duminică, 17 martie 2013

Devotional Pentru Femei:Santinelele


Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)

De curând, într-una din vizitele pe care le-am făcut bunicilor la ţară, am aflat un lucru interesant din viaţa albinelor, şi anume că fiecare stup are pază. Albinele paznic, care se mai numesc şi santinele, patrulează în dreptul urdinişului (locul pe unde intră albinele în stup), atacă, înţeapă şi blochează pătrunderea albinelor străine în stup - cu excepţia celor care, în toi de cules, au guşa plină. Nu doar albinele care vin la furat sunt atacate, ci şi alţi dăunători care încearcă, de asemenea, să pătrundă în stup. În cazul în care există crăpături în pereţii stupului, aceste albine blochează totul cu propolis, astfel încât pe acolo să nu se mai poată pătrunde.

Am rămas uimită de felul în care lucrează aceste albine paznic şi de marea lecţie pe care ne-o dau. Sunt pline de curaj, neînfricate şi lucrează cu promptitudine; ele păzesc stupul cu conştiinciozitate şi, în felul acesta, nimic dăunător nu este lăsat să pătrundă în el. Lucrează în mod neobosit, atent şi în deplină ordine. Nu ştim ce le motivează să lucreze aşa, dar ceea ce ştim este că, spre deosebire de ele, noi, oamenii, am fost înzestraţi cu o capacitate intelectuală deosebită. Aşa cum fac albinele, şi noi trebuie să pă­zim atent calea de acces către mintea şi inima noastră, iar cel mai potrivit mod de a o păzi este vegherea atentă şi rugăciunea. De asemenea, studiul Cuvântului lui Dumnezeu ne va călăuzi pe drumul cel bun: "Strâng Cuvân­tul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta" (Psalmii 119:11)

Avem de luptat cu un vrăjmaş mult mai puternic şi mai viclean decât cel al albinelor. Metodele lui de cucerire sunt adaptate pentru fiecare persoană în parte; în felul acesta, lupta este mult mai grea şi mai aprigă. La fel cum stupul albinelor nu este nicio clipă în siguranţă dacă santinelele nu îşi iau în serios slujba, nici noi nu vom fi în siguranţă, dacă nu vom pune strajă gurii noastre, minţii noastre şi inimii noastre. Acest lucru trebuie făcut cu deplină seriozitate şi răspundere, ştiind că noi nu suntem ai noştri. Am fost răscumpăraţi cu un preţ foarte scump de către Mântuitorul nostru, cu viaţa Sa preţioasă. El doreşte să ne păstreze în siguranţă, pentru a petrece veşnicia împreună cu El.

Avem datoria de a fi mult mai perseverenţi, mult mai conştiincioşi, mult mai curajoşi şi atenţi decât sunt albinele de pază. "Stupul" nu este al nostru; noi suntem doar administratori!

Dana Ciurea, Seaca, Oltenia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu