Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ, între oamenii plăcuţi Lui! - Luca 2: 14
Senatorul John McCain a fost prizonier de război timp de cinci ani şi jumătate în Hanoi, în timpul războiului din Vietnam. împreună cu mulţi alţi piloti, el a îndurat o suferinţă teribilă. Dar apoi a venit ziua aceea memorabilă în care toţi au putut să se înalţe deasupra abuzului şi izolării.
Era 24 decembrie 1971. Cu câteva zile înainte de aceasta, McCain primise pentru un timp scurt o Biblie şi încercase să transcrie în viteză cât mai multe versete din relatarea despre Naşterea Domnului, până când gardianul a venit şi i-a luat cartea.
În seara aceea specială, prizonierii au decis să organizeze un serviciu divin despre naşterea Domnului. Ei au început cu Rugăciunea Domnească şi apoi au cântat colinde. McCain a citit câte un pasaj din Evanghelia după Luca în pauzele dintre imnuri.
La început, oamenii erau neliniştiţi şi încordaţi. Ei îşi aminteau că în urmă cu un an gardienii au intrat peste ei în timpul serviciului divin secret şi au început să îi lovească pe cei trei care conduceau rugăciunile. Apoi cei trei au fost duşi la carceră, iar ceilalţi au stat închişi timp de 11 luni în celule strâmte de 0,91 metri pe 1,52 metri.
Totuşi prizonierii aveau dorinţa să cânte în seara aceea. Au cântat primul colind cu vocea abia şoptită, privind cu nelinişte spre ferestrele cu gratii.
Pe parcursul serviciului divin, ei au devenit mai îndrăzneţi. Au început să cânte puţin mai tare şi tot mai tare, până când celula a început să răsune de "Auzi îngerii în cor" şi "Eu vesel cânt lui Dumnezeu".
Unii se simţeau rău şi nu puteau sta în picioare, dar alţii i-au sprijinit de o platformă şi le-au înfăşurat umerii în pături. Toţi doreau să cânte imnurile care, acum, le inspirau o bucurie reală şi un sentiment de victorie.
Când au ajuns la imnul "Noapte de vis". lacrimile au început să se prelingă pe obrajii lor nebărbieriţi. Mai târziu, John McCain avea să scrie: "Parcă ne-am întors dintr-odată cu 2000 de ani în urmă, într-o cu totul altă parte a lumii, într-un sat numit Betleem. Şi parcă nici războiul, nici tortura, nici închisoarea nu ştirbise speranţa născută în acea noapte liniştită de demult.
Am dat uitării rănile, foamea, durerea. Am înălţat rugăciuni de mulţumire pentru Pruncul Hristos, pentru familiile noastre şi pentru patria noastră. Am avut simţământul extraordinar că poverile noastre au dispărut."
Când ne deschidem inimile înaintea Lui, Hristos ne dă şi nouă pace. El ne ia toate poverile. Problemele vieţii devin minore în comparaţie cu dragostea Sa măreaţă. Cel care S-a născut în Betleem în urmă cu 2000 de ani doreşte să Se nască în inimile noastre azi. El a transformat o închisoare din nordul Vietnamului într-un loc al dragostei şi doreşte tot la fel de mult să umple casa noastră cu pace astăzi.
Mark Finley
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu