Recunostinta

Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! (Psalmii 112: 1)

Laudă Creatorului şi Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos, care ne-a redat speranţa El a lăsat onoare, mărire şi pe Tatăl pentru a ne răs­cumpăra pe noi. fiinţe păcătoase şi rele. Cum să uităm sacrificiul inimagi­nabil, când prin sângele Lui, vărsat pe Golgota, am primit iertarea şi răs­cumpărarea?

"Hristos a fost tratat aşa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi trataţi aşa cum merita El. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin neprihănirea Lui. la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră. ca noi să putem primi viaţa care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiţi." (Hristos, Lumina lumii, p. 7)

Lauda şi recunostinţa ar trebui să fie pe buzele noastre şi niciodată mur­mur de nemulţumire. Prin orice trecem, Dumnezeu ştie totul, poate totul şi este gata să ne ajute. Mai mult decât binecuvântările pe care le primim pe acest pământ El ne oferă perspectiva veşniciei cu "lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit" (1 Corin­teni 2:9).

"În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită «o patrie» (Evrei 11:14- 16). Acolo, Păstorul ceresc Îşi conduce turma la izvoare de apă vie. Pomul vieţii îşi dă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vinde­carea neamurilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi precum cristalul, şi, pe malul lor, pomi unduind îşi aruncă umbrele pe cărările pre­gătite pentru răscumpăraţii Domnului. Acolo câmpiile întinse se continuă cu coline pline de frumuseţe, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă crestele înalte. Pe acele câmpii paşnice, lângă izvoarele pline de viaţă, poporul lui Dumnezeu, multă vreme peregrin şi rătăcitor, va găsi un cămin ...

«Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca îm­preună cu iedul (...) şi le va mâna un copilaş. Nu se va face niciun rău şi nicio pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt», zice Domnul (Isaia 11:6,9). Durerea nu poate să existe în atmosfera Cerului. Nu vor mai fi lacrimi, nici convoaie funebre, nici urme de plâns. «Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.»" (Apocalipsa 21:4). (Tragedia veacurilor, p. 667, 668)

Suntem binecuvântaţi de Domnul! Să-L lăudăm şi să-L preamărim veş­nic! Amin!

Miranda Hantzig, Bucureşti, Muntenia