duminică, 7 aprilie 2013

Rugă de copii (continuare)


Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. (Efeseni 6:4)

Detectorul de ipocrizie este foarte bine dezvoltat la copii. Ei ştiu foarte bine când un părinte spune adevărul sau nu şi pot spune dacă ei au greşit. În cazul lui Avinat şi al fraţilor ei, durerea despărţirii de părinţi a fost mare, însă, în loc să plângă, ei s-au rugat, în loc să se supere pentru părinţii lor, ei , i-au iubit şi mai mult pe amândoi.

După 17 ani de despărţire dintre tată şi copii, aceştia s-au întâlnit cu lacrimi în ochi şi în suflet. Copiii erau mari, toţi la casele lor, cu poziţii în societate de care tatăl a fost mândru. Toţi copiii au rămas lângă Dumnezeu şi. Îi slujesc Lui cu trup şi suflet. Ei s-au rugat ca tatăl să vină înapoi la ei, şi familia să fie întregită. Mare le-a fost bucuria când au văzut că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor lor după atâţia ani de zile. Duhul Sfânt nu i-a dat pace, iar el a răspuns chemării Sale.

După 10 ani de la prima întâlnire, tatăl şi copiii s-au reîntâlnit. Tatăl străbătuse drumul până la copii pe jos. Şi-a cerut din nou iertare. Copiii au văzut că ceva se schimbase în sufletul lui. El căutase să-şi liniştească con­ştiinţa, dar şi-a dat seama că doar lângă Dumnezeu avea pace. A participat la serviciile divine ale Bisericii Adventiste cu entuziasm. S-a bucurat enorm când a putut să fie prezent la festivitatea de absolvire a programului de master a lui Avinat. Aceasta s-a întâmplat în decembrie 2009. S-a despărţit de cei dragi cu zâmbetul pe buze şi cu sufletul împăcat că a primit iertare din partea copiilor. Apoi, tatăl a plecat la mama lui Avinat, ca să primească şi de la ea iertare. Deşi nimic nu mai putea fi schimbat (amândoi aveau alte familii), ei s-au despărţit în pace. În februarie 2010, tatăl a avut un atac cerebral care l-a ţintuit pe patul spitalului. Acolo şi-a dorit să-i aibă pe copiii lui dragi lângă el. Au vorbit, au cântat şi s-au rugat împreună timp de două săptămâni. Apoi, liniştit, tatăl a încetat din viaţă.

Rugăciunile părinţilor pot schimba inimile copiilor, dar această întâm­plare ne dovedeşte faptul că şi rugăciunile celor mici sunt ascultate. Prin Duhul Său, Dumnezeu nu încetează să lucreze la inimile părinţilor care, din motive diferite, nu au fost un exemplu pentru copii. Rugăciunea fier­binte făcută cu credinţă, mai ales când vine din partea unui copil este cu siguranţă, ascultată.

Dumnezeu ne-a chemat la o misiune sfântă, aceea de a fi părinţi. Copiii sunt un dar de la El. Aceştia îi aparţin Lui şi ne sunt încredinţaţi pentru o vreme ca să fie ai noştri. Ce misiune sfântă avem!

Maria Goga, Bucureşti, Muntenia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu