Miercuri 13 feb. 2013, Devotional pentru femei

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. (Isaia 43:2)

M-am căsătorit şi la scurt timp am rămas însărcinată. Încă din primele săptămâni aveam dureri abdominale. M-am pregătit pentru vizita la doc­tor; acesta mi-a spus că aveam uterul infantil şi s-ar putea să nu duc sarcina la bun sfârşit. Au trecut 4 luni. Într-o zi am venit de la serviciu şi m-am aşezat puţin pe pat, să mă odihnesc. M-am trezit după o jumătate de oră cu o durere foarte mare şi totodată cu o hemoragie abundentă.

Eram singură acasă şi începuse să-mi fie frică. M-am rugat Domnului să vină soţul meu şi la scurt timp a sosit. 

A făcut rost de o maşină şi ne-am deplasat spre spitalul din apropiere. Durerile nu încetau. Medicul mi-a con­firmat că o să pierd sarcina şi aşa a fost. După un travaliu îndelungat, am pierdut primul nostru copil- era un băieţel. L-am adus acasă şi l-am pus într-un sicriu micuţ; nu mă săturam să-l privesc, era ca un îngeraş.

Timpul a trecut. Un an mai târziu, am rămas din nou însărcinată. La şapte luni, cel de-al doilea băieţel s-a născut, dar s-a zbătut între viaţă şi moarte. Era micuţ şi plăpând şi mi-am dat seama că nu va fi bine, deoarece nu l-am auzit plângând la naştere. A fost pus în incubator. Eu aveam he­moragie puternică. Aşteptam să-mi adun puterile pentru a merge să-l văd, ştiind că nu are şansa de a trăi. Chiar când mă pregăteam să merg împreu­nă cu soţul să-l vedem pe copilaş, doctorul ne-a anunţat că acesta a decedat. Eram distrusă. L-am îngropat lângă frăţiorul său. Mi-a rămas întipărită în minte înfăţişarea celor doi micuţi. În mod sigur îi voi recunoaşte atunci când Domnul Isus îi va învia şi-i va pune în braţele mele.

După doi ani, timp în care am urmat un tratament îndelungat, sub su­praveghere medicală permanentă,
Dumnezeu a îngăduit să rămân din nou însărcinată. El ne-a binecuvântat cu o fetiţă drăgălaşă de 3,2 kg. La două săptămâni după naştere, au apărut complicaţii. Atunci m-am rugat Dom­nului: "Tu ştii prin câte am trecut ... Te rog să fii alături de mine ... "


Fetiţa noastră era foarte bolnavă. Medicul ne-a spus că o putem duce şi la Paris, deoarece nu mai exista nicio şansă. Am mers de urgenţă la un spital din Cluj şi acolo a fost salvată.

Au trecut 17 ani. Iulia este deja o domnişoară sănătoasă, frumoasă şi eminentă la şcoală. Dumnezeu ne-a răsplătit cu adevărat. Pot cânta bună­tatea Domnului, pentru că El îşi împlineşte făgăduinţele. Va face aceasta şi în viaţa ta!

Ileana Ciuban, Moisei, Transilvania Nord