CAND COMPROMISUL SE STRECOARA IN BISERICA

Pocăieşte-te dar. Altfel, voi veni la tine curând şi Mă voi război cu ei cu sabia gurii Mele. – Apocalipsa 2:16

Era o zi toridă şi uscată când echipa de realizatori ai postului TV It Is Written cărau echipamentul de televiziune pe o potecă îngustă şi pietroasă, care ducea spre Pergam. Locul unde se găsea această cetate este un simbol potrivit pentru condiţia ei spirituală. Pergamul, la fel ca multe alte cetăţi antice, a fost construit cu mult deasupra nivelului câmpiei. Chiar şi armatele cele mai numeroase ar fi întâmpinat mari dificultăţi pentru a o ataca. Cuvântul „pergam” înseamnă „un loc înalt”.

Fiindcă nu a putut distruge biserica prin persecuţie, Satana a încercat alte metode. Biserica a început să se bucure de favoarea statului roman. În cele din urmă, pe parcursul secolelor, mii de păgâni au devenit creştini. Constantin, împăratul roman păgân, a acceptat creştinismul. Odată ajunsă în acest „loc înalt”, biserica a început să sufere o serie de transformări. Păgânii au devenit creştini, dar au adus în biserică vechile lor practici.

Închinarea la chipuri sau la idoli a fost introdusă în biserică. Constantin era într-un mod special ataşat de zeul Soare. În Istoria Bisericii Creştine se notează următoarele: „Monedele lui Constantin au imprimat pe o parte numele lui Hristos, iar pe cealaltă parte, chipul lui Apollo, zeul-soare, ca semn al faptului că el nu a îndrăznit să renunţe la patronajul acestui luminător” (pag. 184).

Treptat, dogmele omeneşti au luat locul adevărului lui Dumnezeu. Principiul simplu al mântuirii prin credinţa în Isus Hristos a fost înlocuit cu un sistem complicat al mântuirii prin hotărârile bisericeşti.

Chemarea adresată de Dumnezeu copiilor Săi din Pergam este aceea de a fi credincioşi Cuvântului Său în faţa compromisului. Compromisul are loc atunci când ne convingem singuri că adevărurile lui Dumnezeu nu sunt chiar atât de importante. El are loc atunci când aşezăm raţionamentele omeneşti în locul revelaţiei divine. Atunci când ştim că un lucru este contrar voinţei lui Dumnezeu şi totuşi ne complacem în el, facem compromis. Pretindem că nu vedem.

Atitudinea aceasta este destul de periculoasă dacă te afli pe marginea prăpastiei. Contează foarte mult dacă faci chiar şi numai câţiva paşi în direcţia greşită. Am fost la un pas de a învăţa acest lucru printr-o experienţă dureroasă pe care am avut-o la Pergam. În timp ce înregistram emisiunea despre compromis, am filmat o parte din material lângă altarul lui Zeus, care în Apocalipsa 2:13 este numit scaunul de domnie al lui Satana. 

Altarul era uriaş. În centrul lui se afla o platformă mare de circa 6 metri înălţime şi 18 metri lungime, împodobită cu o bordură care reprezenta bătălia zeilor cu uriaşii. În prezent, altarul este într-o stare avansată de degradare. Splendoarea Epocii Antice a dispărut. Acum, pietrele acelea sunt acoperite de buruieni.


Ignorând raţiunea, am trecut bariera improvizată şi m-am căţărat până în vârful altarului lui Zeus. Când camerele au început să înregistreze, eu am scos un ţipăt. O viperă verde, mare, cu capul sub formă de diamant se apropia de mine sâsâind. Inima a început să-mi bată cu putere şi am sărit din piatră în piatră până jos, grăbit să mă îndepărtez de altar cât mai repede posibil.

Muşcătura şarpelui este fatală şi la fel este şi muşcătura lui Satana. Compromisul este fatal. Alegerea de a-ţi încălca conştiinţa poate să te coste. Învaţă de la mine: am fost la un pas de a învăţa lecţia aceasta printr-o experienţă dureroasă!

Mark Finley