duminică, 22 decembrie 2013

Dumnezeu face minuni


Tu eşti Dumnezeul care faci minuni! (psalmii 77:14 p.p.)

În seara ultimei zile a anului 2011, venind de la biserică, am început să mă simt rău. Medicul de familie m-a sfătuit să merg la spitalul din Craiova pentru investigaţii. Acolo, după toate investigaţiile posibile, doamna doctor nu a găsit nimic care să arate cauza simptomelor mele. În următoarea zi mi s-a făcut o ecografie. În timp ce privea la monitor, am observat după expresia feţei dânsei că ceva nu este în regulă. Apoi am văzut pe foaia de observaţie diagnosticul prezumtiv: tumoră hepatică. Am fost trimisă pen­tru confirmarea diagnosticului la computer tomograf. Diagnosticul a fost de chist hidatic hepatic de dimensiuni mari, care arăta o vechime de 10-12 ani, timp în care numai bunul Dumnezeu a fost Cel care m-a ocrotit, mai ales că în ultimul an am făcut eforturi foarte mari.
Am fost sfătuită să merg la Bucureşti pentru operaţie, dar unde? Am întrebat pe Domnul. Soţul a dat nişte telefoane unor colegi şi ne-au fost recomandaţi trei chirurgi. După multă rugăciune, am ales unul. Îi voi fi re­cunoscătoare toată viaţa pentru călâuzirea Lui în alegerea cea bună. După ce a văzut CD-ul, medicul m-a chemat şi mi-a spus:

- Chistul e foarte mare, a cuprins tot lobul drept al ficatului, s-a extins şi pe muşchiul diafragmă şi a mai rămas foarte puţin ţesut sănătos.

M-a informat cu privire la riscuri şi apoi m-a încurajat spunându-mi:

- Să nu facem din asta o tragedie, pentru că Dumnezeu este mare.

- Foarte mare, i-am răspuns eu.

L-am rugat încă o dată pe Domnul să-mi îndepărteze teama şi să-mi dea pace în suflet. Eram convinsă că, dacă El este lângă mine, totul va fi bine.

În dimineaţa zilei în care urma să aibă loc operaţia, am primit un mesaj pe telefon: "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul Tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te spri­jin cu dreapta Mea biruitoare" (Isaia 41:10). Exact aşa a fost. Am mers la blocul operator însoţită de cei doi copii, Beni şi Alina, încurajându-ne că ne vom revedea. Şi, într-adevăr, ne-am reîntâlnit după patru ore.

Mulţumesc, mulţumesc bunului Dumnezeu că totul a fost bine, după cât de complicat părea. După operaţie, Domnul a făcut încă o minune. Eu nu suport foarte bine durerea şi mă temeam de ceea ce avea să urmeze. M-am rugat Domnului fierbinte şi i-am cerut să facă în aşa fel încât să nu simt durerea. Şi minunea s-a întâmplat. În ciuda tăieturii destul de mari, nu am simţit niciun fel de durere în perioada postoperatorie.

"Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face minuni!" (Psalmii 72:18,19)

Silvia Chircan, Calafat, Oltenia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu