Domnul poarta de grija

Îngerul Domnului tabără în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie. (psalmii34:7)

Se întâmpla în decembrie 2007. Fiicele noastre primiseră invitaţia de a-şi petrece sărbătorile de iarnă la o familie de prieteni în afara ţării. Ple­carea urma să aibă loc într-o seară de duminică, în jurul orei 22:00. Era o iarnă geroasă, cu foarte multă zăpadă. Distanţa de 80 de kilometri până la Bucureşti ar fi fost parcursă, în mod normal, în aproximativ o oră. însă Dumnezeu ne-a îndemnat, prin soţul meu, să plecăm spre aeroport cu vreo nouă ore înainte de decolare, în jurul orei 13:00. Nu a fost nevoie să parcur­gem zeci de kilometri pentru a ne da seama că riscam să pierdem zborul, întrucât condiţiile meteo nu erau deloc favorabile. Ne-am deplasat cu viteză foarte mică până aproape de Bucureşti, timp de 5-6 ore. Se circula foarte încet pe banda noastră; mergeam câţiva metri, după care ne opream şi aş­teptam zeci de minute să pornim din nou. Astfel, nu am fi avut nicio şansă să zburăm în acea seară. Cealaltă bandă de mers era mai liberă, însă nu îndrăznea nimeni să-şi rişte viaţa mergând pe contrasens.

Dumnezeu avea deja o soluţie. L-am implorat să intervină pentru noi, dacă, într-adevăr, trebuia să luăm acel zbor. Sunt sigură că aştepta nerăb­dător să-I cerem ajutorul, Întrucât răspunsul nu a întârziat să apară. Din sens contrar, venea spre noi o maşină a poliţiei care supraveghea circulaţia în zonă. S-a oprit chiar în dreptul maşinii noastre şi ne-a întrebat cum se circulă. Nu a aşteptat întreg răspunsul nostru, că a şi întors maşina în di­recţia în care ne deplasam noi, ne-a spus să ieşim din rând şi să-I urmăm. Fără să mai stăm pe gânduri, am pornit după el... De ce oprise tocmai la noi? De unde ştia că ne grăbim? Doar ne rugasem, veţi spune. Într-adevăr, era răspunsul Lui pentru noi. Am mers astfel, urmând maşina poliţiei pe contrasens, vreo 7-8 kilometri, până la intrarea în Bucureşti. La o intersec­ţie, poliţistul a semnalizat stânga şi a dispărut. Nu ştim unde. Am fi vrut să-i mulţumim, dar nu am mai avut cum. Mulţumirea I se cuvenea doar Lui. El realizase minunea. Să fi fost un simplu poliţist sau să fi fost chiar El? ... Ne-am urmat drumul în linişte şi am ajuns la aeroport în timp util.

S-a petrecut în urmă cu şase ani, însă amintirea este la fel de vie în min­ţile şi inimile noastre. Dumnezeu avea soluţia problemei noastre înainte ca noi să ne confruntăm cu ea. Nu a fost nici prima şi nici ultima minune pe care El a făcut-o în viaţa noastră de familie. Permanent ne conduce atât prin bucurii, cât şi prin întristări, pentru a ne ajuta să creştem.

Nu uitaţi să-I mulţumiţi pentru minunile pe care le realizează cu voi astăzi!

Kati Stancu, Ţigăneşti, Oltenia