miercuri, 27 februarie 2013

Mamă, ce bun e Domnul!


Către Domnul strig în strâmtorarea mea, şi El m-ascultă! (psalmii 120:1)

Aveam aproape 26 de ani când am văzut pentru prima oară o Biblie în mâinile viitorului meu soţ. Crescusem în case pline cu cărţi, dar lipsea Scriptura. Tatăl meu era ateu, iar mama, ortodoxă, dar nu mergea la biseri­că. Era în 1971, în plină epocă de "ateism ştiinţific", aşa că era periculos să vorbeşti despre Dumnezeu, iar Cuvântul Lui lipsea din biblioteci şi librării.

Lucram ca asistent universitar stagiar la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, dar îmi plăcea şi literatura. Citisem multe ro­mane, considerate bune, dar nicăieri nu aflasem răspuns la unele întrebări profunde. 
Mă gândeam cum să fac rost de o Biblie, în speranţa că acolo aş putea găsi ceea ce căutam. Purtam în inimă acest dor, fără a-l mărturisi cuiva. Mă rugam lui Dumnezeu adesea, dar nu frecventam nicio biserică.

M-am bucurat enorm când am văzut Biblia şi am avut dovada că Dum­nezeu ştie ce gândeşti, fără a spune vreunui om. Prietenii soţului meu mi-au făcut rost de o Biblie mică, pe care am studiat-o ani de zile.

În primăvara anului 1973, soţul meu m-a dus în vizită la Maica şi Taica (familia Ştefan Demetrescu). Ei ne-au onorat cu prietenia lor, fiind pentru noi ca nişte bunici buni, blânzi şi darnici. Locuiau în apropiere de noi. Taica nu mai putea pleca de acasă, iar Maica m-a invitat s-o însoţesc la biserica din strada Labirint. Luni de zile am mers împreună, străduindu-mă să în­ţeleg cât mai mult din cele prezentate acolo. Îmi luam şi notiţe pentru soţul meu, care era suferind, operat la coloana vertebrală.

În toamna anului 1979, ne-am hotărât să ne botezăm în Biserica Ad­ventistă. Şi Maica s-a bucurat foarte mult. De la dânsa am învăţat multe imnuri şi mi-o amintesc exclamând adesea: "Mamă, ce bun e Domnul!"

M-am deprins să mă rog şi să mă încred în Dumnezeu pentru orice amă­nunt al vieţii. Dintre multele experienţe, mi-amintesc de una specială. Era iarna anului 1992. Soţul meu murise între timp. Eu mă odihneam în dor­mitor, iar fiul nostru dormea în camera de trecere. Era tare frig şi afară, şi în casă. La mine în cameră erau 14° C, iar băiatului îi pusesem în priză un calorifer electric. Înfofolită ca în cort, m-am trezit visând un foc ce se înteţea. 
După câteva clipe m-am ridicat şi m-am dus în camera copilului. Din priză începuse să iasă fum.

Mamă, ce bun e Domnul! El este Tatăl orfanilor şi apărătorul văduvelor! "Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lu­cra!" (psalmii 37:5)

Monica Ştefănescu-Oancea, Bucureşti, Muntenia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu