Un strigăt în Babilon - sâmbătă 4 mai. 2013

Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!" (Apocalipsa 18:4)

În zonele turistice aglomerate, ar trebui să lucreze în fiecare an evanghelişti cu literatură capabili să atragă atenţia multimilor. Urmând acest îndemn inspirat de Dumnezeu, colportorii din România organizează campanii pe li­toral de mai bine de zece ani.

Într-o astfel de ocazie, am întâlnit pe litoral o familie deosebită care a apreciat activitatea noastră misionar-medicală. După ce le-am făcut testele medicale gratuite, au cumpărat o carte de sănătate şi Tragedia veacurilor. Mi-au spus că sunt baptişti. Soţul era administratorul unei biserici din Timişoara, cu peste 1 000 de membri. Ne-am împrietenit repede şi, fiind persoane des­chise, am avut discuţii pe teme spirituale. Soţia, mai ales, manifesta un interes sincer şi profund fată de diverse aspecte ale credinţei şi, în mod deosebit, fată de Sabat.

"Aruncă-ti pâinea pe ape şi, după multă vreme, o vei găsi iarăşi... " După cinci ani, mă aflam la Timişoara cu ocazia unei campanii de colportaj. Într-un Sabat, după ce am prezentat experienţe într-una dintre biserici şi i-am încura­jat pe fraţi să distribuie literatură, când eram la ieşire să salut participanţii, am văzut o doamnă care îmi zâmbea. Îmi părea cunoscută, dar nu ştiam de unde. Mi-a întins mâna: "Pacea Domnului! Îţi mai aminteşti de mine?" I-am răspuns:

"Doamna Carmen ... , dvs. sunteţi? Ce surpriză!" "Da, Mihai, sunt sora ta şi ţin Cele Zece Porunci. Sunt botezată de un an şi membră a acestei biserici." "Ati citit Tragedia veacurilor?" "Da, am citit-o şi m-a ajutat să înţeleg importanţa Sabatului. Aveam unele îndoieli, dar s-au clarificat. Mă bucur că Domnul m-a chemat în staulul Său adevărat." Apoi, sora Carmen m-a rugat să-i susţin familia în rugăciune pentru ca soţul şi cei doi copii ai lor să asculte chemarea Domnului şi să i se alăture în trăirea întregului adevăr.

Ce bucurie să fie oare mai mare decât aceea de a vedea vieţi atinse de Cuvântul lui Dumnezeu? Tragedia veacurilor este o trâmbiţă puternică. Mii de oameni vor fi treziţi din somn de adevărurile ei solemne şi actuale.

Mihai Goran, coordonator programe colportaj
Biblia la rând: 1 Cronici 10-12

Bucuria voastră să fie deplină

Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da ... V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină. (Ioan 15:7,11)

După ce soţul meu a trecut la odihnă, am întâmpinat adeseori probleme.

Nu ştiam ce hotărâre să iau şi nici cum le-aş fi putut rezolva singură. Ştiam că Tatăl meu ceresc nu m-a lăsat niciodată fără răspuns la nicio problemă pe care am adus-o înaintea Lui, aşa că, de cele mai multe ori, am intrat în camera Sa de audienţe şi l-am cerut ajutorul, ajutor care niciodată nu a întârziat să vină exact când aveam cea mai mare nevoie.

Într-o vineri după-masă, am pornit centrala pentru apă caldă. Deşi jetul era puternic, nu venea deloc apă caldă. În alte situaţii similare am apelat la ajutorul unor persoane competente, dar acum era destul de târziu şi nu mai aveam cui să cer ajutorul. Chiar dacă aş fi sunat pe cineva care s-ar fi priceput în acest domeniu, la ora aceea nimeni nu ar mai fi putut veni. Aşa că m-arn rugat: "Doamne, Te rog, intervino Tu şi fă să vină apa caldă doar de data aceasta, ca să mă pot îmbăia înainte de Sabat. Săptămâna viitoare voi chema un instalator pentru revizia centralei. Îţi mulţumesc că mă ajuţi. Amin." Mă apropii de jetul de apă, dar tot rece era. Am continuat să mă rog şi, deodată, simt că vine apă din ce în ce mai caldă. Ştiu sigur că Domnul a poruncit îngerului meu, care se pricepe şi în departamentul tehnic de "me­canică", să rezolve problema. De atunci, nu am mai avut probleme cu apa caldă. După câteva luni, când a venit inginerul pentru revizia centralei, a verificat-o şi a constatat că totul era în ordine. Nici nu se putea altfel, după intervenţia îngerului.

"Rugăciunea este o necesitate, căci ea este viaţa sufletului. Rugăciunea familială şi rugăciunea publică îşi au locul lor, însă comuniunea în taină cu Dumnezeu este cea care susţine viaţa sufletului ... La fiecare pas pe care-l facem pe calea noastră, El spune: «Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!» (Isaia 41:13). Dacă ar putea învăţa copiii noştri aceste lecţii în zorii vieţii lor, ce prospeţime şi putere, ce bucurie şi gingăşie ar fi aduse în vieţile lor!" (Spicuiri din cartea Educaţie, cap. "Credinţa şi rugăciunea")

Cerul este plin de binecuvântâri care aşteaptă să fie cerute şi oferite celor care se încred pe deplin în Tatăl ceresc. Eşti şi tu dispusă să deschizi astăzi ferestrele sufletului, pentru a primi comorile Cerului, pregătite spe­cial pentru nevoile tale curente şi urgente? Să fii binecuvântată!

Magdalena Toma, Urleta, Muntenia

Fărădelegea ... legii omeneşti

Dar văd in mădularele mele o altă lege, care se luptă impotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. (Romani 7:23)

În cartea Împăratul muştelor, William Golding ne descoperă drumul de la inocenţă la agresiune în cele mai puţin pervertite fiinţe, copiii. Supravieţu­d unui accident aviatic, nişte copii ajunşi pe o insulă se grupează în jurul unui lider care îi învaţă lucruri necesare pentru supravieţuire: să păstreze focul aprins pentru a semnaliza la trecerea vreunei nave prin apropiere, să găsească apă şi fructe. În jurul altui băiat se adună o ceată de .vănători", care învaţă să ucidă - mai întâi animale, pentru hrană. El lansează ideea că pe insulă este o "fiară" care trebuie răpusă şi cere ca toţi să-l urmeze în manifestările lui sălbatice. Rivalitatea dintre cele două grupări (iscată pe ide­a existenţei acelei "fiare", negată de prima grupare) creşte până acolo, că ceata războinică ajunge să-i ucidă pe aproape toţi ceilalţi.

Orice lege promulgată de om are cel puţin două inconveniente: nu asi­gură şi condiţiile pentru buna desfăşurare a acţiunilor umane dorite şi nu păstr­ează şi nu dezvoltă relaţiile umane în armonie. Eşecul se datorează limitelor legiuitorului, care determină limite în autoritatea legii.

"Când restricţiile Legii lui Dumnezeu au fost date la o parte, s-a constatat că legile omului erau insuficiente pentru a ţine în frâu valurile puternice ale patimii omeneşti şi ţara a fost cuprinsă de vâltoarea revoltei şi a anarhiei." (TV, 232)

Legile date de oameni poartă amprenta relativităţii şi a autonomiei care corup mintea, sentimentele şi voinţa. 

Lupta pentru binele personal va fi expri­mată prin agresivitate şi putere. Singurul mijloc prin care este identificat şi incriminat păcatul este Legea lui Dumnezeu. Ea este absolută, ca şi Legiuitorul. Este aplicabilă pentru fericirea omului, prin puterea cerută Autorului Legii. Lupta pentru sine este înlocuită cu lupta pentru binele altora, potrivit iubirii Legii primite, în izvoare de relaţii binecuvântate.

CONEXIUNE

O mărturie istorică despre hughenoţi: "Cei mai curaţi, cei mai dis­tinşi, cei mai inteligenţi bărbaţi ai Franţei erau legaţi în lanţuri, tortu­raţi groaznic, între hoţi şi ucigaşi." (J. A. Wily, The History of Protes­tantism, val. 22, cap. 6)

George Uba, pastor, Conferinta Muntenia
Biblia la rând: 2Cronici 7-9

Viteză ai, dar directie ... ?

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă inainte,

a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. (Evrei 12:2)

Timpul nostru este caracterizat de cuvântul viteză. Trăim în secolul viteze. Ne deplasăm cu viteză, cât mai mare, fiindcă nu avem timp. Mâncăm în viteză pentru că trebuie să ajungem nu ştiu unde (hrănindu-ne astfel, mai devreme sau mai târziu, ajungem în mod sigur la boală). Relaţionărn în viteză pentru că avem treburi importante de bifat, uitând că oamenii sunt mai importanţi decât lucrurile. Şi lista poate continua, dar ... nu ne ajunge timpul

.Suntem grăbiţi!

Un gânditor spunea că progresul nu are de-a face atât cu viteza, cât cu direcţia în care mergi. Vrem viteză şi uităm de direcţie. Încotro mergi astăzi? Ai o destinaţie dincolo de slujbă, maşini sau întâlniri? Mă tem că Diavolul ne ispiteşte să căutăm viteza, să ne îmbătăm cu nebunia ei ca să uităm de direcţie şi să mergem liniştiţi spre moarte, spre moartea veşnică.

În dimineaţa aceasta, un glas se adresează conştiinţei noastre: "Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ" (Psalmii 46:10).

Mai sunt în centrul atenţiei tale Domnul Hristos şi Cuvântul Său? Meditează puţin la ceea ce s-a întâmplat la începutul istoriei creştine: "Credinţa a fost transferată de la Hristos, adevărata temelie, la papa de la Roma. În loc să se încreadă în Fiul lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor şi pentru mântuirea veşnică, oamenii priveau la papă, la preoţii şi prelaţii cărora el le dăduseră autoritate. (... ) Astfel, minţile oamenilor erau întoarse de la Dumnezeu către oameni supuşi greşelii, imperfecţi şi cruzi, ba, mai mult, chiar către prinţul întunericului, care-şi exercita puterea prin ei." (TV, p. 44)

Dacă îţi dai seama că eşti într-o direcţie greşită, spune: "Doamne iartă-mă!" El vrea să te ierte. Şi cere-I să-ţi arate drumul: Isus şi Cuvântul Său.

CONEXIUNE

Cercetătorii au stabilit că un melc se deplasează cu 0,004 km /oră, în timp ce lumina, în vid, se deplasează cu 1 079 252 848 km pe oră.

Romică Sîrbu, pastor, directorul Departamenului Educaţie, Uniunea Română
Biblia la rând: 1Cronici 4-6

\"Tragedia\" schimbă destine

Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. (Luca 1:37)

Bunicul din partea mamei mele terminase Dreptul şi voia să profeseze ca avocat în capitală. Era un tânăr cult şi ambiţios care provenea dintr-o familie modestă şi numeroasă. Şi-a găsit gazdă la o mătuşă de-a lui care era adventistă. Viaţa de avocat îl împlinea şi, după o vreme, în viata tânărului a apărut şi o tânără, fiică de preot ortodox. După câteva luni de prietenie, cei doi s-au logodit.

Într-o seară, nepotul şi mătuşa au avut o discuţie pe teme religioase. Părerile lor erau, aşa cum era de aşteptat, contradictorii. Bazându-se pe logică, nepotul susţinea cu tărie că nu e posibil ca întreaga creştinătate să se înşele doar o biserică minoritară, apărută pe scena lumii abia după anii 1800, să detină adevărul. Plină de tact şi conştientă că stătea de vorbă cu o persoană superioară din punct de vedere intelectual, mătuşa n-a insistat în exprimarea propriilor convingeri, ci, încrezătoare în puterea Duhului Sfânt care lucrează prin Cuvânt, i-a recomandat tânărului să citească Tragedia veacurilor, oferind­u-i această carte împreună cu o Biblie. ,,0 voi citi şi îţi voi demonstra din cărţile voastre că greşiţi!" i-a promis nepotul.

Şi aşa a început bunicul meu să studieze Tragedia veacurilor, fiind conv­ins că va demonstra falsitatea ei şi că o va ajuta pe mătuşa lui să iasă de pe calea rătăcirii. Între timp, mătuşa se ruga pentru el. Nepotul citea comparând textul cărţii cu Biblia şi cu diverse cărţi de istorie universală. Într-o bună zi, îi spuse mătuşii: "Dragă mătuşă, sunt foarte surprins de ceea ce am descoperit. Vreau să vin şi eu să văd cum este un Sabat la voi la biserică."

Înainte de a lua decizia pentru botez, i-a mărturisit logodnicei intenţia lui şi i-a cerut să-l însoţească pe acest drum. Fata a refuzat, aşa că avea de făcut o alegere dificilă. Căsătorie sau credinţă? A ales credinţa şi, după o vreme, a renunţat la cariera de avocat, a studiat teologia şi a devenit pastor. Domnul i-a dat-o de soţie chiar pe fiica directorului Institutului Teologic şi au avut doi copii: Gabriel şi Magdalena. Ca întâi născut al Magdalenei, mărturisesc azi des­pre puterea Cuvântului care schimbă vieţi şi destine. Slavă Domnului!

Mihai Goran, coordonator programe colportaj

Schimbare de planuri

Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit. (Geneza 8: 1)

Era o zi de vară, tristă. Urma să mergem cu copiii din district într-o tabă­ră a exploratorilor, dar perspectiva se anulase deoarece ploua tare, iar zona respectivă era nepotrivită campării, Anunţul acesta a fost primit atunci când toţi aveam deja bagajele făcute şi aşteptam cu nerăbdare ora plecării. Vestea a adus lacrimi în ochii copiilor ce visau de mult la prima lor tabără.

