PIERDUŢI LA NAŞTERE

Astfel, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt ... - Evrei 10: 19

Era în anul 1979. În timpul unei călătorii până în Mexic, un băiat de 13 ani, pe nume Efren de Loa, s-a îmbolnăvit. Medicii dintr-un spital local i-au tratat simptomele, dar starea lui nu s-a îmbunătăţit. Părinţii, îngrijoraţi, l-au dus înapoi În Statele Unite. Medicii de la Spitalul de Copii Oakland l-au diagnosticat pe Efren cu anemie aplastică, o boală rară şi potenţial mortală. Singura şansă a băiatului era să se găsească un donator compatibil, de preferat un membru apro­piat al familiei. Părinţii lui şi cei şapte fraţi ai lui au făcut analize pentru a descoperi dacă erau donatorii căutaţi.

Atunci au avut o surpriză. Testele de sânge nu numai că nu s-au potrivit, ci au arătat că Efren nu era de fapt membrul biologic al familiei lor!

Mama şi-a dat seama imediat ce s-a întâmplat. În ziua în care a ieşit dintr-o maternitate din Mexic, a aşteptat la coadă la ghişeu pentru a primi biletul de ex­ternare, iar bebeluşul era lângă ea într-un coş împletit. În timp ce era ocupată cu documentele, a venit o asistentă grăbită şi a aşezat în coş un alt doilea bebeluş.

Când s-a întors de la ghişeu, doamna De Loa a avut o surpriză: în coş erau doi bebeluşi, amândoi băieţi, născuţi în aceeaşi zi (atunci nu se foloseau etiche­tele cu numele bebeluşilor); amândoi erau înfăşati în scutece identice de spital. Care era al ei?

Apoi a venit cealaltă mămică. Amândouă priveau înrnărrnurite copiii şi nu ştiau ce să facă.

- Cred că acesta e al meu, zise doamna De Loa.

Cealaltă femeie a fost de acord şi a plecat fiecare pe drumul ei, fără să se mai întâlnească vreodată. Sau cel puţin aşa şi-au imaginat atunci! Iar acum, după 13 ani, a devenit foarte important ca adevăraţii părinţi ai lui Efren să fie găsiţi. Însăşi viaţa lui depindea de lucrul acesta.

Un ziar important din Mexic a prezentat povestea lui, oferind câteva detalii pe care şi le-a amintit doamna De Loa. După cinci zile, a apărut familia biologică a lui Efren. Cele două mame s-au îmbrăţişat şi fiecare dintre ele a făcut cunoştinţă cu băiatul ei adevărat, pe care nu îl mai văzuse de atâta timp. Efren avea acum o nouă şansă de a supravieţui, mulţumită testelor de sânge corespunzătoare ale familiei lui biologice.

Aceşti doi băieţi au fost pierduţi la naştere. Adevărata lor identitate a fost descoperită numai în urma testelor de sânge. Abia atunci au putut să-şi reia locul cuvenit în familia lor adevărată.


Ce ilustrare interesantă a naturii umane! Şi noi am fost pierduţi la naştere.

Ne-am născut într-o lume păcătoasă, eram condamnaţi la moarte, eram necinstiţi, nesfinţi, despărţiţi de Dumnezeu.

Adevărata noastră identitate este dovedită de sângele vărsat de Hristos. În Scriptură, sângele reprezintă viaţa (Lev. 17: I 0-14). Prin sângele vărsat de Hris­tos, Dumnezeu înfiinţează un nou legământ (Mat. 26:27.28). Noi nu mai suntem străini, ci suntem adoptati în familia lui Dumnezeu (Efes. 2: 19). Sângele vărsat al lui Hristos reprezintă baza legală prin care suntem numiţi copii ai lui Dumnezeu (versetul 13). Prin acest sânge suntem răscumpăraţi, iertaţi şi eliberaţi, iar într-o zi vom fi aduşi în prezenţa Sa (Faptele 20:28; Rom. 5:9; Apoc. 12: 10, 11; Col. 1: 19,20).

Odată curăţaţi prin sângele lui Hristos - darul cel mai preţios al cerului ­putem avea convingerea deplină că suntem copiii lui Dumnezeu. Avem aici un motiv real de bucurie!

Mark Finley