NEATINSI DE MOARTEA A DOUA

Cel ce va birui nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte. - Apocalipsa 2:11

Gărzile romane supravegheau piaţa din Smirna. Poseidon, Artemis şi Demeter aveau un rol esenţial în viaţa celor mai mulţi cetăţeni romani. Roma cerea loialitate supremă faţă de împărat şi, ca dovadă a acestei loialităţi, fiecare cetăţean era obligat să ardă tămâie pentru zeii Romei.

Dar creştinii au refuzat. Ei credeau că închinarea înaintea altarelor zeilor romani însemna idolatrie. Ei au plătit de multe ori cu viaţa pentru această convingere a lor.

Policarp a fost un ucenic al apostolului Ioan şi prezbiter în biserica din Smir­na. Într-o noapte, oficialităţile romane l-au arestat într-o fermă de la marginea  cetăţii. Creştinii din această zonă erau torturaţi până la moarte, trupurile lor erau snopite în bătaie din cauza refuzului de a se închina la împărat.

Totuşi Policarp a întâmpinat gărzile cu o veselie şocantă. Ba chiar i-a invitat să ia loc şi să stea la masă. Apoi le-a cerut permisiunea să se roage în linişte timp de o oră. După aceea, s-a dus cu soldaţii pe stadionul din cetate. Mulţimea uriaşă a început să strige când l-a văzut intrând.

După ce a fost dus lângă o grămadă mare de lemne, Policarp a mai primit o ultimă şansă de a renunţa la Hristos.

- Jură-i împăratului loialitate supremă - i-a spus consulul - şi te voi elibera. Insultă-L pe Hristos.

Policarp s-a întors spre consul şi i-a răspuns calm:

- Optzeci şi şase de ani l-am slujit, iar El nu mi-a facut rău niciodată. Cum aş putea să Îl hulesc pe împăratul meu care m-a mântuit?

În timpul agoniei acestui conducător creştin, martorii au fost surprinşi de încrederea şi chiar de bucuria care se citeau pe chipul lui. Faţa lui era, potrivit mărturiei lor, "luminată de har".

Policarp nu privea doar la păgânii însetaţi de sânge adunaţi pe stadion sau doar la grămada de lemne pe care urma să ardă. El privea dincolo de acestea, spre orizont. Când s-a facut anunţul oficial că Policarp a mărturisit că era creştin, mulţimea a strigat într-un glas:

- Să fie ars pe rug!

Soldaţii i-au legat mâinile la spate, iar el a înălţat o rugăciune, mulţumindu-I Domnului său pentru onoarea de a aduce mărturie pentru credinţa lui în acest fel.


După rugăciunea lui Policarp, călăul a aprins focul. Flăcările l-au cuprins repede.

Policarp a rostit cuvintele plin de încredere până la sfârşit. El a vorbit despre înviere, despre viaţa veşnică. Încercarea aceasta cumplită nu l-a copleşit. El a privit dincolo de ea. El a privit departe, spre orizont.

Dumnezeu poate să ne dea şi nouă această încredere, această asigurare. El ne poate ajuta să privim dincolo de flăcări, dincolo de strigătele mulţimii întărâtate. El ne poate ajuta să rămânem puternici până la sfârşit.

Mark  Finley