Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip, zice Domnul. (Isaia 49:15)
M-am născut în 1972, ca un copil nedorit şi, prin urmare, am fost abandonată de mama mea într-o casă de copii. Copil fiind, nu am ştiut ce înseamnă dragoste părintească, sfat prietenesc sau ocrotirea cuiva. Nimeni nu mi-a spus: "Eli, draga mea, te iubesc!" sau "Vino să mănânci, mama ţi-a pregătit ceva bun!" Mai degrabă am cunoscut din plin greutăţile şi lipsurile. Pe timpul vechiului regim, se trimitea pentru casele de copii ce mai rămânea din alte părţi, dar niciodată nu ajungea, nici mâncarea, nici alte lucruri. Eram în creştere şi aveam nevoie să ne hrănim, dar niciodată nu ne săturam. Uneori primeam o felie de pâine, şi aceea uscată, şi completam masa cu fructe de pe marginea drumului.
Aveam nevoie de educaţie, dar o primeam doar cu băţul. Nu puteam crede că vreodată, undeva, cineva ne va iubi şi pe noi. Dar Dumnezeu cunoaşte totul ... şi atunci când L-am descoperit pe El am început să cunoaştem oameni cu suflet mare. Deşi nu le aparţineam ca familie, au fost gata să ne ajute, să ne primească în casele lor, să ne dea sfaturi potrivite, să ne înveţe ce înseamnă viaţa şi chiar să ne iubească.
Am descoperit o astfel de familie la Turnu Severin. Când am început să mergem la biserică eram patru fete, iar familia Biclesanu Olimpia şi David ne-au invitat în casa lor. Ne luau în fiecare sâmbătă şi duminică la dânşii ca să mâncăm; am rămas ataşată de această familie până astăzi. Deşi aveau şi ei doi băieţi, am simţit că fac şi eu parte din această familie.
În 1996, s-au mutat la Şepreuş, Arad, şi eu le-am fost alături. De câte ori mă întorceam din Italia, spuneam că "merg acasă" acolo, la ei. Din păcate, mama Olimpia nu mai este printre noi. Îmi lipseşte mult sfatul ei, vocea ei care mă încuraja. Spunea mereu: "Du-te, lucrează, fă-ţi un rost în viaţă, dar să rămâi credincioasă!" Şi am ascultat-o ... mulţumesc lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează pentru copiii Săi prin oamenii care doresc să fie folosiţi de El. De atunci, am mai cunoscut multe persoane cu suflet mare şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă. Acum nu îmi lipseşte nimic. Simt că aparţin unei mari familii şi aştept cu nerăbdare să fac parte şi din marea familie cerească pe care nimeni nu o poate număra şi unde Domnul Isus, cu dragostea Sa, va fi totdeauna împreună cu noi.
"Da, numai în Domnul mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul, Da, El este Stânca şi Ajutorul meu, Turnul meu de scăpare: nicidecum nu mă voi clătina."(Psalmii 62:1-2)
Elly Pavel, Italia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu