joi, 23 august 2012

EL MĂ ŞTIE PE NUME


El socoteşte numărul stelelor şi le dă nume la toate. - Psalmii 147:4

Dacă Dumnezeu cunoaşte numele fiecărei stele din miliardele de stele existente, atunci EI nu uită numele nostru. Te-ai simţit vreodată singur? Ai simţit vreodată că nimeni din lumea aceasta nu poate să înţeleagă situaţia prin care ai trecut?

Agar era slujitoare în casa lui Avraam. Dumnezeu îi promisese lui Avraam mulţi urmaşi, dar Soţia lui, Sara, era stearpă şi bătrână. Sara s-a gândit să-L scoată pe Dumnezeu din încurcătură şi i-a dat-o pe Agar soţului ei, iar fata a rămas însărcinată.

Cu timpul însă, soţia stearpă a început să fie geloasă pe slujitoarea ei însărci­nată şi, în cele din urmă, s-a purtat cu ea atât de rău, încât Agar a fost nevoită să fugă. În fuga ei, Agar a ajuns pe drumul pustiu dintre Cades şi Bared. Era singură, nu avea unde să se ducă şi, în plus, era însărcinată. În locul acela pustiu, ea era un nimeni. 
Era o sclavă pe care nu o primea nimeni să muncească, o viitoare mămică fără soţ, o egipteancă în Canaanul sălbatic.

Într-un final, oboseala a biruit-o şi s-a oprit lângă un izvor ca să se odihnească.

În acel moment de disperare şi de singurătate totală, cineva a strigat-o pe nume:

"Agar, roaba Sarei!"

Cine o cunoştea în pustietatea aceea? Cui îi păsa de ea? Era un înger al Dom­nului. El a întrebat-o unde se ducea. Ea i-a răspuns: "Fug ... "

Apoi, Dumnezeu, prin îngerul Lui, i-a dat Agarei o promisiune asemănătoare cu cea primită de stăpânul ei. El i-a zis: "Îţi voi da urmaşi mai mulţi decât poţi număra."Bebeluşul ei era băiat şi avea să-l cheme Ismael, adică "Dumnezeu ascultă".

Agar a căpătat atunci puterea de a-şi continua viaţa. S-a întors la Avraam şi la Sara, a născut un fiu şi a devenit mama popoarelor arabe. Atunci Agar a aflat că Dumnezeu nu era doar sus în cer şi că nu avea grijă doar de Avraam, ci că era şi acolo, în deşert, lângă ea. Ea L-a numit "Dumnezeul care mă vede" -, deoarece El venise aproape de ea şi o strigase pe nume.

De aceea este atât de special Dumnezeul Bibliei, mai ales pentru oamenii singuri. El ne cheamă pe nume. El nu ne trimite scrisori electronice standard. El ne cheamă pe nume, chiar şi atunci când ne aflăm în deşertul singurătăţii.

Dumnezeu ne cunoaşte pe nume. El ştie totul cu privire la noi. Şi vreau să-ţi dau o veste extraordinar de bună: Cel care ne cunoaşte cel mai bine ne iubeşte cel mai mult!

Mark Finley

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu