Mândria merge inaintea pieirii, şi trufia merge inainte căderii. (Proverbele 16:18)
Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 4:16). Natura Sa, Legea Sa este iubire. El dintotdeauna a fost astfel şi aşa va fi pururea. (...) Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. (...) Atâta vreme cât toate fiinţele create au ascultat din iubire, în tot universul lui Dumnezeu a existat o desăvârşită armonie. (...)
Dar, în această fericită atmosferă, s-a produs o schimbare. (...) Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte mult onorat de Dumnezeu. (...) În acest fel s-a frânt armonia cerului.
În marea Sa milă, în armonie cu caracterul Său divin, Dumnezeu l-a suportat mult timp pe Lucifer. Spiritul de nemulţumire şi discordie n-a fost niciodată cunoscut în ceruri. El era un element nou, un element străin, misterios şi inexplicabil. Nici chiar Lucifer, la început, n-a cunoscut natura reală a simţămintelor lui. (...) Au fost făcute eforturi cum numai iubirea infinită putea concepe, pentru a-l convinge de rătăcirea sa. S-a demonstrat faptul că nemulţumirea lui nu avea niciun temei şi i s-a arătat care avea să fie rezultatul dacă persistă în răzvrătirea sa. Lucifer a fost convins că era greşit. El a crezut că "Domnul este drept în toate căile Lui şi milostiv în toate faptele Lui" (Psalmii 145: 17); că rânduielile divine sunt drepte şi că trebuie să le recunoască astfel înaintea întregului cer. Dacă ar fi făcut lucrul acesta, el s-ar fi salvat pe sine şi pe îngerii săi. (...) Deşi îşi părăsise pozitia de heruvim ocrotitor, totuşi, dacă ar fi fost dispus să se întoarcă la Dumnezeu, recunoscând înţelepciunea Creatorului, şi să fie multumit să ocupe pozitia ce a fost hotărâtă pentru el în planul cel mare al lui Dumnezeu, atunci ar fi fost repus în slujba sa. Sosise timpul pentru o hotărâre finală; el trebuia să se supună în totul conducerii divine sau să se aşeze într-o poziţie de răzvrătire fătişă. El aproape că ajunsese la hotărârea de a se întoarce, dar mândria l-a împiedicat să facă acest pas. (...) El şi-a apărat cu înverşunare poziţia şi s-a lansat cu totul în lupta cea mare impotriva Făcătorului său. Aşa se face că Lucifer, "purtătorul de lumină", cel care se împărtăşea de slava lui Dumnezeu, care slujea la tronul Său, prin păcat a devenit Satana, "vrăjmaşul" lui Dumnezeu şi al fiinţelor sfinte, nimicitorul acelora pe care Cerul i-a încredinţat călăuzirii şi protecţiei sale.
Ellen White, Patriarhi şi profeti, capitolul 1, "De ce a fost îngăduit păcatul"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu