

Un gând inspirat spune: "Căsătoria, o unire pe viaţă, este un simbol al unirii dintre Hristos şi biserica Sa. Spiritul pe care îl manifestă Domnul Hristos faţă de biserica Sa este spiritul pe care trebuie să-l manifeste so­ţul şi soţia unul faţă de celălalt. Dacă ei Îl iubesc pe Dumnezeu în cel mai înalt sens, se vor iubi unul pe altul în Domnul, tratându-se întotdeauna cu amabilitate, fiind atraşi unul de celălalt prin legături neschimbătoare. Prin tăgăduirea de sine şi sacrificiul de sine, manifestate reciproc, ei vor fi o bi­necuvântare unul pentru celălalt." (Familia împlinită, p. 64)

O bunicuţă a dezvăluit, cu ocazia celebrării nunţii de aur, secretul căsă­toriei ei lungi şi fericite:

- Am hotărât în ziua nunţii să alcătuiesc o listă cu zece dintre defectele soţului meu peste care voi trece cu vederea, pentru binele relaţiei noastre.

- Aţi vrea să ne dezvăluiţi câteva defecte de pe listă?

- Nu am făcut lista aceea niciodată. Când el greşea, îmi spuneam: Te iert şi de data aceasta, pentru că e pe listă ...

Satana luptă din răsputeri pentru a pierde sufletele scumpe chiar în ce­lula iubirii. Căminul este însă locul unde se câştigă cele mai mari victorii, nu unul împotriva altuia, ci amândoi împotriva vrăjmaşului.

"Satana este întotdeauna gata să tragă foloase atunci când se ivesc situ­aţii dificile, speculând trăsăturile de caracter ereditare, discutabile. Dacă se dă pe faţă ascultare de legea lui Dumnezeu, demonul certurilor nu va avea acces în familie şi nu va produce instrăinarea celor doi." (Sfaturi pentru biserică, p. 165)

Îmi pare rău că s-au scurs aşa de repede 29 de ani din căsătoria noastră.

Nu ştim cât ne va mai îngădui Domnul să călătorim împreună. Dar ne do­rim şi ne rugăm să petrecem veşnicia împreună cu copiii noştri şi familiile lor, lângă Cel ce este iubire, unde dragostea nu va pieri niciodată. Ai vrea şi tu ?

sursa: http://www.adventistdeva.org/

Dumnezeu a lucrat printr-o durere de măsea

Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta, iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui, şi lipindu-te de El. (Deuteronomul 30: 19,20)

"Jim, nu ai mult timp la dispozitie pentru a lua această decizie!"

Nu mai auzisem niciodată până atunci vocea lui Dumnezeu, dar eram con­vins că El era Cel care îmi vorbea. Eu eram traficant de droguri, eram un alco­olic şi un tâlhar. Ce se putea face cu un astfel de om? Ce decizie trebuia să iau?

Dumnezeu a intervenit în mod minunat în viata mea şi m-a chemat să renunţ la acel mod distructiv de a trăi. El mi-a aşezat picioarele pe cărarea speranţei şi a mântuirii şi m-a condus pas cu pas.

Dar acum eram din nou într-un impas. Ce ar fi trebuit să fac? Unde aş fi putut să mă duc? Între timp, devenisem creştin, frecventam Biserica Episcopa­lă, dar sufletul meu tânjea după mai multă "hrană". Am continuat să merg din biserică în biserică, în căutarea unui predicator care să vorbească din Biblie, să spună lucrurile pe care le găseam scrise atât de clar şi de limpede în Biblia mea.

Tocmai în perioada aceea, când mă gândeam că nu există nicio bise­rică în care să fie predicat cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu, a început să mă doară foarte tare o măsea. Am sunat la medicul stomatolog şi el mi-a spus că mă poate primi chiar în ziua aceea. Mai târziu, am aflat că el mergea la Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, una dintre puţinele biserici pe care nu le luasem în calcul în căutarea mea după adevăr.

Acest medic mi-a oferit cartea Tragedia veacurilor, de Ellen G. White.

Aflasem că autoarea cărţii nu avea şcoală, nu făcuse decât trei clase. Ciudat, nu? Autoarea unei cărţi istorice nu învăţase istorie la şcoală. Dar, pe măsură ce citeam, eram tot mai convins că nu aveam în mână doar o carte de istorie. După ce am citit-o, am avut convingerea că femeia aceasta a fost binecuvân­tată de Dumnezeu cu o înţelepciune extraordinară şi că viaţa mea nu avea să mai fie la fel de atunci încolo! Şi exact aşa s-a întâmplat!

Jim Ayer, vicepreşedintele Adventist World Radio

Citeşte şi dă mai departe!

ÎDă înţeleptului şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit şi va învăţa şi mai mult! (Proverbele 9:9)

În vara anului 2012, timp de trei săptămâni m-am aflat în Oradea pentru organizarea proiectului "Student valdenz". Cu acest prilej, au fost distribuite foarte multe exemplare din Tragedia veacurilor şi sunt convinsă că fiecare carte dată va naşte o istorie specială pe care doar veşnicia ne-o va descoperi.

Într-o zi, pe când îi prezentam cuiva cu mult entuziasm cartea Tragedia veacurilor, am remarcat o doamnă care stătea deoparte şi urmărea atentă tot ce făceam noi la standul de carte ASEF. În scurt timp, convinsă de Duhul lui Dumnezeu, femeia s-a apropiat şi mi-a zis: "Vreau şi eu cartea asta!" Ob­servându-i accentul uşor diferit, am întrebat-o dacă este vorbitoare de limba maghiară şi femeia mi-a răspuns surâzând: "Este limba mea maternă."

Nu aveam la mine o ediţie în limba maghiară a cărţii Tragedia veacu­rilor, dar am asigurat-o pe doamna respectivă că, dacă va reveni după-amia­ză, îi voi putea oferi cartea în limba ei maternă. "Prea bine", mi-a răspuns ea, "voi plăti două exemplare. Unul în limba maghiară, pentru mine, şi altul în limba română pentru soţul meu, care este român. O să vină el să le ia după ­amiază."

Într-adevăr, câteva ore mai târziu, solul doamnei a venit şi a luat cărţile fără să vorbească prea mult. Însă, în zilele următoare, a început să treacă re­gulat pe la standul nostru, cumpărând câte unul sau două exemplare din Tra­gedia veacurilor. Cei doi soţi începuseră să o citească şi erau atât de încântaţi, încât voiau să le ofere cartea şi prietenilor lor.

Când proiectul nostru se apropia de final, într-o zi, doamna cu pricina s-a apropiat de stand şi mi-a spus: "Vreau să vă mulţumesc pentru cartea Tra­gedia veacurilor. Este atât de interesantă! Este mai bună decât Biblia!" l-am spus că Biblia nu poate fi egalată de nicio carte, iar doamna s-a corectat spu­nând: "E o carte care mă ajută să înţeleg foarte bine Biblia şi lucrurile pe care nu le-am înţeles niciodată înainte. Şi soţul meu este foarte încântat şi de aceea a mai cumpărat şapte exemplare ca să le ofere colegilor."

Sămânţa nu se întoarce niciodată fără rod.

Laura Vale, prim-colportor, Bucureşti

De partea lui Dumnezeu Menno Simons

Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr. (Proverbele 28: 1)

În istoria Reformei, Menno Simons (1495-1561), un preot romano-catolic olandez, a fost unul dintre bărbaţii sinceri şi credincioşi pe care Dumnezeu i-a ridicat pentru a aduce la lumină adevărul Său. A predicat şi a înfiinţat bise­rici în Europa de Nord, din Franţa până în Rusia. Ca scriitor, Menno a publicat numeroase volume. În timpul celor din urmă zece ani ai săi, a întemeiat o tipografie şi a asigurat o largă circulatie a scrierilor sale care îndrumau spre Hristos.

Cartea de temelie a adevăratei credinţe creştine, publicată în 1539, in­sistă pe faptul că biserica este ca o comunitate de adevăraţi sfinţi, deci botezul copiilor mici, care nu pot să ia o decizie personală, este cu desăvârşire respins.

De-a lungul vieţii, când încerca să ducă vestea cea bună celor aflaţi în întunericul dat de necunoaşterea Bibliei şi respectarea tradiţiei, Menno a fost urmărit cu multă îndârjire. Guvernatorul din Friesland a dat o proclamaţie, pe 7 decembrie 1542, în care declara că oricine îi oferă mâncare, locuinţă sau orice fel de ajutor lui Menno sau are cărţile lui trebuie condamnat ca eretic. Aceasta n-a fost o vorbă goală. Chiar mai înainte, în 1539, un oarecare Tjaret Reyndertz, sau Reynderson, a fost acuzat că l-ar fi găzduit pe Menno în casa lui. Pedeapsa: a fost tras pe roată şi apoi decapitat, la fel şi cei care au încercat să-i fie de folos.

Cu toate aceste ameninţări, Menno a rămas dedicat predicării Cuvân­tului şi mulţi, au fost convertiţi. "A călătorit timp de douăzeci şi cinci de ani, cu soţia şi copiii, îndurând mari greutăţi şi lipsuri, viaţa fiindu-i deseori în pericol" (TV, p. 196). Menno a supus atenţiei ascultătorilor săi un standard de strictă moralitate, a reprimat tendinţele spre fanatism şi i-a format pe urmaşii săi, pe menoniţi, să fie blânzi, paşnici şi morali.

CONEXIUNE 

La invitaţia împărătesei Caterina a II-a, o ramură a menoniţilor - în special cei din Lituania - a emigrat în Rusia şi acolo a fondat comu­nităţi agricole înfloritoare, mai ales în Crimeea. Aceşti credincioşi s-au bucurat multă vreme de libertate şi mari favoruri. După 1871, în urma unui decret imperial au fost lipsiţi de unele favoruri şi s-au împrăştiat, emigrând în Olanda şi America.

Bianca Stoicescu, redactor, Radio Vocea Speranţei