Veşnicia

Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani sunt ca o zi. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă. (2 Petru 3:8,9)

În fiecare an când predau la clasa a XII-a capitolul legat de teoria re­ativităţii restrânse, o fac cu multă bucurie în suflet pentru că descoperă realitatea veşniciei lui Dumnezeu. Cum?

Mecanica relativistă studiază mişcarea corpurilor care se deplasează cu viteze foarte mari, apropiate de viteza luminii în vid (300 000 km/s). Aceas­ta se întâmplă în spaţiul extraplanetar, în univers. Se ştie că viteza maximă descoperită până în prezent este viteza luminii. Ştiinţa nu a construit sau descoperit corpuri materiale care să atingă această viteză, dar credinţa da:

Dumnezeu este înconjurat de slavă, de lumină şi la fel sunt şi îngerii Săi.

Una dintre consecinţele teoriei relativităţii restrânse afirmă că interva­lul de timp ce caracterizează mişcarea unui corp se dilată cu atât mai mult cu cât viteza lui se apropie de viteza luminii în vid, iar dacă atinge această viteză, timpul mişcării lui tinde către infinit. Altfel spus, pentru un corp care merge cu viteza luminii, timpul se opreşte, nu mai curge, nu mai are dimensiune.

Poate zâmbim şi spunem că e fantastic, dar ... e cât se poate de real.

Ştiinţa devine un suport pentru credinţă ... Adam şi Eva au avut parte de această experienţă. Ei s-au bucurat de "tinereţe fără bătrâneţe" în Eden, atunci când au fost creaţi şi îmbrăcaţi în slava lui Dumnezeu. Lumina care îi înconjura era garanţia protecţiei divine şi le asigura eternitatea. Timpul nu exista pentru om decât în succesiunea zi-noapte, fără sfârşit.

A intervenit păcatul, a distrus veşmântul de lumină şi a adus limite şi unităţi de măsură din ce în ce mai mici pentru timp. Dumnezeu nu a rămas indiferent, a trimis pe Fiul Său, Lumina lumii, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Credinţa îl ajută pe om să umble în lumină, în adevărul lui Dumnezeu.

El te-a creat şi pe tine, ca şi pe Adam şi Eva, şi doreşte să porţi veşmân­tul Lui de slavă, să fii lumină, să înveţi de la El ce înseamnă o viaţă sfântă, ca să trăieşti veşnic. Mai vrea să reflecte lumina Sa, frumuseţea caracteru­lui Său - prin tine, ca să-i călăuzească astăzi şi pe alţii spre veşnicie.

"Isuse, soare sfânt şi bun, în raza Ta m-aşezl Să-mi dai lumina Ta acum, să pot să luminez.  Lumină poţi şi tu să fii în bezna lumii grea/ Şi când Hristos va reveni, în veci vei fi o stea!"

Luminita Dimoiu, Slăueşti, Oltenia