PACE PE PĂMÂNT!

Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ, între oamenii plăcuţi Lui! - Luca 2: 14

Victimele erau numeroase de ambele părţi. Schimbul de focuri de armă era intens. Bombardamentul artileriei a durat toată ziua. Pământul se cutremu­ra sub loviturile necontenite ale aviaţiei Axei. Forţele aliate au răspuns pe măsură. Armatele rivale s-au înfruntat printre tranşee.

Joe, un soldat american de 18 ani, s-a rezemat obosit de peretele tranşeului proaspăt săpat. Soarele cobora spre apus. Mai trecuse o zi şi încă mai era în viaţă. Era ajunul Sărbătorii Naşterii Domnului, în anul 1943. Gândurile la cei de acasă i-au inundat mintea ... Mama, tata ... fratele lui, Tom ... sora lui, Alice ... , plăcintă caldă cu mere ... , prăjituri de casă cu stafide ... , curcan fript ... , cadouri împachetate în hârtie colorată ... , zâmbete ... , îmbrăţişări ... , lemnele arzând în şemineu ... , ciocolată caldă ... , linişte.

Dar, în coşmarul acela numit război, moartea îi rânjea în faţă. Pacea şi bu­năvoinţa nu mai existau decât în imaginaţia lui.

Peste câmpul de luptă se lăsase liniştea. Aerul era răcoros şi curat. Stelele şi luna străluceau pe cer. Apoi a auzit ceva ... chiar cânta cineva? Oare îl înşelau urechile? Era oare vreo capcană ingenioasă?

Sunetele colindelor înveseleau aerul nopţii. Se cânta în germană, dar melodia era uşor de recunoscut: "Noapte de vis, / noapte de har, / Totu-i lin, totu-l clar, De Maria privegheat, Prunc divin prea minunat ... "

La o distanţă de câteva sute de metri, soldaţii germani cântau colinde şi stăteau în bătaia puştii. Încet, la început cu precauţie, Joe a ieşit din ascunzătoarea lui. Inima lui a început să bată cu putere. Era emoţionat. Deodată nu a putut să se mai abţină şi a început să cânte şi el.

"Noapte de vis, / noapte de har, / Totu-i lin, / totu-l clar ... " Colegii lui ameri­cani i s-au alăturat. În scurt timp, glasurile care cu numai câteva ore în urmă blestemaseră înălţau acum imnuri de laudă. Cele două părţi rivale s-au apropiat una de cealaltă. Şi-au dat mâna şi s-au îmbrăţişat. Au râs şi au cântat. În noaptea aceea, au fost fraţi. Ei au recunoscut că fac parte dintr-o singură familie umană.

Războiul a încetat. Bombardamentul s-a oprit. Mortierele nu s-au mai auzit în noaptea aceea. Pentru o scurtă perioadă, inamicii au devenit amici. Pacea a unit, chiar şi numai pentru câteva momente, două armate rivale.

Dacă Dumnezeu a făcut lucrul acesta atunci, oare nu-l poate face şi astăzi?

Dacă l-a făcut acolo, cu siguranţă îl va face şi aici. Sărbătoarea Naşterii Domnului poate deveni o ocazie de împăcare, o ocazie de manifestare a bunăvoinţei, o ocazie de unire. Acceptă astăzi ca Domnul Păcii să îţi umple inima şi să facă din tine instrumentul păcii Sale pentru toţi cei din jurul tău.

Mark Finley