IMNURI ÎN NOAPTE

Dar niciunul nu zice: "Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea?" - Iov 35: 10

Numele lui era Juliek. Elie Wiesel, scriitorul distins cu Premiul Nobel pen­tru Pace, l-a întâlnit în drum spre un lagăr de exterminare nazist. Îm­preună cu alte sute de evrei au fost forţaţi să stea timp de trei zile într-o baracă din oraşul Gleiwitz. Stând toţi înghesuiţi într-o cameră, oamenii se sufocau şi mureau. Masa aceea de trupuri omeneşti a consumat tot aerul din încăpere.

Printre trupurile oamenilor, Elie l-a văzut pe Juliek, un tânăr slab care ţinea strâns vioara la piept. Era uimitor faptul că reuşise să păstreze instrumentul kilometru după kilometru prin furtunile de zăpadă, în timpul marşului forţat al morţii spre Gleiwitz.

Acum se lupta să-şi facă puţin loc. Stând înghesuit în mijlocul sutelor de morţi şi muribunzi, el a trecut uşor arcuşul peste strunele viorii şi a început să cânte o piesă dintr-un concert de Beethoven. A început atunci să răsune o melodie frumoasă, pură şi stranie în camera aceea oribilă.

Fiind întuneric, Elie nu auzea decât sunetele viorii şi şi-a imaginat atunci că sufletul lui Juliek era în arcuş, că sufletul lui aluneca pe corzile viorii. Faţa tristă şi palidă a acestui tânăr, care-şi lua rămas-bun într-un mod atât de tandru şi de graţios de la spectatorii săi muribunzi, avea să-i rămână mereu intipărită în minte.

În noaptea aceea, Elie a adormit pe muzică de Beethoven. Dimineaţa, l-a văzut pe Juliek zăcând întins pe jos, mort. Lângă el era vioara ruptă şi stricată.

Dar muzica a rămas. Ultima melodie cântată de Juliek răsuna încă deasupra ororilor acelui marş al morţii. Nici măcar cruzimea naziştilor nu a putut înăbuşi sunetul ei fermecător. Cântecul lui Juliek reflecta frumuseţea unei alte lumi. El a transmis un mesaj clar: există ceva dincolo de suferinţă şi de situaţiile inumane.

Există un cântec care se înalţă de pe pământ până la cer, un cântec despre o lume mai bună. În mijlocul suferinţei, al durerii şi al bolii, există un cântec: este un cântec despre casă, un cântec despre cer, un cântec despre veşnicie. Dum­nezeu ne dă un cântec pe care să-l cântăm noaptea, o melodie frumoasă care să ne înalţe inimile de la ceea ce este la ceea ce va fi.

Fie ca astăzi gândul la cer să-ţi dea un motiv de a cânta. Fie ca inima ta să fie înviorată de muzica lumii de dincolo. Fie ca melodia veşniciei să te însufleţească. Corul ceresc cântă despre o ţară în care nu există lacrimi, durere, boală, suferinţă, război sau moarte. Alătură-te astăzi cerului întreg şi tresaltă de bucurie!

Mark Finley