luni, 6 mai 2013

Nu este nimeni ca Dumnezeul nostru



Căci Tu eşti mare şi faci minuni - numai Tu eşti Dumnezeu. (psalmii 86:10)

Eram deja de vreo doi ani în Spania şi a început să mă deranjeze ceva la ochi. Parcă vedeam prin ceaţă şi aveam tendinţa să mă şterg mereu la el ca să văd mai bine. La început am crezut că îmi trebuie ochelari şi m-am prezentat la medic pentru o consultaţie. Doctorul mi-a spus că am cataractă şi am nevoie de operaţie. Am fost foarte speriată pentru că nu m-am aşteptat să am probleme chiar cu ochii.

M-am gândit cât de greu este pentru cei care nu văd şi de câte ori Domnul Hristos a deschis ochii orbilor. M-am operat la ochiul stâng, dar mi sa ­spus că va trebui să fiu operată şi la cel drept.

După aproximativ un an m-am prezentat la control şi s-a stabilit o dată când urma să aibă loc cea de-a doua operaţie. Am primit instrucţiuni în vederea pregătirii pentru operaţie şi reţete pentru picăturile pe care trebuie să le pun înainte de operaţie.

A venit şi ziua mult aşteptată, numai că picăturile nu le-am pus cun trebuie şi nu am observat că mai primisem încă o reţetă. Era ultima zi, iar la farmacia unde am întrebat mi s-a spus că aceste picături se cer mai rar şi trebuie făcută comandă cu o zi înainte. Mai erau câteva ore până la operaţii şi în cele patru farmacii unde am căutat picăturile, nu le-am găsit. Fiul meu s-a supărat pe mine, mi-a zis că le-am încurcat pe toate şi acum urma si mi se facă altă programare, poate peste şase luni. Dar eu mi-am pus toată încrederea în Dumnezeu şi i-am spus: Mergem înainte, căci nu doctorii operează, ci Dumnezeu!"

A stat puţin pe gânduri, dar m-a ascultat. Ne-am dus la spital. Se apropia ora când trebuia să intru în sala de operaţie. Am spus asistentei ce am păţit. Ea mi-a spus să stau liniştită, m-a pregătit pentru operaţie şi am intrat. Totul a decurs bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Acum văd bine cu ambi ochi şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că experienţa prin care am trecui m-a făcut să am şi mai multă încredere în El.

Făgăduinţele Lui sunt atât de multe şi ne aduc asigurarea de care avem nevoie la momentul potrivit:

"Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, eşti al Meu Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Dom­nul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău ... " (Isaia 43:1-3)

Nu e nimeni ca Dumnezeul nostru care face minuni!

Ana Pădurean, Madrid, Spania.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu