Ce influenţă răspândeşti?

Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. (2 Corinteni 3:2)

Eram pentru prima dată într-un oraş mare, în voiajul de nuntă, alături de soţul meu. Se apropia Sabatul, aşa că am luat autobuzul spre biserica cea mai apropiată de locul unde găzduiam. Deşi ne informaserăm despre adresa bisericii, nu ştiam exact la ce staţie va trebui să coborâm. Deodată, observăm la câţiva paşi în faţa noastră un cuplu între două vârste care ne-a atras atenţia prin seninătatea de pe faţa dânşilor, prin conversaţia discretă şi plăcută, dar mai ales prin îmbrăcămintea decentă a doamnei - aşa cum se îmbrăcau femeile creştine odinioară. l-am spus soţului meu: "În mod cert, dânşii sunt adventişti; coborâm odată cu dânşii şi mergem în urma lor până la biserică." Aşa am şi făcut. Am lăudat pe Dumnezeu şi L-am rugat să ne ajute ca şi noi să-L putem onora atât prin înfăţişarea noastră exterioară, dar mai ales prin caracterul nostru sfinţit de prezenţa Sa zilnică.

Am auzit pe cineva adresându-se unei persoane cu aceste cuvinte: ,,Am crescut în conul dumneavoastră de influenţă; aţi fost şi sunteţi un model pentru mine şi pentru mulţi; Dumnezeu să vă binecuvânteze mai departe!"

O, de aş putea spune şi eu ca apostolul Pavel: "Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos!" (1 Corinteni 11: 1)

Într-una din comunitâtile de ţară pe care soţul meu le-a păstorit, o femeie a observat o familie care trecea în fiecare dimineaţă de Sabat pe la poarta dânsei, frumos îmbrăcaţi şi plini de bucurie, indreptându-se spre o clădire ce se afla după prima cotitură a drumului. După câteva săptămâni, doritoare să afle secretul fericirii lor, s-a îmbrăcat frumos şi, când familia adventistă a ajuns în dreptul casei dânsei, i-a întrebat doar atât: "Pot merge şi eu cu dumneavoastră?" Li s-a alăturat şi au mers împreună la biserică unde, uimită de puterea înviorătoare a Cuvântului lui Dumnezeu şi de atmosfera caldă şi ospitalieră a membrilor, s-a hotărât să se predea pe deplin Tatălui ceresc şi să nu se mai despartă niciodată de El şi de biserica Sa.

Şi asupra noastră sunt îndreptaţi mulţi ochi, care urmăresc comportarea noastră, îmbrăcămintea noastră, felul cum rezolvăm litigiile, cum folosim timpul, banii, cum ne recreăm, cum ne educăm copiii, atmosfera din familie, relaţiile cu părinţii, cu socrii, cu vecinii ... Cu adevărat suntem privelişte pentru lume, îngeri şi oameni." (1 Corinteni 4:9)

Întrebare pentru fiecare dintre noi: cei ce privesc la noi şi calcă în urma paşilor noştri vor ajunge la "adunarea" celor mântuiţi, aici şi în ceruri? Simt ei că, prin noi, se întâlnesc cu Isus?

Magdalena Toma, Urleta, Muntenia