marți, 30 aprilie 2013

Când spui adevărul, este bine pentru tine



Dacă-ţi va fi inima înţeleaptă, inima mea se va bucura şi înăuntrul meu se va veseli când buzele tale vor spune ce este bine. (Proverbele 23:15-16)

În urmă cu cinci ani am avut o experienţă care mi-a schimbat viaţa, chiar dacă eram doar un copil. Tatăl meu cumpărase un telefon mobil şi ne-a spus, mie şi surorii mele, să nu ne atingem de el. Dar noi nu l-am as­cultat şi într-o zi ne-am gândit să facem poze cu telefonul cel nou, să vedem şi noi cum este. Din neglijenţă, în timp ce făceam poze, una dintre noi, a scă­pat telefonul pe gresie şi astfel s-a spart display-ul. Văzându-ne în situaţia aceasta, am ascuns telefonul sub nişte pături din mansardă, ca să nu afle tata ce s-a întâmplat.

După câteva zile, ne pregăteam să plecăm într-o vacanţă cu familia.

Tata ne-a rugat să îi aducem telefonul, pentru că urma să aibă nevoie de el. Acum, problema cea mare nu era că am spart display-ul telefonului, ci fap­tul că nu mai ştiam unde îl ascunseserăm! Au început căutările prin toată casa, căutări care au durat ore în şir. La un moment dat, i-am propus surorii mele să ne rugăm. Răspunsul la rugăciunea noastră nu s-a lăsat aşteptat. După aproximativ 30 de minute, sora mea şi-a amintit, ca prin minune, că telefonul era ascuns sub păturile din mansardă. În sfârşit, tata a aflat toată povestea, iar noi ne aşteptam la o ... bătaie! Dar ne-am ales doar cu o ceartă.

Din această situaţie am învăţat că atunci când spui adevărul este bine pentru tine în primul rând, dar şi pentru cei de lângă tine. Psalmistul David Îi adresează lui Dumnezeu o rugăminte, pe care ne-o putem însuşi fiecare:
"Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii; fă dar să pătrundă înţelepciu­nea înăuntrul meu. Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic." (Psalmii 51:6,10)

Mai mult decât atât, vreau să vă rog să nu ezitaţi nicio clipă atunci când vă vine în minte gândul de a cere ajutor de la Isus. Veţi primi răspuns chiar atunci când nu vă aşteptaţi şi, cu cât veţi avea mai multe experienţe cu Dumnezeu, cu atât mai clar veţi vedea mâna Lui la lucru în viaţa dumnea­voastră.

"Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui pri­eten ( ... ) Când Domnul Hristos a fost pe pământ, El i-a învăţat pe ucenici cum să se roage. El i-a sfătuit să prezinte nevoile lor zilnice înaintea lui Dumnezeu şi să aşeze toată povara lor asupra Lui. Asigurarea pe care El le-a dat-o, că cererile lor vor fi ascultate este, de asemenea, o asigurare pen­tru noi." (Calea către Hristos, p. 78)

Oana Strugari, Liceul Teologic Aduentist
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu