Dumnezeu- ajutor, sprijin si mangaiere

Suie-te în Galaad şi adu leac alinător, fecioară, fiica Egiptului! De­geaba întrebuinţezi atâtea leacuri, căci nu este vindecare pentru tine. (Ieremia 46: 11)

Se întâmpla în august 2010. Pe soţul meu îl durea foarte tare piciorul drept. Am fost la mai mulţi medici şi toţi au pus acelaşi diagnostic: reuma­tism. Toate tratamentele recomandate ameliorau situaţia, dar durerea apă­rea din nou. Aşa că într-o noapte, cu dureri mari, ne-am hotărât să mergem la spital la Sibiu, la secţia Fizioterapie. 

Medicul care ne-a primit a şi început tratamentul şi ne-a întrebat dacă avem vreun bilet de ieşire din spital.

Soţul meu fusese operat de prostată în anul 2006 şi s-a recuperat foarte repede. Nu ştiam ce ne aşteaptă, deoarece medicul nu ne-a spus adevărul, nici că a luat biopsie. Ne-a spus atât: "Când mai aveţi probleme, veniţi la mine." Nu ne-am mai dus, deoarece totul a fost bine. Medicul fizioterapeut a căutat în baza de date şi a găsit rezultatul biopsiei soţului: Adenom carci­nom de prostată, stadiul 4.

A fost mutat la Oncologie, unde a şi început tratamentul pentru boala lui. În disperarea noastră, Dumnezeu S-a îngrijit şi ne-a condus la un doctor bun care l-a tratat, dar ne-a spus că boala este foarte gravă şi în maxim 3-4 săptămâni, soţul meu va muri. Am fost disperată, am plâns, am ajuns la de­presie, nu puteam să dorm, nu mă puteam ruga; dar Tatăl nostru ceresc nu ne lasă niciodată singuri. Îmi venea în minte un singur verset: "Până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi ... " (Matei 10:30,31)

Am avut un mare sprijin din partea familiei bisericii şi a vecinilor, prin rugăciune şi încurajare. Vreau să vă spun că soţul meu avea metastaze ale sistemului osos. Medicul ne-a spus să se ferească de fracturi, pentru că nu se poate interveni în niciun fel. De Anul Nou, când am primit făgăduinţe din Biblie, soţului meu i-au venit versetele din Psalmul 34:18-20: "Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea. Toate oasele i le păzeşte, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme." Domnul ne-a spus atunci că El păzeşte oasele ca să nu se frângă.

Avem un Tată şi un Mântuitor minunat, care este interesat de viaţa noastră prezentă şi viitoare. Prin rugăciune şi predarea vieţii în mâna Domnului, putem face faţă oricărui necaz din valea umbrei morţii. Te laud, Doamne, şi Te iubesc pentru rugăciunile ascultate. Fii slăvit! Amin!

"Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nă­dăjduiesc în bunătatea Lui, ca să le scape sufletul de la moarte ... " (psalmii)

Rafila Rus, Sibiu, Transilvania Sud

In lume, dar nu din lume

Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. (Ioan 17: 15)

Istoria creştinismului este o istorie a graniţelor impuse dogmatic, geografic sau politic între biserică şi puterea seculară. Graniţele nu au fost întotdeau­na aceleaşi, ci, în funcţie de împrejurări şi de interese, în funcţie de autorita­tea ori de personalitatea liderilor religioşi sau politici, ele au fost mutate fără prea mari mustrări de conştiinţă. S-a spus întotdeauna, în marile cancelarii ale lumii, că barierele sunt făcute tocmai pentru a fi trecute. Nu de puţine ori liderul politic a fost liderul bisericii sau şeful bisericii a fost un bun militar şi lider politic. În funcţie de momentul istoric, biserica s-a uitat cu invidie la autoritatea seculară şi invers, uneori creându-se tensiuni încheiate cu vărsa­re de sânge.

Mâhniţi, unii credincioşi s-au izolat de societate, încercând să limiteze influenţele lumii asupra lor pentru a-şi păstra credinţa şi valorile. Dar această izolare nu a rezolvat fondul problemei, pentru că izolarea fizică nu aduce în mod automat şi ruperea spirituală de influenţele lumii. Istoria lui Luther este poate cel mai bun exemplu. Pe de altă parte, această atitudine vine în conflict cu rugăciunea înălţată de Hristos pentru ucenicii Lui: "Nu Te rog să-i iei din lume ... " sau cu declaraţia: "Voi sunteti sarea pământului."

De aceea istoria prezentă nu aduce nimic nou sub soare. "În prezent, linia de diferenţiere între pretinşii creştini şi necredincioşi abia se mai distinge. Membrii bisericii iubesc ce iubeşte lumea şi sunt gata să se asocieze cu ea."  (TV, p. 484)

Şi, atunci, care este soluţia?

Unul dintre cele mai frumoase gânduri pe care le-am citit este acela că biserica nu trebuie să fie în pas cu lumea, ci trebuie să umble cu Dumnezeu. Putem să trăim într-o lume a necredinţei şi a păcatului şi, cu toate acestea, să avem speranţa unei vieţi noi, diferite, nobile, pline de sens şi de bucurie.

Să avem viaţă din belşug!

CONEXIUNE

Teologul german Dietrich Bonhoeffer a scris în Costul uceniciei ur­mătoarele: "Harul ieftin este harul care nu implică ucenicie, harul lipsit de cruce, harul fără de Hristos cel viu şi întrupat."

Lucian Floricel, pastor, secretarul Conferinţei Muntenia

Ca stanca de neclintit

Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta! (Exodul 14:13)

Cu mulţi ani în urmă, a fost un împărat care stăpânea peste un popor mare. Printre străbunii lui fuseseră împăraţi buni. Dar el era un om slab. Cu toate că numele lui însemna "Pus de Dumnezeu", el nu umbla cu Dumnezeu. Într-o zi, un proroc, pe nume Urie, a sosit cu o solie de mustrare. Mâniat, împăratul a hotărât să-l omoare. Aflând de intenţia împăratului, Urie a fugit departe, într-o ţară străină, la adăpost.

Nu după multe zile, Dumnezeu a trimis un alt proroc, cu exact aceeaşi solie. Fără să se teamă, acesta a rostit mustrarea cu voce tare în auzul popo­rului adunat la templu. Împăratul, curtea şi preoţii săi au fost foarte deranjaţi şi au decis să-l omoare. Prorocul acesta însă n-a căutat să fugă. Liniştit, le-a zis doar atât: "Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre! Faceţi-mi ce vi se va părea că este bine şi drept! Numai să ştiti că Domnul m-a trimis să rostesc aceste cuvinte."

După părerea ta, care a procedat mai înţelept? Desigur, Urie, căci a scă­pat prin fugă, în timp ce al doilea proroc a suferit consecinţele. Dacă citeşti însă capitolul 26 din Ieremia, deznodământul te va surprinde. Atitudinea li­niştită a lui Ieremia le-a determinat pe căpeteniile poporului să intervină şi să blocheze decizia de moarte. În schimb, pe bietul Urie l-au scos din Egipt şi Împăratul Ioiachim l-a tăiat în bucăţi.

Copiii lui Dumnezeu nu se mai îngrijorează pentru viaţa lor. Ei nu merg după aparenţe, ci merg prin credinţă. Ei nu trăiesc pentru ei înşişi, ci trăiesc ca să facă voia lui Dumnezeu. De aceea ei nu se tem de moarte. Ei sunt scum­pi în ochii lui Dumnezeu. "Trimişii lui Hristos nu se preocupă de consecin­ţe. Ei trebuie să-şi îndeplinească misiunea şi să lase urmările pe seama lui Dumnezeu." (TV, p. 501)

Aşa sunt oamenii credinţei: nu se mai îngrijorează de viaţa lor! Cu astfel de oameni, Dumnezeu schimbă lumea.

CONEXIUNE

Pastorul chinez Wanh Zhiming a fost executat în data de 29 decem­brie 1973, pe un stadion, în faţa a 10 000 de "spectatori", din cauza credinţei sale şi a luptei împotriva regimului comunist.

Lucian Cristescu, pastor, preşedintele Conferinţei Transilvania de Sud

Impreuna cu Domnul

Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? (Matei 6:27)

22 decembrie 1993. Un sfârşit de an fără zăpadă, o zi pe care Domnul a hărăzit-o în dreptul meu ca un cadou. În dimineaţa acestei zile mi-am înce­put serviciul obişnuit, dar nu după mult timp, sunt chemată la directorul instituţiei, care-mi propune un schimb de experienţă ca medic însoţitor al unui grup de copii şi alte persoane, în Danemarca.

Nu am luat hotărârea pe moment, întrucât doream să-l consult şi pe soţul meu. Când i-am spus, a acceptat.

Ajunşi în Danemarca, nu mică mi-a fost surpriza când am fost cazaţi la un hotel ce fusese închiriat numai pentru noi. Am aflat astfel că ne vom autogospodări.

Ghidul nostru era o profesoară româncă, ce era căsătorită cu un danez.

Această doamnă ne-a prezentat toate utilităţile clădirii: dormitoarele, bucă­tăria, băile, magazia de alimente şi demisolul, cu maşina de spălat indus­trială.

La faţa locului ne-am reorganizat ca într-o familie, aşa încât nu m-am dat înapoi de la a lucra în bucătărie pentru a hrăni copiii care erau cu noi. Şi după cum orice bine se răsplăteşte uneori cu bine, şi mie îmi mai trecea dorul de casă, de soţ, de copii, muncind în acest sector. După fiecare zi de muncă mă duceam în camera mea, la mansardă, de unde se vedea Marea Nordului, şi mă dedicam lui Dumnezeu prin rugăciune şi studiu biblic. Nu rareori au fost însoţite rugăciunile de lacrimi, lacrimi faţă de care Domnul nu a rămas indiferent; aşa că într-o bună zi, după rugăciunea mea fierbinte, Domnul mi-a răspuns: "Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?"

Din clipa aceea I-am mulţumit Domnului pentru că m-a asigurat că El este la cârma vieţii tuturor celor ce Îl iubesc, şi că El ne va purta de grijă, chiar dacă distanţele dintre membrii familiei sunt mari.

Am revenit în ţară, îmbogăţită cu mai multe experienţe cu Domnul meu, aşa încât pot spune ca şi David în Psalmul 62: 1: "Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul."

,,Aceia care îl cred pe Hristos pe cuvânt şi predau fiinţa lor purtării Sale de grijă şi viaţa lor, ca El să o conducă, vor afla pace şi linişte. Nimic în lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveseleşte cu prezenţa Sa." (Hristos, Lumina lumii, p. 303)

Rodica Stamin, Craiova, Oltenia

Trei ore sub copac

Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi in inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (Romani 10:9)

În lucrarea misionară, fiecare minut contează. Fiecare ocazie poate schimba soarta unui om aflat pe frontul luptei dintre Bine şi Rău. Orice oportuni­tate de a-L prezenta pe Hristos unui suflet trebuie folosită.

Mă aflam în vizită într-un sat din Sikkim, undeva în Nepal, la poalele munţilor Himalaya. Mergând pe drum, am zărit doi bărbaţi budişti sub un co­pac. Stăteau la poveşti, fumând şi consumând alcool. M-am îndreptat spre ei, i-am salutat şi am intrat direct în subiect, spunându-le că trupul fiecăruia dintre noi este un templu al lui Dumnezeu şi că ei ar trebui să îşi păstreze templul curat. Le-am dat detalii despre efectele pe termen lung ale consumului de tutun şi alcool şi le-am atras atenţia că efectele acestora puteau fi cu atât mai puternice cu cât ei erau deja la o vârstă ceva mai înaintată.

Cei doi budişti m-au ascultat cu atenţie. De fapt, m-au ascultat timp de trei ore. Am stat acolo, sub copac, şi le-am vorbit despre Evanghelia lui Hristos. Le-am dat apoi un exemplar vechi din Tragedia veacurilor în limba nepaleză. Le-am vorbit despre originea păcatului, despre căderea lui Lucifer, despre dra­gostea şi răstignirea lui Isus şi despre revenirea Lui, care va avea loc în curând. La final, ne-am rugat şi fiecare şi-a văzut de drumul lui.

Trei luni mai târziu, cei doi budişti mi-au telefonat. Citiseră cartea şi o re­comandaseră şi prietenilor lor. Acum, voiau să mai primească literatură creş­tină. Le-am pus la dispoziţie şi alte cărţi, iar apoi cei doi au început o serie de studii biblice, dorind să se boteze în biserica lui Hristos.

Vreau să le mulţumesc celor care au făcut posibilă traducerea cărţii Tra­gedia veacurilor în limba nepaleză, precum şi în hindi, bengali ş.a.m.d. Car­tea aceasta îi poate ajuta pe locuitorii de la poalele muntilor Himalaya să îşi schimbe stilul de viaţă şi să Îl accepte pe Hristos ca Mântuitor al lor.

Praveen Tamsang, pastor, Bengalul de Nord

Recunostinta

Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! (Psalmii 112: 1)

Laudă Creatorului şi Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos, care ne-a redat speranţa El a lăsat onoare, mărire şi pe Tatăl pentru a ne răs­cumpăra pe noi. fiinţe păcătoase şi rele. Cum să uităm sacrificiul inimagi­nabil, când prin sângele Lui, vărsat pe Golgota, am primit iertarea şi răs­cumpărarea?

"Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi trataţi aşa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui. la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră. ca noi să putem primi viaţa care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiţi." (Hristos, Lumina lumii, p. 7)

Lauda şi recunostinţa ar trebui să fie pe buzele noastre şi niciodată mur­mur de nemulţumire. Prin orice trecem, Dumnezeu ştie totul, poate totul şi este gata să ne ajute. Mai mult decât binecuvântările pe care le primim pe acest pământ El ne oferă perspectiva veşniciei cu "lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit" (1 Corin­teni 2:9).

"În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită «o patrie» (Evrei 11:14- 16). Acolo, Păstorul ceresc Îşi conduce turma la izvoare de apă vie. Pomul vieţii îşi dă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vinde­carea neamurilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi precum cristalul, şi, pe malul lor, pomi unduind îşi aruncă umbrele pe cărările pre­gătite pentru răscumpăraţii Domnului. Acolo câmpiile întinse se continuă cu coline pline de frumuseţe, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă crestele înalte. Pe acele câmpii paşnice, lângă izvoarele pline de viaţă, poporul lui Dumnezeu, multă vreme peregrin şi rătăcitor, va găsi un cămin ...

«Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca îm­preună cu iedul (...) şi le va mâna un copilaş. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt», zice Domnul (Isaia 11:6,9). Durerea nu poate să existe în atmosfera Cerului. Nu vor mai fi lacrimi, nici convoaie funebre, nici urme de plâns. «Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.»" (Apocalipsa 21:4). (Tragedia veacurilor, p. 667, 668)

Suntem binecuvântaţi de Domnul! Să-L lăudăm şi să-L preamărim veş­nic! Amin!

Miranda Hantzig, Bucureşti, Muntenia

Minunea pentru nunta noastră (II)

Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. (Psalmii 121:2)

Multe persoane dinaintea noastră au fost dezamăgite atunci când li s-a spus că locurile erau deja ocupate în ziua respectivă, şi eu încercam să nu mă gândesc că vom primi acelaşi răspuns. După o oră, ne-a venit rândul. L-am salutat cu entuziasm pe domnul de la ghişeu, în ciuda temerilor din sufletele noastre. Logodnicul meu i-a spus că trebuie să călătorim pe 17 de­cembrie, dar el ne-a spus că nu este posibil, pentru că locurile erau ocupate în zilele de 17 şi 18, aşa că singura opţiune era data de 19 decembrie.

Inimile noastre au îngheţat în acel moment. Ne-am uitat unul la altul dezamăgiţi, În timp ce logodnicul meu a oftat adânc. Am rămas fără cuvinte pentru câteva secunde. Nu îmi putea imagina că vom lipsi la propria nun­tă ... Îmi venea să plâng ... Îmi imaginam şi cum ar fi fost dacă nu am mai fi ajuns niciodată ... Acum totul era pregătit pentru nuntă, eram aşteptaţi şi ... evenimentul să fie amânat?! Sora mea venise din America şi fratele logod­nicului meu sosise din Africa, pentru nuntă. Ce încurcătură pentru toţi .

..

L-am rugat pe domnul acela să ne ajute, dar el spunea că nu este posibil.

Atunci i-am spus că este vorba despre nunta noastră, care urma să aibă loc pe data de 18 decembrie. Când a auzit de nuntă, s-a uitat la noi cu compăti­mire şi a stat pe gânduri un moment. Apoi s-a ridicat, ne-a rugat să aştep­tăm şi s-a dus să vorbească cu şeful lui despre situaţia noastră. Speranţa noastră a început să crească şi din inimile noastre se înălţau rugăciuni tă­cute către Tatăl ceresc. După câteva minute, domnul respectiv ne-a chemat la un ghişeu alăturat şi ne-a spus: "Felicitări pentru nunta voastră! Zborul vostru va fi mâine dimineaţă (17 decembrie), la ora 7:45."

Aproape că am sărit în sus de bucurie. Nu pot să explic în cuvinte ce am simţit atunci. Sufletele noastre au fost înălţate de bucurie şi I-am mulţumit lui Dumnezeu pentru modul în care a lucrat prin intermediul acestui domn. Era cu adevărat o minune!

Ne-am întors la hotel în seara aceea şi eram tare fericiţi. Nici nu mai simţeam oboseala. Nu încetam să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru harul Său. Am anunţat rudele cu privire la timpul sosirii noastre şi toate încur­căturile s-au rezolvat cu bine. Nunta a avut loc în bune condiţii, fără alte probleme şi am avut noi motive de recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Acum sunt fericită în căsnicia noastră şi locuiesc împreună cu soţul meu în România. De câte ori ne aducem aminte de experienţa nunţii, îi mulţu­mim din nou lui Dumnezeu, pentru că lucrează într-un mod atât de minu­nat atunci când ne punem încrederea în El.

Charito Nguienya, Mediaş, Transilvania Sud