luni, 19 noiembrie 2012

INVINCIBILA DRAGOSTE


Dragostea nu va pieri niciodată. Corinteni 13:8

O dată, un jurnalist le-a cerut cititorilor să îi trimită cea mai frumoasă scrisoare de dragoste pe care au primit-o pentru a fi inclusă într-un articol de Ziua Sfântului Valentin. O femeie pe nume Gloria a trimis o scrisoare pe care o primise de la Ralph Illion în 1944, când acesta era soldat în Marina americană din Pacific. Iată ce a scris el:

"E timpul să mă prezint. Nu ne-am cunoscut până acum, dar am auzit atât de multe despre tine. Trebuie să mărturisesc că m-am îndrăgostit. Poate că mărturisirea aceasta va veni ca un şoc, din moment ce nu ştii despre mine decât ceea ce ţi-au spus alţii. Nu-l lua prea în serios! De fapt nu sunt un om rău odată ce începi să mă cunoşti. Iar sentimentele mele faţă de tine nu se vor schimba niciodată atâta timp cât voi trăi.

Sper că acum ţi-ai făcut o impresie corectă şi că nu mă consideri prea îndrăzneţ. Trimite-mi o fotografie de-a ta. Te rog să păstrezi dragostea mea în inima ta până ne vom întâlni faţă în faţă." 

Ralph a reuşit să se întoarcă din Pacific şi a putut să o vadă pe Gloria faţă în faţă: era o fetiţă vioaie şi sănătoasă, scumpa lui fiică. Şi da, iubirea lor a fost puternică!

Deşi acum este la vârsta maturităţii, Gloria încă mai preţuieşte această scrisoare de dragoste pe care a primit-o de la tatăl ei la vârsta fragedă de numai 3 luni. Este darul dragostei tatălui ei, o moştenire durabilă, nişte cuvinte pe care le păstrează vii în inima ei.

Un alt Tată, pe care nu L-am văzut niciodată, ne iubeşte nemăsurat de mult.

Profetul Isaia scrie cu încredere: "Tu, Doamne, eşti Tatăl nostru, Tu, din veşnicie, Te numeşti «Mântuitorul nostru»" (Is. 63: 16).

Cuvântul Său este o scrisoare de dragoste. Ea ne reaminteşte neîncetat de grija Sa. Ea ne descoperă dragostea Sa.

După cum Ralph lliion tânjea să fie împreună cu fiica lui, tot la fel şi inima Dumnezeului infinit tânjeşte să fie împreună cu noi. El este singur fără dragostea noastră. El nu va fi mulţumit până nu vom fi împreună cu El pentru toată veşnicia. În inima Sa există un loc special pentru noi. El ne aminteşte zilnic de dragostea Sa. Într-o zi, El ne va asigura de grija Sa uimitoare şi infinită când, cu o îmbrăţişare caldă, ne va spune zâmbind: "E timpul să mergem acasă!"

Mark Finley

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu