Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine. - Galateni 2:20
Încearcă să ţi-L imaginezi chiar acum pe Isus, stând cu braţele întinse, străpunse de cuiele acelea înfiorătoare, ruginite şi groase. Priveşte cum muşchii şi tendoanele mâinilor Sale sunt întinse la maxim pe cruce. Observă durerea vie care Îi săgeată braţele şi picioarele În timp ce stă suspendat între cer şi pământ. Priveşte la coroana de spini care I-a fost îndesată pe cap şi la şiroaiele de sânge care se preling pe faţa Lui de la tâmple până la barbă. Vezi în ochii Săi agonia. Ascultă strigătul Său de durere. Auzi cuvintele prin care-Şi exprimă mâhnirea. Simte durerea care Îi străpunge tot corpul.
Totuşi suferinţa Sa fizică, deşi cumplită, este numai o mică parte din suferinţa Sa reală. Vinovăţia lumii. pe care o poartă, ÎI desparte de Tatăl Său iubitor. El este judecat ca păcătos - este părăsit, condamnat şi acuzat. El atârnă singur pe cruce şi simte că sufletul Îi este sfâşiat. Despărţirea de Tatăl Său Îi produce o agonie cumplită.
De ce suferă El atât de mult?
El simte durerea pe care o vor simţi păcătoşii la sfârşitul timpului, când vor fi separaţi total de Dumnezeu. El simte ce înseamnă să fii pierdut. În timpul acelor ore petrecute pe cruce, El preia asupra Sa toată ruşinea păcatului. toată degradarea păcatului.
Calvarul ne dezvăluie imensitatea dragostei lui Dumnezeu. Inima Sa plină de dragoste îmi zdrobeşte inima de piatră, iar eu îngenunchez înaintea Sa şi Îl laud.
Mark Finley
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu