vineri, 22 februarie 2013

Nu-I întoarce spatele -


Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă. (Ioan 5:40)

Ierusalimul este şi astăzi fascinant. Istoria lui multimilenară, importanta re­ligioasă - este centrul religios al creştinisrnului, iudaismului şi islamis­mului -, ruinele străvechi, faimosul zid al plângerii, zonele exclusiviste, mul­ţimea bisericilor şi a moscheilor atrag anual milioane de turişti.

Mulţi pelerini vin pentru a trăi emoţiile unice ale locurilor pe unde a um­blat Hristos. Drumul crucii, Muntele Măslinilor, Biserica Mormântului, celebra scăldătoare, locurile unde Isus S-a oprit, a predicat, a vindecat, a mângâiat îi impresionează profund pe călătorii veniti de departe În căutarea unor trăiri spirituale şi ernoţionale unice. Ierusalimul freamătă sub tălpile lor. Dar ce ca­ută ei? Nişte locuri, relicve, amintiri. Fac fotografii, filmează. 

Un comerţ stradal colorat îţi aşază la picioare, în miniatură, tot Ierusalimul.

Însă, pentru cel care caută mai mult decât atât, Ierusalimul este sărac.

Pentru că Acela de care sunt legate toate aceste lucruri nu poate fi găsit pe niciunul dintre îngustele drumuri ale Ierusalimului, nu poate fi cumpărat din bazar şi nu este nici măcar în Biserica Mormântului.

Şi totuşi. .. "cei care au căutat harul Său nu au fost respinşi niciodată". (TV, p. 14)

Din păcate, locuitorii vechiului Ierusalim nu numai că nu au căutat, ci chiar au respins chemarea plină de iubire a lui Isus. Mândria religioasă şi aro­ganţa naţională creaseră premisele respingerii harului lui Dumnezeu. Ierusali­mul "a întors spatele celui mai bun Prieten şi singurului său Ajutor. Implorările iubirii Sale fuseseră dispreţuite, sfaturile Sale - respinse, avertismentele Sale -luate în râs" (TV, p. 15). Ierusalimul a ajuns să cunoască cea mai întunecată pagină din istoria sa - distrugerea de către armata romană.

Doar putini ÎI căutaseră pe Isus. Doar putini gustaseră din bucuria ha­rului Său. Distrugerea cetăţii era urmarea naturală a ruinei spirituale a acestui popor, cândva ales, al lui Dumnezeu.

Tu ce cauţi? Dacă vrei să ai viaţă, adevărata viaţă, caută-L astăzi pe El.

Vei găsi bucuria harului Său!

CONEXIUNE. Locul unde se presupune, traditional, că s-ar fi aflat Golgota, a fost identificat de Elena, mama împăratului Constantin, abia în anul 325.

Lucian Floricel, pastor, secretarul Conferinţei Muntenia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu