ORICE VÂNT DE ÎNVĂŢĂTURĂ, PARTEAA6-A: FURTUNILE DE NISIP ALE ÎNDOIELII

Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? - Matei 4:3

Furtunile de nisip pot fi mortale pentru că blochează vizibilitatea şoferilor. Odată, am traversat cu maşina terenurile uscate din Texas şi am intrat într-o furtună de nisip. Uneori, lucrul cel mai înţelept pe care îl poţi face este să te opreşti pe marginea şoselei.

Una dintre amăgirile lui Satana o reprezintă furtunile de nisip ale îndoielii. El a folosit această metodă în Eden. El a întrebat-o pe Eva: "Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: «Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?»" (Gen. 3: 1).


 Întrebarea lui avea menirea de a induce îndoiala. El foloseşte aceeaşi tactică şi astăzi. Dacă ne poate determina să ne îndoim de dragostea lui Dumnezeu, să punem sub semnul întrebării adevărul Său sau să devenim sceptici faţă de organizaţia bisericii, el ştie că ne-a adus pe drumul spre dezastrul spiritual.

Trăsătura distinctivă a gândirii secolului al XXI-lea este atitudinea deschisă.

Desigur că investigaţia, întrebările şi atitudinea deschisă îşi au locul lor. Dar şi atitudinea închisă îşi are locul ei. Eu ştiu că Dumnezeu mă iubeşte. Eu ştiu că Biblia este adevărată. Am acceptat mesajul Său privitor la Sabatul biblic. Am convingerea că biserica Sa va triumfa. În privinţa acestor mari adevăruri, subi­ectul este închis. Nu trebuie să mă trezesc în fiecare dimineaţă frământat de întrebarea dacă Dumnezeu mă iubeşte; nu trebuie să-mi contest convingerile în fiecare zi.

Când i-a scris lui Teofil, doctorul Luca îşi dorea foarte mult ca el să cunoască "temeinicia învăţăturilor" pe care le-a primit "prin viu grai" (Luca 1:4). Unele probleme trebuie să fie stabilite clar în inimile noastre.

Dacă ne umplem mintea cu îndoieli, vom deveni nesiguri. Dacă ne umplem mintea cu întrebări, vom deveni sceptici. Nu toate întrebările îşi vor găsi răspuns de partea aceasta a veşniciei. Întrebarea fundamentală este aceasta: Am suficien­te dovezi ca să cred? Odată ce am răspuns la întrebarea aceasta, vine momentul în care trebuie să-mi închid mintea înaintea îndoielilor.

Ellen White a avut o experienţă remarcabilă cu D. M. Canright. Pastorul Can­right a părăsit Biserica Adventistă. El i-a scris sorei White despre îndoielile lui. Ea i-a răspuns astfel: "Eu am refuzat să le aud. Adierea îndoielii, a nemulţumirii şi a necredinţei este contagioasă; dacă accept ca mintea mea să devină un canal prin care să curgă şuvoiul murdar, apa tulbure şi întinată care vine din fântâna lui Sa­tana, s-ar putea ca vreo sugestie să-mi rămână în minte şi să mi-o murdărească. Dacă sugestiile lui au avut o asemenea putere asupra ta încât să te determine să-ţi vinzi dreptul de întâi născut pe o ciorbă sărăcăcioasă - prietenia cu vrăjmaşii Domnului - nu mai vreau să aud niciuna dintre îndoielile tale şi sper să ai grijă ca să nu contaminezi şi mintea altora: întrucât însăşi atmosfera din jurul unui om care îndrăzneşte să facă afirmaţiile pe care tu le-ai făcut este o miasmă otrăvitoare" (Solii alese, voI. 2, pag. 166).

Furtunile de nisip ale îndoielilor lui Satana pot duce doar la ruină veşnică. Umple-ţi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu. Satură-ţi sufletul cu adevărul lui Dumnezeu. Stabileşte clar ceea ce crezi. Dumnezeu te iubeşte. Adevărul Său va ieşi învingător în final.

Mark Finley