După ce toţi au fost anunţaţi, soţul meu şi cu mine, fiind marcaţi de reac­ţia lor, ne-am gândit să transformăm aceea ocazie tristă, într-una de bucuri­e, aşa că i-am anunţat să-şi ia bagajul şi să se pregătească de o excursie cu destinatie şi timp necunoscut. Domnul ne-a inspirat să mergem la Buşteni şi să ne improvizăm acolo o mică tabără la biserică, în speranţa că vremea se va ameliora. După ce am ajuns şi ne-am instalat, am încercat o primă drumeţie la Cascada Urlătoarea, dar timpul înaintat şi vremea capricioasă ne-au determinat să ne întoarcem.

La devoţionalul zilei următoare, am intitulat ieşirea noastra Tabăra Noe, din perspectiva potopului de pe timpuri; iar ca motto textul din Gen­eza 8:1: "Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe ... ", în speranţa că ploaia se va opri.

 Şi, într-adevăr, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu soare; chiar dacă ploua în restul timpului, când ne hotăram noi să ieşim, ploaia se transforma în stropi inofensivi sau ieşea soarele.

În ultima zi petrecută acolo, am făcut un traseu mai lung, de la cota 400 la 2 000 cu telecabina şi mai departe, pe jos către Babele, pe o vreme care se anunţa instabilă şi cu descărcări electrice. Cunoscătorii ştiu ce ris­curi implică un astfel de anunţ, mai ales că eram împreună cu nişte copii la munte. Totuşi Domnul a făcut ca picioruşele mici să aibă viteză mare şi perseverenţă în ciuda drumului obositor şi a norilor amenintâtori. Astfel am prins ultima telecabină şi ne-am reîntors la maşină în timp record.

Şi cum Dumnezeu dă întotdeauna pe deasupra, tocmai când un copil bombănea că drumeţia nu are niciun farmec fără a vedea ursul, a avut par­te de împlinirea dorinţei; chiar pe şosea, câteva curbe mai jos, când coboram cu maşina de la cota 1.400 am văzut un urs.

Ce mare este Dumnezeu şi cât de atent se coboară la cerinţele îndrăzneţe ale unor copii care se încred în El! Haideţi să experimentăm îndemnul din Matei 18:3 de a deveni ca nişte copilaşi din perspectiva încrederii neclintite în Tatăl nostru, atunci când Îi adresăm cererile noastre de azi.

Anca Ţepuş, Pucioasa, Muntenia

Iertat de Dumnezeu, dar chinuit de aproapele

Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. (Isaia 1: 18)

La începuturile experientei mele religioase, mă întrebam de ce David, când a păcătuit şi trebuia să-şi aleagă pedeapsa, a preferat să cadă în mâinile Domnului. De ce această teamă de a cădea în mâinile aproapelui?

Denis Diderot definea natura umană astfel: "A spune că omul este un amestec de putere şi de slăbiciune, de lumină şi de orbire, de micime şi de grandoare nu înseamnă a-i face proces, ci a-l defini." În starea lui decăzută, omul este capabil de mult mai mult decât a surprins Diderot, mai ales dacă se aşază în locul lui Dumnezeu.

O ilustratie izbitoare în acest sens este comportamentul Papei Grigore al Vll-lea faţă de împăratul german Henric al lV-lea. Pentru bănuiala de dispreţ faţă de autoritatea papei, acest monarh a fost excomunicat şi detronat. 

Îngrozit de faptul că fusese părăsit şi trădat de prinţii lui, încurajaţi la răzvrătire de papa, Henric a simţit că trebuie să facă pace cu Roma. Împreună cu sotia şi cu un servitor credincios a trecut Alpii în toiul iernii ca să se umilească înaintea pontifului.

"Sosind la castelul în care se retrăsese Papa Grigore, a fost condus, fără garda lui, într-o curte exterioară şi acolo, în frigul aspru al iernii, cu capul desco­prit şi cu picioarele goale, într-o îmbrăcăminte sărăcăcioasă, a aşteptat îngădu­inţa papei de a se înfăţişa înaintea lui. Pontiful nu s-a îndurat să-i acorde iertare până când n-a petrecut trei zile în post şi mărturisire. Chiar şi atunci, iertarea i-a fost acordată numai cu conditia ca împăratul să aştepte decretul papei înainte de a-şi relua însemnele rangului sau de a exercita puterea regală," (TV, p. 46)

Este important să ne înţelegem statutul de fiinte păcătoase. Să nu ne aşezărn în locul lui Dumnezeu încercând să judecăm, să schimbăm, să îi pocăim pe semenii noştri. Am fost chemaţi să mărturisim cu tot ceea ce suntem despre bunătatea lui Dumnezeu, Singurul care poate conduce la pocăinţă.

Fii aproapele semenului tău!

CONEXIUNE Papa Grigore al VII-lea a ocupat scaunul pontifical între anii 1073 şi 1085.

Romică Sârbu, pastor, directorul Departamenului Educaţie, Uniunea Română

Biblia la rând: 1 Cronici 1-3