vineri, 21 septembrie 2012

NU UITA!


Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. - Exodul 20:8

Lumea noastră are nevoie disperată după mesajul încurajator al Creaţiunii şi, de aceea, Dumnezeu ne-a dat Sabatul. Pe la mijlocul anilor 1800, când ipoteza evoluţionismului lua cu asalt lumea intelectuală, Dumnezeu a trimis un mesaj plin de speranţă. El se găseşte în Apocalipsa 14:6,7:

"Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. El zicea cu glas tare:
«Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-l slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!»"

Prin mesajul din zilele sfârşitului, Dumnezeu îi cheamă pe oameni înapoi la închinarea înaintea Lui, pentru că El este Creatorul cerului şi al pământului. Fundarnentul închinării este faptul că El ne-a creat. Dacă accepţi evoluţionismul, atunci distrugi tocmai acest fundament al închinării.

Dumnezeu este vrednic de închinare tocmai datorită faptului că El a creat. Dacă nu El ne-a creat, dacă noi am evoluat şi dacă viaţa este un accident cosmic bazat pe întâmplare şi selecţie haotică, atunci nu avem absolut niciun motiv să ne închinăm.

În această epocă a evoluţionismului, Dumnezeu a dat Sabatul ca simbol eterrn al puterii şi autorităţii Sale creatoare. Sabatul este o zi de comemorare săptămânală a faptului că noi nu suntem ai noştri. Viaţa nu poate exista fără El:

"În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Faptele 17:28).

Sabatul ne cheamă înapoi la originile noastre. El este veriga noastră de legătură cu familia din care ne tragem. El ne duce în linie directă înapoi la Creatorul nos­tru. Sabatul ne spune că noi nu suntem un produs al timpului şi al întâmplării. El ne îndreaptă atenţia asupra adevărului măreţ că noi suntem copiii lui Dumnezeu. El ne cheamă la o relaţie strânsă şi apropiată cu El.

Când Joy avea 4 ani, a venit pe lume fratele ei mai mic. Micuţa Joy a început să îi roage pe părinţi să o lase singură cu bebeluşul. Totuşi, de teamă ca ea să nu-l scuture sau să-l lovească din gelozie, aşa cum fac unii copii de vârsta ei, părinţii nu i-au dat voie!

Cu trecerea timpului însă, Joy nu dădea semne de gelozie şi ei s-au răzgândit, luând hotărârea de a-i îngădui o discuţie particulară cu "Bebe". În culmea fericirii Joy a intrat în camera bebeluşului şi a închis uşa după ea, dar nu de tot, ci a lăsat-o întredeschisă. Părinţii ei, curioşi, au venit pe urmele ei ca să vadă ce se întâmplă. Micuţa Joy s-a dus încetişor la frăţiorul ei, şi-a apropiat faţa de el şi i-a spus:


- Bebe, spune-mi cum este Dumnezeu, că eu am început să uit.

Adevărul este că noi avem tendinţa de a uita. De aceea, Dumnezeu spune "Adu-ţi aminte." Sabatul ne aminteşte săptămână după săptămână cum este Dumnezeu. El ne cheamă la o nouă relaţie cu El. El ne cheamă la comuniune cu Creatorul nostru. El ne cheamă să ne minunăm de Făcătorul nostru. El ne cheamă să ne bucurăm de lucrurile eterne. El ne cheamă la speranţă în cele cereşti. Într-o vreme în care uităm atât de uşor, Sabatul ne atrage atenţia să nu uităm cum este Dumnezeu în realitate.

Mark Finley

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu