vineri, 20 decembrie 2013

Unicitatea lui Dumnezeu


Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme, lauda Lui va fi totdeauna în gura mea. (psalmii 34: 1)

"Nicio limbă nu poate exprima şi nicio minte omenească, finită nu pot concepe binecuvântarea care se naşte din aprecierea bunătăţii şi a iubirii lui Dumnezeu." (Divina vindecare, p. 185)

Ei bine, eu voi încerca. Voi încerca să-mi exprim mulţumirea. Voi da as­cultare îndemnului: "Începeţi să vă educaţi limba să-L laude pe Dumnezeu şi inima să-I aducă slavă lui Dumnezeu."

Vă este cunoscută pornirea aceea de a zăbovi asupra cenuşiului vieţii, de a afişa o faţă prelungă de om apăsat de dramatismul vieţii? V-aţi reprimat vreodată bucuria? V-aţi simţit vreodată vinovate de râsul vostru, de buna dispoziţie evidentă? Dacă da, voi ce-aţi făcut?

Eu îmi amintesc de anii copilăriei, când am înţeles că dă bine să ai faţa lungă. Faci impresie, eşti apreciat ca "om spiritual" dacă deplângi păca­tul, dacă te rogi public pentru iertarea lui ... Trebuie să recunosc că nu-mi amintesc să-mi fi spus cineva toate acestea. Cred însă că aşa am înţeles, şi eu una, cât am putut m-am conformat. Aşa se face că am crescut cu un sim­ţământ de vinovăţie foarte bine dezvoltat, care, împreună cu o afectivitate ne satisfăcută, a format mediul perfect pentru o boala modernă, sistemică, autoimună. Au trecut câteva decenii pentru demitizarea păcătoşeniei mele. A trebuit să citesc de mai multe ori inegalabila carte Calea către Hristos, şi nu numai, ca să dezvăţ ceea ce în anii fragezi s-a sădit adânc: povara păcatului.

Mă uit acum la slabele indicii ale fostelor răni şi strig către o lume de dincolo de stele: Minunat Dumnezeu avem! Vouă, celor de dincoace de stele, nu vă pot striga, dar las să iasă prin toţi porii incântarea că aşa a găsit El cu cale: să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre, să uităm ce este în urma noastră şi, aruncându-ne spre ce este înainte, să alergăm spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti al lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:12-14)

"Închinarea este esenţa vieţii creştinului, iar atunci când Îl lăudăm pe Dumnezeu şi când ne închinăm Lui, atingem starea de excelenţă umană."

Excelenţa' Toată viaţa mi-am dorit excelenţa. Voi doriţi ceva mai pu­ţin? Am crezut că se află atât de departe, că-i pentru privilegiaţi, că nu se potriveşte provincialului, omului obişnuit. Dar iată: aceasta este calea prin care atingem starea de excelenţă umană. Cu profundă recunoştinţă aduc şi eu împreună cu voi un prinos de laudă Aceluia care nu S-a mulţumit să ne ofere cu nimic mai puţin decât pe Sine Însuşi.

Mihaela Adriana Ghiţă, Slobozia, Muntenia


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu