Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: "Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!" (Apocalipsa 5:13)
Atunci când minunata operă a creatiei a fost finalizată, îngerii au izbucnit în cântări de bucurie la adresa Creatorului, iar oamenii s-au bucurat. Ce mare e înţelepciunea Sa!
Atunci când Dumnezeu Se întrupează, îngerii, uimiţi de umilinţa inimaginabilă a Maiestăţii cerului, cântă slavă la adresa Sa. Uimitoare dragoste! El, Stăpânul Universului, alege să păşească în afara cerului şi a veşniciei, intrând în coordonatele timpului şi spaţiului nostru, Se înveşmântă în limitele naturii umane în toate slăbiciunile ei pentru ca să devină Emanuel - Dumnezeu cu noi! E cu adevărat fascinant să meditezi asupra tainei evlaviei: din dragoste, Creatorul să ia locul creaturii! Nu întâmplător, îngerii cântă de vibrează colinele Betleemului, iar oamenii, unii se bucură, alţii se înfurie.
Curând, foarte curând, îngerii vor cânta din nou. De data aceasta, ei privesc o scenă plină de splendoare şi atât de impresionantă, încât vocabularul omenesc este prea sărac s-o poată exprima. Ei, îngerii, au favoarea să-L însotească pe Prinţ în cea mai aşteptată călătorie, în urma căreia îi va recupera pe toţi ai Lui de pe pământ. Niciunul dintre Îngeri nu vrea să lipsească de la acest eveniment, chiar dacă cerul rămâne gol! Ce minunat! El, Prinţul, nu mai are "pe frunte o coroană de spini care să-L rănească, ci o diademă de slavă. Strălucirea feţei Sale întrece lumina orbitoare a soarelui la amiază. El vine ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor." (TV, p. 527)
Ce armonios se aude cântecul îngerilor! Vocile se înalţă într-un cântec de triumf. Acum, în prezenţa tuturor locuitorilor pământului şi ai cerului, se desfăşoară o scenă solemnă: încoronarea finală a Fiului lui Dumnezeu, învestirea Sa cu maiestate şi putere supremă. Iar oamenii, unii cântă plini de bucurie, iar alţii bocesc.
Ştii ceva? Eu am ales, prin harul Domnului Isus, ca în ziua aceea să cânt!
Şi vreau ca şi azi îngerii, privindu-mă, să cânte şi să se bucure de gândurile, cuvintele, atitudinile, planurile şi faptele mele. Tu ce alegi?
CONEXIUNE
Pentru prima dată, naşterea Domnului Isus a fost sărbătorită pe 25 decembrie în anul 354 d.H., atunci când, din motive politice şi religioase, episcopul Romei, Liberius, a înlocuit sărbătoarea păgână de adorare a soarelui cu naşterea Mântuitorului.
Iacob Pop, pastor, directorul general al Editurii Viaţă şi Sănătate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu