UN VIZITATOR CERESC

Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă. - Apocalipsa 1: 17

În mai 2001 , am făcut o vizită pe insula Patmos, împreună cu echipa de realizatori a postului TV It Is Written, cu scopul de a înregistra o nouă serie de emisiuni cu titlul "Scrisori de pe o insulă pustie".

Am ajuns pe insulă după-amiaza târziu. În timp ce soarele cobora spre apus pictând orizontul într-un cărămiziu aprins, m-arn aşezat pe ţărmul Mării Egee ca să citesc Apocalipsa. Gândul mi-a zburat atunci la evenimentele petrecute acolo cu secole în urmă.

Spre sfârşitul secolului 1, oficialităţile romane l-au izgonit pe apostolul Ioan pe acel afloriment stâncos, cu o lungime de aproximativ 16 km. Ioan era un bărbat în vârstă care nu lăsa deloc impresia că ar fi constituit o ameninţare pentru stabilitatea Romei. Totuşi oficialităţile romane se temeau de cele ce Ioan văzuse şi auzise. 

Sclipirea din ochii lui mai trăda încă faptul că se întâlnise cu cel mai proeminent revoluţionar din istoria lumii. 

El era îndrăgostit de Isus.

Ioan fusese unul dintre ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Isus şi nu se putea abţine să nu vorbească despre El. Nu se putea abtine să nu vorbească despre dragostea şi despre harul lui Hristos, chiar dacă aceasta însemna să se opuna cultului împăratului. Ioan a devenit o ameninţare pentru Imperiul Roman nu din cauza faptului că s-ar fi aflat în fruntea unor armate, ci din cauza Hristosului pe care Îl proclama.

Aşadar, Ioan a fost arestat şi trimis pe insula aceea pustie la o vârstă înaintata izolat şi singur, el nu mai avea nicio legătură cu fraţii lui de credinţă.

În seara aceea, în timp ce stăteam şi priveam marea, meditând la Scriptură Isus S-a apropiat de mine. Am simţit prezenţa Sa şi am înţeles cum s-a simţit Ioan atunci când, exilat pe acea insulă. a primit vizita unui Oaspete.

Nu era o persoană pe care gărzile romane îi îngăduiau să o vadă - ci era Isus Hristos însuşi. Nici chiar toate armatele din lume nu-I puteau sta împotrivă. El Hristos cel slăvit într-o viziune uimitoare. Faţa Sa strălucea ca soarele.

Hristos este mai aproape de copiii Săi atunci când ei suferă cel mai mult de singurătate. Cuvintele adresate de Isus lui Ioan - "Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă" (Apoc. 1: 17) - răsună peste veacuri. El este veşnic. El este mereu prezent. El este întotdeauna cu noi. Ioan nu L-a văzut pe Isus undeva, deasupra poporului Său suferind, pe un tron de unde urmărea durerile lor, ci a văzut "pe cineva care semăna cu Fiul omului", "în mijlocul celor şapte sfeşnice" (Apoc. 1: 13). Sfeşnicele sunt biserica lui Hristos, poporul Său (Apoc. 1:20). El este cu poporul Său, oriunde s-ar afla ei.

Poate că astăzi te simţi la fel de izolat ca şi Ioan pe Patmos. Isus Hristos este cu tine tot aşa cum a fost şi cu Ioan. Cere-I Duhului Sfânt să-ţi deschidă ochii credinţei ca să-L vezi umblând alături de tine!

Mark Finley