Speranţe împlinite

El va şterge orice lacrimă din ochii lor ... (Apocalipsa 21:4)

Dumnezeu are la îndemână milioane de căi prin care vrea să ni se des­copere - ne vorbeşte, ne scrie, ne cheamă, ne strigă, ne mângâie şi ne ocro­teşte! De ce? Pentru că ne iubeşte mult mai mult decât putem înţelege noi, pământenii. În viaţa noastră aşa de scurtă, simţim nevoia să aruncăm o privire în trecut din când în când ...

De multe ori sunt uimită de răbdarea pe care Dumnezeu o are cu fiecare om. Ne vrea câştigaţi pentru El, salvaţi pentru veşnicie, răscumpăraţi prin jertfa supremă a Fiului Său. Mă întreb totuşi de ce suntem atât de incăpă­ţânaţi, de ce întoarcem spatele invitaţiei Lui de a-L urma?

Mi-amintesc din perioada copilăriei de scrisorile pe care tata le primea mereu de la părinţii lui. Erau multe pagini pentru un fiu care îl ignora pe Dumnezeu. Deşi ascultase multe predici şi citise Biblia, el prefera de fiecare dată să amâne momentul pocăinţei. Bunicii mei au trăit cu speranţa întoar­cerii fiului lor, dar n-au avut parte să vadă împlinirea speranţei cu ochii lor. Abia atunci când copilul lor a trecut de mijlocul vieţii şi-a dat seama cât de important este Dumnezeu. Era însă prea târziu ca să afle şi cei care au în­genuncheat de-a lungul vieţii, rugându-se pentru comoara lor. A fost totuşi o rugăciune ascultată!

Mulţi părinţi suspină, îşi fac autocritica sau se scuză pentru copiii care, la fel ca şi fiul risipitor, au plecat de acasă într-o zi. Cu siguranţă dure­rea sufletească este foarte mare. Indiferent de cauza care a produs această tragedie, speranţa lor este că va veni momentul întoarcerii acasă a fiului pierdut ... E adevărat că nu toţi gustă o asemenea minune cât trăiesc, dar nu e totul pierdut. Ştiţi ce îmi imaginez de fiecare dată când mă gândesc la cer? Bucuria revederii: o mamă care a închis ochii cu gândul că fiul ei este pierdut pentru totdeauna îl întâlneşte surprinsă tocmai acolo, în cer; un tată care şi-a îngropat propriul copil răpus de o boală cumplită se îm­brăţişează cu el din nou; o mamă care nu şi-a cunoscut copilul nou-născut pentru că acesta a trăit doar câteva ore, acum îl ţine în braţe; un tată care a murit atunci când copiii săi erau mici se va întâlni atunci cu familiile lor, cunoscându-i şi pe nepoţi ... Câte vise împlinite, câtă uimire, câte rugăciuni ascultate, câtă revărsare de bucurie va fi atunci în ceruri! Nimic nu poate descrie momentuL ..

Dacă eşti pe lista de rugăciune a părinţilor tăi, dacă eşti părinte cu spe­ranţe indoliate, dacă eşti fiica risipitoare rămasă pe pământ fără părinţi, dacă eşti o mamă bolnavă de dor sau un tată singur, nu uita că Dumnezeu există! Rugăciunea ta nu va rămâne fără răspuns ...

Marta Răducan, Craiova, Oltenia